Cuvântul preşedintelui la plecarea Papei din România

Cuvântul de bun rămas
al Președintelui României, 
prof. Emil Constantinescu,
la plecarea Sanctității Sale 
Ioan Paul II din România,
aeroportul București-Băneasa, 
9 mai 1999

Sanctitatea Voastră,

Autoritățile statului român, în numele cărora am onoarea să adresez aceste cuvinte de rămas bun Sanctității Voastre, se bucură nespus de faptul că au putut înlesni un eveniment de o însemnătatea ecumenică cu adevărat istorică. Alături de acest mesaj de fraternă solidaritate, dimpreună cu caracterul pastoral al vizitei Sanctității Voastre, nici componenta politică acestei vizite nu a fost mai puțin importantă. Am dat întâietate, așa cum se cuvenea, componentei înalt spirituale a prezenței celui dintâi Mare Pontif în România în cealaltă jumătata a oikumenei creștine.

Ați avut totuși prilejul de a recunoaște, în reprezentanții instituțiilor fundamentale ale democrației românești, care au ținut să vă aducă omagiul lor, spirite înrudite, deschise construcției unei identități comune în diversitate a continentului european, ale cărei valori le împărtășim cu toții. Ați putut vedea direct spiritul de dialog și de respect reciproc al românilor. Am convingerea că vă întoarceți la Roma cu încrederea deplină, a minții și a inimii deopotrivă, că acest pământ, pe care ați avut inspirația de a-l numi făcător de pace, dorește și poate să-și asume cu deplină responsabilitate vocația de punte între Occident și Orient, de generator de cordialitate și de bună înțelegere. Ați confirmat, prin prezența voastră aici, această vocație, și ne-ați dat forță din forța spiritului Vostru pentru a o duce mai departe.

Cele trei zile cât Sanctitatea Voastră s-a aflat în mijlocul nostru au dat prilejul Sanctității Voastre și fidelilor Voștri colaboratori să cunoașteți nemijlocit însuși sufletul poporului român: înțelepciunea ierarhilor, voința nestrămutată de bine a conducătorilor, dar mai cu seamă bucuria intensă și plină de așteptare cu care Sanctitatea Voastră a fost întâmpinată pretutindeni de către cetățenii acestei țări. Românii au așteptat de la Sanctitatea Voastră binecuvântarea, și au fost fericiți să o primească. Ei, Vă roagă, acum, să duceți tuturor popoarelor Europei gândul lor bun, de pace și frăție. Fiți, Sanctitate, mesagerul nostru privilegiat, pentru a spune Europei și lumii că, în jurul Carpaților și la Dunăre, trăiește un popor creștin cu blândețe, pacific cu înțelepciune, fratern cu speranță de mai bine – care se străduiește și-și adună puterile pentru a ieși la liman. Acesta va fi, alături de binecuvântarea Voastră, un dar pe care Sanctitatea Voastră îl va fi adus României.

Am ascultat în aceste zile vocile a sute și sute de români de toate confesiunile. Și Sanctitatea Voastră le-a ascultat, sau măcar a putut citi în priviri bucuria și venerația. Toate aceste voci, fără excepție, au spus, fiecare în felul ei, că venirea Sanctității Voastre în România este un semn al unor vremuri noi, de unitate a tuturor românilor, de înseninare și pace pentru partea noastră de lume.

Faptul că mesajul Sanctității Voastre a fost atât de profund înțeles de poporul român, reprezintă cea mai bună grație a faptului că tot ce s-a clădit în aceste zile va dura în timp și va crește în inimile oamenilor.

Ați spus ieri că am pășit împreună un prag al speranței. Sperăm, și făgăduim, dinspre partea noastră, să ducem mai departe lucrarea acestor fericite zile, pentru ca, dincolo de acest prag, lăcașul de bună înțelegere și prietenie, ale cărui temelii s-au pus acum, să devină, ca în parabola evanghelică, o casă clădită pe stânca tare a credinței și a statorniciei. Avem încredințarea că Vă vom simți mereu alături în această încercare.

Plecarea Sanctității Voastre nu este o despărțire, ci darurile Voastre rămân cu noi. Ați adus tuturor românilor o primenire a sufletelor, o adâncă înseninare. V-ați rugat împreună cu noi în locuri unde, în anii ’80, românii au fost zguduiți văzând cum li se năruie căminele și lăcașurile de rugăciune, alungând astfel o soartă nefericită. Ați închinat acolo un gând plin de pietate tuturor acelora dintre noi care au suferit, tuturor celor care sunt azi în suferință. Ne-ți dat încredere în propriile forțe și în propriul destin. Acest elan de speranță pe care vi-l datorăm va rămâne de-a pururi prezent în amintirea și în inimile noastre. Ați adus românilor pacea inimii și credința că nu îi veți uita în rugile Voastre.

Mergeți în pace, Sanctitatea Voastră: nici noi nu vă vom uita…

Autor: Emil Constantinescu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Presa Bună
Publicarea în original: 09.05.1999
Publicarea pe acest sit: 05.05.2009
Etichete:

Lasă un răspuns