Discursul Papei adresat călugăriţelor de clauzură

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat călugărițelor de clauzură
Capela corului bazilicii „Sfânta Clara”, Assisi,
vineri, 4 octombrie 2013

Eu gândeam ca această reuniune să fie așa cum am făcut de două ori la Castel Gandolfo, în sala capitulară, singur cu surorile, dar, vă mărturisesc, n-am curajul să-i trimit pe cardinali. Să o facem așa.

Bine. Vă mulțumesc mult pentru primire și pentru rugăciunea pentru Biserică. Atunci când o soră în clauzură își consacră toată viața sa Domnului, are loc o transformare care nu se înțelege niciodată pe deplin. Normalitatea gândirii noastre ar crede că această soră devine izolată, singură cu Absolutul, singură cu Dumnezeu; este o viață ascetică, de pocăință. Însă acesta nu este drumul unei surori de clauzură catolică, nici măcar creștină. Drumul trece prin Isus Cristos, mereu! Isus Cristos este în centrul vieții voastre, al pocăinței voastre, al vieții voastre comunitare, al rugăciunii voastre și chiar al universalității rugăciunii. Și pe acest drum se întâmplă contrariul celui care crede că aceasta va fi o ascetică soră de clauzură. Când merge pe drumul contemplației lui Isus Cristos, al rugăciunii și al pocăinței cu Isus Cristos, devine în mod măreț umană. Surorile de clauzură sunt chemate să aibă umanitate mare, o umanitate ca aceea a maicii Biserici; umane, să înțeleagă toate lucrurile vieții, să fie persoane care știu să înțeleagă problemele umane, care știu să ierte, care știu să ceară Domnului pentru persoane. Umanitatea voastră. Și umanitatea voastră vine pe acest drum, întruparea Cuvântului, drumul lui Isus Cristos. Și care este semnul unei surori așa umane? Bucuria, bucuria, când este bucurie! Mie îmi provoacă tristețe când găsesc surori care nu sunt bucuroase. Poate că zâmbesc, dar cu zâmbetul unei stewardese. Dar nu cu zâmbetul bucuriei, al aceleia care vine dinăuntru. Mereu cu Isus Cristos. Astăzi la Liturghie, vorbind despre Răstignit, spuneam că Francisc l-a contemplat cu ochii deschiși, cu rănile deschise, cu sângele care curgea în jos. Și aceasta este contemplația voastră: realitatea. Realitatea lui Isus Cristos. Nu idei abstracte, nu idei abstracte, pentru că secătuiesc capul. Contemplarea stigmatelor lui Isus Cristos! Și le-a dus în cer și le are! Este drumul umanității lui Isus Cristos: mereu cu Isus, Dumnezeu-om. Și pentru aceasta este atât de frumos când oamenii merg la parloarul mănăstirilor și cer rugăciuni și spun problemele lor. Poate că sora nu spune nimic extraordinar, ci un cuvânt care îi vine tocmai din contemplația lui Isus Cristos, pentru că sora, ca și Biserica, este pe drumul de a fi expertă în umanitate. Și acesta este drumul vostru: nu prea spiritual! Când sunt prea spirituale, eu mă gândesc la întemeietoarele mănăstirilor din concurența voastră, sfânta Tereza, de exemplu. Când la ea venea o soră, of, cu aceste lucruri… îi spunea bucătăresei: „Dă-i o fleică de carne!” Mereu cu Isus Cristos, mereu. Umanitatea lui Isus Cristos! Deoarece Cuvântul a venit în trup, Dumnezeu s-a făcut trup pentru noi și acest lucru vă va da vouă o sfințenie umană, mare, frumoasă, matură, o sfințenie de mamă. Și Biserica vă vrea așa: mame, mamă, mamă. A da viață. Când voi vă rugați, de exemplu, pentru preoți, pentru seminariști, voi aveți cu ei un raport de maternitate; cu rugăciunea îi ajutați să devină bună păstori ai poporului lui Dumnezeu. Dar amintiți-vă de fleica de carne a sfintei Tereza! Este important. Și acesta este primul lucru: mereu cu Isus Cristos, stigmatele lui Isus Cristos, stigmatele Domnului. Pentru că este o realitate că, după înviere, el le avea și le-a purtat.

Și al doilea lucru pe care voiam să vi-l spun, pe scurt, este viața de comunitate. Iertați, suportați-vă, pentru că viața de comunitate nu este ușoară. Diavolul profită de tot pentru a dezbina! El spune: „Eu nu vreau să vorbesc rău, dar…”, și se începe dezbinarea. Nu, asta nu merge, pentru că nu duce la nimic: la dezbinare. A îngriji prietenia dintre voi, viața de familie, iubirea dintre voi. Și ca mănăstirea să nu fie un purgator, ci să fie o familie. Probleme sunt, vor fi, dar, așa cum se face într-o familie, cu iubire, a căuta soluția cu iubire; a nu distruge asta pentru a rezolva asta; a nu avea competiție. A îngriji viața de comunitate, pentru că atunci când în viața de comunitate este așa, de familie, este chiar Duhul Sfânt cel care este în mijlocul comunității. Aceste două lucruri voiam să vi le spun: contemplația mereu, mereu cu Isus; Isus, Dumnezeu și om. Și viața de comunitate, mereu cu o inimă mare. Lăsând să treacă, a nu vă lăuda, a suporta totul, a zâmbi din inimă. Și semnul este bucuria. Și eu cer pentru voi această bucurie care se naște tocmai din adevărata contemplație și dintr-o frumoasă viață comunitară.

Mulțumesc! Mulțumesc pentru primire. Vă rog să vă rugați pentru mine, nu uitați asta! Înainte de binecuvântare, să o rugăm pe sfânta Fecioară Maria: Bucură-te Marie

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 04.06.2013
Publicarea pe acest sit: 06.10.2013
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns