Discursul Papei adresat participanţilor la al III-lea Congres Mondial al Mişcărilor Ecleziale şi al Noilor Comunităţi

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la al III-lea
Congres Mondial al Mișcărilor Ecleziale
și al Noilor Comunități
sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Vă primesc cu plăcere cu ocazia Congresului pe care-l celebrați cu sprijinul Consiliului Pontifical pentru Laici. Îi mulțumesc cardinalului Ryłko, și pentru cuvintele sale, și monseniorului Clemens. În centrul atenției voastre în aceste zile sunt două elemente esențiale ale vieții creștine: convertirea și misiunea. Ele sunt intim legate. De fapt, fără o convertire autentică a inimii și a minții nu se vestește Evanghelia, dar dacă nu ne deschidem la misiune nu este posibilă convertirea, iar credința devine sterilă. Mișcările și noile comunități pe care voi le reprezentați sunt de acum proiectate spre faza maturității ecleziale, care cere o atitudine vigilentă de convertire permanentă, cu scopul de a face mai vie și rodnică determinarea evanghelizatoare. De aceea, doresc să vă ofer câteva sugestii pentru drumul vostru de credință și de viață eclezială.

1. Înainte de toate este necesar să se păstreze prospețimea carismei: să nu se ruineze acea prospețime! Prospețimea carismei! Reînnoind mereu „prima iubire” (cf. Ap 2,4). De fapt, cu timpul crește tentația de a ne mulțumi, de a ne bloca în scheme asiguratoare, dar sterile. Tentația de a închide Duhul în cușcă: aceasta este o tentație! Totuși, „realitatea este mai importantă decât ideea” (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 231-233); dacă o anumită instituționalizare a carismei este necesară pentru însăși supraviețuirea sa, nu trebuie să ne înșelăm că structurile externe pot să garanteze acțiunea Duhului Sfânt. Noutatea experiențelor voastre nu constă în metode și în forme, care sunt și ele importante, ci în dispoziția de a răspunde cu entuziasm reînnoit la chemarea Domnului: acest curaj evanghelic a permis nașterea mișcărilor voastre și a noilor comunități. Dacă formele și metodele sunt apărate pentru ele însele devin ideologice, departe de realitatea care este în continuă evoluție; închise la noutatea Duhului, vor ajunge să sufoce carisma însăși care le-a generat. Trebuie să vă întoarceți mereu la izvoarele carismelor și veți regăsi elanul pentru a înfrunta provocările. Voi n-ați făcut o astfel de școală de spiritualitate; n-ați făcut o astfel de instituție de spiritualitate; nu aveți un mic grup… Nu! Mișcare! Mereu pe drum, mereu în mișcare, mereu deschisă la surprizele lui Dumnezeu, care vin în sintonie cu prima chemare a mișcării, acea carismă fundamentală.

2. O altă problemă se referă la modul de a primi și a însoți pe oamenii din timpul nostru, îndeosebi pe tineri (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 105-106). Facem parte dintr-o omenire rănită – trebuie să spunem asta! – unde toate agențiile educative, în special cea mai importantă, familia, au grave dificultăți cam peste tot în lume. Omul de astăzi trăiește serioase probleme de identitate și îi este greu să facă propriile alegeri; de aceea are o dispoziție de a se lăsa condiționat, de a delega altora deciziile importante ale vieții. Trebuie rezistat la tentația de a înlocui libertatea persoanelor și de a le conduce fără a aștepta ca să se maturizeze realmente. Fiecare persoană are timpul său, merge în modul său și trebuie să însoțim acest drum. Un progres moral sau spiritual obținut bazându-se pe imaturitatea oamenilor este un succes aparent, destinat să naufragieze. Mai bine puțini, dar mergând mereu fără a căuta spectacolul! În schimb educația creștină cere o însoțire răbdătoare care știe să aștepte timpii fiecăruia, așa cum face Domnul cu fiecare dintre noi: Domnul are răbdare cu noi! Răbdarea este singura cale pentru a iubi cu adevărat și a duce persoanele la o relație sinceră cu Domnul.

3. O altă indicație este aceea de a nu uita că binele cele mai prețios, sigiliul Duhului Sfânt, este comuniunea. Este vorba despre harul suprem pe care Isus ni l-a dobândit pe cruce, harul pe care ca înviat îl cere pentru noi neîncetat, arătând rănile sale glorioase Tatălui: „După cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis” (In 17,21). Pentru ca lumea să creadă că Isus este Domnul este nevoie ca să vadă comuniunea dintre creștini, dar dacă se văd diviziuni, rivalități și vorbire de rău, terorismul bârfelor, vă rog… dacă se văd aceste lucruri, oricare ar fi cauza, cum se poate evangheliza? Amintiți-vă și de acest principiu: „unitatea prevalează asupra conflictului” (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 226-230), pentru că fratele valorează mai mult decât pozițiile noastre personale: pentru el Cristos și-a vărsat sângele (cf. 1Pt 1,18-19), pentru ideile mele n-a vărsat nimic! Apoi, adevărata comuniune nu poate să existe într-o mișcare sau într-o nouă comunitate dacă nu se integrează în comuniunea mai mare care este Sfânta noastră Maică Biserică Ierarhică. Totul este superior părții (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 234-237) și partea are sens în relație cu totul. În afară de asta, comuniunea constă și în a înfrunta împreună și uniți problemele cele mai importante, cum ar fi viața, familia, pacea, lupta împotriva sărăciei în toate formele sale, libertatea religioasă și de educație. Îndeosebi, mișcările și comunitățile sunt chemate să colaboreze pentru a contribui să vindece rănile produse de o mentalitate globalizată care pune în centru consumul, uitându-l pe Dumnezeu și valorile esențiale ale existenței.

Așadar, pentru a ajunge la maturitatea eclezială mențineți – repet asta – prospețimea carismei, respectați libertatea persoanelor și căutați mereu comuniunea. Însă nu uitați că, pentru a ajunge la această țintă, convertirea trebuie să fie misionară: forța de a depăși tentațiile și neajunsurile vine din bucuria profundă a vestirii Evangheliei, care este la baza tuturor carismelor voastre. De fapt, „când Biserica cheamă la activitatea evanghelizatoare, nu face altceva decât să indice creștinilor adevăratul dinamism al realizării personale” (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 10), adevărata motivație pentru a reînnoi propria viață, pentru că misiunea este participare la misiunea lui Cristos care ne precede mereu și ne însoțește în evanghelizare.

Iubiți frați și surori, voi ați adus deja multe roade Bisericii și lumii întregi, dar veți aduce altele și mai mari cu ajutorul Duhului Sfânt, care mereu trezește și reînnoiește daruri și carisme, și cu mijlocirea Mariei, care nu încetează să ajute și să însoțească pe copiii săi. Mergeți înainte: mereu în mișcare… Nu vă opriți niciodată! Mereu în mișcare! Vă asigur rugăciunea mea și vă cer să vă rugați pentru mine – am nevoie cu adevărat de asta – în timp ce din inimă vă binecuvântez.

Acum vă cer, toți împreună, s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, care a simțit această experiență de a păstra mereu prospețimea primei întâlniri cu Dumnezeu, de a merge înainte cu umilință, dar mereu în mișcare, respectând timpul persoanelor. Și apoi ca să nu încetăm niciodată să avem această inimă misionară.

Bucură-te, Marie…

Autor: Papa F
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 22.11.2014
Publicarea pe acest sit: 23.11.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns