Discursul IPS Ioan Robu adresat Papei

Discursul IPS Ioan Robu
Arhiepiscop-Mitropolit de București
adresat Papei Ioan Paul al II-lea
din partea Conferinței Episcopale Române
Vatican, 1 martie 2003

Sfinte Părinte,

Am, pentru a doua oară consecutiv, în asemenea ocazie, privilegiul și onoarea de a oferi Sanctității Voastre în numele Episcopilor din România, atât latini cât și greco-catolici, salutul nostru filial, fidel și afectuos. Este prima vizită „ad limina Apostolorum” pentru Excelențele lor Mons. Martin Roos, Episcop de Timișoara și pentru Mons. Florentin Crihălmeanu, Eparh de Cluj-Gherla.

Vă mulțumim, Sanctitate, că ne-ați oferit posibilitatea de a veni la Roma și, în planurile providenței, ne simțim privilegiați că efectuăm vizita noastră „ad limina” în acest an în care Biserica celebrează cu bucurie cei douăzeci și cinci de ai de la urcarea dumneavoastră la Catedra lui Petru.

Douăzeci și cinci de ani de Magisteriu prestigios, de exemplară mărturie de credință și de dăruire lui Cristos nelipsită de Cruce, de neobosit zel apostolic, de pelerinaje de credință și speranță, de insistente apeluri la Pace și Dreptate, de puternică și tenace apărare a vieții și demnității persoanei umane. Mulțumim, Sanctitate, pentru acești douăzeci și cinci de ani de înalt minister petrin și de neobosită slujire a Bisericii și a Omenirii întregi.

La mormântul Sfântului Petru și la Succesorul lui Petru dorim, noi episcopii din România, să reînnoim astăzi comuniunea noastră de neclintit, uniunea și ascultarea noastră. Și dorim să adresăm urările noastre prin rugăciunea pe care am învățat-o de când eram seminariști și pe care și astăzi o recităm zilnic: Domnul să vă păstreze, să vă ocrotească și să vă dea seninătate și bucurie, Sanctitate!

În spiritul grijii dumneavoastră neîncetate pentru toate bisericile particulare, vă exprimăm sentimente de mare și adâncă recunoștință pentru vizita pe care Sanctitatea Voastră a făcut-o în România, „Grădina Mariei”, țară-punte între orient și occident, în mai 1999. Ea e destinată să aducă roade. Dificultățile nu lipsesc. Ea însă a contribuit încă din primul moment la crearea unui nou climat între Biserica catolică și Biserica ortodoxă română și la instaurarea unui spirit mai deschis în relațiile ecumenice.

Cum să nu ne amintim cuvintele înălțate în cor de credincioșii adunați în mare număr, fără distincție de apartenență, în acea după-amiază de mai din parcul Podul Izvor din București, cu ocazia solemnei celebrări a Euharistiei de către Sanctitatea Voastră, în prezența Preafericitului Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române: „UNITATE! UNITATE!”. Cuvinte care pentru noi vibrează clare încă în urechi și răsună puternic în inimi ca o invitație insistentă de a înainta cu și mai mare angajare pe drumul Ecumenismului, trasat de Sanctitatea Voastră și parcurs astăzi cu atâta ardoare și tenacitate. Ne rugăm împreună cu Dumneavoastră pentru ca deplina unitate creștină să poată fi refăcută, așa cum a urat cu acea ocazie Sanctitatea Voastră: „Mă rog să se ajungă cât mai curând la deplina comuniune fraternă între toți cei care cred în Cristos, din Occident și din Orient”.

Foarte expresivă și semnificativă rămâne îmbrățișarea de pace din Piața Sfântul Petru dintre Sanctitatea Voastră și Preafericitul Teoctist, din luna octombrie a anului trecut, care exprimă acea „dorință arzătoare de comuniune deplină” la care să ajungem în adevăr și în iubire (Declarația Comună, 12 octombrie 2002).

Ne amintim cu vie emoție omagiul adus de Sanctitatea Voastră „episcopilor și preoților, călugărilor, călugărițelor și laicilor, dintre care un mare număr a plătit cu sângele fidelitatea lor față de Cristos” în timpul persecuției comuniste, prin cuvintele: „lanțurile voastre sunt gloria și mândria Bisericii: adevărul v-a făcut liberi”, și în mod deosebit afectuosul omagiu adus „iubitului Cardinal Alexandru Todea, Arhiepiscop Emerit de Făgăraș și Alba lulia, care a supraviețuit torturilor, la șaisprezece ani de închisoare și la douăzeci și șapte de ani de domiciliu supravegheat”. Acest mare mărturisitor al credinței ne-a părăsit pentru răsplata veșnică în mai 2002.

Procesul diecezan asupra vieții, faimei de martiriu și a sfințeniei unor episcopi, preoți, călugări și călugărițe din România se va încheia în luna martie. Cât am dori, Sanctitate, ca ei să ajungă la cinstea altarelor cât mai curând, fiind vorba de martiri. Ar fi o ocazie potrivită ca să ne gândim la o a doua vizită a Sanctității Voastre în România!

Sfinte Părinte, Biserica noastră, de mai bine de treisprezece ani, după evenimentele tragice din secolul trecut, continuă drumul său de reconstrucție, deși prin nelipsite dificultăți. În „rapoartele cincinale”, fiecare dintre noi a prezentat cadrul muncii pastorale realizate în propria dieceză, semnalând drumul parcurs și cel care urmează a fi străbătut.

Faptul că suntem membri ai unei singure Conferințe Episcopale ne solicită pe noi Episcopii, latini și greco-catolici, să împărtășim bogăția unora și a altora și să creștem în fraternitate, așa cum cere mereu iubirea. Dorim ca invocata soluționare a unor probleme practice, căutată în dragoste și în dreptate, să conducă la un nou elan în dialogul ecumenic și o mai mare colaborare în diferite sectoare de activitate. Provocările aduse de materialism, de consumism și de fenomenul emigrării, care încep să amenințe în mod serios valorile noastre creștine tradiționale, ne cheamă la responsabilități mai mari. Este nevoie din partea noastră de o mai mare atenție acordată pastorației familiei, catehezei tinerilor și adulților, îngrijirii copiilor abandonați și altor probleme.

Încredințându-ne ajutorului lui Dumnezeu și încrezători în cuvântul lui Cristos „Duc in altum”, care cu tot atâta putere răsună în Scrisoarea Apostolică „Novo Millennio Ineunte” (n. 58), noi Episcopii simțim datoria, în zorii celui de-al treilea mileniu, de a ne intensifica eforturile pentru a realiza programul pastoral trasat în ea, de a da ministerului nostru un dinamism nou, pentru ca credincioșii să poată „înainta în larg” în lumea contemporană.

Confirmăm angajamentul nostru de a-l proclama pe „Cristos, ieri, astăzi și întotdeauna”, – așa cum a făcut-o Marele Jubileu al Anului 2000 -, de a-l „propune pe acela care este Adevărul lui Dumnezeu, Isus Cristos”, așa cum a spus Sanctitatea Voastră când a atins pământul românesc, de a face să strălucească lumina lui Isus Cristos, Mântuitorul lumii, și de a reafirma valorile creștine în orizonturi europene din ce în ce mai largi, conștienți de dificultățile și chiar printre nesiguranțele momentului prezent, în care au loc situații tot mai amenințătoare care mențin omenirea întreagă în teamă.

Pentru pace să se înalțe și mai intensă în aceste ceasuri rugăciunea Bisericii, strângând în mâini șiragul Rozariului, răspunzând cu rugăciunea mariană la insistentele apeluri ale Sanctității Voastre, care a proclamat „anul de la octombrie 2002 la octombrie 2003 Anul Rozariului” (Rosarium Virginis Mariae, n. 3). Fecioara Preasfântă, Regina Păcii, să asculte rugăciunea noastră zilnică. Creștinul știe că răul și moartea nu vor avea ultimul cuvânt.

Sanctitate, vă rugăm să vă rugați în continuare nu numai pentru noi, ci și pentru cei care ne sunt încredințați nouă spre păstorire și pentru întreaga Românie iubită. Fie ca binecuvântarea și cuvântul dumneavoastră, Sfinte Părinte, să ne confirme în credință și să ne sprijine în aceste propuneri și sentimente.

+ Ioan Robu
Președintele Conferinței Episcopale din România

Autor: IPS Ioan Robu
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Catholica.ro
Publicarea în original: 01.03.2003
Publicarea pe acest sit: 01.03.2003
Etichete: ,

Lasă un răspuns