Discursul Papei adresat Arhiepiscopului Justin Welby de Canterbury

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu liderul Comuniunii Anglicane
Arhiepiscopul Justin Welby de Canterbury
vineri, 14 iunie 2013

Excelența voastră,
Dragi prieteni,

În împrejurarea fericită a primei noastre întâlniri, doresc să vă urez bun-venit cu aceleași cuvinte cu care predecesorul meu, venerabilul slujitor al lui Dumnezeu Papa Paul al VI-lea, s-a adresat Arhiepiscopului Michael Ramsey în timpul vizitei istorice din anul 1966: „Pașii dumneavoastră nu ajung într-o casă străină […] Noi suntem bucuroși să vă deschidem ușile și, împreună cu ușile, inima noastră; pentru că noi suntem bucuroși și onorați […] să vă primim «nu ca oaspete și străin, ci drept concetățean al sfinților și al familiei lui Dumnezeu» (cf. Ef 2,19-20)”.

Știu că Excelența voastră, în timpul ceremoniei de instalare în Catedrala din Canterbury, l-ați amintit în rugăciune pe noul Episcop de Roma. Vă sunt profund recunoscător și cred că, începând respectivele noastre slujiri la puține zile distanță una de cealaltă, vom avea mereu un motiv deosebit pentru a ne susține reciproc cu rugăciunea.

Istoria relațiilor dintre Biserica Angliei și Biserica Romei este lungă și complexă și nu este lipsită de momente dureroase. Totuși, ultimele decenii au fost caracterizate de un drum de apropiere și de fraternitate, motiv pentru care trebuie să aducem mulțumire lui Dumnezeu cu sinceritate. Acest drum s-a realizat fie prin dialogul teologic, cu lucrările Comisiei Internaționale Anglicano-Catolică, fie prin împletirea, la toate nivelele, de raporturi cordiale și de conviețuire cotidiană, caracterizată de profund respect și colaborare sinceră. În această privință, sunt cu adevărat bucuros că este prezent astăzi, împreună cu dumneavoastră, arhiepiscopul de Westminster Mons. Vincent Nichols. Soliditatea acestor legături a permis să se mențină ruta și atunci când, în dialogul teologic, au apărut dificultăți mai mari decât cele care se puteau imagina la începutul drumului.

Apoi, sunt recunoscător pentru eforul sincer pe care Biserica Angliei l-a arătat pentru a înțelege motivele care l-au determinat pe predecesorul meu, Papa Benedict al XVI-lea, să ofere o structură canonică în măsură să răspundă la cererile acelor grupuri de anglicani care au cerut să fie primiți, și corporativ, în Biserica Catolică: sunt sigur că asta va permite să se cunoască și să se aprecieze în lumea catolică tradițiile spirituale, liturgice și pastorale care constituie patrimoniul anglican.

Întâlnirea de astăzi, frate iubit, este ocazia pentru a ne aminti că angajarea pentru căutarea unității dintre creștini nu derivă din motive de ordin practic, ci din însăși voința Domnului Isus Cristos, care ne-a făcut frați ai săi și fii ai unicului Tată. Pentru aceasta, rugăciunea, pe care astăzi o înălțăm împreună, este de importanță fundamentală.

Din rugăciune se va reînnoi zi de zi angajarea de a merge spre unitate, care va putea să se exprime în colaborarea în diferite domenii ale vieții zilnice. Printre ele, semnificație deosebită îmbracă mărturia referinței la Dumnezeu și a promovării valorilor creștine, în fața unei societăți care pare uneori să pună în discuție unele dintre înseși bazele conviețuirii, cum ar fi respectul față de sacralitatea vieții umane sau soliditatea instituției familiei întemeiate pe căsătorie, valoare pe care dumneavoastră ați avut ocazia de a o aminti recent.

Este apoi angajarea pentru o mai mare dreptate socială, pentru un sistem economic care să fie în slujba omului și a avantajului binelui comun. Printre îndatoririle noastre, ca martori ai iubirii lui Cristos, este aceea de a da glas strigătului săracilor, pentru ca să nu fie abandonați legilor unei economii care pare uneori să-l considere pe om numai ca un consumator.

Știu că Excelența voastră sunteți deosebit de sensibil la toate aceste tematici, în care împărtășim multe idei, așa cum sunt la curent despre angajarea dumneavoastră pentru a favoriza reconcilierea și rezolvarea conflictelor dintre națiuni. În această privință, împreună cu arhiepiscopul Nichols, dumneavoastră ați solicitat autoritățile să găsească o soluție pașnică la conflictul sirian, care să garanteze și siguranța întregii populații, inclusiv minoritățile, între care sunt comunitățile creștine locale antice. Așa cum ați evidențiat dumneavoastră, noi creștinii purtăm pacea și harul ca o comoară care trebuie dăruită lumii, însă aceste daruri pot produce roade numai atunci când creștinii trăiesc și lucrează împreună în armonie. Astfel va fi mai ușor să se contribuie la construirea relațiilor de respect și a conviețuirii pașnice cu aceia care aparțin altor tradiții religioase și chiar cu aceia care nu cred.

Unitatea, spre care tânjim cu sinceritate, este un dar care vine de sus și care se întemeiază în comuniunea noastră de iubire cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Cristos însuși a promis: „Unde doi sau trei sunt adunați în numele meu, sunt și eu acolo în mijlocul lor” (Mt 18,20). Să mergem, frate iubit, spre unitate, uniți frățește în caritate și având ca punct constant de referință pe Isus Cristos, fratele nostru mai mare. În adorarea lui Isus Cristos vom găsi fundamentul și motivația de a fi a drumului nostru. Fie ca Tatăl milostiv să audă și să asculte rugăciunile pe care i le adresăm împreună. Să punem din nou speranțele noastre în el, „care poate să facă toate mai presus decât putem noi să cerem sau să gândim” (Ef 3,20).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 14.06.2013
Publicarea pe acest sit: 16.06.2013
Etichete: , ,

Lasă un răspuns