Discursul Papei adresat autorităților egiptene

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat autorităților egiptene
Cairo, vineri, 28 aprilie 2017

Domnule președinte,
Domnule mare imam de Al-Azhar,
Stimați membri ai guvernului și ai parlamentului,
Iluștri ambasadori și membri ai corpului diplomatic,
Dragi domni și doamne,

Al Salamò Alaikum!

Vă mulțumesc, domnule președinte, pentru cuvintele dumneavoastră respectuoase de bun-venit și pentru invitația pe care mi-ați adresat-o cu gentilețe de a vizita iubita voastră țară. Păstrez vie în amintire vizita dumneavoastră la Roma, în noiembrie 2014, și cu marele imam de la Universitatea Al-Azhar, dr. Ahmad Al-Tayyib, anul trecut.

Sunt bucuros să fiu în Egipt, țară cu foarte veche și nobilă civilizație, ale cărei vestigii le putem admira și astăzi și care, în maiestuozitatea sa, par să vrea să sfideze secolele. Această țară reprezintă mult pentru istoria umanității și pentru tradiția Bisericii, nu numai datorită trecutului său istoric prestigios – al faraonilor, copt și musulman –, ci și pentru că atâția patriarhi au trăit în Egipt sau l-au străbătut. De fapt, el este menționat un mare număr de ori în Sfintele Scripturi. În această țară Dumnezeu s-a făcut simțit, „i-a revelat numele său lui Moise” [1] și pe muntele Sinai a încredințat poporului său și omenirii poruncile divine. Pe solul egiptean a găsit refugiu și ospitalitate Sfânta Familie: Isus, Maria și Iosif.

Ospitalitatea dată cu generozitate cu peste două mii de ani în urmă rămâne în amintirea colectivă a umanității și este izvor de binecuvântări îmbelșugate care încă se extind. Deci Egiptul este o țară pe care, într-un anumit sens, o simțim cu toții ca a noastră! Și cum spuneți voi: „Misr um al dugna / Egiptul este mama universului”. Și astăzi găsesc primire aici milioane de refugiați care provin din diferite țări, între care Sudan, Eritreea, Siria și Irak, refugiați pe care cu angajare lăudabilă se încearcă să se integreze în societatea egipteană.

Egiptul, din cauza istoriei sale și a poziției sale geografice deosebite, ocupă un rol de neînlocuit în Orientul Mijlociu și în contextul țărilor care caută soluții la probleme acute și complexe care au nevoie să fie înfruntate acum, pentru a evita o derivă de violență și mai gravă. Mă refer la acea violență oarbă și inumană cauzată de diferiți factori: de dorința obtuză de putere, de comerțul de arme, de gravele probleme sociale și de extremismul religios care folosește Sfântul Nume al lui Dumnezeu pentru a săvârșit masacre și nedreptăți nemaiauzite.

Acest destin și această misiune a Egiptului constituie și motivul care a determinat poporul să solicite un Egipt în care să nu-i lipsească nimănui pâinea, libertatea și dreptatea socială. Cu siguranță acest obiectiv va deveni o realitate dacă toți împreună vor avea voința de a transforma cuvintele în acțiuni, aspirațiile valoroase în angajare, legile scrise în legi aplicate, valorizând genialitatea înnăscută a acestui popor.

Apoi, Egiptul are o misiune singulară: să întărească și să consolideze și pacea regională, chiar dacă este rănit, pe propriul sol, de violențe oarbe. Aceste violențe fac să sufere pe nedrept atâtea familii – dintre care unele sunt aici prezente – care își plâng fiii și fiicele.

Gândul meu se îndreaptă îndeosebi spre toate persoanele care, în ultimii ani, și-au dat viața pentru a salvgarda patria lor: tinerii, membrii forțelor armate și ale poliției, cetățenii copți și toți necunoscuții căzuți din cauza diferitelor acțiuni teroriste. Mă gândesc și la omorurile și la amenințările care au determinat un exod al creștinilor din Sinaiul de nord. Exprim recunoștință autorităților civile și religioase și celor care au dat primire și asistență acestor persoane atât de încercate. Mă gândesc de asemenea la cei care au fost loviți în atentatele la bisericile copte, fie în decembrie 2016 fie mai recent în Tanta și în Alexandria. Spre rudele lor și spre întregul Egipt se îndreaptă condoleanțele mele cele mai sincere și rugăciunea mea către Domnul pentru ca să dea vindecare grabnică răniților.

Domnule președinte, stimați domni și doamne,

Nu pot să nu încurajez îndrăzneala eforturilor pentru realizarea de numeroase proiecte naționale, precum și multele inițiative care au fost luate în favoarea păcii în țară și în afara ei, în vederea dezvoltării dorite, în prosperitate și în pace, pe care poporul o dorește și o merită.

Dezvoltarea, prosperitatea și pacea sunt bunuri la care nu se poate renunța, care merită orice jertfă. Sunt și obiective care cer muncă serioasă, angajare convinsă, metodologie adecvată și, mai ales, respectare necondiționată a drepturilor inalienabile ale omului, cum sunt egalitatea între toți cetățenii, libertatea religioasă și de exprimare, fără nicio distincție[2]. Obiective care cer o atenție specială față de rolul femeii, al tinerilor, al celor mai săraci și al bolnavilor. În realitate, dezvoltarea adevărată se măsoară din grija care se dedică omului – inima oricărei dezvoltări –, educației sale, sănătății sale și demnității sale; de fapt, măreția oricărei națiuni se revelează în grija pe care ea o dedică realmente celor mai slabi din societate: femeile, copiii, bătrânii, bolnavii, neputincioșii, minoritățile, pentru ca nicio persoană și niciun grup social să nu rămână excluși sau lăsați la margini.

În fața unui scenariu mondial delicat și complex, care ne face să ne gândim la ceea ce am numit un „război mondial pe bucăți”, trebuie afirmat că nu se poate construi civilizația fără a respinge orice ideologie a răului, a violenței și orice interpretare extremistă care pretinde să-l anuleze pe celălalt și să elimine diversitățile manipulând și insultând Sfântul Nume al lui Dumnezeu. Dumneavoastră, domnule președinte, ați vorbit despre asta de mai multe ori și în diferite circumstanțe cu claritate, încât meritați ascultare și apreciere.

Toți avem obligația de a învăța noile generații că Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, nu are nevoie să fie protejat de oameni, dimpotrivă El este cel care-i protejează pe oameni; El nu vrea niciodată moartea fiilor săi ci viața lor și fericirea lor; El nu poate nici să ceară nici să justifice violența, dimpotrivă o detestă și o respinge[3]. Adevăratul Dumnezeu cheamă la iubirea necondiționată, la iertarea gratuită, la milostivire, la respectarea absolută a oricărei vieți, la fraternitatea dintre fiii săi, care cred și care nu cred.

Avem obligația de a afirma împreună că istoria nu-i iartă pe cei care proclamă dreptatea și practică nedreptatea; nu-i iartă pe cei care vorbesc despre egalitate și îi rebutează pe cei diferiți. Avem obligația de a-i demasca pe vânzătorii de iluzii cu privire la lumea de dincolo, care predică ura pentru a le fura celor simpli viața lor prezentă și dreptul lor de a trăi cu demnitate, transformându-i în lemn de ars și privându-i de capacitatea de a alege cu libertate și de a crede cu responsabilitate. Domnule președinte, dumneavoastră, în urmă cu câteva minute, mi-ați spus că Dumnezeu este Dumnezeul libertății, și acest lucru este adevărat. Avem obligația de a demonta ideile ucigașe și ideologiile extremiste, afirmând incompatibilitatea dintre adevărata credință și violență, dintre Dumnezeu și actele de moarte.

În schimb istoria îi onorează pe constructorii de pace, care, cu curaj și fără violență, luptă pentru o lume mai bună: „Fericiți făcătorii de pace pentru că vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu” (Mt 5,9).

Egiptul, care în timpul lui Iosif a salvat celelalte popoare de la foamete (cf. Gen 41,57), este chemat deci și astăzi să salveze această iubită regiune de la foametea iubirii și a fraternității; este chemat să condamne și să înfrângă orice violență și orice terorism; este chemat să dăruiască grâul păcii tuturor inimilor înfometate de conviețuire pașnică, de muncă demnă, de educație umană. Egiptul, care în același timp construiește pacea și combate terorismul, este chemat să dea dovada că „AL DIN LILLAH WA AL WATÀN LILGIAMIA’ / Credința este pentru Dumnezeu, patria este pentru toți”, cum afirmă motoul revoluției din 23 iulie 1952, demonstrând că se poate crede și trăi în armonie cu alții, împărtășind cu ei valorile umane fundamentale și respectând libertatea și credința tuturor[4]. Rolul special al Egiptului este necesar pentru a putea afirma că această regiune, leagăn a trei mari religii, poate, ba chiar trebuie să se trezească din lunga noapte de suferință pentru a iradia din nou valorile supreme ale dreptății și fraternității, care sunt fundamentul solid și calea obligatorie pentru pace[5]. De la marile națiuni nu se poate aștepta puțin!

Anul acesta se va celebra a 70-a aniversare a relațiilor diplomatice dintre Sfântul Scaun și Republica Arabă Egipt, una dintre primele țări arabe care a stabilit aceste raporturi diplomatice. Ele au fost caracterizate mereu de prietenie, de stimă și de colaborare reciprocă. Doresc ca această vizită a mea să le poată consolida și întări.

Pacea este dar al lui Dumnezeu dar este și lucrare a omului. Este un bine care trebuie construit și protejat, respectând principiul care afirmă forța legii și nu legea forței[6]. Pace pentru această țară iubită! Pace pentru toată această regiune, îndeosebi pentru Palestina și Israel, pentru Siria, pentru Libia, pentru Yemen, pentru Irak, pentru Sud Sudan; pace tuturor oamenilor de bunăvoință!

Domnule președinte, doamnelor și domnilor,

Doresc să adresez un salut afectuos și o îmbrățișare paternă tuturor cetățenilor egipteni, care sunt prezenți simbolic aici, în această aulă. Salut de asemenea pe fiii și frații creștini care trăiesc în această țară: copții ortodocși, greco-bizantinii, armeano-ortodocșii, protestanții și catolicii. Sfântul Marcu, evanghelizatorul acestei țări, să vă ocrotească și să ne ajute să construim și să ajungem la unitate, atât de dorită de Domnul nostru (cf. In 17,20-23). Prezența voastră în această patrie nu este nici nouă nici întâmplătoare, ci istorică și inseparabilă de istoria Egiptului. Sunteți parte integrantă din această țară și ați dezvoltat în decursul secolelor un soi de raport unic, o simbioză deosebită, care poate să fie luată ca exemplu de alte națiuni. Voi ați demonstrat și demonstrați că se poate trăi împreună, în respect reciproc și în confruntare leală, găsind în diferență un izvor de bogăție și niciodată un motiv de ciocnire[7].

Mulțumesc pentru primirea călduroasă. Îi cer lui Dumnezeu Atotputernicul și Unicul să-i umple pe toți cetățenii egipteni cu binecuvântările sale divine. El să acorde Egiptului pace și prosperitate, progres și dreptate și să-i binecuvânteze pe toți fiii săi!

„Binecuvântat să fie Egiptul poporul meu”, spune Domnul în Cartea lui Isaia (19,25).

Shukran wa tahìah misr!

Note:

[1] Ioan Paul al II-lea, Discurs la ceremonia de bun-venit, 24 februarie 2000: Insegnamenti XXIII, 1 [2000], 248.
[2] Cf. Declarația Universală a Drepturilor Omului; Constituția Egipteană din 2014, cap. III.
[3] „Dumnezeu […] urăște pe cel care iubește violența” (Ps 11,5).
[4] Cf. Constituția Egipteană din 2014, art. 5.
[5] Cf. Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii 2014, 4.
[6] Cf. Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii 2017, 1.
[7] Cf. Benedict al XVI-lea, Exortația apostolică post-sinodală Ecclesia in Medio Oriente, 24 și 25.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 28.04.2017
Publicarea pe acest sit: 28.04.2017
Etichete: ,

Comments are closed