Discursul Papei adresat participantelor la Adunarea Plenară a UISG

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participantelor la Adunarea Plenară a
Uniunii Internaționale a Superioarelor Generale (UISG)
miercuri, 8 mai 2013

Domnule cardinal,
Venerat și iubit frate întru Episcopat,
Dragi surori!

Sunt bucuros să vă întâlnesc astăzi și doresc să salut pe fiecare dintre voi, mulțumindu-vă pentru ceea ce faceți pentru ca viața consacrată să fie mereu o lumină pe drumul Bisericii. Dragi surori, înainte de toată îi mulțumesc fratelui cardinal Joao Braz de Aviz, pentru cuvintele pe care mi le-a adresat îmi place și prezența Secretarului Congregației. Tema Întâlnirii voastre mi se pare deosebit de importantă pentru misiunea care v-a fost încredințată: „Slujirea autorității conform Evangheliei”. În lumina acestei expresii aș vrea să vă propun trei gânduri simple, pe care le las aprofundării voastre personale și comunitare.

1. Isus, la Ultima Cină, se adresează Apostolilor cu aceste cuvinte: „Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi” (In 15,16), care amintesc tuturor, nu numai nouă preoților, că vocația este mereu o inițiativă a lui Dumnezeu. Cristos e cel care v-a chemat să-l urmați în viața consacrată și asta înseamnă a face încontinuu un „exod” din voi înșivă pentru a centra existența voastră pe Cristos și pe Evanghelia sa, pe voința lui Dumnezeu, despuindu-vă de proiectele voastre, pentru a putea spune cu sfântul Paul: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Gal 2,20). Acest „exod” din noi înșine înseamnă a porni pe un drum de adorație și de slujire. Un exod care ne duce la un drum de adorare a Domnului și de slujire a Lui în frați și în surori. A adora și a sluji: două atitudini care nu se pot separa, dar care trebuie să meargă împreună mereu. A-l adora pe Domnul și a-i sluji pe ceilalți, neținând nimic pentru sine: aceasta este „despuierea” celui care exercită autoritatea. Trăiți și amintiți mereu centralitatea lui Cristos, identitatea evanghelică a vieții consacrate. Ajutați comunitățile voastre să trăiască „exodul” din sine pe un drum de adorație și de slujire, înainte de toate prin cele trei puncte principale ale existenței voastre.

Ascultarea ca ascultare a voinței lui Dumnezeu, în mișcarea interioară a Duhului Sfânt autentificată de Biserică, acceptând că ascultarea trece și prin medierile umane. Amintiți-vă că raportul autoritate-ascultare se situează în contextul mai amplu al misterului Bisericii și constituie o realizare deosebită a funcției sale mediatoare (cf. Congregația pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică, Slujirea autorității și ascultarea, 12).

Sărăcia ca depășire a oricărui egoism în logica Evangheliei care învață încrederea în Providența lui Dumnezeu. Sărăcia ca indicație pentru Biserica întreagă că nu noi construim Împărăția lui Dumnezeu, nu mijloacele umane o fac să crească, ci este în primul rând puterea, harul Domnului, care acționează prin intermediul slăbiciunii noastre. „Îți este suficient harul meu, căci puterea mea se arată în slăbiciune”, afirmă Apostolul neamurilor (2Cor 12,9). Sărăcie care învață solidaritatea, împărtășirea și caritatea, și care se exprimă și într-o sobrietate și bucurie a esențialului, pentru a-i atrage atenția cu privire la idolii materiali care întunecă sensul autentic al vieții. Sărăcie care se învață cu cei umili, cei săraci, cei bolnavi și toți cei care sunt în periferiile existențiale ale vieții. Sărăcia teoretică nu ne folosește. Sărăcia se învață atingând trupul lui Cristos sărac, în cei umili, în cei săraci, în cei bolnavi, în copii.

Și apoi castitatea drept carismă prețioasă, care lărgește libertatea dăruirii pentru Dumnezeu și pentru ceilalți, cu duioșia, milostivirea, apropierea lui Cristos. Castitatea pentru Împărăția cerurilor arată că afectivitatea are locul său în libertatea matură și devine un semn al lumii viitoare, pentru a face să strălucească mereu primatul lui Dumnezeu. Dar, vă rog, o castitate „rodnică”, o castitate care dă naștere la fii spirituali în Biserică. Femeia consacrată este mamă, trebuie să fie mamă și nu „fată bătrână”! Scuzați-mă dacă vorbesc așa, dar este importantă această maternitate a vieții consacrate, această rodnicie! Această bucurie a rodniciei spirituale să însuflețească existența voastră; fiți mame, ca figură a Mariei Mame și a Bisericii Mame. Nu poate fi înțeleasă Maria fără maternitatea ei, nu poate fi înțeleasă Biserica fără maternitatea ei și voi sunteți icoană a Mariei și a Bisericii.

2. Un al doilea element pe care aș vrea să-l subliniez în exercitarea autorității este slujirea: nu trebuie să uităm niciodată că adevărata putere, la orice nivel, este slujirea, care își are apogeul său luminos pe Cruce. Benedict al XVI-lea, cu mare înțelepciune, a amintit de mai multe ori Bisericii că dacă pentru om autoritatea este adesea sinonim al posesiei, al dominării, al succesului, pentru Dumnezeu autoritatea este întotdeauna sinonim al slujirii, al umilinței, al iubirii; înseamnă a intra în logica lui Isus care se apleacă pentru a spăla picioarele Apostolilor (cf. Angelus, 29 ianuarie 2012), și care le spune discipolilor săi: „Știți că cei care conduc popoarele le domină… Între voi să nu fie așa – tocmai motoul adunării voastre, nu-i așa? «Între voi să nu fie așa» -. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru și cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru” (Mt 20,25-27). Să ne gândim la dauna pe care o aduc poporului lui Dumnezeu bărbații și femeile din Biserică ce sunt carieriști, cățărători, care „folosesc” poporul, Biserica, pe frați și pe surori – pe cei pe care ar trebui să-i slujească – drept trambulină pentru propriile interese și ambiții personale. Dar aceștia aduc o mare daună Bisericii.

Să știți să exercitați mereu autoritatea însoțind, înțelegând, ajutând, iubind; îmbrățișându-i pe toți și pe toate, în special persoanele care se simt singure, excluse, aride, periferiile existențiale ale inimii umane. Să ținem privirea îndreptată spre Cruce: acolo se situează orice autoritate în Biserică, unde Cel care este Domnul se face servitor până la dăruirea totală de sine.

3. În sfârșit, eclezialitatea ca una dintre dimensiunile constitutive ale vieții consacrate, dimensiune care trebuie să fie în mod constant reluată și aprofundată în viață. Vocația voastră este o carismă fundamentală pentru drumul Bisericii și nu este posibil ca o consacrată și un consacrat să nu „simtă” cu Biserica. O „simțire” cu Biserica, ea care ne-a născut prin Botez; o „simțire” cu Biserica ce are o exprimare filială în fidelitatea față de Magisteriu, în comuniunea cu Păstorii și cu Succesorul lui Petru, Episcop de Roma, semn vizibil al unității. Vestirea și mărturia Evangheliei, pentru fiecare creștin, nu sunt niciodată un act izolat. Acest lucru este important, vestirea și mărturia Evangheliei pentru fiecare creștin nu sunt niciodată un act izolat sau de grup, și orice evanghelizator nu acționează, așa cum amintea foarte bine Paul al VI-lea, „în virtutea unei inspirații personale, ci în unire cu misiunea Bisericii și în numele ei” (Exortația apostolică Evangelii nuntiandi, 80). Și continua Paul al VI-lea: este o dihotomie absurdă a crede că se trăiește cu Isus fără Biserică, a crede că este urmat Isus în afara Bisericii, a crede că este iubit Isus fără a iubi Biserica (cf. ibid., 16). Să simțiți responsabilitatea pe care o aveți de a vă îngriji de formarea Institutelor voastre în doctrina sănătoasă a Bisericii, în iubirea față de Biserică și în spiritul eclezial.

Așadar, centralitatea lui Cristos și a Evangheliei sale, autoritatea ca slujire de iubire, „a simți” în și cu Maica Biserică: trei indicații pe care doresc să vi le las, la care unesc încă o dată recunoștința mea pentru opera voastră care nu este întotdeauna ușoară. Ce ar fi Biserica fără voi? I-ar lipsi maternitatea, afectul, duioșia! Intuiția de Mamă.

Dragi surori, fiți sigure că vă urmăresc cu afecțiune. Eu mă rog pentru voi, dar și voi rugați-vă pentru mine. Salutați comunitățile voastre din partea mea, mai ales surorile bolnave și surorile tinere. Spre toate se îndreaptă încurajarea mea de a urma cu parresia și cu bucurie Evanghelia lui Cristos. Fiți bucuroase, pentru că este frumos a-l urma pe Isus, este frumos a deveni icoană vie a Sfintei Fecioare Maria și a Sfintei noastre Maici Biserici ierarhice. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.05.2013
Publicarea pe acest sit: 08.05.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns