Discursul Papei adresat membrilor familiilor franciscane din primul ordin şi din al treilea ordin regular

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat membrilor familiilor franciscane
din primul ordin și din al treilea ordin regular
Vatican, 23 noiembri 2017

Iubiți frați,

„Domnul papa”, cum îl numea sfântul Francisc, vă primește cu bucurie și în voi îi primește pe frații franciscani care trăiesc și lucrează în toată lumea. Mulțumesc pentru ceea ce sunteți și pentru ceea ce faceți, în special în favoarea celor mai săraci și dezavantajați.

„Toți în același mod să fie numiți minori”, se citește în Regola non bollata[1]. Cu această expresie sfântul Francisc nu vorbește despre ceva facultativ pentru frații săi, ci manifestă un element constitutiv al vieții și misiunii voastre.

De fapt, în forma voastră de viață, adjectivul „minor” califică substantivul „frate”, dând legăturii fraternității o calitate proprie și caracteristică: nu este același lucru a spune „frate” și a spune „frate minor”. Pentru aceasta, vorbind despre fraternitate trebuie ținut cont de această caracteristică tipică franciscană a relației fraterne, care cere de la voi o relație de „frați minori”.

De unde i-a venit lui Francisc inspirația de a pune minoritatea ca element esențial al fraternității voastre[2]?

Fiind Cristos și Evanghelia opțiunea fundamentală a vieții sale, cu toată siguranța putem spune că minoritatea, deși lipseau motivații ascetice și sociale, se naște din contemplarea întrupării Fiului lui Dumnezeu și o rezumă în imaginea de a se face mic, ca o sămânță. Este aceeași logică a lui „bogat cum era s-a făcut sărac” (cf. 2Cor 8,9). Logica „despuierii”, pe care Francisc a realizat-o la literă când „s-a despuiat, până la goliciune, de toate bunurile pământești, pentru a se dărui în întregime lui Dumnezeu și fraților”[3].

Viața lui Francisc a fost marcată de întâlnirea cu Dumnezeu sărac, prezent în mijlocul nostru în Isus din Nazaret: o prezență umilă și ascunsă pe care Sărăcuțul îl adoră și îl contemplă în Întrupare, în Cruce și în Euharistie. Pe de altă parte, știm că una dintre imaginile evanghelice care l-au impresionat mai mult pe Francisc este aceea a spălării picioarelor discipolilor la Ultima Cină[4].

Minoritatea franciscană se prezintă pentru voi ca loc de întâlnire și de comuniune cu Dumnezeu; ca loc de întâlnire și de comuniune cu frații și cu toți bărbații și femeile; în sfârșit, ca loc de întâlnire și de comuniune cu creația.

Minoritatea este loc de întâlnire cu Dumnezeu

Minoritatea caracterizează în mod special relația voastră cu Dumnezeu. Pentru sfântul Francisc omul n-are nimic al său decât propriul păcat și valorează cât valorează în fața lui Dumnezeu și nimic mai mult. Pentru aceasta relația voastră cu El trebuie să fie aceea a unui copil: umil și încrezător și, ca aceea a vameșului din Evanghelie, conștient de păcatul său. Și atenție la orgoliul spiritual, la orgoliul fariseic: este cea mai rea dintre mondenități.

O caracteristică a spiritualității voastre este aceea de a fi o spiritualitate de restituire lui Dumnezeu. Tot binele care este în noi sau pe care noi putem să-l facem este dar al Celui care pentru sfântul Francisc era Binele, „tot binele, supremul bine”[5] și totul trebuie restituit „Domnului preaînalt, atotputernic și bun”[6]. Facem asta prin laudă, facem asta când trăim după logica evanghelică a darului, care ne face să ieșim din noi înșine pentru a-i întâlni pe ceilalți și a-i primi în viața noastră.

Minoritatea este loc de întâlnire cu frații și cu toți bărbații și femeile

Minoritatea se trăiește înainte de toate în relația cu frații pe care Domnul ne-a dăruit-o[7]. Cum? Evitând orice comportament de superioritate. Asta înseamnă a dezrădăcina judecățile ușoare cu privire la ceilalți și vorbirea de rău despre frați pe la spate – este în „Avertizări” asta! –[8]; a respinge ispita de a folosi autoritatea pentru a-i supune pe ceilalți; a evita „să fie plătite” favorurile pe care le facem celorlalți în timp ce favorurile celorlalți făcute nouă le considerăm datorate; a îndepărta de la noi mânia și tulburarea față de păcatul fratelui[9].

Se trăiește minoritatea ca exprimare a sărăciei pe care ați practicat-o[10], când se cultivă un spirit de non-apropriere în relații; când se valorizează pozitivul care există în celălalt, ca dar care vine de la Domnul; când, în special miniștrii, exercită slujirea autorității cu milostivire, cum exprimă în mod magnific Scrisoare către un ministru[11], cea mai bună explicație pe care ne-o oferă Francisc despre ceea ce înseamnă a fi minor față de frații care i-au fost încredințați. Fără milostivire nu există nici fraternitate nici minoritate.

Necesitatea de a exprima fraternitatea voastră în Cristos face în așa fel încât relațiile voastre interpersonale să urmeze dinamismul carității, motiv pentru care, în timp de dreptatea vă va face să recunoașteți drepturile fiecăruia, caritatea transcende aceste drepturi și vă cheamă la comuniunea fraternă; pentru că nu drepturile le iubiți, ci pe frați, pe care trebuie să-i primiți cu respect, înțelegere și milostivire. Frații sunt importantul, nu structurile.

Minoritatea trebuie trăită și în relație cu toți bărbații și femeile cu care vă întâlniți în  drumul vostru prin lume, evitând cu grija cea mai mare orice atitudine de superioritate care să vă poată îndepărta de ceilalți. Sfântul Francisc exprimă clar această instanță în cele două capitole din Regola non bollata unde pune în raport alegerea de a nu-și apropria nimic (a trăi sine proprio) cu primirea binevoitoare a oricărei persoane până la împărtășirea vieții cu cei mai disprețuiți, cu aceia care sunt considerați cu adevărat minori de societate: „Să se ferească frații, oriunde vor fi […], să nu-și aproprieze niciun loc și să nu se certe cu nimeni pentru el. Și oricine va veni la ei, prieten sau vrăjmaș, tâlhar sau hoț, să fie primit cu bunătate”[12]. De asemenea: „Și trebuie să fie fericiți când trăiesc printre persoane fără importanță și disprețuite, printre săraci și slabi, printre bolnavi și leproși și printre cerșetori de-a lungul străzii”[13].

Cuvintele lui Francisc ne determină să ne întrebăm ca fraternitate: Unde ne aflăm? Cu cine stăm? Cu cine suntem în relație? Cine sunt preferații noștri? Și, dat fiind că minoritatea interpelează nu numai fraternitatea ci pe fiecare dintre componenții săi, este oportun ca fiecare să-și facă examinarea conștiinței cu privire la propriul stil de viață; cu privire la cheltuieli, cu privire la îmbrăcăminte, cu privire la ceea ce consideră necesar; cu privire la propria dăruire pentru alții, cu privire la fuga de spiritul de a ne îngriji prea mult de noi înșine, chiar și propria fraternitate.

Și, vă rog, când faceți vreo activitate pentru „cei mai mici”, cei excluși și cei din urmă, n-o faceți niciodată de pe un piedestal de superioritate. Gândiți-vă mai degrabă că tot ceea ce faceți pentru ei este un mod de a restitui ceea ce ați primit gratuit. Așa cum avertizează Francisc în Scrisoare către întregul ordin: „Nimic din voi nu reține pentru voi”[14]. Faceți un spațiu primitor și disponibil pentru ca să intre în viața voastră toți minorii din timpul vostru: cei marginalizați, bărbați și femei care trăiesc pe străzile noastre, în parcuri sau în gări; miile de șomeri, tineri și adulți; atâția bolnavi care nu au acces la îngrijiri adecvate; atâția bătrâni abandonați; femeile maltratate; migranții care caută o viață demnă; toți cei care trăiesc în periferiile existențiale, privați de demnitate și chiar de lumina Evangheliei.

Deschideți inimile voastră și îmbrățișați-i pe leproșii din timpul nostru și, după ce ați conștientizat milostivirea pe care Domnul a avut-o față de voi[15], folosiți milostivire față de ei, așa cum a folosit-o părintele vostru sfântul Francisc[16]; și, asemenea lui, învățați să fiți „bolnav cu cei bolnavi, mâhnit cu cei mâhniți”[17]. Toate acestea, departe de a fi un sentiment vag, indică o relație între persoane așa de profundă încât, transformând inima voastră, vă va face să împărtășiți aceeași soartă a lor.

Minoritatea loc de întâlnire cu creația

Pentru sfântul din Assisi, creația era „ca o splendidă carte în care Dumnezeu ne vorbește și ne transmite ceva din frumusețea sa”[18]. Creația este „ca o soră, cu care împărtășim existența și ca o mamă frumoasă care ne primește în brațele sale”[19].

Astăzi – știm asta – această soră și mamă se răzvrătește pentru că se simte maltrată. În fața deteriorării globale a mediului, vă cer ca voi ca fii ai Sărăcuțului să intrați în dialog cu toată creația, dându-i glasul vostru pentru a-l lăuda pe Creator, și, cum făcea sfântul Francisc, să aveți față de ea o îngrijire deosebită, depășind orice calcul economic sau romantism irațional. Colaborați cu diferite inițiative la îngrijirea casei comune, amintind mereu relația strânsă care există între săraci și fragilitatea planetei, între economie, dezvoltare, îngrijirea creației și opțiunea pentru cei săraci[20].

Iubiți frați, vă reînnoiesc cererea sfântului Francisc: Și să fie minori. Dumnezeu să păzească și să facă să crească minoritatea voastră.

Asupra voastră a tuturor invoc binecuvântarea Domnului. Și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc!

Note:

[1] 6,3; FF 23.
[2] Cf. 1Cel 38: FF 386.
[3] Scrisoare către episcopul de Assisi pentru inaugurarea Sanctuarului Despuierii, 16 aprilie 2017.
[4] Cf. Regola non bollata 6,4: FF 23; Avertizări 4,2: FF 152.
[5] Laude către Dumnezeu cel preaînalt, 3: FF 261.
[6] Cântecul fratelui soare, 1: FF 263.
[7] Cf. Testament, 14: FF 116.
[8] Cf. Avertizări, 25: FF 174.
[9] Cf. ibid., 11: FF 160.
[10] Cf. Regola bollata, 1,1: FF 75; Avertizări, 11: FF 160.
[11] Cf. FF 234-237.
[12] 7,13-14: FF 26.
[13] 9,2: FF 30.
[14] 2,21: FF 229.
[15] Cf. 1Cel 26: FF 363.
[16] Cf. TestamentFF 110-131.
[17] Legenda celor trei însoțitori, 59: FF 1470.
[18] Scrisoarea enciclică Laudato si’, 12.
[19] Ibid., 1.
[20] Cf. ibid., 15-16.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 23.11.2017
Publicarea pe acest sit: 23.11.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns