Discursul Papei adresat membrilor Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la audiența acordată membrilor
Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare
sâmbătă, 15 octombrie 2011

Domnilor Cardinali,
Venerați Frați întru Episcopat și întru Preoție,
Dragi prieteni!

Am primit cu plăcere invitația președintelui Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări ca să fiu prezent cu voi toți în această seară măcar pentru un scurt moment, și mai ales mâine pentru Celebrarea Euharistică. Îi mulțumesc monseniorului Fisichella pentru cuvintele de salut pe care mi le-a adresat în numele vostru și mă bucură să vă văd așa de numeroși. Știu că sunteți aici reprezentând pe atâția alții care, ca și voi, se angajează în misiunea noii evanghelizări care nu este ușoară. Îi salut și pe cei care urmăresc acest eveniment prin mijloacele de comunicare ce permit atâtor noi evanghelizatori să fie legați în același timp, deși sunt răspândiți în diferitele părți ale lumii.

Ați ales ca frază-conducătoare pentru reflecția voastră de astăzi expresia: „Cuvântul lui Dumnezeu crește și se răspândește”. De mai multe ori evanghelistul Luca folosește această formulă în cartea Faptele Apostolilor; de fapt, în diferite circumstanțe el afirmă că „Cuvântul lui Dumnezeu creștea și se răspândea” (cf. Fap 6,7; 12,24). Dar în tema din această zi voi ați modificat timpul celor două verbe pentru a evidenția un aspect important al credinței: certitudinea conștientă că Cuvântul lui Dumnezeu este mereu viu, în orice moment al istoriei, până în zilele noastre, pentru că Biserica îl actualizează prin transmiterea sa fidelă, prin celebrarea sacramentelor și prin mărturia celor care cred. Pentru aceasta istoria noastră este în continuitate deplină cu aceea a primei comunități creștine, trăiește din aceeași limfă vitală.

Dar ce teren întâlnește Cuvântul lui Dumnezeu? Ca atunci, și astăzi poate să întâlnească închidere și refuz, moduri de a gândi și de a trăi care sunt depărtate de căutarea lui Dumnezeu și a adevărului. Omul contemporan este adesea încurcat și nu reușește să găsească răspuns la atâtea întrebări care agită mintea sa cu referință la sensul vieții și la problemele care locuiesc în adâncul inimii sale. Omul nu poate eluda aceste întrebări care ating semnificația despre sine și a realității, nu poate trăi într-o singură dimensiune! În schimb, adesea este îndepărtat de căutarea esențialului în viață, în timp ce îi este propusă o fericire efemeră care mulțumește pentru un moment, dar lasă, foarte repede, tristețe și insatisfacție.

Și totuși, în pofida acestei condiții a omului contemporan, putem încă afirma cu certitudine, ca la începuturile creștinismului, că Cuvântul lui Dumnezeu continuă să crească și să se răspândească. Pentru ce? Aș vrea să fac referință la cel puțin trei motive. Primul este că forța Cuvântului nu depinde înainte de toate de acțiunea noastră, de mijloacele noastre, de „activitatea noastră”, ci de Dumnezeu care ascunde puterea sa sub semnele slăbiciunii, care se face prezent în adierea lină a dimineții (cf. 1Re 19,12), care se revelează pe lemnul Crucii. Trebuie să credem mereu în puterea umilă a Cuvântului lui Dumnezeu și să lăsăm ca Dumnezeu să acționeze! Al doilea motiv este pentru că sămânța Cuvântului, așa cum relatează parabola evanghelică a semănătorului, cade și astăzi încă într-un teren bun care o primește și produce rod (cf. Mt 13,3-9). Și noii evanghelizatori sunt parte din acest obor care permite Evangheliei să crească din belșug și să transforme propria viață și pe cea a altora. În lume, chiar dacă răul face mai mult zgomot, continuă să existe terenul bun. Al treilea motiv este că vestirea Evangheliei este a ajuns cu adevărat până la marginile lumii și, chiar în mijlocul indiferenței, neînțelegerii și persecuției, mulți continuă și astăzi, cu curaj, să deschidă inima și mintea pentru a primi invitația lui Cristos de a-L întâlni și de a deveni discipolii săi. Nu fac zgomot, dar sunt ca grăuntele de muștar care devine copac, drojdie care dospește aluatul, bobul de grâu care se frânge pentru a da origine spicului. Toate acestea, dacă pe de o parte aduc mângâiere și speranță pentru că arată fermentul misionar neîncetat care însuflețește Biserica, pe de altă parte trebuie să-i umple pe toți cu un reînnoit simț de responsabilitate față de Cuvântului lui Dumnezeu și față de răspândirea Evangheliei.

Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, pe care l-am instituit anul trecut, este un instrument prețios pentru a identifica marile probleme care se agită în diferitele sectoare ale societății și culturii contemporane. El este chemat să ofere un ajutor deosebit Bisericii în misiunea sa mai ales în cadrul acelor țări cu veche tradiție creștină care par să fi devenit indiferente, dacă nu chiar ostile Cuvântului lui Dumnezeu. Lumea de astăzi are nevoie de persoane care să vestească și să mărturisească faptul că Isus Cristos ne învață arta de a trăi, drumul adevăratei fericiri, pentru că El însuși este drumul vieții; persoane care să aibă ele înainte de toate ele însele privirea îndreptată spre Isus, Fiul lui Dumnezeu: cuvântul vestirii trebuie să fie mereu cufundat într-un raport intens cu El, într-o intensă viață de rugăciune. Lumea de astăzi are nevoie de persoane care să-i vorbească lui Dumnezeu, pentru a putea vorbi despre Dumnezeu. Și trebuie să ne amintim mereu și că Isus nu a răscumpărat lumea prin cuvinte frumoase sau mijloace vizibile, ci prin suferința sa și moartea sa. Legea bobului de grâu care moare în pământ este valabilă și astăzi; nu putem da viață altora fără a da viața noastră: „cine își pierde viața pentru mine și pentru evanghelie o va salva”, ne spune Domnul (Mc 8,35). Văzându-vă pe voi toți și cunoscând marea angajare pe care o aduce fiecare în slujba misiunii, sunt convins că noii evanghelizatori se vor înmulți tot mai mult pentru a da viață unei adevărate transformări de care lumea de astăzi are nevoie. Numai prin bărbați și femei plăsmuiți de prezența lui Dumnezeu Cuvântul lui Dumnezeu va continua drumul său în lume aducând roadele sale.

Dragi prieteni, a fi evanghelizatori nu este un privilegiu, ci o angajare care provine din credință. La întrebarea pe care Domnul o adresează creștinilor: „Pe cine voi trimite și cine va merge pentru mine?” să răspundeți cu același curaj și cu aceeași încredere a profetului: „Iată-mă, Doamne, trimite-mă pe mine” (Is 6,8). Vă cer să vă lăsați plăsmuiți de harul lui Dumnezeu și să corespundeți docil la acțiunea Duhului Celui Înviat. Fiți semne de speranță, capabili să priviți la viitor cu certitudinea care provine de la Domnul Isus, care a învins moartea și ne-a dăruit viața veșnică. Să comunicați tuturor bucuria credinței cu entuziasmul care provine din faptul de a fi mișcați de Duhul Sfânt, pentru că El face noi toate lucrurile (cf. Ap 21,5), încrezându-vă în promisiunea pe care Isus a făcut-o Bisericii: „Și iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii” (Mt 28,20).

La sfârșitul acestei zile să cerem și ocrotirea Fecioarei Maria, Steaua noii evanghelizări, în timp ce vă însoțesc din inimă pe fiecare dintre voi și angajarea voastră cu Binecuvântarea Apostolică. Mulțumesc.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 15.10.2011
Publicarea pe acest sit: 17.10.2011
Etichete: ,

Lasă un răspuns