Cuvântul PF Teoctist la Liturghia din Parcul Izvor

Cuvântarea PF Patriarh Teoctist
la celebrarea Liturghiei catolice
de către Sanctitatea Sa Ioan Paul II

9 mai 1999

Sanctitatea voastră,

Suntem deosebit de bucuroși, noi, membrii ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să participăm la această grandioasă Missă celebrată în inima Capitalei noastre a de Primatul Bisericii Catolice. Sfânta Liturghie din această dimineață, precum și Missa de acum, săvârșite cu participarea impresionantă a poporului lui Dumnezeu din această țară, reprezintă fără îndoială momentele culminate ale vizitei Sanctității? Voastre în România. „Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună” (Psalmul 132, 1) repetăm și noi astăzi cu psalmistul David.

Paradoxal, în timpul Liturghiilor săvârșite pe parcursul acestei zile am trăit, pe de o parte, bucuria a întâlnirii cu Sanctitatea Voastră, iar pe de altă parte, durerea unei separări încă persistente, neputând să ne împărtășim din același Sfânt Potir. Cu adevărat, noi, creștinii trebuie să fim conștienți de responsabilitatea pe care o purtăm pentru înstrăinarea din secolele trecute, de contra-mărturia pe care această stare o prezintă în fața lumii și să ne rugăm lui Dumnezeu „pentru unirea tuturor”. Să facem, de asemenea, tot ce ne stă în putință pentru redescoperirea noastră, începând cu respectul izvorât din iubire al tradiției fiecăruia. Prezența Sanctității Voastre la Liturghia ortodoxă precum și a noastră la Missa catolică arată tocmai acest respect față de identitatea Bisericilor noastre care tind spre unirea deplină întru credință. Drumul este greu și obstacolele nu puține. Dumnezeu ne va călăuzi pașii spre împlinirea acestui deziderat.

Sanctitatea Voastră,

În primul mileniu de istorie creștină, Biserica lui Hristos cea „una sfântă, sobornicească și apostolească” a practicat o mare varietate de rituri și tradiții liturgice prin care diferitele neamuri și culturi exprimau credința apostolică potrivit specificului lor. Unitatea de credință și diversitatea în exprimarea ei a constituit principiul misiunii creștine în acea vreme. Extinderea propovăduirii Evangheliei după Cincizecime s-a datorat tocmai unității de credință, mărturisită de întreaga Biserică și respectului față de identitatea lingvistică și culturală a popoarelor care au primit creștinismul. La rândul ei, Evanghelia a modelat și transformat graiul și cultura popoarelor respective. Din această simbioză au apărut pretutindeni germenii unei lumi noi care corespunde cu aspirațiile cele mai profunde ale omului spre desăvârșire, dreptate, pace și libertate, toate izvorâte din credința în Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat și trăite plenar în Biserică. Căci „sufletul omului este prin natura sa creștin”, zicea Tertulian.

Popoarele Europei au primit, în marea lor majoritate, Evanghelia în această perioadă a Bisericii nedespărțite. Schisma cea mare din 1054, provocată din motive de ordin teologic, de factori istorici, culturali, politici și de slăbiciunile omenești regretabile a frânt această unitate, Răsăritul și Apusul creștin evoluând de acum înainte pe căi separate. Căci Răsăritul, fără sprijinul Apusului, va cădea treptat sub dominația necreștinilor, iar Apusul își va fărâmița unitatea la începutul secolului al XVI-lea.

 

Sanctitatea Voastră,

Acest secol a cunoscut cele mai mari tragedii din istoria omenirii prin cele două războaie mondiale, iar astăzi continentul european este confruntat cu o evidentă criză morală, o situație economică precară în centrul și estul Europei, războiul din Iugoslavia etc.

„Unde s-a înmulțit păcatul acolo a prisosit și harul lui Dumnezeu” (Rom. 5, 20), spune Sf. Apostol Pavel. Pentru noi, creștinii, în acest veac s-a întărit dorința de unitate creștină. Conștiința păcatului dezbinării și efortul de apropiere pentru refacerea unității de credință promovat de mișcarea ecumenică sunt fără îndoială un dar al lui Dumnezeu pentru creștinii secolului pe care-l încheiem peste puțin.

Ne bucurăm că Biserica Ortodoxă s-a înscris printre inițiatorii acestei mișcări de la începutul secolului, iar Biserica Ortodoxă Română a fost și rămâne una din cele mai activă în acest sens. Ne bucurăm, de asemenea, de deschiderea ecumenică promovată de Conciliul Vatican II care a redescoperit și afirmat valori de credință esențiale, păstrate cu sfințenie în Biserica Ortodoxă, ca sinodalitatea și importanța Bisericii locale. Apreciind patrimoniul spiritual al Bisericii Răsăritene, Sanctitatea Voastră ați subliniat în repetate rânduri că el poate constitui răspunsul creștin la așteptările omului de astăzi. Într-adevăr, omul modern, înstrăinat de Dumnezeu și de el însuși, tot mai nesigur de viitorul său își poate regăsi echilibrul sufletesc printr-o spiritualitate a comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii, în rugăciune și asceză, în viața cu Hristos și în Hristos.

Sanctitatea Voastră,

Biserica Ortodoxă Română este convinsă că nu poate exista conviețuire și cu atât mai puțin dialog și conlucrare decât prin bunăvoință și deschidere din partea tuturor creștinilor, atât pe plan local, cât și pe plan universal. Încercările prozelitiste nu fac decât să învenineze relațiile dintre Biserici și să producă animozitate și vrășmășie între oameni. Cu toții trebuie să fim conștienți că diferendele între creștini nu se rezolvă decât prin dialog și mai ales prin dragoste.

Credincioșii catolici și greco-catolici din această țară împreună cu alte comunități creștine și necreștine trăiesc în mijlocul majorității ortodoxe în înțelegere și conlucrare. În multe momente cruciale din istoria țării, ortodocșii și greco-catolicii au fost împreună în realizarea năzuințelor de unitate națională. Divergențe izolate există și la noi ca și în alte părți, dar determinarea pentru o conviețuire pașnică este puternică.

Biserica Ortodoxă Română are convingerea că împreună cu Biserica Catolică și Greco-Catolică, precum și prin alte comunități religioase din această țară pot aduce contribuția lor specifică la viața națiunii române într-o perioadă de răscruce a istoriei sale. Bisericile din România împreună cu creștinătatea europeană întreagă, în drumul lor comun spre unitate pot forma, de asemenea, „sufletul” pe care îl caută cu ardoare Europa zilelor noastre.

Vă mulțumim, Sanctitatea Voastră, pentru bucuria de astăzi și dăm slavă lui Dumnezeu pentru darul întâlnirii în rugăciune și în speranța realizării unității de credință a tuturor celor care Îl mărturisesc pe Hristos ca Domn și Mântuitor al lumii.

Autor: PF Teoctist
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Presa Bună
Publicarea în original: 09.05.1999
Publicarea pe acest sit: 05.05.2009
Etichete:

Lasă un răspuns