Discursul Papei adresat comunităţii Colegiului Pontifical Spaniol din Roma

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat comunității Colegiului Pontifical Spaniol din Roma
la aniversarea a 125 de ani de existență
sâmbătă, 1 aprilie 2017

Iubiți frați și surori,

Doresc să adresez salutul meu întregii comunități a Colegiului Pontifical Spaniol „Sfântul Iosif” și să-i mulțumesc domnului cardinal Ricardo Blásquez Pérez pentru cuvintele cordiale pe care, ca patron al Colegiului, mi le-a adresat în numele tuturor, în această comemorare. Îi aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru opera frumoasă pe care a instituit-o fericitul Manuel Domingo y Sol, fondator al Fraternității Preoților Muncitori Diecezani ai Preasfintei Inimi a lui Isus, și pentru lucrarea desfășurată în toți acești ani.

Această instituție s-a născut cu vocația de a fi un punct de referință pentru formarea clerului. A se forma presupune capacitatea de a se apropia cu umilință de Domnul și de a-l întreba: Care este voința ta? Ce anume vrei de la mine? Cunoaștem răspunsul, dar probabil că ne va face bine să-l amintim, de aceea vă propun cele trei cuvinte din Shemá cu care Isus i-a răspuns levitului: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeu tău din toată inima, din tot sufletul tău și cu toate puterile tale” (Mc 12,30).

A iubit din toată inima înseamnă a face asta fără rezerve și fără ambiguități, fără interese false și fără a ne căuta pe noi înșine în succesul personal sau în carieră. Caritatea pastorală presupune a merge în întâmpinarea celuilalt, înțelegându-l, acceptându-l și iertându-l din toată inima. Aceasta este caritatea pastorală.

Însă singuri nu este posibil să creștem în această caritate. De aceea Domnul ne-a chemat pentru a fi o comunitate, în așa fel încât caritatea să-i reunească pe toți preoții, cu o legătură specială, în slujire și în fraternitate. Pentru aceasta este nevoie de ajutorul Duhului Sfânt, dar și de lupta spirituală personală (cf. Ratio fundamentalis institutionis sacerdotalis, nr. 87). Acest lucru nu este demodat, continuă să fie actual, ca în primele timpuri ale Bisericii. Este vorba despre o provocare permanentă pentru a depăși individualismul și a trăi diversitatea ca pe un dar, căutând unitatea preoțimii, care este semn al prezenței lui Dumnezeu în viața comunității. Preoțimea care nu menține unitatea, de fapt, îl alungă pe Dumnezeu din propria mărturie. Nu mărturisește prezența lui Dumnezeu. Îl trimite afară. În acest mod, reuniți în numele Domnului, în special când celebrați Euharistia, manifestați și sacramental că El este iubirea inimii voastre.

Al doilea: a iubi din tot sufletul înseamnă a fi dispuși să oferim viața. Această atitudine trebuie să persiste în timp și să implice toată ființa noastră. Așa propunea fondatorul Colegiului: „[Doamne] îți ofer și pun la dispoziția ta trupul meu, sufletul meu, memoria mea, intelectul meu și voința mea, sănătatea mea și chiar viața mea” (Escritos III, vol. 6, doc 111, pag. 1). Formarea unui preot nu poate fi deci numai academică, deși și aceasta este foarte importantă și necesară, ci trebuie să fie și un proces integral, care să includă toate aspectele vieții. Formarea trebuie să vă folosească pentru a crește și, în același timp, pentru a vă apropia de Dumnezeu și de frați. Vă rog, nu vă mulțumiți să obțineți un titlu, ci fiți discipoli încontinuu pentru „a vesti, în mod credibil și comprehensibil pentru omul de astăzi, mesajul evanghelic” (Ratio, nr. 116). La acest punct, este important a crește în obișnuința discernământului, care vă permite să valorizați fiecare clipă și fiecare mișcare, chiar și ceea ce apare opus și contradictoriu, și să analizați amănunțit ceea ce vine de la Duh; un har pe care trebuie să-l cerem în genunchi. Numai pornind de la această bază, prin multiplele îndatoriri în exercitarea slujirii, veți putea să-i formați pe ceilalți în acel discernământ care duce la Înviere și la Viață și vă permite să dați un răspuns conștient și generos lui Dumnezeu și fraților (cf. Întâlnirea cu preoții și consacrații, Milano, 25 martie 2017).

Am spus că formarea unui preot nu poate să fie numai academică și să se limiteze numai la asta. De acolo se nasc toate ideologiile care îmbolnăvesc Biserica, de orice tip, de academisul clerical. Patru sunt coloanele pe care trebuie să le aibă formarea: formare academică, formare spirituală, formare comunitară și formare apostolică. Și trebuie să interacționeze între ele. Dacă lipsește una dintre ele, formarea începe să șchiopăteze și preotul ajunge paralitic. Deci, vă rog, toate cele patru împreună, care interacționează.

În sfârșit, al treilea răspuns al lui Isus, a iubi cu toate puterile, ne amintește că acolo unde este comoara noastră acolo va fi și inima noastră (cf. Mt 6,21) și că în micile noastre lucruri, siguranțe și afecte este în joc capacitatea noastră de a spune „da” Domnului sau de a-i întoarce spatele ca tânărul bogat. Nu vă puteți mulțumi să duceți o viață ordonată și comodă, care să vă permită să trăiți fără preocupări, fără să simțiți nevoia de a cultiva un spirit de sărăcie înrădăcinat în Inima lui Cristos care, deși era bogat, s-a făcut sărac din iubire față de noi (cf. 2Cor 8,9) sau, cum spune textul, pentru a ne îmbogăți pe noi înșine. Ne este cerut să dobândim autentica libertate de fii ai lui Dumnezeu, într-o relație adecvată cu lumea și cu bunurile pământești, după exemplul apostolilor, pe care Isus îi invită să se încreadă în Providență și să-l urmeze fără poveri și fără legături (cf. Lc 9,57-62; Mc 10,17-22). Nu uitați de asta: diavolul intră mereu prin buzunare, mereu. În afară de asta, este bine de învățat să aducem mulțumire pentru ceea ce avem, renunțând cu generozitate și voluntar la ceea ce este de prisos, pentru a fi mai aproape de cei săraci și de cei slabi. Fericitul Domingo y Sol spunea că pentru a-l ajuta pe cel care are nevoie trebuia să fim dispuși să „vindem cămașa”. Eu nu vă cer așa de mult, preoți fără cămăși, nu; ci numai să fiți martori ai lui Isus, prin simplitatea și austeritatea vieții, pentru a deveni promotori credibili ai unei adevărate dreptăți sociale (cf. Ioan Paul al II-lea, Pastores dabo vobis, nr. 30). Și, vă rog – și asta o spun ca frate, ca părinte, ca prieten -, vă rog, fugiți de carierismul ecleziastic: este o ciumă. Fugiți de el.

Dragi superiori, studenți și foști studenți ai acestui Colegiu Spaniol „Sfântul Iosif”: să încredințăm sfântului patriarh, ocrotitor al Bisericii, preocupările voastre și proiectele voastre, pentru ca să vă însoțească, împreună cu Maria Preasfântă, invocată de tradiția Colegiului ca Mamă Preamiloasă, pentru ca să puteți crește în înțelepciune și har și să fiți discipoli iubiți ai Bunului Păstor. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 01.04.2017
Publicarea pe acest sit: 01.04.2017
Etichete: ,

Lasă un răspuns