Discursul Papei adresat participanţilor la a 48-a Săptămână Socială a Catolicilor Italieni

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la a 48-a
Săptămână Socială a Catolicilor Italieni
cu tema „Munca pe care o vrem.
Liberă, creativă, participativă și solidară”

Vatican, 26 octombrie 2017

Iubiți frați și surori,

Vă salut cordial pe voi toți care participați la a 48-a Săptămână Socială a Catolicilor Italieni, convocată la Cagliari. Adresez salutul meu fratern cardinalului Gualtiero Bassetti, președinte al Conferinței Episcopale Italiene, episcopilor prezenți, arhiepiscopului Filippo Santoro, membrilor Comitetului Științific și Organizator, delegaților din diecezele italiene, reprezentanților mișcărilor și ai asociațiilor legate de muncă și tuturor invitaților.

Vă reuniți sub ocrotirea și cu exemplul fericitului Giuseppe Toniolo, care în 1907 a promovat Săptămânile Sociale în Italia. Mărturia sa de laic a fost trăită în toate dimensiunile vieții: spirituală, familială, profesională, socială și politică. Pentru a inspira lucrările voastre, vă propun o învățătură a sa. „Noi credincioșii – scria el – simțim, în adâncul sufletului, […] că cel care va duce definitiv la salvare societatea prezentă nu va fi un diplomat, un doct, un erou, ci un sfânt, ba mai mult o societate de sfinți” (Din lucrarea Direcții și concepte sociale). Însușiți-vă această „memorie fondatoare”: ne sfințim lucrând pentru alții, prelungind astfel în istorie actul creator al lui Dumnezeu.

În Scripturi găsim multe personaje definite de munca lor: semănătorul, secerătorul, viticultorii, administratorii, pescarii, păstorii, tâmplarii, ca sfântul Iosif. Din Cuvântul lui Dumnezeu reiese o lume în care se muncește. Însuși Cuvântul lui Dumnezeu, Isus, nu s-a întrupat într-un împărat sau într-un rege ci „s-a despuiat pe sine luând firea sclavului” (Fil 2,7) pentru a împărtăși viața noastră umană, inclusiv jertfele pe care le cere munca, până acolo încât să fie cunoscut ca tâmplar sau fiu al tâmplarului (cf. Mc 6,3; Mt 13,55). Dar este și mai mult. Domnul cheamă în timp ce se muncește, așa cum s-a întâmplat pentru pescarii pe care El îi invită pentru a-i face să devină pescari de oameni (cf. Mc 1,16-18; Mt 4,18-20). Și talanții primiți putem să-i citim ca daruri și competențe de dedicat în lumea muncii pentru a construi comunități, comunități solidare și pentru a ajuta pe cel care nu reușește.

Tema acestei Săptămâni Sociale este „Munca pe care o vrem: liberă, creativă, participativă și solidară”. Așa am voit să definesc munca umană în exortația apostolică Evangelii gaudium (nr. 192). Mulțumesc pentru că ați ales tema muncii. „Fără muncă nu există demnitate”: repet asta des, îmi amintesc chiar la Cagliari în 2013, și în mai anul acesta la Genova. Dar nu toate muncile sunt „munci demne”. Există munci care umilesc demnitatea persoanelor, acelea care hrănesc războaiele cu construirea de arme, care vând valoarea corpului cu traficul prostituției și care exploatează minorii. Ofensează demnitatea muncitorului și munca la negru, cea gestionată de exploatatori, muncile care discriminează femeia și nu includ pe cel care are o dezabilitate. Și munca precară este o rană deschisă pentru mulți muncitori, care trăiesc în teama de a pierde propria ocupație. Eu am auzit de atâtea ori această angoasă: angoasa de a putea pierde propria ocupație; angoasa acelei persoane care are o muncă din septembrie până în iunie și nu știe dacă o va avea în septembrie viitor. Precaritate totală. Acest lucru este imoral. Acest lucru ucide: ucide demnitatea, ucide sănătatea, ucide familia, ucide societatea. Munca la negru și munca precară ucid. Rămâne apoi preocuparea pentru muncile periculoase și insalubre, care în fiecare an provoacă în Italia sute de morți și de invalizi.

Demnitatea muncii este condiția pentru a crea muncă bună: de aceea trebuie apărată și promovată. Cu enciclica Rerum novarum (1891) a papei Leon al XIII-lea, Doctrina Socială a Bisericii se naște pentru a-i apăra pe muncitorii angajați de exploatare, pentru a combate munca minorilor, zilele de muncă de 12 ore, condițiile igienice insuficiente din fabrici.

Gândul meu să îndreaptă și spre șomerii care caută muncă și n-o găsesc, spre cei descurajați care nu mai au forța de a o căuta, și spre șomerii parțiali, care muncesc numai câteva ore pe lună fără a reuși să treacă de pragul de sărăcie. Lor le spun: nu vă pierdeți încrederea. O spun și celui care trăiește în zonele din sudul Italiei aflate în dificultate mai mare. Biserica acționează pentru o economie în slujba persoanei, care reduce inegalitățile și are ca scop munca pentru toți.

Criza economică mondială a început ca o criză a finanțelor, apoi s-a transformat în criză economică și ocupațională. Criza muncii este o criză ambientală și socială în același timp (cf. enciclica Laudato si’, 13). Sistemul economic tinde spre consumuri, fără a se preocupa de demnitatea muncii și de tutelarea mediului. Dar astfel este cam cum s-ar merge pe o bicicletă cu roata dezumflată: este periculos! Demnitatea și tutelele sunt mortificate atunci când muncitorul este considerat un rând de cost din bilanț, când strigătul celor rebutați rămâne ignorat. De această logică nu scapă administrațiile publice, când convoacă antreprize cu criteriul reducerii maxime fără a ține cont de demnitatea muncii precum și de responsabilitatea ambientală și fiscală a firmelor. Crezând că obțin economii și eficiență, ajung să trădeze însăși misiunea lor socială în slujba comunității.

Printre atâtea dificultăți nu lipsesc totuși semne de speranță. Multele practici bune pe care le-ați adunat sunt ca pădurea care crește fără să facă zgomot și ne învață două virtuți: a sluji persoanele care au nevoie; și a forma comunități în care comuniunea prevalează asupra competiției. Competiție: aici este boala meritocrației… Este frumos a vedea că inovația socială se naște și din întâlnire și din relații și că nu toate bunurile sunt mărfuri: de exemplu încrederea, stima, prietenia, iubirea.

Nimic să nu fie pus înaintea binelui persoanei și a îngrijirii casei comune, adesea desfigurată de un model de dezvoltare care a produs o gravă îndatorare ecologică. Inovația tehnologică trebuie condusă de conștiință și de principiile de subsidiaritate și de solidaritate. Robotul trebuie să rămână un mijloc și să nu devină idolul unei economii în mâinile celor puternici; va trebui să slujească persoana și nevoile sale umane.

Evanghelia ne învață că Domnul este drept și cu muncitorii de la ultima oră, fără să lezeze ceea ce este „corect” pentru muncitorii de la prima oră (cf. Mt 20,1-16). Diversitatea dintre primii și ultimii muncitori nu afectează compensația necesară tuturor pentru a trăi. Acesta este „principiul de bunătate” în măsură și astăzi să facă în așa fel încât să nu lipsească nimic nimănui și să fecundeze procesele de muncă, viața firmelor, comunitățile muncitorilor. Misiunea întreprinzătorului este să încredințeze talanții colaboratorilor săi, chemați la rândul lor să nu îngroape ceea ce au primit, ci să-l fructifice în slujba altora. În lumea muncii, comuniunea trebuie să învingă asupra competiției.

Vreau să vă urez să fiți o „plămadă socială” pentru societatea italiană și să trăiți o puternică experiență sinodală. Văd cu interes că veți atinge probleme foarte relevante, ca depășirea distanței dintre sistemul școlar și lumea muncii, problema muncii feminine, așa-numita muncă de îngrijire, munca purtătorilor de dezabilități și munca migranților, care vor fi primiți cu adevărat atunci când vor putea să se integreze în activități de muncă. Fie ca reflecțiile voastre și confruntarea să se poată traduce în fapte și într-o angajare reînnoită în slujba societății italiene.

Asigur marii adunări a Săptămânii Sociale de la Cagliari amintirea mea în rugăciune și, în timp ce vă cer să văr rugați și pentru mine și pentru slujirea mea adusă Bisericii, vă trimit vouă tuturor binecuvântarea apostolică.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 26.10.2017
Publicarea pe acest sit: 27.10.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns