Discursul Papei adresat participanţilor la adunarea generală a Mişcării Focolarilor

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la audiența acordată participanților la
adunarea generală a Mișcării Focolarilor
vineri, 26 septembrie 2014

Iubiți frați și surori,

Vă salut pe voi toți, care formați Adunarea Generală a Operei Mariei și vreți s-o trăiți pe deplin inserați în „ziua de azi” a Bisericii. În mod special o salut pe Maria Voce, care a fost reconfirmată președinte pentru alți șase ani. Mulțumindu-i pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele vostru, îi transmit ei și celor mai apropiați colaboratori ai săi urări cordiale de muncă rodnică în slujba Mișcării, care în acești ani a crescut și s-a îmbogățit cu noi opere și activități și în Curia Romană.

La cincizeci de ani de la Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica este chemată să parcurgă o nouă etapă a evanghelizării mărturisind iubirea lui Dumnezeu față de fiecare persoană, începând de la cei mai săraci și de la cei excluși, și pentru a face să crească drumul omenirii spre unitate cu speranța, fraternitatea și bucuria.

Opera Mariei – cunoscută de toți cu numele de Mișcarea Focolarilor – s-a născut în sânul Bisericii catolice dintr-o mică sămânță, care în cursul anilor a dat viață unui copac care acum își întinde ramurile sale în toate exprimările familiei creștine și chiar între membri diferitelor religii și printre mulți care cultivă dreptatea și solidaritatea împreună cu căutarea adevărului. Această Operă a apărut dintr-un dar al Duhului Sfânt – fără îndoială! – carisma unității pe care Tatăl vrea s-o dăruiască Bisericii și lumii pentru a contribui să realizeze cu incisivitate și profeție rugăciunea lui Isus: „Ca toți să fie una” (In 17,21).

Gândul nostru se îndreaptă cu mare afect și recunoștință spre Chiara Lubich, extraordinară martoră a acestui dar, care în existența sa rodnică a dus parfumul lui Isus în atâtea realități umane și în atâtea părți ale lumii. Fidelă față de carisma din care s-a născut și din care se alimentează, Mișcarea Focolarilor se află astăzi în fața aceleiași misiuni care așteaptă întreaga Biserică: a oferi, cu responsabilitate și creativitate, contribuția sa specială la această nouă perioadă a evanghelizării. Creativitatea este importantă, nu se poate merge înainte fără ea. Este importantă! Și în acest context aș vrea să vă încredințez vouă care aparțineți Mișcării Focolarilor și celor care, în diferite moduri, împărtășesc spiritul și idealurile sale: a contempla, a ieși, a face școală.

Înainte de toate, a contempla. Astăzi avem nevoie mai mult ca oricând de a-l contempla pe Dumnezeu și minunățiile iubirii sale, să locuim în El, care în Isus a venit să-și pună cortul său în mijlocul nostru (cf. In 1,14). În afară de asta a contempla însemnă a trăi în companie cu frații și surorile, a frânge cu ei Pâinea comuniunii și fraternității, a trece împreună prin poartă (cf. In 10,9) care ne introduce în sânul Tatălui (cf. In 1,18), deoarece „contemplația care lasă afară pe ceilalți este o înșelăciune” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 281). Este narcisism.

Inspirată de Dumnezeu ca răspuns la semnele timpurilor, Chiara Lubich scria: „Iată marea atracție a timpului modern: a pătrunde în cea mai înaltă contemplație și a rămâne amestecați între toți, om alături de om” (Scrieri spirituale 1, 27). Pentru a realiza asta este necesară să se lărgească propria interioritate după măsura lui Isus și a darului Duhului său, a face din contemplație condiția indispensabilă pentru o prezență solidară și o acțiune eficace, într-adevăr liberă și curată.

Vă încurajez să rămâneți fideli acestui ideal de contemplați, să perseverați în căutarea unirii cu Dumnezeu și în reciproca iubire cu frații și surorile, luând din bogățiile Cuvântului lui Dumnezeu și ale Tradiției Bisericii, din această dorință de comuniune și de unitate pe care Duhul Sfânt a trezit-o pentru timpul nostru. Și dăruiți tuturor din această comoară!

Al doilea cuvânt, foarte important pentru că exprimă mișcarea evanghelizării, este a ieși. A ieși așa cum Isus a ieșit din sânul Tatălui pentru a vesti cuvântul iubirii tuturor, până la dăruirea de sine pe lemnul crucii. Trebuie să învățăm de la El, de la Isus, „dinamica exodului și a darului, a ieșirii din sine, a faptului de a merge și de a semăna mereu din nou, mereu mai departe” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 21), pentru a comunica tuturor cu generozitate iubirea lui Dumnezeu, cu respect și cum ne învață Evanghelia: „gratuit ați primit, gratuit să dați” (Mt10,8). Acest sentiment al gratuității: pentru că răscumpărarea a fost făcută în gratuitate. Iertarea păcatelor nu se poate „plăti”. A „plătit-o” Cristos o dată, pentru toți! Gratuitatea răscumpărării, noi trebuie s-o realizăm cu frații și surorile. A da cu gratuitate, în mod gratuit, ceea ce am primit. Și gratuitatea merge împreună cu creativitatea: cele două merg împreună.

Pentru a face asta, trebuie să devenim experți în acea artă care se numește „dialog” și care nu se învață ieftin. Nu putem să ne mulțumim cu jumătăți de măsură, nu putem să întârziem, ci mai degrabă, cu ajutorul lui Dumnezeu, să țintim sus și să lărgim privirea! Și pentru a face asta trebuie să ieșim cu curaj „în întâmpinarea lui în afara taberei purtând ocara lui” (Evr 13,13). El ne așteaptă în încercările și în gemetele fraților noștri, în rănile societății și în întrebările culturii din timpul nostru. Face rău inimii atunci când, în fața unei biserici, a unei omeniri cu atâtea răni, răni morale, răni existențiale, răni de război, pe care le auzim în toate zilele, vedem cum creștinii încep să facă „bizantinisme” filozofice, teologice, spirituale, dar în schimb este nevoie de o spiritualitate a ieșirii. A ieși cu această spiritualitate: a nu rămâne închis înăuntru cu cheia răsucită de mai multe ori. Asta nu merge. Acesta este „bizantinism”! Astăzi nu avem dreptul la reflecția bizantinistă. Trebuie să ieșim! Pentru că – am spus-o de multe ori – Biserica pare un spital de campanie. Și când se merge într-un spital de campanie, primul lucru este de ea îngriji rănile, nu a face doza de colesterol… asta va veni după aceea… Este clar?

Și în sfârșit al treilea cuvânt: a face școală. Sfântul Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte, a invitat toată Biserica să devină „casă și școală a comuniunii” (cf. nr. 43), și voi ați luat în serios acest mandat. Trebuie formați, așa cum cere Evanghelia, bărbați și femei noi și pentru acest scop este necesară o școală de umanitate după măsura umanității lui Isus. De fapt, El este Omul nou la care în orice timp pot să privească tinerii, de care se pot îndrăgosti, a cărui cale pot s-o urmeze pentru a face față provocărilor care ne stau în față. Fără o adecvată operă de formare a noilor generații, este iluzoriu să ne gândim că putem realiza un proiect serios și durabil în slujba unei noi omeniri.

Chiara Lubich a creat în timpul său o expresie care rămâne de mare actualitate: astăzi – spunea ea – trebuie formată „oameni-lume”, bărbați și femei cu sufletul, inima, mintea lui Isus și pentru aceasta capabili să recunoască și să interpreteze necesitățile, preocupările și speranțele care sălășluiesc în inima fiecărui om.

Dragi surori și dragi frați, vă doresc ca această Adunare a voastră să aducă roade îmbelșugate; și vă mulțumesc pentru angajarea voastră generoasă. Fie ca Maria, Mama noastră, să vă ajute să mergeți mereu cu încredere, cu curaj și cu perseverență, cu creativitate, în mod gratuit și în comuniune cu toată Biserica, pe cărările de lumină și de viață trasate de Duhul Sfânt. Vă binecuvânteze și, vă rog, vă cer să vă rugați pentru mine, pentru că am nevoie de asta. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.09.2014
Publicarea pe acest sit: 28.09.2014
Etichete:

Lasă un răspuns