Discursul Papei adresat Misionarelor Preasfintei Inimi a lui Isus

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat Misionarelor Preasfintei Inimi a lui Isus
cu ocazia primului centenar al morții
sfintei Francesca Xaveriu Cabrini

Vatican, 9 decembrie 2017

Dragi surori și dragi frați,

Cu mare plăcere vă primesc pe voi toți, reprezentanți ai Familiei Cabriniene, care doriți în acest mod să încheiați celebrările pentru centenarul nașterii pentru cer a sfintei Francesca Xaveriu Cabrini. La 17 decembrie 1917, această femeie sfântă, care a traversat de douăzeci și patru de ori oceanul pentru a asista migranții din Americi și care, neobosită, a mers până în Anzi și chiar în Argentina, se stingea pe neașteptate la Chicago, și pleca în ultima călătorie.

Îl salut pe E.S. Mons. Rino Fisichella, care vă urmează cu atâta afect; și îi mulțumesc maicii, Barbara Louise Staley, pentru cuvintele sale de salut și pentru angajarea practică, acolo unde sunt migranți, ca să facă mereu prezentă primirea și mărturia iubirii creștine.

Sfânta Cabrini a fost o adevărată misionară. A crescut ținând în fața sa exemplul sfântului Francisc Xaveriu, pionierul evanghelizării în Orient. În inima sa avea China și în acea țară îndepărtată spera să ducă vestea Evangheliei. Nu se gândea la miile și miile de emigranți care din cauza foamei, a lipsei locului de muncă și a absenței unui viitor se îmbarcau cu puținele lor lucruri pentru a ajunge în America, determinați de visul unei vieți mai bune. Așa cum știm, a fost clarviziunea papei Leon al XIII-lea care, cu o glumă, a făcut-o să schimbe direcția: „Nu în Orient, Cabrini, ci în Occident!”. Tânăra maică, care de puțin timp întemeiase Misionarele Preasfintei Inimi, trebuia să-și deschidă ochii pentru a vedea unde o trimitea Dumnezeu în misiune. Nu unde voia ea să meargă, ci unde pregătise El pentru ea drumul, drumul slujirii și al sfințeniei. Iată exemplul unei adevărate vocații: a uita de noi înșine pentru a ne abandona pe deplin iubirii lui Dumnezeu.

După atâția ani, realitatea migranților, căreia sfânta Francesca Xaveriu și dedicat toată viața, s-a evoluat și este actuală mai mult ca oricând. Noi fețe de bărbați, femei și copii, marcați de atâtea forme de sărăcie și de violență, stau din nou în fața ochilor noștri și așteaptă să găsească pe drumul lor mâini întinse și inimi primitoare ca acelea ale maicii Cabrini. Vouă, în mod deosebit, vă este oferită responsabilitatea de a fi fidele față de misiunea sfintei voastre fondatoare. Carisma sa este de o actualitate extraordinară, pentru că migranții au nevoie desigur de legi bune, de programe de dezvoltare, de organizare, dar au nevoie mereu înainte de toate și de iubire, de prietenie, de apropiere umană; au nevoie să fie ascultați, priviți în ochi, însoțiți; au nevoie de Dumnezeu, întâlnit în iubirea gratuită a unei femei care, cu inima consacrată, îți este soră și mamă.

Domnul să reînnoiască mereu în voi privirea atentă și milostivă față de cei săraci care trăiesc în orașele noastre și în țările noastre. Maica Francesca Xaveriu Cabrini avea curajul de a-i privi în ochi pe copiii orfani care îi erau încredințați, pe tinerii fără loc de muncă ce era tentați să tâlhărească, pe bărbații și femeile exploatați pentru muncile cele mai umile; și de aceea astăzi suntem aici ca să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru sfințenia sa. În fiecare din acei frați și surori ea recunoștea fața lui Cristos și, genială cum era, a fost capabilă să facă să rodească talanții pe care Domnul i-a încredințat ei (cf. Mt 25,14-23). Avea un simț deosebit al acțiunii apostolice; și dacă a avut o energie așa de mare pentru a face în puțini ani o lucrare extraordinară, a fost numai datorită unirii sale cu Cristos, după modelul sfântului Paul, de la care și-a luat motoul: „Toate le pot în cel care mă întărește” (Fil 4,13). O viață amețitoare încărcată de muncă, de călătorii interminabile pe jos, în tren, în navă, în barcă, sau călare…; creând din nimic șaizeci și șapte de opere printre azile, școli, colegii, spitale, orfelinate, laboratoare… totul pentru a propaga forța Evangheliei, care i-a dilatat inima pentru ca să aparțină tuturor.

Sfânta Cabrini a trăit din spiritualitatea Preasfintei Inimi a lui Isus. Pas după pas, existența sa a fost una îndreptată în întregime să mângâie și să facă cunoscută și iubită Preasfânta Inimă. Și acest lucru a făcut-o capabilă să privească la inima celor de care se apropia și pe care-i asista pentru a corespunde în manieră coerentă. Această aniversare importantă ne amintește nouă tuturor, cu putere, necesitatea unei credințe care știe să perceapă momentul de har care se trăiește. Oricât de dificil poate să pară, ne spune că trebuie să facem ca ea: să fim capabili să percepem semnele timpului nostru, să le citim în lumina Cuvântului lui Dumnezeu și să le trăim în așa fel încât să dăm un răspuns care să ajungă la inima fiecărei persoane.

Dragi surori, și dragi frați care împărtășiți carisma cabriniană, vă mulțumesc pentru angajarea voastră. Vă însoțesc cu binecuvântarea apostolică și cer fiecăruia dintre voi să nu uitați să vă rugați pentru mine.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 09.12.2017
Publicarea pe acest sit: 09.12.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns