Discursul Papei adresat Colegiului Pio Romeno

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat comunității Colegiului Pontifical
„Pio Romeno” din Roma
vineri, 5 mai 2017

Iubiți frați și surori,

Vă salut cu afect. Sunt fericit să vă întâlnesc la a 80-a aniversare a întemeierii sediului vostru. Este ocazia pentru a fi recunoscători lui Dumnezeu și tuturor celor care de-a lungul anilor s-au dedicat pentru ca acest Colegiu „Pio Romeno” să contribuie bine la formarea viitorilor păstori. Drumul pe care-l parcurgeți se inserează într-o istorie care vă precede și în același timp este plin de așteptări pentru viitorul Bisericii greco-catolice române. De aceea aș vrea să urez două lucruri: să păstrați amintirea și să cultivați speranța.

Să păstrați amintirea. Colegiul vostru a apărut într-o perioadă de dezvoltare pentru comunitățile catolice orientale; după aceea a resimțit evenimentele tragice legate de persecuția ateistă; pentru a asista apoi la o frumoasă renaștere și a se deschide în ultimii ani la noi provocări. Această istorie, formată din mari martori ai credinței și din momente de încercare, din ierni grele și din primăveri înfloritoare, vă aparține. Este bine s-o păstrați, nu pentru a rămâne ancorați în trecut, ci pentru a trăi evenimentele pe care fiecare epocă le prezintă cu sprijinul unei amintiri evanghelice vii, care cuprinde o istorie mai mare decât noi și rămâne mereu deschisă la acțiunea Duhului Sfânt. Prețuiți, prin rugăciune și studiu intens, ceea ce Domnul a făcut în poporul său, este o frumoasă oportunitate în anii pe care-i petreceți la Roma, unde puteți respira și universalitatea Bisericii.

Întărind amintirea voastră eclezială, veți fi ajutați să învingeți o ispită periculoasă care va putea să apară: aceea de a vă obișnui în mediocritate, de a vă mulțumi cu o viață „normală” – între ghilimele! -, unde totul merge înainte fără elan și fără ardoare, și unde mai devreme sau mai târziu se ajunge pentru a deveni păzitori geloși ai propriului timp, ai propriilor siguranțe, ai propriei bunăstări. În schimb, stimulați de exemplele marilor voștri martori în credință, aspirați la o slujire înflăcărată de Evanghelie, care să aibă gustul puternic și genuin al darului. Un păstor, ca discipol configurat cu Cristos care și-a dat viața „până la sfârșit” (In 13,1), nu-și poate permite să se compromită cu o viață mediocră sau să se adapteze la situații fără a risca nimic. Colegiul vostru să fie tot mai mult o „sală de antrenament” unde să vă antrenați să dăruiți viața cu disponibilitate; studiile voastre să fie instrumente de slujire pentru Biserică, ce îmbogățesc și bogata tradiție culturală a iubitei voastre țări. Așadar, a păstra amintirea nu este pur și simplu a aminti trecutul, ci a pune bazele pentru viitor, pentru un viitor de speranță. Dacă nu se păstrează amintirea vom ajunge în mediocritatea clericalismului.

Să cultivați speranța este a doua mea urare. Este atâta nevoie de a alimenta speranța creștină, acea speranță care dăruiește o privire nouă, capabilă să descopere și să vadă binele, chiar și atunci când este întunecată de rău: „Dacă speranța redă viață ochilor noștri, vom vedea ceea ce este ascuns”, a scris sfântul Efrem (Carmen Nisib., 70). Faptele Apostolilor, pe care liturgia ne propune în acest timp pascal, arată cum Biserica, ce trăiește cu încrederea în Cel Înviat și perseverează în rugăciune, în comuniune și în caritate, nu pierde din vedere niciodată această speranță și o dăruiește lumii, chiar și atunci când este fără mijloace, neînțeleasă și contestată. Vă urez ca să fie casa voastră un cenacol unde Duhul să plăsmuiască misionari de speranță, purtători curajoși ai prezenței Celui Înviat, curajoși în creativitate și niciodată descurajați în fața problemelor și a lipsurilor de mijloace. Duhul Sfânt să trezească în voi și dorința de a căuta și a promova, cu inimă purificată, drumul înțelegerii și al unității între toți creștinii.

Iubiți frați și surori, în timp ce, prin intermediul vostru, salutul meu vrea să ajungă la arhiepiscopul vostru major și la episcopii din sinod, aș vrea să mă adresez cu afect și studenților din Colegiul Pontifical „Sfântul Efrem” prezenți aici și pe care comunitatea voastră îi primește. Întâlnindu-vă, mă gândesc la situația în care se află atâția credincioși din ținuturile voastre, atâtea familii care sunt obligate să părăsească propria casă în fața valurilor de violență și de suferință. Pe acești frați și surori ai noștri doresc să-i îmbrățișez în mod special, împreună cu patriarhii și episcopii lor. Cu ei invoc darul pascal al păcii: Isus, refugiu care încurajează și mângâie, „speranță a celui care este lipsit de speranță” (cf. Sfântul Efrem, A doua venire a Domnului nostru, 24-25) să inspire inimile și mințile pentru ca în sfârșit să se deschidă căi de reconciliere și de bine.

Vă mulțumesc și vă cer, cu rugăminte, să nu uitați de mine în rugăciunile voastre. mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 05.05.2017
Publicarea pe acest sit: 05.05.2017
Etichete: ,

Comments are closed