Dialogul Papei la întâlnirea cu logodnicii

Dialogul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu logodnicii
Piața San Pietro, 14 februarie 2014

Întrebarea 1: Frica de acel „pentru totdeauna”

Sanctitate, astăzi mulți cred că a-și promite fidelitate pentru toată viața este o angajare prea dificilă; mulți simt că provocarea de a trăi împreună pentru totdeauna este frumoasă, fascinantă, dar prea exigentă, aproape imposibilă. V-am cere cuvântul dumneavoastră pentru a ne lumina cu privire la acest lucru.

Mulțumesc pentru mărturie și pentru întrebare. Vă explic: ei mi-au trimis întrebările dinainte… Se înțelege… Și astfel eu am putut să reflectez și să gândesc un răspuns un pic mai solid.

Este important să vă întrebați dacă este posibil să vă iubiți „pentru totdeauna”. Aceasta este o întrebare pe care trebuie s-o punem: este posibil să vă iubiți „pentru totdeauna”? Astăzi multor persoane le este frică să facă alegeri definitive. Un tânăr îi spunea episcopului său: „Eu vreau să devin preot, dar numai pentru zece ani”. Îi era frică de o alegere definitivă. Dar este o frică generală, proprie culturii noastre. A face alegeri pentru toată viața pare imposibil. Astăzi totul se schimbă rapid, nimic nu durează îndelung… Și această mentalitate îi face pe mulți care se pregătesc pentru căsătorie să spună: „stăm împreună atât timp cât durează iubirea”, și apoi? Multe salutări și ne vedem… Și astfel se termină căsătoria. Dar ce înțelegem prin „iubire”? Numai un sentiment, o stare psihofizică? Desigur, dacă este asta, nu se poate construi deasupra ceva solid. Dar dacă în schimb iubirea este o relație, atunci este o realitate care crește și putem spune și ca exemplu că se construiește ca o casă. Și casa se construiește împreună, nu singuri! A construi aici înseamnă a favoriza și a ajuta creșterea. Dragi logodnici, voi vă pregătiți să creșteți împreună, să construiți această casă, pentru a trăi împreună pentru totdeauna. Să nu voiți s-o întemeiați pe nisipul sentimentelor care pleacă și vin, ci pe stânca iubirii adevărate, iubirea care vine de la Dumnezeu. Familia se naște din acest proiect de iubire care vrea să crească așa cum se construiește o casă care să fie loc de afect, de ajutor, de speranță, de sprijin. Așa cum iubirea lui Dumnezeu este stabilă și pentru totdeauna, tot așa și iubirea care întemeiază familia vrem ca să fie stabilă și pentru totdeauna. Vă rog, nu trebuie să ne lăsăm învinși de „cultura provizoriului”! Această cultură care astăzi ne invadează pe toți, această cultură a provizoriului. Asta nu merge!

Așadar, cum se vindecă această frică de acel „pentru totdeauna”? Se vindecă zi de zi încrezându-ne în Domnul Isus într-o viață care devine un drum spiritual zilnic, făcut din pași – pași mici, pași de creștere comună – făcut din angajarea de a deveni femei și bărbați maturi în credință. Pentru că, dragi logodnici, acel „pentru totdeauna” nu este numai o chestiune de durată! O căsătorie nu este reușită numai dacă durează, ci este importantă calitatea sa. A sta împreună și a ști să se iubească pentru totdeauna este provocarea soților creștini. Îmi vine în minte minunea înmulțirii pâinilor: și pentru voi Domnul poate să înmulțească iubirea voastră și să v-o dăruiască proaspătă și bună în fiecare zi. El are o rezervă de iubire infinită! El vă dăruiește iubirea care stă la temelia unirii voastre și în fiecare zi o reînnoiește, o întărește. Și o face și mai mare atunci când familia crește cu copiii. În acest drum este importantă, este necesară rugăciunea, mereu. El pentru ea, ea pentru el și amândoi împreună. Cereți-i lui Isus să înmulțească iubirea voastră. În rugăciunea Tatăl Nostru noi spunem: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, Doamne”. Soții pot învăța să se roage și astfel: „Iubirea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, Doamne”, pentru că iubirea zilnică a soților este pâinea, adevărata pâine a sufletului, aceea care-i susține pentru a merge înainte. Și rugăciunea: putem face proba pentru a ști dacă știm s-o spunem? „Iubirea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, Doamne”. Toți împreună! [logodnicii: „Iubirea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, Doamne”]. Aceasta este rugăciunea logodnicilor și a soților. Învață-ne să ne iubim, să ne vrem binele! Cu cât vă veți încrede mai mult în El, cu atât iubirea voastră va fi „pentru totdeauna”, capabilă să se reînnoiască și va învinge orice dificultate. Asta m-am gândit că voiam să vă spun, răspunzând la întrebarea voastră. Mulțumesc!

Întrebarea 2: A trăi împreună: „stilul” vieții matrimoniale

Sanctitate, a trăi împreună în toate zilele este frumos, dă bucurie, susține. Însă este o provocare ce trebuie înfruntată. Credem că trebuie să învățăm să ne iubim. Există un „stil” al vieții de cuplu, o spiritualitate a cotidianului pe care vrem s-o învățăm. Ne puteți ajuta în asta, Sfinte Părinte?

A trăi împreună este o artă, un drum răbdător, frumos și fascinant. Nu se termină când v-ați cucerit unul pe altul… Dimpotrivă, chiar atunci începe! Acest drum de fiecare zi are reguli care se pot rezuma în aceste trei cuvinte pe care tu le-ai spus, cuvinte pe care le-am repetat de atâtea ori familiilor: te rog – adică „pot?”, ai spus tu – mulțumesc și scuze.

„Pot? – Te rog„. Este o cerere gentilă de a putea intra în viața altuia cu respect și atenție. Trebuie să învățăm să cerem: pot să fac asta? Îți place că facem așa? Că luăm această inițiativă, că educăm astfel pe copii? Vrei ca în seara asta să ieșim?… Deci, a cere permisiunea înseamnă a ști să intri cu respect în viața altora. Dar ascultați bine asta: a ști să intri cu respect în viața altora. Și nu este ușor, nu este ușor. Uneori în schimb se folosesc maniere un pic grele, ca anumiți bocanci de munte. Iubirea nu se impune cu duritate și agresivitate. În Florilegiul sfântului Francisc se găsește această expresie: „Să știi că respectul este una dintre proprietățile lui Dumnezeu… și respectul este sora carității, care stinge ura și păstrează iubirea” (cap. 37). Da, respectul păstrează iubirea. Și astăzi în familiile noastre, în lumea noastră, adesea violentă și arogantă, este nevoie de mult mai mult respect. Și acesta poate să înceapă acasă.

„Mulțumesc”. Pare ușor de rostit acest cuvânt, dar știm că nu este așa… Însă este important! Îi învățăm pe copii, dar apoi îl uităm! Recunoștința este un sentiment important! Odată, o bătrână îmi spunea la Buenos Aires: „recunoștința este o floare care crește în pământ nobil”. Este necesară noblețea sufletului pentru ca să crească această floare. Vă amintiți de Evanghelia lui Luca? Isus vindecă zece bolnavi de lepră și apoi numai unul se întoarce pentru a spune mulțumesc lui Isus. Și Domnul spune: ceilalți nouă unde sunt? Acest lucru este valabil și pentru noi: știm să mulțumim? În relația voastră și mâine în viața matrimonială, este important de a ține vie conștiința că cealaltă persoană este un dar al lui Dumnezeu, iar la darurile lui Dumnezeu se spune mulțumesc! Și în această atitudine interioară a spune unul altuia mulțumesc reciproc, pentru orice lucru. Nu este un cuvânt gentil care trebuie folosit cu străinii, pentru a fi educați. Trebuie știut să se spună mulțumesc, pentru a merge înainte bine împreună în viața matrimonială.

Al treilea: „Scuze”. În viață facem atâtea erori, atâtea greșeli. Le facem cu toții. Dar oare aici este cineva care n-a făcut niciodată o greșeală? Să ridice mâna dacă este cineva aici: o persoană care n-a făcut niciodată o greșeală? Toți facem greșeli! Toți! Probabil nu există zi în care să nu facem vreo greșeală. Biblia spune că și cel mai drept păcătuiește de șapte ori pe zi. Și astfel noi facem greșeli… Iată deci necesitatea de a folosi acest cuvânt simplu: „scuze”. În general fiecare dintre noi este gata să-l acuze pe celălalt și să se justifice pe sine însuși. Asta a început de la părintele nostru Adam, când Dumnezeu îl întreabă: „Adame, tu ai mâncat din rodul acela?”. „Eu? Nu! Ea e cea care mi-a dat!”. A-l acuza pe celălalt pentru a nu spune „scuze”, „iertare”. Este o istorie veche! Este un instinct care stă la originea atâtor dezastre. Să învățăm să recunoaștem greșelile noastre și să cerem scuze. „Scuze dacă astăzi am ridicat tonul”; „scuze dacă am trecut fără să salut”; „scuze dacă am întârziat”, „dacă săptămâna asta am fost așa de tăcut”, „dacă am vorbit prea mult fără să ascult niciodată”; „scuze, am uitat”; „scuze, eram supărat și m-am luat de tine”… Atâtea „scuze” pe zi noi putem să spunem. Și astfel crește o familie creștină. Știm cu toții că nu există familie perfectă și nici soțul perfect sau soția perfectă. Să nu vorbim despre soacra perfectă… Existăm noi, păcătoșii. Isus, care ne cunoaște bine, ne învață un secret: să nu terminăm niciodată o zi fără a ne cere iertare, fără ca pacea să se întoarcă în casa noastră, în familia noastră. Este obișnuită cearta între soți, dar mereu există ceva, ne-am certat… Poate că v-ați supărat, poate că a zburat o farfurie, dar vă rog amintiți-vă de asta: să nu terminați niciodată ziua fără a face pace! Niciodată, niciodată, niciodată! Acesta este un secret, un secret pentru a păstra iubirea și pentru a face pace. Nu este necesar a face un discurs frumos… Uneori un astfel de gest și… s-a făcut pace. A nu termina niciodată… pentru că dacă tu termini ziua fără a face pace, ceea ce ai înăuntru, ziua următoare este rece și dură și este mai dificil a face pace. Amintiți-vă bine: să nu terminați niciodată ziua fără a face pace! Dacă învățăm să ne cerem scuze și să ne iertăm reciproc, căsătoria va dura, va merge înainte. Când vin la audiențe sau la Liturghie aici la „Sfânta Marta” soții bătrâni, care aniversează 50 de ani, eu pun întrebarea: „Cine pe cine a suportat?” Este frumos acest lucru! Toți se privesc, mă privesc și îmi spun: „Amândoi!”. Și acest lucru este frumos! Aceasta este o mărturie frumoasă!

Întrebarea 3: Stilul celebrării Căsătoriei

Sanctitate, în acest luni facem multe pregătiri pentru nunta noastră. Ne puteți da vreun sfat pentru a celebra bine căsătoria noastră?

Faceți în așa fel încât să fie o adevărată sărbătoare – deoarece căsătoria este o sărbătoare – o sărbătoare creștină, nu o sărbătoare mondenă! Motivul cel mai profund al bucuriei din ziua aceea ni-l indică Evanghelia lui Ioan: vă amintiți de minunea de la nunta din Cana? La un moment dat vinul se termină și sărbătoarea pare stricată. Imaginați-vă să termini sărbătoare bând ceai! Nu, nu merge! Fără vin nu este sărbătoare! La sugestia Mariei, în acel moment Isus se revelează pentru prima dată și dă un semn: transformă apa în vin și, făcând astfel, salvează sărbătoarea de nuntă. Ceea ce s-a întâmplat la Cana în urmă cu două mii de ani se întâmplă în realitate la fiecare sărbătoare nupțială: ceea ce va face deplină și profund adevărată căsătoria voastră va fi prezența Domnului care se revelează și dăruiește harul său. Prezența sa oferă „vinul bun”, El este secretul bucuriei depline, aceea care încălzește inima cu adevărat. Este prezența lui Isus la acea sărbătoare. Ca să fie o sărbătoare frumoasă, dar cu Isus! Nu cu spiritul lumii, nu! Asta se simte, când Domnul nu este acolo.

Însă în același timp este bine ca să fie sobră căsătoria voastră și să facă să iasă în evidență ceea ce este cu adevărat important. Unii sunt mai preocupați de semnele exterioare, de ospăț, de fotografii, de haine și de flori… Sunt lucruri importante la o sărbătoare, dar numai dacă sunt capabile să indice adevăratul motiv al bucuriei voastre: binecuvântarea Domnului asupra iubirii voastre. Faceți în așa fel încât, ca vinul de la Cana, semnele exterioare ale sărbătorii voastre să reveleze prezența Domnului și să vă amintească vouă și tuturor originea și motivul bucuriei voastre.

Dar este ceva ce tu ai spus și pe care vreau să-l iau din zbor, pentru că nu vreau să-l las să treacă. Căsătoria este și o muncă de toate zilele, aș putea spune o muncă artizanală, o muncă de bijutier, pentru că soțul are misiunea de a o face mai femeie pe soție și soția are misiunea de a-l face mai bărbat pe soț. A crește și în umanitate, ca bărbat și ca femeie. Și asta se face între voi. Asta se numește a crește împreună. Asta nu vine din aer! Domnul binecuvântează asta, dar vine din mâinile voastre, din atitudinile voastre, din modul de a trăi, din modul de a vă iubi. A face să crească! A face mereu în așa fel încât celălalt să crească. A lucra pentru asta. Și astfel, nu știu, mă gândesc la tine că într-o zi vei merge pe strada din localitatea ta și oameni vor spune: „Dar uite la aceea ce femeie frumoasă, ce puternică!….”. „Cu soțul pe care-l are, se înțelege!”. De asemenea și ție: „Uite la acela, cum este!…”. „Cu soția pe care o are, se înțelege!”. Asta este, a ajunge la asta: a face să crească împreună, unul pe celălalt. Și copiii vor avea această moștenire că au avut un tată și o mamă care au crescut împreună, făcându-se – unul pe altul – mai bărbat și mai femeie!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 14.02.2014
Publicarea pe acest sit: 14.02.2014
Etichete:

Lasă un răspuns