Discursul Papei adresat Consiliului Național al Ordinului Jurnaliștilor

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat Consiliului Național al Ordinului Jurnaliștilor
joi, 22 septembrie 2016

Stimați domni și doamne,

Vă mulțumesc pentru vizita voastră. Îndeosebi îi mulțumesc președintelui pentru cuvintele cu care a introdus întâlnirea noastră. Mulțumesc prefectului Secretariatului pentru Comunicare și pentru cuvintele sale.

Există puține profesii care au atâta influență asupra societății ca aceea a jurnalismului. Jurnalistul ocupă un rol de mare importanță și în același timp de mare responsabilitate. Într-un fel voi scrieți „prima schiță a istoriei”, construind agenda știrilor și introducând persoanele la interpretarea evenimentelor. Și acest lucru este atât de important. Timpurile se schimbă și se schimbă și modul de a fi jurnalist. Fie hârtia tipărită fie televiziunea pierd relevanță față de noile media din lumea digitală – în special printre tineri – însă jurnaliștii, când au profesionalism, rămân o coloană de bază, un element fundamental pentru vitalitatea unei societăți libere și pluraliste. Și Sfântul Scaun – în fața schimbării lumii media – a trăit și trăiește un proces de reînnoire a sistemului comunicativ, de la care și voi ar trebui să beneficiați; și Secretariatul pentru Comunicare va fi punctul natural de referință pentru munca voastră prețioasă.

Astăzi aș vrea să împărtășesc cu voi o reflecție despre câteva aspecte ale profesiei jurnaliste și cum poate folosi aceasta pentru îmbunătățirea societății în care trăim. Pentru noi toți este indispensabil să ne oprim ca să reflectăm asupra a ceea ce facem și asupra a cum facem. În viața spirituală, asta asumă adesea forma unei zile de reculegere, de aprofundare interioară. Cred că și în viața profesională este nevoie de asta, de un pic de timp pentru a se opri și a reflecta. Desigur, acest lucru nu e ușor în domeniul jurnalistic, o profesie care trăiește din continui „timpi de predare” și „date de expirare”. Dar, măcar pentru un scurt moment, să încercăm să aprofundăm un pic realitatea jurnalismului.

Mă opresc asupra a trei elemente: a iubi adevărul, un lucru fundamental pentru toți, dar în special pentru jurnaliști; a trăi cu profesionalism, ceva ce merge dincolo de legi și regulamente; și a respecta demnitatea umană, care este mult mai dificil decât se poate crede la prima vedere.

A iubi adevărul înseamnă nu numai a afirma, ci a trăi adevărul, a-l mărturisi cu propria muncă. A trăi și a munci, așadar, cu coerență față de cuvintele care se folosesc pentru un articol de ziar sau un reportaj de televiziune. Chestiunea aici nu este a fi sau a nu fi un credincios. Chestiunea aici este a fi sau a nu fi onest cu sine însuși și cu alții. Relația este inima oricărei comunicări. Acest lucru este cu atât mai adevărat pentru cel care face din comunicare propria meserie. Și nicio relație nu poate rezista sau dura în timp dacă se sprijină pe neonestitate. Îmi dau seama că în jurnalismul de astăzi – un flux neîntrerupt de fapte și evenimente relatate 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână – nu este mereu ușor de ajuns la adevăr, sau măcar apropierea de el. În viață nu totul este alb sau negru. Și în jurnalism trebuie știut să se discearnă între nuanțele de cenușiu ale evenimentelor pe care sunteți chemați să le relatați. Dezbaterile politice, și chiar multe conflicte, rar sunt rezultatul dinamicilor foarte clare, în care să se recunoască în mod clar și incontestabil cine greșește și cine are dreptate. Confruntarea și uneori ciocnirea, în fond, se nasc tocmai din această dificultate de sinteză între diferitele poziții. Aceasta este munca – am putea spune și misiunea – dificilă și necesară în același timp a unui jurnalist: să ajungă cât mai aproape posibil de adevărul faptelor și a nu spune sau a scrie vreodată un lucru care se știe, în conștiință, că nu este adevărat.

Al doilea element: a trăi cu profesionalism înseamnă înainte de toate – dincolo de ceea ce putem găsi scris în codurile deontologice – a înțelege, a interioriza sensul profund al propriei munci. De aici derivă necesitatea de a nu supune propria profesie logicilor intereselor de parte, fie ele economice sau politice. Misiunea jurnalismului, aș îndrăzni să spun vocația sa, este așadar – prin atenția, grija față de căutarea adevărului – să facă să crească dimensiunea socială a omului, să favorizeze construirea unei adevărate cetățenii. Apoi, în această perspectivă de orizont amplu, a acționa cu profesionalism înseamnă nu numai a răspunde la preocupările, chiar legitime, ale unei categorii, ci a avea la inimă una din arhitravele structurii unei societăți democratice. Ar trebui să ne facă să reflectăm faptul că, în cursul istoriei, dictaturile – de orice orientare și „culoare” – au căutat mereu nu numai să pună stăpânire pe mijloacele de comunicare, ci și să impună noi reguli profesiei jurnalistice.

Și al treilea: a respecta demnitatea umană este important în orice profesie, și în mod deosebit în jurnalism, pentru că și în spatele simplei relatări a unui eveniment există sentimentele, emoțiile și, în definitiv, viața persoanelor. Adesea am vorbit despre bârfe ca „terorism”, despre cum se poate ucide o persoană cu limba. Dacă acest lucru este valabil pentru persoanele individuale, în familie sau la locul de muncă, cu atât mai mult este valabil pentru jurnaliști, pentru că glasul lor poate să ajungă la toți, și aceasta este o armă foarte puternică. Jurnalismul trebuie să respecte mereu demnitatea persoanei. Un articol este publicat astăzi și mâine va fi înlocuit de un altul, însă viața unei persoane defăimate pe nedrept poate să fie distrusă pentru totdeauna. Desigur, critica este legitimă, și voi spune mai mult, necesară, așa ca și denunțarea răului, dar acest lucru trebuie să fie făcut mereu respectându-l pe celălalt, viața sa, afectele sale. Jurnalismul nu poate să devină o „armă de distrugere” a persoanelor și chiar a popoarelor. Nici nu trebuie să alimenteze frica în fața schimbărilor sau fenomenelor cum sunt migrațiile forțate de război sau de foamete.

Doresc ca tot mai mult și pretutindeni jurnalismul să fie un instrument de construcție, un factor de bun comun, un accelerator de procese de reconciliere; să știe să respingă tentația de a accentua ciocnirea, cu un limbaj care suflă în focul diviziunilor, și mai degrabă să favorizeze cultura întâlnirii. Voi jurnaliștii puteți să amintiți tuturor în fiecare zi că nu există conflict care să nu poată fi rezolvat de femei și bărbați de bunăvoință.

Vă mulțumesc pentru această întâlnire; vă urez tot binele pentru munca voastră. Domnul să vă binecuvânteze. Vă însoțesc cu rugăciunea mea și simpatia mea și vă cer cu rugăminte să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 22.09.2016
Publicarea pe acest sit: 23.09.2016
Etichete: ,

Comments are closed