Cuvântul IPS Lucian la pelerinajul de la Sighet

Cuvântul IPS Lucian Mureșan,
Arhiepiscop de Alba-Iulia și Făgăraș
Mitropolit al Bisericii Greco-Catoice

Sâmbătă, 8 mai 2004. Sighetu Marmației.
Sfânta Liturghie la Cimitirul săracilor.

„Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi!” (In 8,32)

Preasfințiile Voastre,
Preacucernici frați preoți,
Stimate surori,
Dragi studenți teologi,
Dragi pelerini la Cimitirul săracilor din Sighet,

De pe acest loc unde, în gropi comune, fără a se mai putea identifica mormântul sau rămășițele pământești ale celor ce-și dorm somnul păcii aici, episcopi, preoți, vrednici bărbați de stat, oameni de cultură sau simpli cetățeni credincioși, vă întâmpin pe toți cu salutul speranței, al biruinței și al bucuriei: Cristos a înviat!

Anul trecut, la 27 septembrie, am comemorat aici pe episcopul mărturisitor Ioan Suciu, la cei 50 de ani de la martiriul său, consumat în închisoarea din Sighet. M-am bucurat atunci, mă bucur și acum pentru inițiativa Preasfințitului Ioan al Maramureșului, de a decreta cea de-a doua sâmbătă din luna mai, Zi de pelerinaj la Cimitirul săracilor de la Sighet.

Gândindu-mă la toți cei care au fost înmormântați aici, mă duc cu gândul la viziunea Apocalipsei lui Ioan Evanghelistul, referitoare la Mielul ce stătea pe muntele Sionului și la cei răscumpărați de El: „M-am uitat și iată Mielul stătea pe muntele Sionului și cu El o sută patruzeci și patru de mii, care aveau numele Lui și numele Tatălui Lui, scris pe frunțile lor… și cântau o cântare nouă, înaintea tronului și înaintea celor patru ființe și înaintea bătrânilor; și nimeni nu puteau să învețe cântarea decât numai cei o sută patruzeci și patru de mii, care au fost răscumpărați de pe pământ… aceștia sunt cei care merg după Miel oriunde se va duce. Aceștia au fost răscumpărați dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu și Mielului. Iar în gura lor nu s-a aflat minciună, fiindcă sunt fără prihană” (14,1.3-5).

Această imagine se poate aplica situației de față. Cei care au fost înmormântați aici au avut un crez, crez pe care nu l-au trădat, chiar dacă a trebuit să plătească cu viața. Ei au mers după Mielul lui Dumnezeu, Care însuși s-a dus la moarte pentru a răscumpăra lumea. Ei au știut cânta cântecul martiriului, spre deosebire de alții, care s-au lăsat amăgiți de promisiuni amăgitoare. Alături de miile și miile de martiri ai vieții Bisericii celor două milenii, martirii de la Sighet și din alte părți ale țării își au locul lor binemeritat: ei cântă în fața Tronului și a Mielului! Ei ne adună aici; martiriul lor nu dă pace atâtor conștiințe de români, care s-au simțit și se simt datoare să-i facă cunoscuți societății românești și internaționale, așa încât să nu se uite niciodată cu ce preț s-a instaurat la noi un sistem totalitar, distrugător de neam și de credință, dar și să se înțeleagă bine de ce încă năravurile acestui sistem mai dăinuie în felurite sectoare ale vieții social-politice românești. Acești martiri, „pârgă lui Dumnezeu și Mielului”, n-au pactat cu minciuna și cu falsul, n-au pactat cu diavolul.

În cartea sa „Martirii catolici din secolul al XX-lea”, Robert Royal încearcă să-i definească pe acești oameni excepționali. Iată ce scrie el: „Se cuvine subliniat că martirii sunt ființe umane reale, ființe umane ca și noi, cuprinse de teamă în împrejurări excepționale, dar care, cu toate acestea, au reușit să acționeze în mod excepțional. La modul abstract, nu există prea multă consolare în religie pentru aceia dintre noi care încep să se gândească la astfel de persoane… Nu putem înțelege de ce a fost nevoie ca Dumnezeu cel Întrupat să moară pentru salvarea omenirii. De ce este nevoie în continuare ca ființele umane să moară și după această răscumpărare, reprezintă un alt mister. De ce unii dintre cei care mor sunt nevoiți să o facă în condiții îngrozitoare și după bunul plac al unor oameni ticăloși, este un alt obstacol important în calea imaginației și a înțelegerii noastre. Însă, dat fiind că există un Dumnezeu, aceste fapte desigur că înseamnă ceva. Pe termen lung, ele înseamnă mântuirea lumii. Dar pe termen scurt, ele ne lasă perplecși, luptându-ne pentru a le înțelege”. Așadar, martirii de la Sighet, martirii din feluritele penitenciare și „case de reeducare” din România – Aiud, Gherla, Pitești, Canal, Ministerul de Interne – au făcut mai mult decât să pună în balanță mai multe posibilități. Ei au ales: și-au pus înseși viețile lor în spatele adevărului! Ei au cunoscut Adevărul, iar Adevărul i-a făcut liberi! (cf In 8,32)

 

Dragii mei,

Să ne aducem cu mare bucurie și cu vie emoție aminte că, chiar acum cinci ani, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea prezida Liturghia noastră greco-catolică, înconjurat de toți episcopii catolici din România și de întreaga suită a Sanctității Sale, în Catedrala „Sfântul Iosif” din București, sâmbătă, 8 mai 1999. La acea Sfântă Liturghie, concelebra, de pe scaunul de suferință, cu lacrimi de durere și de bucurie, Cardinalul Alexandru Todea, care la 22 mai va fi comemorat in Catedrala Mitropolitană din Blaj, la doi ani de le „trecerea sa la Tatăl”, după ce a trecut probele martiriului și aici, la penitenciarul din Sighet.

Sfântul Părinte Papa, referindu-se la textul evanghelic pe care l-am proclamat și astăzi: „Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi”, sublinia: „Iată vestea pe care Biserica o aduce lumii: Cristos este libertatea noastră, pentru că este Adevărul. Nu un adevăr abstract, căutat orbește de rațiunea mereu neliniștită a omului. Adevărul este pentru noi persoana lui Cristos. El ne-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața (In 14,6). Dacă întunericul păcatului este biruit de lumina vieții, atunci nu există robie care să poată sufoca libertatea”. Tot atunci, Papa spunea: „Astăzi sunt aici pentru a vă aduce omagiu vouă, fii ai Bisericii Greco-Catolice, care mărturisiți de trei secole, prin sacrificii uneori nemaiauzite, credința voastră în unitate. Vin la voi pentru a da glas recunoștinței Bisericii Catolice și nu doar a ei: întregului univers creștin, tuturor oamenilor de bunăvoință voi le-ați oferit mărturia adevărului care îi face liberi”. Dragii noștri episcopi, care odihnesc aici și-n alte cimitire, merită recunoștința întregii Bisericii, recunoștința întregii lumi.

Ei erau convinși că dețin adevărul și pentru aceasta erau liberi și acționau ca atare. După ce toți episcopii noștri au fost reținuți la schitul Dragoslavele, unde, după spusa guvernului erau retrași pentru a medita, dar de fapt se aștepta apostazierea măcar a unuia dintre ei, văzând că nici unul nu cedează, s-a hotărât trimiterea lor în diferite locuri. A început urcarea Calvarului! Episcopi, alături de preoți și credincioși depuneau mărturie pentru adevăr. Mișcat de cele ce se întâmplau în România în acei ani, papa Pius al XII-lea, trimite întregii Biserici, la 27 martie 1952, Scrisoarea apostolică Veritatem facientes, în care spune: „Vrem să sărutăm lanțurile acelora care, încarcerați pe nedrept, plâng și suferă din pricina atacurilor împotriva religiei, din pricina distrugerii instituțiilor sacre, pentru mântuirea veșnică a poporului lor, aflat acum în pericol, mai mult decât pentru propria lor suferință și pentru libertatea pierdută”.

La 10 mai 1950, peste câteva zile se împlinesc 54 de ani, își dă sufletul Creatorului, la închisoarea Văcărești, episcopul Vasile Aftenie; la 9 mai 1963, mâine se împlinesc 41 de ani, trece la Tatăl, la penitenciarul din Gherla, primul episcop al Maramureșului, Alexandru Rusu.

Doar pe ei i-am amintit cu numele, pentru că zilele martiriului lor urmează zilei comemorative de astăzi. Aici ne plecăm genunchii și frunțile. Aici se poate experimenta, mai bine ca oriunde, afirmația lui Isus: „Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi!”

 

Dragii mei,

Luna mai este luna Sfintei Fecioare Maria. Așa ne-o oferă Biserica. În această lună, pe lângă comemorările martirilor credinței, Biserica celebrează cu mare bucurie, ziua de naștere a Sfântului Părinte Papa, la 18 mai. Sfântul Părinte va împlini 84 de ani! Maica Domnului să-l ocrotească în apostolica misiune de Păstor al Bisericii Universale!

Dar îl avem alături, la această sfântă celebrare, pe Preasfinția Sa, episcopul Alexandru al Lugojului, care astăzi își sărbătorește al 39-lea aniversar al hirotoniei întru sfânta preoție. Marele Preot, Isus Cristos, Regina lunii mai, Preacurata Fecioară, martirii comemorați astăzi, să Vă aibă în grijă, Preasfințite Alexandru, în misiunea pe care Biserica V-a încredințat-o, pentru a depune mărturie pentru adevăr și dreptate.

 

Dragii mei,

Lumea modernă are nevoie de mărturie pentru credință, pentru adevăr. Trebuie să arătăm lumii că învățătura creștină nu este o modalitate privată de mântuire și un simplu ghid de viață evlavioasă, ci este o modalitate de mântuire a lumii și o filosofie a întregii vieți. Această învățătură îl transformă pe creștin într-un fel de dinamită, de cutremur, de flacără, pentru trezirea la marea realitate: Isus a înviat! El este Unicul Domn și Răscumpărător! El este Mirele Bisericii și modelul mărturisitorilor! Lui să-I fie mărire și cinste prin martirii comemorați astăzi!

Mulțumesc Preasfințitului Ioan, păstorul Diecezei Maramureșului, pentru pregătirea și invitația la această sărbătoare a mărturiei: a mărturiei înaintașilor și a invitației noastre de a fi mărturii demne și generoase pentru adevăr și lumină. Tuturor participanților, preoți și credincioși, vă amintesc îndemnul Conciliului: toți trebuie să fim pregătiți să-L mărturisim pe Cristos în fața oamenilor și să-L urmăm pe calea crucii în prigonirile care nu lipsesc niciodată Bisericii (cf LG,42). Amin!

Autor: IPS Lucian Mureșan
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 08.05.2004
Publicarea pe acest sit: 08.05.2004
Etichete:

Lasă un răspuns