Discursul Papei adresat Conferinţei Episcopale Române

Discursul Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
către Episcopii catolici români prezenți la Vatican
cu ocazia vizitei „ad limina”

Iubiți Frați în Episcopat,

1. Sunt fericit să vă primesc în cursul vizitei voastre ad limina. Îmi amintesc cu emoție de întâlnirea noastră, în 1991, care constituia primul vostru pelerinaj la mormântul Apostolilor Petru și Pavel, după 43 de ani. Salut în mod deosebit pe Episcopii Bisericii Greco-Catolice, pe care am avut ocazia să îi întâlnesc anul trecut, atunci când se aflau la Roma pentru a pregăti reorganizarea comunităților lor. Mulțumesc Președintelui Conferinței voastre inter-rituale, Mons. Ioan Robu, Arhiepiscop de București, pentru cuvintele cordiale pe care mi le-a adresat.

2. Voi sunteți păstorii unor comunități de rituri diferite. Împreună aveți de propovăduit Evanghelia și de construit Biserica Catolică în România. În slujirea pe care o îndepliniți, uneori în condiții încă dificile, să vă însoțească rugăciunea mea. Diferitele rituri nu pot fi considerate concurente, opuse unele altora în sânul unicei Biserici Catolice, ci demersuri spirituale diferite, care, fiecare în felul său, aduce cu sine bogățiile tradiției sale îndelungate și dăruiește roade pentru binele tuturor și pentru slujirea comuniunii.

O viață fraternă din ce în ce mai intensă între comunitățile rituale va constitui un apel către frații noștri creștini, ca toți să se unească în jurul Domnului lor; aceasta va fi și o mărturie evanghelică pentru ansamblul compatrioților voștri. Prin urmare, mă bucur de toate colaborările din ce în ce mai importante pe care le urmăriți și de ajutorul frățesc pe care vi-l dați, îndeosebi în domeniul reformelor liturgice, în primirea oferită comunităților care nu dispun încă de locuri adecvate de cult și de întâlnire, și în formarea clerului.

3. În vederea Congresului asupra preoției și vieții consacrate în Europa care va avea loc la Roma de la 5 la 10 mai 1997, ați semnalat efectele negative pe care absența de formare religioasă din cursul anilor trecuți le are asupra vieții spirituale a creștinilor și asupra vocațiilor. Dar, în același timp, voi vă bucurați de un nou avânt al comunităților voastre și de sporirea numărului tinerilor care doresc să își consacre viața lor Domnului. Pentru această reînnoire, putem mulțumi lui Dumnezeu care continuă fără încetare să cheme bărbați și femei în slujba sa, chiar în situațiile dificile, marcate de sărăcia mijloacelor.

4. Printre preocupările exprimate în raporturile voastre, trebuie notată grija voastră de a situa în centrul acestora un adevărat discernământ al vocațiilor și de a continua reorganizarea seminariilor. Vă revine vouă, păstori ai Bisericii, să ajutați tinerii să își maturizeze vocațiile, să intre într-o relație tot mai intimă cu Cristos și să devină slujitori ai Domnului și ai Bisericii sale. În particular, o lectură atentă a învățăturilor Conciliului Vatican II îngăduie să se recunoască locul fiecărei vocații în istoria mântuirii, să se reînsuflețească chemarea la sfințenie de către aceia care au ales să se dedice slujirii specifice a lui Cristos și a Bisericii.

Vă încurajez să mobilizați toate energiile disponibile în comunitățile voastre pentru formarea educatorilor clerului și a viitorilor preoți.

Doriți mult să reformați ratio studiorum, potrivit normelor actualmente în vigoare în Biserică. Desigur, în situația prezentă când este încă lipsă de personal, de structuri pentru instalarea seminariștilor, de biblioteci și instrumente de lucru, nu fiecare dieceză are posibilitatea să constituie seminarul său propriu. De aceea, este important de prevăzut între voi și cu responsabilii Congregațiilor religioase prezente în țara voastră cum poate fi realizată cel mai bine pregătirea seminariștilor seculari și regulari, al căror număr nu încetează să crească într-o manieră semnificativă. Voi nu mai ezitați să trimiteți pe unii preoți pentru formare la universitățile străine, îndeosebi la Roma, ca să devină mâine educatorii clerului și să intre în contact cu alte realități bisericești; în întâlnirile pe care vor putea să le aibă, ei vor căpăta mai mult conștiința universalității Bisericii; vor aprofunda cercetările teologice și vor descoperi forme diferite de viață pastorală. Astfel de eforturi dovedesc atașamentul vostru pentru educația seminariștilor, pe plan intelectual, spiritual și pastoral, ca să pregătiți preoți în stare să fie martori luminați ai credinței și buni educatori.

5. Simt nevoia de a dezvolta tema formării permanente a clerului, chemat să descopere marile documente care au marcat doctrina, gândirea și viața Bisericii, și în particular cele ale Conciliului Vatican II. Pe parcursul slujbei lor, preoții sunt invitați să își aprofundeze cunoștințele. Acest lucru contribuie la a reînsufleți în ei darul lui Dumnezeu (cfr 2Timotei 1,6), cu o anumită înrâurire asupra vieții lor spirituale și a dinamismului pastoral. Într-adevăr, natura profundă a acestei formări constituie o formă eminentă „de fidelitate față de slujirea preoțească” și un „proces de continuă convertire”. Este vorba de un act de iubire față de Cristos și totodată „față de poporul lui Dumnezeu în sânul căruia preotul este slujitorul” (Pastores dabo vobis, n. 70). În acest spirit, mă bucur pentru eforturile făcute spre a traduce, difuza și explica textele Magisteriului, la fel ca și pentru a organiza sesiuni de formare și exerciții spirituale.

6. De asemenea, vă dați seama de importanța formării umane și religioase a credincioșilor laici, care trebuie să își asume răspunderile proprii în comunitățile creștine. Vă încurajez să pășiți mai departe în această direcție și să formați laici pentru Biserica de mâine, deoarece ei vor avea un rol important în educația spirituală, morală, intelectuală și civică a fraților lor, și vor participa mereu mai activ la viață bisericească.

Mulți dintre voi au făcut din educația tinerilor una dintre prioritățile lor. Vă îndemn să depuneți tot efortul pentru ca această dimensiune pastorală să fie luată în considerare la toate nivelele, deoarece interesează viitorul Bisericii și al societății. Înainte de toate, voi vă străduiți mult să dezvoltați cateheza copiilor și a tinerilor, în ciuda dificultăților pe care le întâmpinați, în special pentru organizarea cursurilor de religie în cadrul școlar. Acest fapt să nu vă descurajeze! După anii dureroși pe care i-ați cunoscut, este urgent să găsiți mijloacele adecvate ca tinerii să învețe din nou cuvintele credinței și cuvintele rugăciunii; atunci, ei vor putea să intre în comuniune intimă cu Dumnezeu și să participe din plin la credința Bisericii. Pentru aceasta, trebuie să dezvoltați pastorala sacramentală.

Mi-ați împărtășit de asemenea problemele morale cu care se confruntă tineretul actual și majoritatea românilor. Anumite comportamente, precum abuzul de alcool, folosirea drogurilor și avortul, fac să apese amenințări grele asupra persoanelor lovite în demnitatea lor, ca și asupra colectivității, deoarece distrug legăturile conjugale, familiale și sociale. Pentru a stăvili aceste plăgi ale timpurilor moderne, vă străduiți pe bună dreptate să dezvoltați pastorala familială, îndeosebi pregătirea la căsătorie, simțul responsabilității în relațiile interpersonale și pastorala în rândul elevilor de liceu și a studenților. Este important să oferiți copiilor, adolescenților și tinerilor adulți rațiuni de a crede și spera, și să le dați puncte de reper spirituale și morale care să le permită să facă alegeri libere și responsabile conforme cu legea lui Dumnezeu. Evoluția unei societăți se bazează în mare parte pe educația acelora care vor fi factorii hotărâtori de mâine.

7. Cu această dorință de a reînsufleți viața comunităților creștine, angajamentul lor ecumenic și simțământul lor misionar, am invitat catolicii să pregătească intens Marele Jubileu al Anului 2000. Doresc ca în țara voastră păstorii și credincioșii să se pregătească pentru această întâlnire printr-o convertire a inimii și prin angajamente reînnoite în Biserică și în societate. În această perspectivă, vă revine sarcina să continuați elaborarea și traducerea în faptă a unor planuri pastorale care vor face să apară o „nouă primăvară a vieții creștine ce va trebui să fie manifestată de Marele Jubileu, dacă creștinii vor fi docili la acțiunea Sfântului Părinte” (Tertio Millenio Adveniente, n. 18).

Cu regăsirea libertății, v-ați îngrijit să treceți la o reorganizare profundă a Eparhiilor, a serviciilor eparhiale și a parohiilor, pentru a răspunde într-un mod tot mai adecvat noilor condiții de viață și necesității urgente de evanghelizare. Vă încurajez să duceți mai departe această sarcină, deoarece o bună organizare a administrației eparhiale, la toate nivelele, favorizează dinamismul unei comunități. Trebuie salutat ajutorul important acordat de anumite Biserici din Europa și America de Nord, ca și de asociații de caritate, pentru a vă sprijini din punct de vedere material și spiritual. Această solidaritate între comunitățile ecleziale este identică cu ceea ce se petrecea în timpurile apostolice, când „toți cei ce credeau că erau laolaltă și aveau toate de obște” (Faptele Apostolilor 2,44).

8. Printre problemele urgente, m-ați încredințat că întâmpinați obstacole în dialogul cu autoritățile în chestiunea restituției bunurilor care aparțineau Bisericii Catolice înainte de 1948 și care au fost luat în mod injust. Pentru o practică autentică a libertății religioase și a unei adevărate căi democratice, Conciliul Vatican II a subliniat necesitatea libertății de acțiune a slujitorilor Bisericii, întrucât „comunitățile religioase au și dreptul de a nu fi împiedicate să își propovăduiască și să își manifeste public credința (…) și de a-și manifesta liber eficacitatea specifică a învățăturii lor” (Dignitatis humanae, n. 4). Într-adevăr, revine conducătorilor națiunii să permită credincioșilor diferitelor familii religioase să își trăiască liber credința și să dispună de mijloacele necesare, deoarece persoanele au nevoie să își dezvolte dimensiunea spirituală a existenței zilnice și a îndatoririlor lor familiale și sociale.

9. Rapoartele voastre cincinale, de asemenea, m-au făcut să cunosc inițiativele voastre în favoarea relațiilor ecumenice, în particular cu Biserica Ortodoxă Română la care aparține majoritatea populației. Mă bucur de această atenție reînnoită din partea voastră. Dorința mea este ca voi să puteți continua educația credincioșilor în acest domeniu, căci ei sunt chemați să se angajeze, sub îndrumarea voastră, pe calea unității depline. În ceea ce vă privește, vă invit să continuați și să intensificați legăturile fraterne cu frații noștri separați, care s-au angajat și ei pe calea dialogului și a reconcilierii. Pentru Biserica Catolică, ecumenismul este de acum o sarcină urgentă și ireversibilă, o mărturie a iubirii fraterne trăite cu răbdare, „un imperativ al conștiinței creștine luminate de credință și călăuzite de caritate” (Ut unum sint, n. 8). Aceasta presupune relații concrete. De pildă, este important ca diferitele Biserici creștine să se asocieze în rugăciune și în opere de caritate, căci sărăcia nu cunoaște frontiere, iar iubirea noastră pentru frați trebuie să fie inventivă. Colaborările în activitățile sociale îi vor ajuta pe creștinii din țara voastră să înțeleagă că sunt chemați să lucreze unii cu alții, ca ucenici ai lui Cristos pe care toți îl proclamă Domn. Să ne amintim de îndemnurile: „Slujiți unul altuia prin iubire” (Galateni 5,13) căci „iubirea zidește” (1Corinteni 8,1).

10. La sfârșitul întâlnirii noastre, gândul meu se îndreaptă spre credincioșii comunităților voastre. Duceți preoților, călugărilor, călugărițelor și catolicilor din România salutările mele cordiale și urările de încurajare ale Papei, asigurându-i de rugăciunea mea ca, în dificultățile prezente, să nu le lipsească speranța și ca Spiritul să inspire tuturor sentimente de unitate și pace! Vă rog să transmiteți salutul meu plin de afecțiune Cardinalului Alexandru Todea, arhiepiscop emerit de Făgăraș și Alba Iulia, asigurându-l de sprijinul meu fratern în încercarea sănătății pe care o traversează, la fel și arhiepiscopilor și episcopilor emeriți din țara voastră.

Prin mijlocirea sfinților pământului vostru, vă împart din inimă Binecuvântarea mea apostolică vouă, precum și tuturor membrilor Poporului lui Dumnezeu încredințați solicitudinii voastre pastorale.

Vatican, 5 Decembrie 1996

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 05.12.1996
Publicarea pe acest sit: 22.02.2003
Etichete: , ,

Lasă un răspuns