Discursul Papei adresat participanților la întâlnirea organizată de Academia Pontificală de Ştiinţe Sociale

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la întâlnirea organizată de
Academia Pontificală de Științe Sociale
vineri, 20 octombrie 2017

Stimați doamne și domni,

Salut cordial membrii Academiei Pontificale de Științe Sociale și personalitățile care participă la aceste zile de studiu, precum și instituțiile care susțin inițiativa. Ea atrage atenția cu privire la o exigență de mare actualitate cum este cea de a elabora noi modele de cooperare între piață, stat și societatea civilă, în raport cu provocările din timpul nostru. Cu această ocazie, aș vrea să mă opresc pe scurt asupra a două motive specifice care alimentează excluderea și periferiile existențiale.

Primul este creșterea endemică și sistemică a inegalităților și a exploatării planetei, care este mai mare față de creșterea profitului și a bogăției. Și totuși, inegalitatea și exploatarea nu sunt o fatalitate și nici o constantă istorică. Nu sunt o fatalitate pentru că depind, în afară de diferitele comportamente individuale, și de regulile economice pe care o societate decide să și le dea. Să ne gândim la producerea energiei, la piața locurilor de muncă, la sistemul bancar, la welfare, la sistemul fiscal, la sectorul școlar. În funcție de modul în care sunt proiectate aceste sectoare, există consecințe diferite asupra modului în care profitul și bogăția se împart între cei care au colaborat la producerea lor. Dacă prevalează ca scop profitul, democrația tinde să devină o plutocrație în care cresc inegalitățile precum și exploatarea planetei. Repet: acest lucru nu este o necesitate; se întâlnesc perioade în care, în unele țări, inegalitățile diminuează și mediul este mai bine tutelat.

Celălalt motiv de excludere este munca nedemnă de persoana umană. Ieri, în epoca lui Rerum novarum (1891), se reclama „retribuirea justă pentru muncitor”. Astăzi, în afară de această exigență sacrosanctă, ne întrebăm și de ce nu s-a reușit încă să se traducă în practică ceea ce este scris în constituția Gaudium et spes: „Întreg procesul muncii productive trebuie așadar adaptat la necesitățile persoanei și la felul ei de viață” (nr. 67) și – putem adăuga cu enciclica Laudato si’ – respectând creația, casa noastră comună.

Crearea de noi locuri de muncă are nevoie, mai ales în acest timp, de persoane deschise și întreprinzătoare, de relații fraterne, de cercetare și investiții în dezvoltarea de energie curată pentru a rezolva provocările schimbării climatice. Acest lucru astăzi este posibil în mod concret. Trebuie să ne eliberăm de presiunile lobbie-urilor publice și private care apără interese sectoriale; și trebuie depășite și formele de lene spirituală. Este nevoie ca acțiunea politică să fie făcută cu adevărat în slujba persoanei umane, a binelui comun și a respectării naturii.

Provocarea de a aduna este așadar aceea de a ne strădui cu curaj pentru a merge dincolo de modelul de ordine socială prevalent astăzi, transformându-l din interior. Trebuie să cerem pieței nu numai să fie eficientă în producerea de bogăție și în asigurarea unei creșteri sustenabile, ci și să fie în slujba dezvoltării umane integrale. Nu putem sacrifica pe altarul eficienței – „vițelul de aur” din timpurile noastre – valori fundamentale precum democrația, dreptatea, libertatea, familia, creația. În substanță, trebuie să tindem la „civilizarea pieței”, în perspectiva unei etice prietene a omului și a ambientului său.

Discurs analog se referă la regândirea figurii și a rolului statului-națiune într-un context nou cum este cel al globalizării, care a modificat profund ordinea internațională precedentă. Statul nu se poate concepe ca unicul și exclusivul titular al binelui comun nepermițând corpurilor intermediare din societatea civilă să exprime, în libertate, tot potențialul lor. Aceasta ar fi o încălcare a principiului de subsidiaritate care, însoțit de cel de solidaritate, constituie un pilastru fundamental al doctrinei sociale a Bisericii. Aici provocarea este cum să se racordeze drepturile individuale cu binele comun.

În acest sens, rolul specific al societății civile este comparabil cu acela pe care Charles Péguy l-a atribuit virtuții speranței: așa cum o soră mai mică stă în mijlocul celorlalte două virtuți – credința și caritatea – ținându-le de mână și trăgându-le înainte. Așa mi se pare că este poziția societății civile: „să tragă” înainte statul și piața pentru ca să regândească motivația lor de a fi și modul lor de a acționa.

Dragi prieteni, vă mulțumesc pentru atenția acordată acestor reflecții. Invoc binecuvântarea Domnului asupra voastră, asupra celor dragi ai voștri și asupra muncii voastre.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 20.10.2017
Publicarea pe acest sit: 20.10.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns