Discursul Papei adresat participanților la întâlnirea organizată de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la întâlnirea
organizată de Consiliul Pontifical
pentru Promovarea Noii Evanghelizări
sâmbătă, 21 octombrie 2017

Mă bucur să vă întâlnesc, mai ales pentru că în aceste zile ați tratat o temă de mare importanță pentru viața Bisericii în opera sa de evanghelizare și formare creștină: Cateheza și persoanele cu dezabilități. Îi mulțumesc E.S. Mons. Fisichella pentru introducerea sa, dicasterului prezidat de el pentru slujirea sa și vouă tuturor pentru munca voastră în acest domeniu.

Cunoaștem marea dezvoltare care în decursul ultimelor decenii a avut loc în privința dezabilităților. Creșterea în conștiința demnității oricărei persoane, mai ales a celor mai slabe, a dus la asumarea unor poziții curajoase pentru incluziunea celor care trăiesc cu diferite forme de handicap, pentru ca nimeni să nu se simtă străin în propria casă. Și totuși, la nivel cultural rămân încă exprimări care lezează demnitatea acestor persoane datorită prevalării unei false concepții despre viață. O viziune adesea narcisistă și utilitaristă face pe mulți, din păcate, să considere ca marginale persoanele cu dezabilități, fără a percepe în ele bogăția umană și spirituală multiformă. Este și mai puternică în mentalitatea obișnuită o atitudine de refuzare a acestei condiții, ca și cum ea ar împiedica să fie fericiți și să se realizeze pe ei înșiși. Dovedește asta tendința eugenetică de a suprima pe cei care trebuie să se nască care prezintă vreo formă de imperfecțiune. În realitate, toți cunoaștem atâtea persoane care, cu fragilitățile lor, chiar grave, au găsit, deși cu trudă, drumul unei vieți bune și bogate în semnificație. Așa cum, pe de altă parte, cunoaștem persoane aparent perfecte și disperate! De altfel, este o înșelare periculoasă a crede că suntem nevulnerabili. Așa cum spunea o tânără pe care am întâlnit-o în recenta mea călătorie în Columbia, vulnerabilitatea aparține esenței omului.

Răspunsul este iubirea: nu cea falsă, îndulcită și pietistă, ci aceea adevărată, concretă și respectuoasă. În măsura în care sunt primiți și iubiți, incluși în comunitate și însoțiți să privească la viitor cu încredere, se dezvoltă adevăratul parcurs al vieții și se experimentează fericirea durabilă. Acest lucru – știm – este valabil pentru toți, dar persoanele mai fragile sunt ca o dovadă. Credința este o mare însoțitoare de viață atunci când ne permite să atingem cu mâna prezența unui Tată care nu lasă niciodată singure creaturile sale, în nicio condiție a vieții lor. Biserica nu poate să fie „afonă” sau „distonată” în apărarea și promovarea persoanelor cu dezabilități. Apropierea sa de familii le ajută să depășească singurătatea în care riscă adesea să se închidă datorită lipsei de atenție și de sprijin. Acest lucru este valabil și mai mult pentru responsabilitatea pe care o are în generarea și în formarea la viața creștină. Nu pot lipsi în comunitate cuvintele și mai ales gesturile pentru a întâlni și a primi persoanele cu dezabilități. În special liturgia duminicală va trebui să știe să le includă, pentru ca întâlnirea cu Domnul Înviat și cu însăși comunitatea să poată fi izvor de speranță și de curaj pe drumul greu al vieții.

Cateheza, în mod deosebit, este chemare de a descoperi și a experimenta forme coerente pentru ca fiecare persoană, cu darurile sale, limitele sale și dezabilitățile sale, chiar grave, să-l poată întâlni pe drumul său pe Isus și să se abandoneze Lui cu credință. Nicio limită fizică și psihică nu va putea să fie vreodată un impediment pentru această întâlnire, deoarece fața lui Cristos strălucește în interiorul fiecărei persoane. În afară de asta să fim atenți, în special noi slujitorii harului lui Cristos, să nu cădem în eroarea neo-pelagiană de a nu recunoaște exigența forței harului care vine din sacramentele inițierii creștine. Să învățăm să depășim suferința și frica pe care uneori putem s-o simțim față de persoanele cu dezabilități. Să învățăm să căutăm și chiar să „inventăm” cu inteligență instrumente adecvate pentru că nimănui să nu-i lipsească sprijinul harului. Să formăm – înainte de toate cu exemplul! – cateheți tot mai capabili să însoțească aceste persoane pentru ca să crească în credință și să dea aportul lor genuin și original la viața Bisericii. În cele din urmă, îmi doresc ca tot mai mult în comunitate persoanele cu dezabilități să poată fi ele însele cateheți, și cu mărturia lor, pentru a transmite credința în mod mai eficace.

Vă mulțumesc pentru munca voastră din aceste zile și pentru slujirea voastră în Biserică. Sfânta Fecioară Maria să vă însoțească. Vă binecuvântez din inimă. Și vă cer, cu rugăminte, să nu uitați să vă rugați pentru mine.

Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 21.10.2017
Publicarea pe acest sit: 21.10.2017
Etichete: , ,

Lasă un răspuns