Cuvânt de învăţătură la venirea relicvelor Sf. Tereza

Cuvânt de învățătură,
rostit de IPS Lucian Mureșan
Arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș,
Mitropolit al Bisericii Române Unite
cu Roma, Greco-Catolică,
în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca
cu ocazia sosirii relicvelor Sf. Tereza de Lisieux

Înaltpreasfinția Voastră,
Preasfințiile Voastre,
Iubiți frați preoți,
Stimate surori și dragi studenți teologi,
Iubiți pelerini la moaștele Sfintei Tereza a Pruncului Isus,

Este un mare dar pentru întreaga Provincie Mitropolitană Română Unită cu Roma de a primi spre venerare moaștele unei Sfinte atât de prezentă în viața de rugăciune a atâtor fii ai Bisericii Catolice și nu numai. Este un mare dar, spun, pentru că Sfânta Tereza de Lisieux a fost proclamată de papa Pius al XI-lea, la 14 decembrie 1927, Patroana Misiunilor, iar la 19 octombrie 1997, cu ocazia Centenarului morții sale, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a proclamat-o Doctor al Bisericii , prin Scrisoarea Apostolică „Divini Amoris Scientia”.

În acea duminică în care se celebra Ziua Mondială a Misiunilor, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, în Omilia sa, spunea: „Am voit să aleg această duminică pentru a o proclama Învățătoare a Bisericii Universale pe Sfânta Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fețe: o femeie, o tânără, o călugăriță contemplativă. E limpede deci pentru toți că astăzi se petrece un lucru surprinzător. Sfânta Tereza de Lisieux nu a putut merge la Universitate și nu a făcut studii susținute. A murit tânără: și totuși de astăzi înainte, va fi cinstită ca Învățătoare a Bisericii, o recunoaștere foarte specială, care o înalță în considerația întregii comunități creștine mai mult decât o poate face un titlu academic”.

Conciliul Vatican II ne spune că, în sfinți, „ne vorbește Dumnezeu însuși” (DV,50), sfinții fiind „a cincea Evanghelie”. De aceea, toți fiii Bisericii trebuie să acorde o atenție deosebită experienței spirituale a sfinților, de care să-și aducă aminte nu numai în ziua sărbătorii lor, nu numai privindu-le numele înscrise în calendar, cât mai ales să exercite cu statornicie și încredere virtuțile lor, zi de zi, pentru înțelegerea profundă a realităților spirituale și veșnice, pentru ca Cristos însuși să fie prezent în inima, lucrarea și viața tuturor.

Prezența moaștelor acestei mari sfinte a Bisericii este provocatoare pentru viața noastră de creștini ai începutului de mileniu III, pentru că, nici unul dintre noi nu are dreptul să constate doar „o criză a credinței”, cât trebuie să se perfecționeze, să se înțelepțească, în a rămâne un apostol, un misionar, un bun ostaș al lui Cristos, pentru ca toate să fie „restaurate” prin El.

Înțelepciunea Sfintei Tereza, o tânără fără formare teologică specială, își are izvorul în citirea și meditarea Sfintelor Scripturi, prin care ea se simțea învățată de dumnezeiescul Învățător: „Mai presus de orice, Evanghelia mă însoțește de-a lungul meditațiilor, în ea aflu tot ce este de trebuință sărmanului meu suflet mic. Descopăr mereu în ea lumini noi, sensuri ascunse și misterioase… Înțeleg și știu din experiență că împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru… Învățătorul învățătorilor instruiește fără larma cuvintelor… niciodată nu L-am auzit vorbind, dar simt că este în mine, în fiecare clipă mă călăuzește, îmi inspiră ceea ce trebuie să spun sau să fac. Chiar atunci când am nevoie, descopăr lumini pe care nu le văzusem încă”. În scrierile sale pot fi numărate peste o mie de referințe biblice, majoritatea din Noul Testament, pe care le-a meditat cu o credință și o naturalețe deosebită. Ea ne îndeamnă pe toți cei care nu deținem instrumentele științifice de studiere și interpretare a Cuvântului lui Dumnezeu să aplicăm metoda exegezei spirituale a Evangheliei, adică, aplecarea cu dor și cu iubire, cu îndrăzneală, credință și rugăciune asupra textului sfânt, în care îl întâlnim sigur pe Dumnezeu care este Iubire și care se apleacă cu iubire asupra fiecărui om.

Sfânta Tereze sublimizează iubirea pe care a descoperit-o din meditarea Scripturilor: „Știința Iubirii, ah, da! Acest cuvânt răsună plăcut auzului sufletului meu, nu-mi doresc decât această știință, pentru ea m-am lepădat de toată bogăția și asemenea miresei din sacrele cântări consider că nimic n-am dăruit… Atât de bine înțeleg că doar iubirea ne poate face plăcuți Bunului Dumnezeu, că această iubire este singurul bine la care năzuiesc. Lui Isus îi este plăcut să-mi arate calea unică ce poartă la acest foc divin, și această cale este totala uitare de sine a pruncului care adoarme fără teamă în brațele Părintelui său… Dacă este cineva mic de tot, să vină la mine, a spus Spiritul Sfânt prin gura lui Solomon și același Spirit de Iubire a mai spus că, îndurarea se arată celor mici”.

„Știința Iubirii” nu are în vedere numai iubirea de Dumnezeu. Sfânta Tereza a scris pagini geniale despre unitatea dintre iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele: „Mai îndurător cu mine decât a fost cu ucenicii Săi, Isus luă El însuși năvodul, îl aruncă și-l trase plin de pești… A făcut din mine un pescar de suflete. Am simțit o mare dorință să trudesc la convertirea păcătoșilor… Într-un cuvânt, mi-am simțit inima cuprinsă de iubire, nevoia de a uita de mine pentru a dărui bucuria, și începând de atunci, am fost fericită!” „Știința Iubirii” Micii Tereza era îndreptată spre mântuirea păcătoșilor: „Strigătul lui Isus pe Cruce îmi răsuna necontenit în inimă: Mi-e sete! Aceste cuvinte aprindeau în mine o râvnă necunoscută și foarte vie… Voiam să-I dau să bea Preaiubitului meu și mă simțeam eu însămi mistuită de setea de suflete… de sufletele marilor păcătoși; ardeam de dorința de a le smulge flăcărilor veșnice… ” Auzind despre acel mare criminal condamnat la moarte pentru niște crime oribile și care lăsa să se întrevadă că va muri fără să se căiască, Sfânta Tereza scria: „Am vrut cu orice preț să-l împiedic să cadă în iad și pentru a reuși am folosit toate mijloacele imaginabile”. Și a reușit.

Viața și doctrina Micuței Tereza este conformă cu învățătura și practica Bisericii și în ceea ce privește participarea la rugăciune și la cultul liturgic. Sunt edificatoare relatările privitoare la pregătirea și primirea primei Împărtășanii sau a Mirului, sau despre participările regulate la dumnezeiasca liturghie. Iată ce scria ea, după primirea primei Împărtășanii: „A fost un sărut de iubire, mă simțeam iubită, și spuneam la rândul meu: Te iubesc, mă dăruiesc Ție pentru totdeauna! N-au existat întrebări, lupte interioare, jertfe; Isus și sărmana mică Tereza se priveau și se înțelegeau de multă vreme… În acea zi nu s-au mai privit doar, ci s-au contopit, nu mai erau doi. Tereza dispăruse ca picătura de apă ce se pierde în sânul oceanului. Doar Isus rămânea. El era stăpânul, Regele”.

Ca o dovadă de iubire extraordinară față de adevărurile de credință, Tereza a învățat Catehismul aproape cuvânt cu cuvânt. La sfârșitul vieții a scris cu propriul sânge Simbolul Apostolic, ca expresie a atașamentului său fără rezerve față de mărturisirea de credință.

Puținele aspecte extraordinare ale vieții Micii Tereza amintite, pe lângă multe altele dintr-o viață, într-adevăr, extraordinară, poartă cununa unei virtuți despre care Isus însuși dă mărturie cu viața Sa: umilința. Iată ce spunea ea: „Recunosc că fără El aș fi putut cădea la fel de jos ca Sfânta Magdalena și cuvântul profund pe care Domnul nostru i l-a spus lui Simon îmi răsună cu mare duioșie în suflet… Știu: celui căruia i se iartă puțin, puțin iubește, dar mai știu că Isus mi-a iertat mai mult decât Sfintei Magdalena, deoarece mi-a iertat dinainte, împiedicându-mă să cad”.

Dragii mei,

Spuneam mai înainte că prezența Sfintei Tereza, cu moaștele ei, dar și cu viața și opera ei, sunt provocatoare pentru viața noastră creștină. Avem multe de învățat, din ceea ce Domnul nostru ne-a lăsat în Evanghelii și în acest „nor de mărturii”, care sunt viețile sfinților.

Să ascultăm și să medităm Cuvântul Domnului; să ne lăsăm conduși de iubire și numai de iubire pentru o „civilizație a iubirii”; să iertăm ca să fim iertați; să participăm la sacramentele Bisericii pregătiți și convinși; să fim misionari vestitori ai Evangheliei, iată teme de meditație și de hotărâre fermă, la căpătâiul cu sfintele relicve ale Terezei de Lisieux.

Sfântă Tereza, te rugăm, noi, episcopii, preoții, călugării, călugărițele, studenții teologi, tinerii și copiii, toți fiii Bisericii Greco-Catolice din această țară, să trimiți peste noi acea „ploaie de trandafiri”, acea ploaie de haruri de care avem multă nevoie spre a nu dezerta de la viața de credință și de mărturie, spre a nu determina mânia Domnului să vină peste noi. Îți promitem că, pentru Isus al tău și al nostru, pentru gingașa Fecioară Maria, te vom solicita mereu să ne fi mijlocitoare. Îți mulțumim! Preamărită să fie Sfânta Treime că ni te-a dat! Amin.

+ IPS Lucian Mureșan
Arhiepiscop și Mitropolit

Autor: IPS Lucian Mureșan
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 16.07.2002
Publicarea pe acest sit: 16.07.2002
Etichete: ,

Lasă un răspuns