Discursul Papei adresat Asociaţiei Naţionale a Muncitorilor Bătrâni

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat Asociației Naționale a Muncitorilor Bătrâni
sâmbătă, 15 octombrie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Mă bucur să trăiesc împreună cu voi această zi de reflecție și rugăciune, inserată în contextul Sărbătorii bunicilor. Vă salut pe toți cu afect, începând de la președinții asociațiilor, cărora le mulțumesc pentru cuvintele lor. Exprim aprecierea mea față de cei care au înfruntat dificultăți și greutăți ca să nu lipsească la această întâlnire; și în același timp sunt aproape de toate persoanele bătrâne, singure sau bolnave, care n-au putut să iasă din casă, dar care spiritual sunt unite cu noi.

Biserica privește la persoanele bătrâne cu afect, recunoștință și mare stimă. Ele sunt parte esențială a comunității creștine și a societății. Nu știu dacă ați auzit bine: bătrânii sunt parte esențială a comunității creștine și a societății. Îndeosebi reprezintă rădăcinile și amintirea unui popor. Voi sunteți o prezență importantă, pentru că experiența voastră constituie o comoară prețioasă, indispensabilă pentru a privi la viitor cu speranță și responsabilitate. Maturitatea și înțelepciunea voastră, acumulate de-a lungul anilor, pot să-i ajute pe cei mai tineri, susținându-i pe drumul creșterii și al deschiderii spre viitor, în căutarea drumului lor. De fapt, bătrânii dau mărturie că, și în încercările cele mai dificile, nu trebuie pierdută niciodată încrederea în Dumnezeu și într-un viitor mai bun. Sunt ca pomii care continuă să aducă rod: deși sub povara anilor, pot să dea contribuția lor originală pentru o societate bogată în valori și pentru afirmarea culturii vieții.

Nu sunt puțini bătrânii care angajează cu generozitate timpul lor și talentele pe care Dumnezeu le-a încredințat lor deschizându-se la ajutorul și la sprijinul față de alții. Mă gândesc la cei care se fac disponibili în parohii pentru o slujire cu adevărat prețioasă: unii se dedică pentru frumusețea casei Domnului, alții cateheți, animatori ai liturgiei, martori ai carității. Și ce să spunem despre rolul lor în cadrul familial? Câți bunici se îngrijesc de nepoți, transmițând cu simplitate celor mai mici experiența vieții, valorile spirituale și culturale ale unei comunități și ale unui popor! În țările care au îndurat o gravă persecuție religioasă, bunicii au fost cei care au transmis credința noilor generații, conducându-i pe copii să primească botezul într-un context de clandestinitate grea.

Într-o lumea ca aceea actuală, în care adesea sunt mitizate forța și aparența, voi aveți misiunea de a mărturisi valorile care contează cu adevărat și care rămân pentru totdeauna, pentru că sunt înscrise în inima fiecărei ființe umane și garantate de Cuvântul lui Dumnezeu. Tocmai ca persoane ale așa-numitei vârste a treia voi, sau mai bine zis noi – pentru că și eu fac parte din ea -, suntem chemați să lucrăm pentru dezvoltarea culturii vieții, mărturisind că fiecare perioadă a existenței este un dar al lui Dumnezeu și are o frumusețe a sa și o importanță a sa, chiar dacă sunt marcate de fragilitate.

În fața atâtor bătrâni care, în limitele posibilităților lor, continuă să se dedice pentru aproapele, există atâția care conviețuiesc cu boala, cu dificultăți motorii și au nevoie de asistență. Mulțumesc astăzi Domnului pentru multele persoane și structuri care se dedică unei slujiri zilnice a bătrânilor, pentru a favoriza contexte umane adecvate, în care fiecare să poată trăi demn această importantă etapă a propriei vieți. Institutele care găzduiesc bătrânii sunt chemate să fie locuri de umanitate și de atenție iubitoare, unde persoanele mai slabe nu sunt uitate sau neglijate, ci vizitate, amintite și păzite ca frați și surori mai mari. Se exprimă astfel recunoștința față de cei care au dat atât de mult comunității și sunt rădăcina sa.

Instituțiile și diferitele realități sociale pot să facă încă mult pentru a-i ajuta pe bătrâni ca să exprime cât mai bine capacitățile lor, pentru a facilita participarea lor activă, mai ales pentru a face în așa fel încât demnitatea lor de persoane să fie mereu respectată și valorizată. Pentru a face asta trebuie contrastată cultura nocivă a rebutului, care îi marginalizează pe bătrâni considerându-i neproductivi. Responsabilii publici, realitățile culturale, educative și religioase, precum și toți oamenii de bunăvoință, sunt chemați să se angajeze pentru a construi o societate tot mai primitoare și inclusivă.

Și asta cu rebutul este urât! Una dintre bunicile mele îmi povestea această istorie, că într-o familie bunicul locuia cu ei [copii și nepoți], era văduv, dar a început să se îmbolnăvească, să se îmbolnăvească…, și la masă nu mânca bine și îi mai cădea pe jos un pic din mâncare. Într-o zi tatăl a decis ca bunicul să nu mai mănânce cu ei la masă, ci în bucătărie, și a făcut o măsuță mică pentru bunicul. Astfel, familia mânca fără bunicul. După câteva zile, când s-a întors acasă de la muncă, a găsit pe unul dintre copiii săi mititei care se juca cu lemnul, cuiele, ciocanele… „Dar ce faci?” [l-a întrebat tatăl]. Copilul a răspuns: „Fac o masă” – „Dar pentru ce?” – „Pentru tine. Pentru ca atunci când tu devii bătrân, să poți mânca așa”. Copiii desigur sunt foarte alipiți de bunici și înțeleg lucruri pe care numai bunicii pot să le explice cu viața lor, cu atitudinea lor. Această cultură a rebutului spune: „Tu ești bătrân, mergi afară”. Tu ești bătrân, da, dar ai atâtea lucruri să ne spui, să ne povestești, despre istorie, despre cultură, despre viață, despre valori… Nu trebuie lăsat ca această cultură a rebutului să meargă înainte, ci să existe mereu o cultură inclusivă.

Este important de a favoriza și legătura dintre generații. Viitorul unui popor cere întâlnirea dintre tineri și bătrâni: tinerii sunt vitalitatea unui popor pe drum și bătrânii întăresc această vitalitate cu amintirea și înțelepciunea. Și vorbiți cu nepoțeii voștri, vorbiți. Lăsați ca ei să vă pună întrebări. Sunt de o particularitate diferită de a noastră, fac alte lucruri, lor le place altă muzică…, dar au nevoie de bătrâni, de acest dialog continuu. Și pentru a le da înțelepciunea. Îmi face atât de bine să citesc episodul când Iosif și Maria l-au dus pe Pruncul Isus – avea 40 de zile, pruncul – la templu; și acolo au găsit doi bunici [Simeon și Ana], și acești bunici erau înțelepciunea poporului; îl lăudau pe Dumnezeu pentru că această înțelepciune putea să meargă înainte cu acest Prunc. Bunicii sunt cei care-l primesc pe Isus în templu, nu preotul: acesta vine după aceea. Bunicii. Și citiți asta, în Evanghelia lui Luca, este foarte frumos!

Dragi bunici și drage bunice, mulțumesc pentru exemplul de iubire, de dăruire și de înțelepciune pe care-l oferiți. Continuați cu curaj să mărturisiți aceste valori! Să nu lipsească din societate zâmbetul vostru și luminozitatea frumoasă din ochii voștri: fie ca societatea să le poată vedea! Eu vă însoțesc cu rugăciunea mea, și voi să nu uitați să vă rugați pentru mine. Și acum asupra voastră și asupra propunerilor și proiectelor voastre de bine, invoc binecuvântarea Domnului.

Acum s-o rugăm pe bunica lui Isus, sfânta Ana; s-o rugăm pe sfânta Ana, care este bunica lui Isus și să facem asta în tăcere, o clipă. Fiecare să ceară sfintei Ana ca să ne învețe să fim bunici buni și înțelepți.

[Binecuvântarea]

Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 15.10.2016
Publicarea pe acest sit: 15.10.2016
Etichete: ,

Comments are closed