Discursul Papei adresat membrilor Comisiei Teologice Internaţionale

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la audiența acordată membrilor
Comisiei Teologice Internaționale
vineri, 6 decembrie 2013

Iubiți frați și surori,

Vă primesc și vă salut cordial la sfârșitul Sesiunii voastre Plenare. Îi mulțumesc președintelui, Mons. Müller, pentru cuvintele pe care mi le-a adresat, și în numele vostru al tuturor. Această întâlnire îmi oferă ocazia de a vă mulțumi pentru munca pe care ați făcut-o în ultimii cinci ani și pentru a reafirma importanța slujirii ecleziale a teologilor pentru viața și misiunea poporului lui Dumnezeu.

Așa cum ați reafirmat în recentul document „Teologia astăzi: perspective, principii, criterii”, teologia este știință și înțelepciune. Este știință și ca atare folosește toate resursele rațiunii luminate de credință pentru a pătrunde în înțelegerea misterului lui Dumnezeu revelat în Isus Cristos. Și este mai ales înțelepciune: la școala Fecioarei Maria, care „păstra toate acestea, meditându-le în inima ei” (Lc 2,19), teologul încearcă să scoată în evidență unitatea în planul de iubire al lui Dumnezeu și se angajează să arate cum adevărurile credinței formează o unitate organică, articulată în mod armonios. În afară de aceasta, teologului îi aparține misiunea de „să asculte cu atenție diferitele limbaje ale timpului nostru, să le discearnă, să le interpreteze și să le aprecieze la lumina Cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca adevărul revelat să poată fi perceput și înțeles tot mai profund și să poată fi prezentat într-o formă mai adecvată” (Conciliul al II-lea din Vatican, Constituția pastorală Gaudium et spes, 44). Teologii sunt așadar niște „pionieri” – este important acest lucru: pionieri. Înainte! – Pionieri ai dialogului Bisericii cu culturile. Însă acest fapt de a fi pionieri este important și pentru că uneori se poate crede că rămân în urmă, în cazarmă… Nu, în frontieră! Acest dialog al Bisericii cu culturile este un dialog în același timp critic și binevoitor, care trebuie să favorizeze primirea Cuvântului lui Dumnezeu din partea oamenilor „din toate națiunile, rasele, popoarele și limbile” (Ap 7,9).

Cele trei teme care vă ocupă actualmente se inserează în această perspectivă. Reflecția voastră asupra raporturilor dintre monoteism și violență atestă că Revelația lui Dumnezeu constituie cu adevărat o Veste Bună pentru toți oamenii. Dumnezeu nu este amenințare pentru om! Credința în Dumnezeul unic și de trei ori sfânt nu este și nu poate fi niciodată generatoare de violență și de intoleranță. Dimpotrivă, caracterul său puternic rațional îi conferă o dimensiune universală, capabilă să-i unească pe oamenii de bunăvoință. Pe de altă parte, Revelația definitivă a lui Dumnezeu în Isus Cristos face de acum imposibilă orice recurgere la violență „în numele lui Dumnezeu”. Tocmai datorită refuzării violenței, pentru că a învins răul cu binele, cu sângele Crucii sale, Isus a reconciliat pe oameni cu Dumnezeu și între ei.

Tot această pace se află în centrul reflecției voastre despre doctrina socială a Bisericii. Aceasta tinde să traducă în aspectul concret al vieții sociale iubirea lui Dumnezeu față de om, manifestată în Isus Cristos. Iată pentru ce doctrina socială se înrădăcinează mereu în Cuvântul lui Dumnezeu, primit, celebrat și trăit în Biserică. Și Biserica este ținută să trăiască înainte de toate în ea însăși acel mesaj social pe care-l duce în lume. Relațiile fraterne dintre credincioși, autoritatea ca slujire, împărtășirea cu săracii: toate aceste trăsături, care caracterizează viața eclezială încă de la originea sa, pot și trebuie să constituie un model viu și atrăgător pentru diferitele comunități umane, de la familie până la societatea civilă.

Această mărturie aparține poporului lui Dumnezeu în ansamblul său, care este un popor de profeți. Prin darul Duhului Sfânt, membrii Bisericii au acel „simț al credinței„. Este vorba de un soi de „instinct spiritual”, care permite de sentire cum Ecclesia și de a discerne ceea ce este conform cu credința apostolică și cu spiritul Evangheliei. Desigur, sensus fidelium nu se poate confunda cu realitatea sociologică a unei opinii majoritare, aceasta e clar. Este un alt lucru. Așadar este important – și este o misiunea a voastră – a elabora criteriile care permit să se discearnă exprimările autentice ale lui sensus fidelium. La rândul său, Magisteriul are datoria de a fi atent la ceea ce Duhul spune Bisericilor prin manifestările autentice ale lui sensus fidelium. Îmi vin în minte acele două numere, 8 și 12, din Lumen gentium, care tocmai despre aceasta este foarte puternică. Această atenție este de importanță maximă pentru teologi. Papa Benedict al XVI-lea a subliniat de mai multe ori că teologul trebuie să rămână în ascultarea credinței trăite a celor umili și a celor mici, cărora i-a plăcut Tatălui să reveleze ceea ce a ascuns celor înțelepți și pricepuți (cf. Mt 11,25-26; Omilia la Liturghia cu Comisia Teologică Internațională, 1 decembrie 2009).

Deci misiunea voastră este în același timp fascinantă și riscantă. Ambele lucruri fac bine: fascinația vieții, pentru că viața este frumoasă; și riscul, pentru că așa putem merge înainte. Este fascinantă, pentru că cercetarea și predarea teologiei pot să devină un adevărat drum de sfințenie, așa cum atestă numeroși Părinți și Învățători ai Bisericii. Dar este și riscantă, deoarece comportă ispite: ariditatea inimii – acest lucru e urât, când inima se usucă și crede că poate să reflecteze despre Dumnezeu acea ariditate, câte greșeli! -, orgoliul, chiar ambiția. Sfântul Francisc de Assisi a adresat odată un scurt bilet fratelui Anton de Padova, unde spunea printre altele: „Îmi place că îi înveți sfânta teologie pe frați, cu condiția ca, în studiu, tu să nu stingi spiritul sfintei rugăciuni și al evlaviei”. Și apropierea de cei mici ajută să devenim mai inteligenți și mai înțelepți. Și mă gândesc – și aceasta nu înseamnă a face publicitate iezuită – mă gândesc la sfântul Ignațiu care le cerea celor care depuneau voturile să facă votul de a-i învăța cateheza pe cei mici pentru a înțelege mai bine înțelepciunea lui Dumnezeu.

Fecioara Neprihănită să dobândească tuturor teologilor să crească în acest spirit de rugăciune și de evlavie și astfel, cu profund simț de umilință, să fie adevărați slujitori ai Bisericii. În acest drum vă însoțesc cu Binecuvântarea Apostolică și vă rog să vă rugați pentru mine, care am nevoie de aceasta!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 06.12.2013
Publicarea pe acest sit: 08.12.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns