Conferința de presă a Papei la întoarcerea din Mexic

Conferința de presă a Sfântului Părinte Papa Francisc
la întoarcerea din călătoria în Mexic
18 februarie 2016

Părintele Lombardi

Sfinte Părinte, mulțumim pentru că suntem aici, ca la sfârșitul fiecărei călătorii, pentru conversația de sinteză, o mare privire asupra călătoriei care a avut loc, și disponibilitatea dumneavoastră de a răspunde la atâtea întrebări ale comunității noastre internaționale. Am cerut ca de obicei diferitelor grupuri lingvistice de a se organiza și a prezenta câteva întrebări, dar începem cu colegii din Mexic, desigur. Așadar, vă cerem să răspundeți în spaniolă primilor doi și apoi în italiană pentru că mai mulți colegi înțeleg mai bine.

Așadar, prima persoană care ne pune o întrebare este Maria Eugenia Jimenez Calíz de la „Milenio”, care este un important ziar mexican:

Maria Eugenia Jimenez Calíz – „Milenio”

Sfinte Părinte, în Mexic există mii de dispăruți, însă în cazul celor 43 din Ayitzinapa este un caz emblematic. Aș vrea să vă întreb de ce nu v-ați reunit cu rudele lor și de ce n-a fost un mesaj pentru rudele miilor de dispăruți.

Papa Francisc

Atenție, dacă dumneavoastră citiți mesajele, se face referință încontinuu la asasinate, la crime, la vieți acoperite de toate aceste bande de traficuri de droguri și de traficuri de persoane. Oare această problemă privește una din problemele de care suferă Mexicul? Am avut intenția de a vedea persoane, de a le primi, și erau multe grupuri, inclusiv opuse între ele, cu lupte interne. Atunci eu am preferat să spun că la Liturghie îi voi vedea pe toți, la Liturghia de la Juárez dacă preferau, sau la alta, dar eram deschis la această disponibilitate. Era practic imposibil de primit toate grupurile, care, pe de altă parte, era și opuse între ele. Este o situație greu de înțeles, pentru mine, în mod clar, care sunt străin. Dar cred că și societatea mexicană este victimă la toate astea: ale crimelor, ale dispariției oamenilor, ale rebutării oamenilor. Am vorbit despre asta în discursurile în care am putut și dumneavoastră puteți constata asta. Este o durere pe care o port cu mine, foarte mare, pentru că acest popor nu merită o dramă ca aceasta.

Părintele Lombardi

Mulțumesc. Și acum dăm cuvântul lui Javier Solorzano Zinser de la „Canal Once”.

Javier Solorzano Zinser – „Canal Once”

Multe mulțumiri. Papa Francisc, multe mulțumiri. Tema pedofiliei, așa cum știți, în Mexic are rădăcini foarte periculoase, foarte dureroase. Cazul părintelui Maciel a lăsat semne puternice, mai ales în victime. Victimele continuă să se simtă neprotejate de Biserică; mulți dintre ei continuă să fie oameni de credință și unii chiar au urmat preoția. Vă întreb ce credeți despre această temă, dacă în vreun moment v-ați gândit să întâlniți victimele și, în general, această idee că preoții, când ajung să fie descoperiți pentru un caz de această natură, sunt doar schimbați din parohie și nimic mai mult. Cum vedeți această temă? Și multe mulțumiri.

Papa Francisc

Bine, încep de la a doua. Un episcop care-l schimbă din parohie pe un preot, când se verifică un caz de pedofilie, este un inconștient, și lucrul cel mai bun pe care-l poate face este să prezinte demisia. Clar? Al doilea, mergând înapoi, cazul Maciel. Și aici îmi permit să aduc un omagiu omului care a luptat într-un moment în care nu avea forță pentru a se impune, până când a reușit să se impună: Ratzinger. Cardinalul Ratzinger – aplauze pentru el! – este un om care a avut toată documentația. Când era prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței a avut totul în mâinile sale, a făcut investigațiile și a mers înainte, înainte, înainte… dar n-a putut să meargă mai încolo în executare. Dacă voi vă amintiți, cu zece zile înainte de a muri sfântul Ioan Paul al II-lea, acea Via Crucis din Vinerea Sfântă, a spus întregii Biserici că trebuia să se cureze „murdăriile” Bisericii. Și la Liturghia Pro eligendo Pontifice – nu este un netot, el știa că este un candidat – nu i-a păsat să mascheze poziția sa, a spus exact același lucru. Adică a fost omul curajos care a ajutat atâția să deschidă această poartă. Astfel că vreau să vă amintesc asta, pentru că uneori uităm despre aceste lucrări ascunse care au fost cele care au pregătit bazele pentru a descoperi oala. Al treilea, lucrăm destul de mult. Cu cardinalul secretar de stat, vorbind, precum și cu grupul noilor cardinali consilieri, după ce am ascultat, am decis să numesc un al treilea secretar adjunct la Congregația pentru Doctrina Credinței, care să se ocupe numai de aceste cazuri, deoarece Congregația nu reușește cu tot ceea ce are de făcut, așadar unul care să știe să gestioneze asta. În afară de asta, a fost constituit Tribunalul de Apel, prezidat de mons. Scicluna, care se ocupă de cazurile din a doua instanță, când se face recurs; de fapt, prima instanță o examinează „feria quarta” – cum o numim, pentru că se reunește miercurea – a Congregației pentru Doctrina Credinței. Când există recurs se întoarce la prima instanță și acest lucru nu este corect. Deci, al doilea recurs, deja cu un profil legal, cu avocatul apărător. Însă trebuie controlat pentru că suntem destul de întârziați în cazuri, pentru că se prezintă cazuri. Al treilea, o altă realitate care lucrează foarte bine este Comisia pentru ocrotirea minorilor. Nu este strict rezervată cazurilor de pedofilie, ci de ocrotire a minorilor. În acea comisie m-am întâlnit o întreagă dimineață cu șase dintre ei – doi nemți, doi irlandezi și doi englezi – bărbați și femei, abuzați, victime. Și m-am întâlnit cu victimele și la Philadelphia. Și acolo într-o dimineață am avut o întâlnire cu victimele. Așadar, se lucrează. Însă eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că s-a descoperit această oală și trebuie continuat să se descopere, să se conștientizeze. Și, în sfârșit, vreau să spun că este o monstruozitate pentru că un preot este consacrat pentru a duce un copil la Dumnezeu, iar el îl „mănâncă” într-o jertfă diabolică, îl distruge. Apoi, cât privește Maciel, întorcându-se la Congregație, a fost făcută o întreagă intervenție și astăzi Congregația, conducerea Congregației este semi-comisariată, adică superiorul general este ales de consiliu, de capitlul general, însă vicarul îl alege Papa. Doi consilieri generali sunt aleși de capitlul general și alți doi îi alege Papa, în așa fel încât să-i ajutăm să revizuiască vechile treburi.

Părintele Lombardi

Mulțumesc.

Papa Francisc

Cine n-a înțeles, să-i ceară unui spaniol ca să-i explice lucrurile pe care le-am spus…

Părintele Lombardi

Așadar, acum dăm cuvântul lui Phil Pullella de la „Reuters”, pe care toți îl cunosc foarte bine.

Phil Pullella, „Reuters”

Bună seara, Sanctitate. Dumneavoastră ați vorbit astăzi foarte elocvent despre problemele imigraților. Oricum, de cealaltă parte a frontierei există o campanie electorală destul de dură. Unul dintre candidații la Casa Albă, republicanul Donald Trump, într-un interviu a spus recent că dumneavoastră sunteți un om politic și chiar a spus că probabil că dumneavoastră sunteți și un pion, un instrument al guvernului mexican pentru politica de imigrare. El a declarat că, dacă este ales, vrea să construiască 2.500 km de zid de-a lungul frontierei; vrea să deporteze 11 milioane de imigrați ilegali, despărțind astfel familiile, etc. Așadar, aș vrea să întreb înainte de toate ce părere aveți despre aceste acuze împotriva dumneavoastră și dacă un catolic american poate vota pentru o persoană de acest gen.

Papa Francisc

Dar, slavă Domnului că a spus că eu sunt politician, pentru că Aristotel definește persoana umană ca „animal politicus”: cel puțin sunt persoană umană! Și că sunt un pion… eh, probabil, nu știu… las asta evaluării voastre, a oamenilor… Și apoi, o persoană care se gândește numai să facă ziduri, oriunde ar fi, și nu să facă punți, nu este creștină. Acest lucru nu este în Evanghelie. Apoi, ceea ce-mi spuneați, ce aș sfătui, a vota sau a nu vota: nu mă amestec. Spun doar: dacă spune aceste lucruri, acest om nu este creștin. Trebuie văzut dacă el a spus aceste lucruri. Pentru asta dau beneficiul îndoielii.

Părintele Lombardi

Mii de mulțumiri. Și acum îi dăm cuvântul lui Jean-Louis de la Vaissière, de la „France Presse”: reprezintă grupul francez.

Jean-Louis de la Vaissière, „France Presse”

Întâlnirea cu Patriarhul rus Chiril și semnarea unei Declarații comune a fost salutată în întreaga lume ca un pas istoric. Dar acum, deja astăzi, în Ucraina greco-catolicii se simt trădați și vorbesc despre un „document politic”, de sprijin dat politicii rusești. Pe teren, războiul cuvintelor s-a aprins din nou. Dumneavoastră credeți că puteți merge la Moscova? Ați fost invitat de Patriarh? Sau poate să mergeți în Creta pentru a saluta Conciliul panortodox, la primăvară?

Papa Francisc

Încep de la sfârșit. Eu voi fi prezent, spiritual și cu un mesaj. Mi-ar plăcea să merg ca să-i salut în Conciliul panortodox: sunt frați; dar trebuie să respect. Dar știu că ei vor să invite observatori catolici, și acest lucru este o punte frumoasă. Și în spatele observatorilor catolici voi fi eu, rugându-mă cu urările cele mai bune pentru ca ortodocșii să meargă înainte, înainte, pentru că sunt frați și episcopii lor sunt episcopi ca și noi. Apoi, Chiril. Fratele meu. Ne-am sărutat, ne-am îmbrățișat și apoi un colocviu de o oră…

Părintele Lombardi

… două ore!

Papa Francisc

… două ore! Două ore, în care am vorbit ca frați, sincer, și nimeni nu știe despre ce s-a vorbit, numai ceea ce am spus la sfârșit, public, cu privire la ceea ce am simțit în colocviu. Al treilea: acel articol, acele declarații din Ucraina. Când eu am citit asta, m-am preocupat puțin, pentru că era mai degrabă Sviatoslav Shevchuk care ar fi spus că poporul ucrainean, sau unii ucraineni, sau atâția ucraineni se simt profund dezamăgiți și trădați. Înainte de toate, eu îl cunosc bine pe Sviatoslav: la Buenos Aires, timp de patru ani am lucrat împreună. Când el a fost ales – la 42 de ani, un bun om! – a fost ales arhiepiscop major, s-a întors la Buenos Aires pentru a-și lua lucrurile. A venit la mine și mi-a dăruit o icoană – mică așa – a Sfintei Fecioare Maria a Duioșiei și mi-a spus: „Aceasta m-a însoțit toată viața: vreau să ți-o las ție, care m-ai însoțit în acești patru ani”. Este unul dintre puținele lucruri pe care le-am adus de la Buenos Aires și o țin pe biroul meu. Este un om față de care am respect și chiar familiaritate, ne spunem „tu” și pentru aceasta mi s-a părut un pic straniu. Și mi-am amintit de un lucru pe care vi l-am spus vouă: pentru a înțelege o știre, o declarație, trebuie căutată hermeneutica întregului text. Când a spus asta? A fost spus într-o declarație din 14 februarie, duminică, duminica trecută. Un interviu pe care l-a dat, luat de părintele… nu-mi amintesc, un preot ucrainean; în Ucraina luat și publicat. Acea știre – interviu este de două pagini și oleacă, mai mult sau mai puțin – acea știre este în al treilea paragraf, așa de mic. Am citit interviul și voi spune asta: Shevchuk – este partea dogmatică – se declară fiu al Bisericii, în comuniune cu Episcopul de Roma, cu Biserica; vorbește despre Papa, despre apropierea Papei, și despre el, despre credința sa și chiar despre credința poporului ortodox. În partea dogmatică nu este nicio dificultate, este ortodoxă în sensul bun al cuvântului, adică doctrină catolică. Apoi, ca în orice interviu – acesta, de exemplu – fiecare are dreptul să spună lucrurile sale și asta n-a făcut-o cu privire la întâlnire, pentru că despre întâlnire spune: „Este un lucru bun și trebuie să mergem înainte”. În acest al doilea capitol, ideile personale pe care le are o persoană. De exemplu, acest lucru pe care eu l-am spus despre episcopii care-i mută pe preoții pedofili, că cel mai bun lucru pe care-l pot face este să demisioneze, este un lucru… nu este dogmatic, dar este ceea ce gândesc eu. Și astfel el are ideile sale personale care sunt pentru a dialog și are dreptul să le aibă. Tot ceea ce spune el este despre document: acela este problema. Despre faptul întâlnirii spune: „Acesta este Domnul, Duhul care merge înainte, îmbrățișarea…”: totul este bine. Documentul? Este un document discutabil. Și există un alt lucru de adăugat: că Ucraina este într-un moment de război, de suferință, cu atâtea interpretări. Eu am nominalizat poporul ucrainean cerând rugăciuni și apropiere de atâtea ori, fie la Angelus fie la audiențele de miercuri. Dar faptul istoric al unui război… fiecare are ideea sa: cum este acest război? Cine l-a început? Cum se face? Cum nu se face?… Este clar că aceasta este o problemă istorică, dar și o problemă existențială a acelei țări și vorbește despre suferință. Și în acest context, eu inserez acest paragraf și se înțelege ceea ce spun credincioșii… De spune Sviatoslav: „Atâția credincioși m-au sunat sau mi-au scris spunând că sunt profund dezamăgiți și trădați de Roma”. Se înțelege ca un popor în situația aceea să simtă asta. Documentul este opinabil cu privire la această chestiune a Ucrainei, dar acolo se spune ca să se oprească războiul și ca să se înțeleagă; și eu personal am insistat ca acordurile de la Minsk să meargă înainte și să nu se șteargă cu cotul ceea ce a fost scris cu mâinile. Biserica de Roma, Papa a spus mereu: „Căutați pacea”. I-am primit pe ambii președinți. Și pentru aceasta, când el spune că a auzit asta de la poporul său, eu îl înțeleg, îl înțeleg. Dar nu este „știrea”. Știrea este totul. Dacă voi citiți tot interviul, vedeți că există lucruri dogmatice serioase, care rămân, există o dorință de unitate, de a merge înainte, ecumenică – el este un om ecumenic… Și există unele opinii… El mi-a scris, când s-a aflat despre călătorie, despre întâlnire, dar ca un frate, dând opiniile sale de frate… Mie nu-mi displace Documentul, așa; nu-mi displace în sensul că trebuie să respectăm lucrurile că fiecare are libertatea de a gândi și în acea situație atât de dificilă. Și de la Roma… Acum nunțiul este la frontiera unde se duc lupte, ajutând soldații, răniții; Biserica de Roma a trimis atât ajutor, atât ajutor acolo. Și mereu a căuta pacea, acordurile; să se respecte Acordul de la Minsk… Acesta este ansamblul. Dar nu trebuie să ne înspăimântăm pentru fraza aceea: aceasta este o lecție, că o știre trebuie interpretată cu hermeneutica întregului text, nu a părții.

Jean-Louis de la Vaissière

Patriarhul Chiril v-a invitat la Moscova, să mergeți odată?

Papa Francisc

Patriarhul Chiril… Eu aș prefera… pentru că dacă spun un lucru trebuie să spun și un altul și un altul și un altul. Aș prefera ca despre ceea ce am vorbit noi, singuri, să fie numai ceea ce am spus în public. Acesta este un dat. Și dacă spun asta, ar trebui să spun altceva… nu! Ceea ce eu am spus în public, ceea ce el a spus în public, asta e ceea ce se poate spune despre colocviul privat. Altminteri n-ar fi privat. Dar pot să vă spun: eu am ieșit fericit. Și el la fel.

Părintele Lombardi

Mii de mulțumiri pentru acest amplu răspuns despre o temă fundamentală. Acum îi dăm cuvântul lui Carlo Marroni, care reprezintă grupul italian și care este trimis de „Il Sole 24 Ore”.

Carlo Marroni, „Il Sole 24 Ore”

Sfinte Părinte, întrebarea mea este despre familie, temă pe care dumneavoastră ați tratat-o în această călătorie. În parlamentul italian este în discuție legea despre unirile civile, temă care duce la ciocniri puternice în politică, dar și la o dezbatere puternică în societate și printre catolici. Îndeosebi, voiam să știu gândirea dumneavoastră despre tema adopțiilor din partea unirilor civile și apoi despre drepturile copiilor și a fiilor în general. Mulțumesc.

Papa Francisc

Înainte de toate, eu nu știu cum sunt lucrurile în parlamentul italian. Papa nu se amestecă în politica italiană. În prima reuniune pe care am avut-o cu episcopii [italieni], în mai 2013, unul dintre cele trei lucruri pe care le-am spus: „Cu guvernul italian, descurcați-vă voi”. Pentru că Papa este pentru toți și nu se poate pune în politica concretă, internă a unei țări: acesta nu este rolul Papei. Și ceea ce gândesc eu este ceea ce gândește Biserica și ceea ce a spus în atâtea ocazii. Pentru că aceasta nu este prima țară care trăiește această experiență: sunt atâtea. Eu cred ceea ce Biserica a spus mereu.

Părintele Lombardi

Mulțumesc. Așadar, acum îi dăm cuvântul lui Paloma Garcia Ovejero, de la „Cope”, spaniolă, așa cum dumneavoastră știți bine.

Paloma Garcia Ovejero, „Cope”

Sfinte Părinte, de câteva săptămâni există multă preocupare în multe țări latinoamericane, dar și în Europa, datorită virusului „Zika”. Riscul cel mai mare ar fi pentru femeile însărcinate: există angoasă. Unele autorități au propus avortul, sau de a evita sarcina. În acest caz, Biserica poate lua în considerație conceptul de „rău mai mic”?

Papa Francisc

Avortul nu este un „rău mai mic”. Este o crimă. Înseamnă a elimina unul pentru a salva un altul. Este ceea ce face mafia. Este o crimă, este un rău absolut. Cu privire la „răul mai mic”: a evita sarcina este un caz – vorbim în termeni de conflict între porunca a cincea și a șasea. Paul al VI-lea – cel mare! – într-o situație dificilă, în Africa, a permis surorilor să folosească anticoncepționalele pentru cazurile de violență. Nu trebuie confundat răul de a evita sarcina, singur, cu avortul. Avortul nu este o problemă teologică: este o problemă umană, este o problemă medicală. Se ucide o persoană pentru a salva alta – în cel mai bun dintre cazuri – sau pentru scăpa de situație. Este împotriva jurământului lui Hipocrate pe care medicii trebuie să-l facă. Este un rău în sine însuși, dar nu este un rău religios, la început, nu, este un rău uman. Și desigur, de vreme ce este un rău uman – ca orice ucidere – este condamnat. În schimb, a evita sarcina nu este un rău absolut, și în anumite cazuri, ca în acela al lui Paul al VI-lea pe care l-am menționat, era clar. În afară de asta, eu aș îndemna ca medicii să facă totul pentru a găsi vaccinuri împotriva acestor doi țânțari care aduc acest rău: cu privire la asta trebuie lucrat… Mulțumesc.

Părintele Lombardi

Mulțumesc. Acum, așadar, îl chemăm să intervină pe Ludwig Ring-Eifel, care este de la agenția catolică germană de informație „Kna”:

Ludwig Ring-Eifel, „Kna”

Sanctitate, peste puține săptămâni dumneavoastră veți primi Premiul Carol cel Mare, unul dintre premiile cele mai prestigioase ale Comunității Europene. Și predecesorul dumneavoastră, sfântul Ioan Paul al II-lea, a primit acest premiu: ținea mult la asta. Și ținea mult și la unitatea europeană, care acum pare să se destrame un pic, mai întâi cu criza euro și acum cu criza refugiaților. Oare dumneavoastră aveți un cuvânt pentru noi, în această situație de criză europeană? Mulțumesc.

Papa Francisc

Mai întâi, despre Premiul Carol cel Mare. Eu aveam obișnuința de a nu accepta distincții sau doctorate; din totdeauna, nu din umilință, ci pentru că nu-mi plac aceste lucruri. Un pic de nebunie este bine să ai și nu-mi place. Dar în acest caz, am fost nu spun „forțat”, ci „convins” cu încăpățânarea sfântă și teologică a cardinalului Kasper, care a fost ales de la Aachen pentru a mă convinge! Și eu am spus: „Da, dar în Vatican”. Am spus asta: și îl ofer pentru Europa: ca să fie o co-decorare, un premiu pentru ca Europa să poată face ceea ce am indicat la Strasbourg: pentru ca să poată fi nu „bunica-Europa” ci „mama-Europa”. Al doilea. Alaltăieri, citind știrile despre această criză – eu citesc puțin, răsfoiesc numai un ziar (nu spun numele pentru a nu trezi gelozie, dar se știe), cincisprezece minute mă uit și apoi mă informează Secretariatul de Stat – un cuvânt care mi-a plăcut, mi-a plăcut – nu știu cine îl aprobă și cine nu – este „refondarea Uniunii Europene”. Și m-am gândit la marii părinți… Dar, astăzi, unde este un Schuman, un Adenauer? Acești mari, care după război au fondat Uniunea Europeană. Și îmi place această idee a re-fondării: de s-ar putea face! Pentru că Europa, n-aș spune că e unică, dar are o forță, o cultură, o istorie care nu se poate irosi, și trebuie să facem totul pentru ca Uniunea Europeană să aibă forța precum și inspirația de a ne face să mergem înainte. Nu știu: asta e ceea ce gândesc.

Părintele Lombardi

Mulțumesc. Și acum dăm cuvântul lui Anne Thompson, de la „Nbc News” – suntem în America, ne aflăm deasupra Americii: îi dăm ei cuvântul.

Anne Thompson, „Nbc News”

Mulțumesc, părinte Lombardi. Matteo mă va ajuta… Sfinte Părinte, dumneavoastră ați vorbit mult despre familii și despre Anul Milostivirii, în această călătorie. Unii se întreabă, cum poate o Biserică ce susține că este „milostivă” să ierte mai ușor un asasin decât pe cel care divorțează și se recăsătorește…

Papa Francisc

Îmi place întrebarea! Despre familie au vorbit două Sinoade și Papa a vorbit tot anul în catehezele de miercuri. Și întrebarea este adevărată, îmi place, pentru că dumneavoastră ați adresat-o plastic bine. În documentul post-sinodal care va apare – probabil înainte de Paște -, într-unul din capitole – pentru că are multe – se reia tot ceea ce Sinodul a spus despre conflicte sau despre familiile rănite, și pastorația familiilor rănite… Este una dintre preocupări. Așa cum alta este pregătirea pentru căsătorie. Dumneavoastră gândiți-vă că pentru a deveni preot sunt opt ani de studiu, de pregătire, și apoi, după o anumită perioadă de timp, dacă nu reușești, ceri dispensa și pleci, și totul este în ordine. În schimb, pentru a face un sacrament care este pentru toată viața, trei-patru conferințe… Pregătirea la căsătorie este foarte, foarte importantă, deoarece cred că este un lucru pe care Biserica, în pastorația obișnuită – cel puțin în țara mea, în America de Sud – n-a evaluat-o atât de mult. De exemplu – acum nu așa de mult, dar în urmă cu câțiva ani – în patria mea, era obișnuința de… se numea „casamiento de apuro”: căsătorie în grabă pentru că vine copilul. Și pentru a acoperi social onoarea familiei… Acolo, nu erau liberi și de atâtea ori aceste căsătorii sunt nule. Și eu, ca episcop, am interzis preoților să facă asta, când era asta… Să vină copilul, să continue ca logodnici, iar când se simt să facă asta pentru toată viața, să meargă înainte. Dar există o lipsă [în pregătirea] la căsătorie. Apoi, un alt capitol foarte interesant: educația copiilor. Victimele problemelor familiei sunt copiii. Dar sunt și victime ale problemelor familiei pe care nici soțul nici soția nu le vor: de exemplu, necesitatea locului de muncă. Când tata nu are timp liber pentru a vorbi cu copiii, când mama nu are timp liber pentru a vorbi cu copiii… Când eu spovedesc o pereche care are copii, soți, spun: „Câți copii aveți?”. Și unii se înspăimântă pentru că spun: „Preotul mă va întreba pentru ce nu am mai mulți…”. Și eu spun: „Vă voi pune o a doua întrebare: dumneavoastră vă jucați cu copiii voștri?”; și majoritatea – aproape toți! – spun: „Dar, părinte, nu am timp: muncesc toată ziua”. Și copiii sunt victime ale unei probleme sociale care rănește familia. Este o problemă… Îmi place întrebarea dumneavoastră. Și un al treilea lucru interesant, în întâlnirea cu familiile, la Tuxtla – era o pereche de re-căsătoriți în a doua unire, integrați în pastorația Bisericii; și cuvântul-cheie pe care l-a folosit Sinodul – și eu îl voi prelua – este „a integra” în viața Bisericii familiile rănite, familiile de recăsătoriți și toate acestea. Dar a nu-i uita copiii în centru! Sunt primele victime, fie ale rănilor fie ale condițiilor de sărăcie, de muncă, ale tuturor acestora.

Anne Thompson, „Nbc News”

Înseamnă că vor putea primi împărtășania?

Acesta este un lucru… este punctul de sosire. A integra în Biserică nu înseamnă „a primi împărtășania”; pentru că eu cunosc catolici recăsătoriți care merg la biserică o dată pe an, de două ori: „Dar, eu vreau să primesc împărtășania!”, ca și cum împărtășania ar fi o decorație. Este o muncă de integrare… toate porțile sunt deschise. Dar nu se poate spune: de acum înainte „pot să primească împărtășania”. Asta ar fi o rană și pentru soți, pentru cuplu, pentru că nu-i va face să parcurgă acel drum de integrare. Și acești doi erau fericiți! Și au folosit o expresie foarte frumoasă: „Noi nu primim împărtășania euharistică, dar ne împărtășim în vizita la spital, în această slujire, în aceea…”. Integrarea lor a rămas acolo. Dacă există ceva mai mult, Domnul le va spune, dar… este un drum, este o stradă…

Anne Thompson, „Nbc News”

Mulțumesc.

Părintele Lombardi

Și acum îi lăsăm întrebarea lui Antoine-Marie Izoard, deci revenim cu grupul francez; este responsabil de la „I.media”, care este o agenție de informație catolică franceză.

Antoine-Marie Izoard, „I.media”

Sanctitate, bună seara. Permiteți-mi mai întâi, glumind, să spun cât de mult noi vaticaniștii suntem un pic ostateci ai agendei Sfântului Părinte și nu putem să ne jucăm cu copiii noștri… Sâmbătă este audiența jubiliară, duminica este Angelus, și de luni până vineri se zboară pentru a munci. Apoi, o îmbrățișare pentru Alberto [Gasbarri] care, cu părintele Lombardi, m-a lăsat să intru la Radio Vatican, în urmă cu 20 de ani – suntem în familie…

O întrebare un pic „osée”, Sanctitate: numeroase media au evocat și au făcut atâta zgomot despre „corespondența intensă” dintre Ioan Paul al II-lea și filozofa americană Anna Tymieniecka, care nutrea – se spune – un mare afect față de Papa polonez. După părerea dumneavoastră, un Papă poate avea o relație așa de intimă cu o femeie? Și apoi – dacă-mi permiteți: Dumneavoastră aveți o importantă corespondență, cunoașteți – sau ați cunoscut – acest tip de experiență…

Papa Francisc

Acest lucru îl cunoșteam, acest raport de prietenie, dintre sfântul Ioan Paul al II-lea și această filozofă, când eram la Buenos Aires: un lucru care se știa, și cărțile ei sunt cunoscute, iar Ioan Paul al II-lea era un om neliniștit… Apoi, eu voi spune că un bărbat care nu știe să aibă un raport bun de prietenie cu o femeie – nu vorbesc despre misogini: aceștia sunt bolnavi – este un bărbat căruia îi lipsește ceva. Și eu, și din experiență personală, atunci când cer un sfat, cer unui colaborator, unui prieten, unui bărbat, dar îmi place să aud și părerea unei femei; și îți dau atâta bogăție! Privesc lucrurile într-un alt mod. Mie îmi place să spun că femeia este aceea care construiește viața în sân și are – dar aceasta este o comparație pe care o fac – și are această carismă de a-ți da lucruri pentru a construi. O prietenie cu o femeie nu este păcat, o prietenie. Un raport amoros cu o femeie care nu este soția ta, este păcat. Papa este un bărbat, Papa are nevoie și de gândirea femeilor. Și Papa are o inimă care poate avea o prietenie sănătoasă, sfântă cu o femeie. Există sfinți prieteni: Francisc și Clara, Tereza și Ioan al Crucii… Dar femeile încă sunt un pic… considerate nu prea bine, nu totalmente… Dar am înțeles binele pe care o femeie îl poate face vieții preotului și a Bisericii, într-un sens de sfătuire, de ajutor, de prietenie sfântă. Mulțumesc.

Părintele Lombardi

Mii de mulțumiri. Acum o avem pe Franca Giansoldati, de la „Il Messaggero”, pentru grupul italian.

Franca Giansoldati, „Il Messaggero”

Eu mă întorc asupra temei legii care urmează să fie votată la parlamentul italian: este o lege care într-un fel privește și alte state, pentru că alte state au în atenție legi care se referă la uniri între persoane de același sex. Există un document al Congregației pentru Doctrina Credinței, care este din 2003, ce dedică o largă atenție acestui lucru și în plus dedică un capitol comportamentului care trebuie avut față de parlamentarii catolici din parlament în fața acestor legi, și se spune în mod expres că parlamentarii catolici nu trebuie să voteze aceste legi. Dat fiind faptul că există multă confuzie cu privire la asta, voiam să vă întreb înainte de toate dacă acest document din 2003 mai are o valoare și efectiv ce comportament trebuie să aibă un parlamentar catolic?

Și apoi, un lucru: după Moscova, Cairo: există un alt dezgheț care se întrevede la orizont? Adică, mă refer la audiența pe care dumneavoastră o doriți cu „Papa sunniților”, să-l numim așa, cu Imamul de Al-Azhar?

Papa Francisc

Despre asta, a mers mons. Ayuso la Cairo, săptămâna trecută, pentru a-l întâlni pe vicele marelui imam, precum și pentru a-l saluta pe imam. Mons. Ayuso este secretar al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, prezidat de cardinalul Tauran. Eu doresc să-l întâlnesc pe imam, știu că lui i-ar plăcea, și căutăm modul, tot prin cardinalul Tauran, pentru că acela este drumul. Dar vom reuși să-l parcurgem, cu privire la asta.

Cu privire la prima temă: eu nu-mi amintesc bine de acel document din 2003 al Congregației pentru Doctrina Credinței. Dar un parlamentar catolic trebuie să voteze după propria conștiință bine formată: asta, aș spune numai asta. Cred că este suficient. Și spun „bine formată”, pentru că nu este conștiința lui „ceea ce mi se pare”. Eu îmi amintesc că atunci când a fost votată căsătoria persoanelor de același sex la Buenos Aires, că era o egalitate de voturi, și la sfârșit unul a spus celuilalt: „Dar tu vezi clar?” – „Nu” – „Nici eu” – „Să plecăm de aici” – „Dacă plecăm de aici, nu mai avem cvorumul”. Și celălalt a spus: „Dar dacă avem cvorumul, îi dăm votul lui Kirchner!”, și celălalt: „Prefer să-l dau lui Kirchner și nu lui Bergoglio!”… și înainte. Aceasta nu este conștiință bine formată! Și cu privire la persoanele de același sex, repet ceea ce am spus în călătoria de întoarcere din Rio de Janeiro și care este în Catehismul Bisericii Catolice.

Părintele Lombardi

Mulțumesc. Așadar, acum avem o ultimă întrebare din seria prevăzută cu Javier Martínez Brocal de la „Rome Reports”…

Javier Martínez Brocal, „Rome Reports”

Sfinte Părinte, multe mulțumiri pentru această călătorie în Mexic: a fost o onoare să vă însoțesc și să văd ceea ce am văzut. Încă nu ne-am întors la Roma și deja ne gândim la călătorii viitoare, să ne facem din nou bagajul. Sfinte Părinte, când veți merge în Argentina, unde vă așteaptă de mult timp? Și apoi când vă veți întoarce în America Latină sau în China?… Apoi, o glumă: dumneavoastră, în timpul acestei călătorii, ne-ați vorbit de multe ori să „visăm”: dumneavoastră, ce visați? Și mai ales, care este coșmarul dumneavoastră?

Papa Francisc

China… să merg acolo: mi-ar plăcea mult!

Vreau să spun un lucru, un lucru corect, despre poporul mexican. Este un popor cu o bogăție, cu o bogăție atât de mare, este un popor care uimește… Are o cultură, o cultură milenară… Voi știți că astăzi, în Mexic, se vorbesc 65 de limbi, numărându-i și pe cele indigene? 65! Este un popor cu o mare credință, a suferit și persecuții religioase, există martiri – acum voi canoniza doi sau trei – Este un popor… nu poate fi explicat. Și un popor nu poate fi explicat pur și simplu deoarece cuvântul „popor” nu este o categorie logică, este o categorie mistică. Și poporul mexican nu poate fi explicat, această bogăție, această istorie, această bucurie, această capacitate de sărbătoare și aceste tragedii despre care voi ați întrebat. Eu nu pot spune un alt lucru decât această unitate, și că acest popor a reușit să nu eșueze, să nu se termine cu atâtea războaie, și lucruri care se întâmplă acum… Acolo, la Ciudad Juárez, era un pact de 12 ore de pace pentru vizita mea: după aceea vor continua să se lupte întrei ei, traficanții… Un popor care încă are această vitalitate, se explică numai prin Guadalupe. Și eu vă invit să studiați cu seriozitate faptul Guadalupe. Sfânta Fecioară Maria este acolo. Eu nu găsesc o altă explicație. Și ar fi frumos ca voi, ca jurnaliști… există câteva cărți bune care explică, explică și această pictură, cum este, ce înseamnă… și astfel se va putea înțelege un pic acest popor atât de mare, atât de frumos.

Părintele Lombardi

Mulțumesc, Sanctitate. Așadar, am terminat seria întrebărilor prevăzute. Era doamna Pigozzi care voia să ne spună ceva, nu știu bine ce anume: acum îi dăm microfonul; și apoi avem încă un mic „coda”, care se referă la o circumstanță pe care o știm cu toții.

Caroline Pigozzi de la „Paris Match”

Da, Sfinte Părinte, bună seara. Două lucruri. Voiam să știu ce i-ați cerut Fecioarei de Guadalupe, pentru că ați rămas mult timp în biserică pentru a o ruga pe Fecioara de Guadalupe. Apoi, al doilea lucru, dacă dumneavoastră visați în italiană sau în spaniolă?

Papa Francisc

Da, voi spune că visez în esperanto… Nu știu cum să răspund la asta, cu adevărat. Uneori da, îmi amintesc, vreun vis în altă limbă, dar a visa în limbi nu, cu figuri, da. Psihologia mea este așa. Cu cuvinte visez puțin. Și prima întrebare era?

Caroline Pigozzi

Prima întrebare, Sanctitate, dumneavoastră ați stat mult timp ca să vă rugați Sfintei Fecioare Maria…

Papa Francisc

Am cerut pentru lume, pentru pace… Multe lucruri… Sărăcuța a ajuns cu capul așa… Am cerut iertare, am cerut ca Biserica să crească sănătoasă, am cerut pentru poporul mexican… Și un lucru pe care l-am cerut mult este ca preoții să fie adevărați preoți și surorile adevărate surori și episcopii adevărați episcopi: așa cum ne vrea Domnul. Acest lucru l-am cerut mult. Dar după aceea, lucrurile pe care un fiu le spune mamei sunt un pic secrete… Mulțumesc, Carolina.

Părintele Lombardi

Acum, așa cum știm, aceasta este ultima călătorie a lui Alberto Gasbarri, care este aici aproape și pe care noi toți îl cunoaștem foarte bine și căruia îi suntem foarte recunoscători pentru slujirea pe care a desfășurat-o în toate aceste călătorii. Așadar, acum și colegii noștri voiau să spună un cuvânt lui Alberto și să-i facă și un mic omagiu. Avem decana noastră care vorbește…

Valentina Alazraki

Vom încerca să avem un raport bun… Într-adevăr, mie îmi place mult să glumesc, dumneavoastră știți asta. Însă, în acest moment nu reușesc, pentru că mă întristează foarte mult ideea că în următoarea călătorie nu este Alberto și nu-mi vine nicio glumă siropoasă: pentru că este una dintre acele persoane pe care este imposibil să te gândești că n-o vezi lângă tine, în următoarele luni. Prima dată când s-a întâmplat asta, l-am văzut, era cu 37 de ani în urmă, avea mai mult păr, era un pic mai grăsuț, dar era exact aceeași persoană. Eu l-am numi „domnul cerurilor”, este expresia care-mi vine. Este un gentilom din alte timpuri, nu numai prin haina la două rânduri și îmbrăcămintea sa impecabilă, ci am trecut prin foarte multe lucruri. El a fost în slujba – cum se spune în Biserică – a trei Papi; au fost multe momente dificile, aterizări de urgență, țări în luptă… Nu l-am văzut niciodată să ridice sprâncenele, niciodată un cuvânt în plus, niciodată un moment de nervozitate, niciodată o nepolitețe față de nimeni. Într-adevăr, un domn. Este ca un croitor: un mare croitor care coase după trei Papi diferiți călătoriile, făcute după măsură pentru cei trei Papi. La începutul lui Ioan Paul al II-lea, cred că atunci când a început să colaboreze cu părintele Tucci după ieșirea monseniorului Marcinkus, cred că monseniorul Marcinkus i-a spus: „Uite, acesta este polonez, este un încăpățânat și vei vedea tot felul de lucruri”. Și cred că a fost așa, la început. La sfârșitul pontificatului era cam ca un fiu: nu numai că organiza călătoriile, ci era aproape de un om care în fiecare zi mai mult avea limite fizice și el a inventat totul – tron mobil, platformă mobilă – și vedeam cu ce sentiment, cu ce angoasă, uneori, era aproape de el și era atent ca să nu cadă, ca să se simtă bine. Apoi, a venit Papa Benedict: el, până atunci era „numărul doi”, să spunem; în 2005, Papa Benedict îl numește „numărul unu” și cred – nu știu dacă greșesc – și cred că au fost probabil cei opt ani cei mai liniștiți?, mai simpli?, deoarece cred că Papa Benedict era mai blând, mai ordonat, nu se abătea un minut în protocol, urma tot ceea ce Alberto îi spunea, mai „docil”, să spunem așa.

Și apoi… a venit un uragan, și cred că Alberto a trebuit să-și facă o altă haină și să spună: „O, Dumnezeule, mi se pare că și acesta este încăpățânat”, cred eu. Și oricum, cred că ați ajuns din nou să aveți un raport foarte frumos. Am făcut toate aceste călătorii, toți, cu Ioan Paul al II-lea, cu Benedict, cu dumneavoastră, după măsura într-adevăr pentru fiecare dintre voi pentru că până la urmă – așa cum ați spus dumneavoastră – fiecare Papă este un om: are gusturile sale, are ritmurile sale, are prioritățile sale și cred că el a reușit să vă interpreteze pe toți cei trei în cea mai bună dintre maniere și mereu cu o gentilețe, o liniște, o educație și o eficiență cu adevărat extraordinare. Deci, într-adevăr îmi provoacă multă tristețe că în următoarea călătorie tu nu vei fi.

Părintele Lombardi

Iată: vreți să explicați de daruri i-am oferit lui Alberto?

[mai întâi Phil Pullella prezintă în ton de glumă darul unui breloc în formă de avion și un mic model de avion Alitalia]

Cindy Wooden

Mulțumesc, Sanctitate. Am luat câteva imagini de la Ebu, de la Giancarlo Giuliani, de la Associated Press, de la „L’Osservatore Romano” și de la Paul Haring… Un pic, se poate spune că a făcut photobombing-ul celor mai istorice momente: este un Papă, un președinte – Alberto. Sperăm să-i placă…

Dr. Gasbarri

Pot, Sfinte Părinte?

Papa Francisc

Un singur cuvânt: și eu repet ceea ce am spus la început: multe mulțumiri! Și mi-a dat sfaturi bune. Numai că, are un defect: nu știe să calculeze bine kilometri!…

Dr. Gasbarri

Mulțumesc, Sfinte Părinte, mulțumesc tuturor colegilor. Sunt emoționat de acest moment. Desigur, îi mulțumesc Papei Francisc pentru încrederea sa și răbdarea sa. Vă povestesc o mică anecdotă. În noiembrie eram în Africa, la Bangui, și Sfântul Părinte trebuia să-i întâlnească pe episcopi, și eu văd că merge în capelă unde erau episcopii. Spun: „Dar, Sfinte Părinte, trebuie să-i întâlniți pe episcopi…”. Și el îmi răspunde: „Merg în capelă pentru a o ruga pe Sfânta Fecioară Maria ca să-mi dea multă răbdare pentru a-l suporta pe Gasparri”. Iată. [râd] Acum l-am eliberat de o intenție de rugăciune… [râd] Multe mulțumiri, Sfinte Părinte; mulțumesc pentru toate. Desigur, gândul meu de recunoștință se îndreaptă spre Papa Francisc cu care încă am un raport de afect și devoțiune și desigur către sfântul Ioan Paul al II-lea, căruia i-am dat 27 de ani, cei mai buni din viața mea – eram tânăr! – și sunt atât de afecționat și față de el. Ultima mulțumire pentru cardinalul Tucci, pe care eu încă îl chem „părinte”, pentru că pentru mine a fost un părinte.

Părintele Lombardi

Și acum, îmi spun că este gata un tort, așa cum se obișnuiește în aceste situații frumoase. Iată-l aici.

Papa Francisc

Călătorie frumoasă. Multe mulțumiri pentru munca voastră și rugați-vă pentru mine. Și să știți că eu sunt la dispoziția voastră. Și jucați-vă cu copiii voștri!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 18.02.2016
Publicarea pe acest sit: 19.02.2016
Etichete: ,

Comments are closed