Cuvântul de învăţătură al IPS Ioan Robu la SRUC 2013

Cuvânt de învățătură ținut de IPS Ioan Robu,
Arhiepiscop Mitropolit de București,
la întâlnirea de rugăciune din cadrul SRUC 2013
de la Biserica Evanghelică Luterană din București

Lăudat să fie Isus Cristos!

Excelența Voastră Nunțiu Apostolic,
Excelențele Voastre Arhiepiscopi și Episcopi,
Preacucernici Părinți,
iubiți frați și surori,

Mulțumim Bisericii Luterane care ne primește în seara aceasta ca să ne rugăm împreună, să ducem mai departe tradiția, mai lungă de o sută de ani, care a obișnuit comunitățile creștine de pretutindeni să mediteze cuvântul lui Dumnezeu în rugăciune, implorând unitatea tuturor creștinilor. De aceea ne întâlnim în aceste zile – iată, a patra zi -, ca să ne rugăm împreună, să medităm cuvântul lui Dumnezeu, să implorăm darul unității Bisericilor creștine. Îndrăznim să cerem acest dar de la Dumnezeu. Și știm, așa cum spune în finalul ei a doua lectură pe care am ascultat-o, din Scrisoarea către romani, că, iată, nădăjduim fără să vedem ceva care să ne încurajeze spre această dorință a unității. Avem, mai degrabă, în față despărțirea, separarea comunităților de credință din lume. Și totuși, ne rugăm, îi cerem lui Dumnezeu darul unității.

Îmi amintesc, din documentul Conciliului II din Vatican, Unitatis redintegratio, în finalul acestui document, sfinții părinți ai Conciliului spuneau că sunt multe diferențele dintre noi și între comunitățile de credință, sunt multe greutățile ce stau în fața unirii tuturor creștinilor, dar drumul Bisericii este acesta, al ecumenismului, al rugăciunii pentru unitate, al căutării continue a unității tuturor creștinilor.

Iată-ne deci împreună în această seară, și vom fi la fel și în serile următoare, cum am fost și până acum, ducând această tradiție mai departe, tradiția rugăciunii pentru unitate. Suntem uniți cu cei care au mers înaintea noastră, rugându-se pentru darul acesta, al unității, și suntem uniți acum cu mulțimea credincioșilor de pe glob, care meditează aceleași cuvinte din Scriptură și se roagă, cerând de la Dumnezeu darul unității.

Așa cum spunea de la început Preasfințitul episcop vicar Daniel Zikeli, tema de astăzi, propusă de lecturile sfinte este „grija pentru creație”. Cumva, ni s-ar părea stranie, poate, această temă în această octavă de rugăciune când noi ne gândim, parcă, mai mult la altceva. Și totuși este o temă care se îndreaptă spre toți: ca să gândim împreună, să fim împreună în aceeași preocupare.

În prima lectură din Cartea Leviticului, am auzit îndemnul să nu fim nedrepți cu aproapele. Am auzit tradiția iudaică a anului jubiliar când nici pământul nu era îngrijit, ca să dea rod: era lăsat în odihnă. Dar cuvântul care se repetă este să nu faci o nedreptate cuiva, să fii drept. În a doua lectură am contemplat starea pe care o avem noi, cei botezați, de fii adoptivi ai lui Dumnezeu. Suntem, prin har, cu toții, așa cum suntem, separați unii de alții prin comunitățile de credință, suntem fii adoptivi ai lui Dumnezeu. Prin har. Este milostivirea lui Dumnezeu, arătată nouă tuturor, milostivire care ne cheamă la rândul nostru să fim milostivi cu semenii noștri. În Evanghelie vedem puterea lui Isus, puterea vindecătoare: dă vedere unuia care nu cunoștea decât întunericul. Isus, Fiul lui Dumnezeu, poate să ne dea și nouă vederea aceea specială, interioară, prin care să-i privim pe alții care nu sunt în familia noastră de credință, prin expresia Scrisorii către romani, și să ne vedem cu toții ca fii ai lui Dumnezeu, fii adoptivi.

Trecând prin aceste lecturi, mă gândeam și ieri și astăzi la un lucru: ce ar trebui noi să facem în această privință pentru a avea grijă de creație, de pământ, ca Biserici? Ce avem noi de făcut? Putem să ne amintim, din ce am văzut pe la televiziuni ori am citit prin ziare sau reviste, cum pădurile de pe munții noștri s-au dus în bună parte și lumea românească nu a simțit că o duce mai bine. S-au privatizat atâtea bunuri, și poporul nostru nu a dus-o mai bine. Și se vinde pământul țării – hectare de păduri, de pământ -, și poporul nu o duce mai bine. Este ideea de bine comun, pentru care noi, Bisericile, putem să facem ceva, prin educația pe care o dăm copiilor, tinerilor, adulților: să prețuiască binele comun, adică acel bine din care să se împărtășească toți, și de la care nimeni să nu fie exclus. Așa, dacă vom trezi în copii și în tineri și în toți acest simț pentru binele comun, atunci vom putea spune: iată, este ocrotit pământul, este ocrotită creația, este asigurată dreptatea, este practicată mila, este trăită smerenia.

Și un gând nou, un spirit nou se așează printre noi, prin meditarea cuvântului lui Dumnezeu și prin rugăciunea noastră. Și această rugăciune și acest spirit nou căutător de bine al tuturor, este un pas imens spre unitatea noastră, o unitate care trebuie pregătită în diferite feluri. Și revin la documentul din Conciliul II din Vatican. [Scuzați, eu sunt catolic, și documentele Conciliului le am aproape, și de aceea vă citez din documentul acesta care spune ceva valabil pentru toți] Să știm să promovăm la toate vârstele – copiilor, tinerilor ș.a.m.d. – simțul de căutare al unității, simțul de reînnoire interioară a noastră, a fiecăruia, simțul de convertire, să promovăm cunoașterea reciprocă, să vedem că această cunoaștere reciprocă ne conduce să practicăm dreptatea cu gândul, cuvântul și fapta, să iubim mila, să trăim în smerenie în fața lui Dumnezeu. Noi avem această datorie: de a face ceva pe drumul acesta greu spre unitatea tuturor creștinilor.

Iată, vă propun acest lucru: să fim atenți noi, ca păstori, în mod deosebit, dar și toți, la ceea ce înseamnă binele comun. Acesta, dacă este asigurat, este o garanție pentru respectarea creației, o garanție pentru trăirea dreptății și a milei și, de ce nu, a smereniei, în fața lui Dumnezeu și a aproapelui. Așa putem, împreună, să mergem mai departe în zilele care urmează în această octavă de rugăciune, implorând milostivirea lui Dumnezeu asupra noastră, asupra comunităților noastre, asupra orașului acestuia, asupra țării noastre, implorând darul unității, făcând să se schimbe ceva în inimile noastre, în interiorul comunităților noastre și, mai ales, să se reînnoiască privirea noastră interioară și exterioară către celălalt, către ceilalți din celelalte Biserici.

Lăudat să fie Isus Cristos!

Autor: IPS Ioan Robu
Copyright: ARCB.ro
Publicarea în original: 21.01.2013
Publicarea pe acest sit: 23.01.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns