Conferința de presă a Papei la întoarcerea din Georgia şi Azerbaidjan

Conferința de presă a Sfântului Părinte Papa Francisc
la întoarcerea din călătoria în Georgia și Azerbaidjan
2 octombrie 2016

Papa Francisc:

Bună seara. Și multe mulțumiri pentru munca voastră, pentru ajutorul vostru. Este adevărat, a fost o călătorie scurtă – trei zile – dar voi ați avut atâta muncă. Eu sunt la dispoziția voastră și vă mulțumesc mult pentru muncă. Și întrebați ceea ce vreți.

Greg Burke:

Mulțumim, Sfinte Părinte. Prima întrebare vine din Georgia, televiziunea georgiană, Ketevan Kardava.

Ketevan Kardava:

Multe mulțumiri, Sfinte Părinte, pentru prima voastră călătorie în Georgia. Pentru mine a fost foarte important să dau acoperire jurnalistică a acestei călătorii și să urmăresc vizita dumneavoastră în țara mea. Noi toți cetățenii din Georgia am rămas uimiți de discursul dumneavoastră, și în mod deosebit fotografia care vă reprezintă cu patriarhul Georgiei a fost împărtășită de mii și mii de ori în social. A fost o vizită încurajatoare pentru comunitatea noastră catolică, într-adevăr foarte mică. După întâlnirea dumneavoastră cu patriarhul Georgiei, dumneavoastră întrevedeți bazele pentru o colaborare viitoare și un dialog constructiv între dumneavoastră și Bisericile ortodoxă și catolică în privința diferențelor doctrinale care există? Dumneavoastră ați spus că avem multe în comun, care ne unesc, mai multe decât cele care ne despart. Mulțumesc, aștept răspunsul dumneavoastră.

Papa Francisc:

Eu am avut două surprize în Georgia. Una este Georgia. Niciodată nu mi-am imaginat atâta cultură, atâta credință, atâta creștinătate. Un popor credincios; și cu o cultură creștină foarte veche, un popor cu atâția martiri. Și am descoperit un lucru pe care eu nu-l cunoșteam: rădăcinile adânci ale acestei credințe georgiene. A doua surpriză a fost patriarhul: este un om al lui Dumnezeu, acest om m-a emoționat. Eu, în momentele în care l-am întâlnit, am ieșit cu inima emoționată și cu senzația că am găsit un om al lui Dumnezeu. Într-adevăr, un om al lui Dumnezeu. Cu privire la lucrurile care ne unesc și ne despart, voi spune: să nu începem să discutăm lucrurile de doctrină, acest lucru să-l lăsăm teologilor, ei știu să-l facă mai bine decât noi. Discută și sunt pricepuți, sunt buni, au bunăvoință, teologii dintr-o parte și din cealaltă. Ce trebuie să facem noi, poporul? Să ne rugăm unii pentru alții. Acest lucru este foarte important: rugăciunea. Și al doilea, să facem lucruri împreună: există săracii, să lucrăm împreună pentru cei săraci; există problema asta și asta, putem s-o facem. Și acesta este drumul ecumenismului. Nu numai drumul doctrinei, acesta este ultimul lucru, se va ajunge la sfârșit. Dar să începem prin a merge împreună. Și cu bunăvoință acest lucru se poate face. Trebuie să se facă. Astăzi ecumenismul trebuie să se facă mergând împreună, rugându-ne unii pentru alții. Și teologii să continue să vorbească între ei, să studieze între ei. Dar Georgia este minunată, este un lucru la care nu mă așteptam; o națiune creștină, dar în măduva spinării!

Greg Burke:

A doua întrebare vine de la un jurnalist german, Tassilo Forchheimer, de la radioul german ARD:

Tossilo Forchheimer:

Sfinte Părinte, după ce ați vorbit cu toate persoanele care pot să schimbe această istorie urâtă dintre Armenia și Azerbaidjan, ce trebuie să se întâmple pentru a ajunge la o pace permanentă care să tuteleze drepturile umane? Care sunt problemele și ce rol poate să aibă Sanctitatea Voastră?

Papa Francisc:

De două ori, în două discursuri am vorbit despre asta. În ultimul am vorbit despre rolul religiilor pentru a ajuta în acest scop. Cred că unicul drum este dialogul, dialogul sincer, fără lucruri pe sub bancă, sincer, față în față. Negocierea sinceră. Și dacă nu se poate ajunge la asta, trebuie avut curajul de a merge la un Tribunal internațional, de a merg la Haga, de exemplu, și de a se supune unui proces internațional. Nu văd altă cale. Alternativa este războiul, și războiul distruge mereu, cu războiul se pierde totul! Și în afară de asta, pentru creștini, este rugăciunea: a ne ruga pentru pace, pentru ca inimile să meargă pe această cale a dialogului, a negocierii, sau să meargă la un tribunal internațional. Dar nu se pot ține problemele așa… Gândiți-vă că cele trei țări caucaziene au probleme: și Georgia are o problemă cu Rusia, nu se cunoaște mult… dar are o problemă, care poate să crească… nu se știe; și Armenia este o țară fără granițe deschise, are probleme cu Azerbaidjanul. Trebuie mers la tribunalul internațional dacă nu merg înainte dialogul și negocierea: nu există altă cale. Și rugăciunea, rugăciunea pentru pace.

Greg Burke:

Acum o avem pe Maria Elena Ribezzo din Elveția, de la revista La Presse:

Maria Elena Ribezzo:

Vă salut, Sanctitate, bună seara. Ascultați, dumneavoastră ieri ați vorbit despre un război mondial aflat în desfășurare împotriva căsătoriei, și în acest război ați folosit cuvinte foarte puternice împotriva divorțului: ați spus că murdărește imaginea lui Dumnezeu; în timp ce în lunile trecute, și în timpul Sinodului, s-a vorbit despre o primire față de divorțați. Voiam să știu dacă aceste abordări se conciliază, și în ce mod.

Papa Francisc:

Totul este conținut, tot ceea ce am spus ieri, cu alte cuvinte – pentru că ieri am vorbit liber și un pic încălzit – se găsește în Amoris laetitia, totul. Când se vorbește despre căsătorie ca unire a bărbatului și a femeii, așa cum i-a făcut Dumnezeu, ca imaginea a lui Dumnezeu, este bărbat și femei. Care sunt un singur trup când se unesc în căsătorie. Acesta este adevărul. Este adevărat că în această cultură conflictele și multele probleme nu sunt bine gestionate, și există și filozofii ale acelui „astăzi o închei pe aceasta [căsătorie], când mă satur închei alta, apoi închei a treia, apoi închei a patra”. Acesta este „războiul mondial” împotriva căsătoriei pe care dumneavoastră îl spuneți. Trebuie să fim atenți să nu lăsăm să intre în noi aceste idei. Dar înainte de toate: căsătoria este imagine a lui Dumnezeu, bărbat și femeie într-un singur trup. Când se distruge asta, se „murdărește” sau se desfigurează imaginea lui Dumnezeu. Apoi Amoris laetitia vorbește despre modul de a trata aceste cazuri, cum trebuie tratate familiile rănite, și acolo intră milostivirea. Și există o rugăciune foarte frumoasă a Bisericii, pe care am spus-o săptămâna trecută. Spunea așa: „Dumnezeule, care atât de minunat ai creat lumea și în mod și mai minunat ai răscumpărat-o”, adică prin răscumpărare și milostivire. Căsătoria rănită, cuplurile rănite: acolo intră milostivirea. Principiul este acela, dar slăbiciunile umane există, păcatele există, și întotdeauna ultimul cuvânt nu-l are slăbiciunea, ultimul cuvânt nu-l are păcatul: ultimul cuvânt îl are milostivirea! Mie îmi place să povestesc – nu știu dacă am mai spus-o, pentru că o repet adesea – că în biserica „Sfânta Maria Magdalena” din Véyelay există un capitel foarte frumos, din prin anul 1200. Medievalii făceau cateheze cu sculpturile din catedrale. De o parte a capitelului este Iuda, spânzurat, cu limba scoasă, cu ochii bulbucați, și de cealaltă parte a capitelului este Isus, Bunul Păstor, care îl ia și-l duce cu sine. Și dacă privim bine fața lui Isus, buzele lui Isus sunt triste pe de o parte dar cu un mic zâmbet de complicitate pe de altă parte. Aceștia au înțeles ce este milostivirea! Cu Iuda! Și pentru aceasta, în Amoris laetitia se vorbește despre căsătorie, despre fundamentul căsătoriei așa cum este, dar apoi vin problemele. Cum se să pregătească la căsătorie, cum să se educe copiii; și apoi, în capitolul al optulea, când vin problemele, cum se rezolvă. Se rezolvă cu patru criterii: a primi familiile rănite, a însoți, a discerne fiecare caz și a integra, a reface. Acesta ar fi modul de a colabora în această „a doua creație”, în această re-creație minunată pe care a făcut-o Domnul cu răscumpărarea. Se înțelege așa? Da, dacă iei numai o parte nu merge! Amoris laetitia – asta vreau să spun -: toți merg la capitolul al optulea. Nu, nu. Trebuie citit de la început până la sfârșit. Și care este centrul? Dar… depinde de fiecare. Pentru mine, centrul, miezul lui Amoris laetitia este capitolul al patrulea, care folosește pentru toată viața. Dar trebuie citit în întregime și recitit în întregime și discutat în întregime, este un întreg ansamblu. Există păcatul, există ruptura, dar există și milostivirea, răscumpărarea, îngrijirea. M-am explicat bine cu privire la asta?

Greg Burke:

Acum este Joshua McElwee, de la ziarul american National Catholic Reporter.

Joshua McElwee:

Mulțumesc, Sfinte Părinte. Tot în acel discurs de ieri din Georgia, dumneavoastră ați vorbit, ca în atâtea alte țări, despre teoria gender, spunând că este marele dușman, o amenințare împotriva căsătoriei. Dar aș vrea să întreb: ce ați spune unei persoane care a suferit ani mulți cu sexualitatea sa și simte cu adevărat că există o problemă biologică, faptul că aspectul său fizic nu corespunde cu ceea ce el sau ea consideră că este propria identitate sexuală? Dumneavoastră ca păstor și slujitor, cum ați însoți aceste persoane?

Papa Francisc:

Înainte de toate, eu am însoțit în viața mea de preot, de episcop – chiar de Papă – persoane cu tendință și practici homosexuale. Le-am însoțit și le-am apropiat de Domnul, unii nu pot, dar le-am însoțit și n-am abandonat niciodată pe cineva. Asta e ceea ce trebuie făcut. Persoanele trebuie însoțite așa cum le însoțește Isus. Când o persoană care are această condiție ajunge în fața lui Isus, El cu siguranță nu va spune: „Pleacă de aici că ești homosexual!”, nu. Despre ceea ce am vorbit este răutatea care se face astăzi cu îndoctrinarea teoriei gender. Îmi povestea un tată francez că la masă vorbeau cu copiii – el catolic, soția catolică, copiii catolici, cam cu numele, dar catolici – și l-a întrebat pe băiatul de zece ani: „Tu ce vrei să te faci când ai să fi mare?” – „Fată!”. Și tata și-a dat seama că în cărțile de școală se învăța teoria gender. Și asta este împotriva lucrurilor naturale. Una este ca o persoană să aibă această tendință, această opțiune, și există și unii care își schimbă sexul. Și alta este a face învățământ în școli pe această linie, pentru a schimba mentalitatea. Acestea eu le numesc „colonizări ideologice”. Anul trecut am primit o scrisoare de la un spaniol care îmi povestea istoria sa de copil și de tânăr. Înainte era o copilă, o fată care a suferit mult, pentru că se simțea băiat dar fizic era o fată. A povestit asta mamei, când era deja de douăzeci de ani, 22 de ani, și i-a spus că ar vrea să facă intervenția chirurgicală și toate aceste lucruri. Și mama i-a cerut să nu facă asta în timp ce ea mai era vie. Era bătrână, și a murit repede. A făcut intervenția. Este un angajat la un minister dintr-un oraș din Spania. A mers la episcop. Episcopul l-a însoțit mult, un bun episcop: „pierdea” timp pentru a însoți acest om. Apoi s-a căsătorit. Și-a schimbat identitatea sa civilă, s-a căsătorit și mi-a scris scrisoarea că pentru el ar fi fost o consolare să vină cu soția sa: el, care era ea, dar este el. Și i-am primit. Erau bucuroși. Și în cartierul în care el locuia era un preot bătrân, de optzeci de ani, parohul bătrân, care lăsase parohia și ajuta surorile, acolo, în parohie… Și era și noul [paroh]. Când cel nou îl vedea, îi striga de pe trotuar: „Vei merge în iad!”. Când îl găsea pe cel bătrân, acesta îi spunea: „De când nu te-ai spovedit? Vino, vino, să mergem că te spovedesc și astfel vei putea primi Împărtășania”. Ai înțeles? Viața este viața, și lucrurile trebuie luate așa cum vin. Păcatul este păcatul. Tendințele sau dezechilibrele hormonale fac atâtea probleme și trebuie să fim atenți să nu spunem: „Este același lucru, să facem sărbătoare”. Nu, asta nu. Dar în orice caz să-l primim, să-l însoțim, să-l studiem, să discernem și să-l integrăm. Asta e ceea ce ar face Isus astăzi. Vă rog, nu spuneți: „Papa îi va sanctifica pe transsexuali!”. Vă rog! Pentru că eu deja văd titlurile din ziare… Nu, nu. Există vreo îndoială cu privire la ceea ce am spus? Vreau să fiu clar. Este o problemă de morală. Este o problemă. Este o problemă umană. Și trebuie să se rezolve așa cum se poate, mereu cu milostivirea lui Dumnezeu, cu adevărul, așa cum am spus în cazul căsătoriei, citind toată Amoris laetitia, dar mereu așa, mereu cu inima deschisă. Și nu uitați acel capitel de la Vézelay: este foarte frumos, foarte frumos.

Greg Burke:

Mulțumim, Sfinte Părinte. Acum Gianni Cardinale, de la Avvenire.

Gianni Cardinale:

Două întrebări: una personală și una publică. Cea personală este – legată de numele meu, să spunem – când va face noi cardinali și după care criterii vă inspirați pentru această alegere. A doua, mai serioasă, să spunem, și publică, italian fiind: când veți merge să vizitați populațiile care au suferit cutremurul și care va fi caracteristica acestei vizite?

Papa Francisc:

Pentru a doua, mi-au fost propuse trei date posibile. Două sunt niște numere pe care nu mi le amintesc bine; a treia mi-o amintesc bine, este prima duminică din Advent. Eu am spus că la întoarcere voi alege data. Există trei date: trebuie să aleg. Și o voi face în mod privat, singur, ca preot, ca episcop, ca Papă. dar singur. Așa vreau să fac. Și aș vrea să fiu aproape de oameni. Dar încă nu știu cum.

Cu privire la cardinali: criteriile vor fi aceleași de la celelalte două consistorii. [A-i alege] ca de peste tot, pentru că Biserica este în toată lumea. Da, probabil… încă studiez numele, dar probabil vor fi trei dintr-un continent, doi din altul și unul dintr-o parte, unul din cealaltă, unul dintr-o țară… dar, nu se știe. Lista este lungă, dar sunt numai 13 locuri. Și trebuie gândit să se facă un echilibru. Mie îmi place să se vadă, în colegiul cardinalilor, universalitatea Bisericii: nu numai centrul – pentru a spune așa – „european”; ci peste tot. Cele cinci continente, dacă se poate.

[„Există deja o dată?”]

Papa Francisc:

Nu, pentru că trebuie să studiez lista și să stabilesc data. Poate să fie sfârșitul anului, poate să fie la începutul anului viitor. Pentru sfârșitul anului există problema Anului Sfânt, dar se poate rezolva… Sau la începutul anului viitor. Dar va fi aproape.

Greg Burke:

Mulțumim, Sfinte Părinte. Acum este Aura Miguel de la Radio Renascença din Portugalia.

Aura Miguel:

Sfinte Părinte, bună seara. Întrebarea mea se referă la agenda dumneavoastră de călătorii în afara Italiei, în trei părți. Deja le-ați spus în aceste zile argentinienilor că agenda dumneavoastră este foarte plină și ați vorbit despre Africa și despre Asia: putem ști care țări? Și este aici și un coleg din Columbia care vă așteaptă în Columbia, desigur, și eu în Portugalia, vă așteptăm! În Portugalia, concret, cum va fi? 12 și 13? Lisabona și Fatima?

Papa Francisc:

Cu siguranță, deocamdată, voi merge în Portugalia și voi merge numai la Fatima. Deocamdată. De ce? Există o problemă. În acest An Sfânt au fost suspendate vizitele [episcopilor] ad limina; în anul viitor trebuie să primesc vizitele ad limina din anul acesta și din anul viitor. Și este puțin spațiu pentru călătorii. Dar în Portugalia voi merge. În India și Bangladesh, aproape sigur. În Africa, încă nu este sigur locul, totul depinde fie climă, în ce lună, pentru că dacă este în Africa de nord-vest este una și dacă este în sud-vest este alta. Și depinde și de situația politică și de războaie… Dar există posibilități pentru studiu în Africa. În America, eu am spus că atunci când procesul de pace [în Columbia]… dacă iese, eu aș vrea să merg, când totul va fi „blindat”, adică atunci când totul – dacă va câștiga plebiscitul – atunci când totul este sigur-sigur, încât nu se poate merge înapoi, adică lumea internațională, toate națiunile sunt de acord, nu se poate face recurs, nu, s-a terminat, dacă este așa, voi putea merge. Dar dacă lucrurile sunt instabile… Totul depinde de ceea ce va spune poporul. Poporul este suveran. Noi suntem obișnuiți să privim mai mult formele democratice decât suveranitatea poporului, și amândouă trebuie să meargă împreună. De exemplu, a devenit o obișnuință în câteva continente unde, atunci când se termină al doilea mandat, cel care este la conducere încearcă să schimbe constituția pentru a avea un al treilea mandat. Și asta înseamnă a supraevalua așa-numita democrație, împotriva suveranității poporului, care este în constituție. Totul depinde de acel lucru. Și procesul de pace se va rezolva astăzi, în parte, cu glasul poporului: este suveran. Ceea ce va spune poporul, cred că trebuie să se facă.

[„Fatima va fi 12 și 13 (mai)?”]

Papa Francisc:

Până acum 13. Dar s-ar putea, nu știu…

Greg Burke:

Mulțumim, Sfinte Părinte. Acum vine Jean-Marie Guénois de la Le Figaro.

Jean-Marie Guénois:

Mulțumesc, Sfinte Părinte. O întrebare despre călătorii: de ce în răspunsul dumneavoastră n-ați vorbit despre China? Și care sunt motivele pentru care dumneavoastră nu puteți avea ca Papă biletul pentru Pechin? Motive din interiorul Bisericii chineze? Motive de probleme dintre Biserica chineză și guvernul chinez, sau motive, probleme dintre Vatican și guvernul chinez? Și, dacă permiteți, o întrebare recentă, pentru că în urmă cu câteva ore monseniorul Lebrun, arhiepiscop de Rouen, a anunțat că dumneavoastră ați autorizat să se înceapă procesul de beatificare a părintelui Hamel fără a ține cont de regula așteptării celor cinci ani. De ce ați luat această decizie? Mulțumesc.

Papa Francisc:

Despre aceasta din urmă: am vorbit cu cardinalul Amato [prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților], vom face studii și el va da ultima știre. Însă intenția este de a merge pe această linie, de a face cercetările necesare și de a vedea dacă există motivațiile pentru a face asta.

[„Ați anunțat că era deschis procesul de beatificare”]

Papa Francisc:

Nu, că trebuie să se caute mărturii pentru a deschide procesul. Să nu se piardă mărturiile, acest lucru este foarte important. Pentru că mărturiile proaspete, ceea ce au văzut oamenii, apoi cu timpul cineva moare, cineva uită… și asta se întâmplă. În latină se spune: ne pereant probationes. China. Voi cunoașteți bine istoria Chinei și a Bisericii: Biserica patriotică, Biserica ascunsă… Dar noi suntem în raporturi bune, se studiază și se vorbește, există comisii de lucru… Eu sunt optimist. Acum cred că Muzeele Vaticane au făcut o expoziție în China, chinezii vor face o altă expoziție în Vatican… Există atâția profesori care merg să predea în universitățile chineze, atâtea surori, atâția preoți care pot să lucreze bine acolo. Raporturile dintre Vatican și chinezi… Trebuie să se fixeze într-un raport, și pentru aceasta se vorbește, lent… Lucrurile lente merg bine, întotdeauna. Lucrurile grăbite nu merg bine. Poporul chinez are cea mai înaltă stimă a mea. De exemplu, alaltăieri, a fost o întâlnire de două zile, cred, la Academia [Pontificală] de Științe despre Laudato si’ și era o delegație chineză a președintelui. Și președintele chinez mi-a trimis un cadou. Există relații bune.

[„Papa va face călătoria?”]

Papa Francisc:

Ah, mi-ar plăcea…, dar eu nu mă gândesc încă.

Greg Burke:

Mulțumim. Este timp pentru încă o întrebare? Da? Juan Vicente Boo de la cotidianul spaniol ABC.

Juan Vicente Boo:

Mulțumesc, Sfinte Părinte. În grupul de limbă spaniolă am văzut că numele câștigătorului Premiului Nobel pentru pace va fi anunțat la 7 octombrie. Există peste 300 de nomination: de exemplu, poporul din Lesbo pentru ceea ce a făcut în favoarea refugiaților, sau Căștile Albastre din Siria, acești voluntari care-i scot pe oameni din dărâmăturile de după bombardamente: au scot 60 de mii cu prețul vieții a 132 dintre ei. Sau și președintele Santos al Columbiei și comandantul Timoschenko al FARC, care au semnat Acordul de pace. Și atâția alții. Așadar, întrebarea este: care este candidatul dumneavoastră favorit sau care sunt persoanele sau organizațiile care merită mai multă recunoaștere pentru munca pe care o fac în favoarea păcii? Mulțumesc.

Papa Francisc:

Există atâția oameni care trăiesc pentru a face războiul, pentru a face vânzare de arme, pentru a ucide, există atâția. Dar există și atâția oameni care lucrează pentru pace, atâția, atâția. Eu n-aș ști să spun care să se aleagă dintre atâția oameni, care lucrează astăzi pentru pace, este foarte dificil. Dumneavoastră ați menționat câțiva, există mai mulți. Dar mereu este neliniștea de a da un premiu pentru pace… Eu îmi doresc și ca la nivel internațional, lăsând deoparte Premiul Nobel pentru pace, să există o amintire, o recunoaștere, o declarație despre copiii, despre neputincioșii, despre minorii, despre civilii morți sub bombe. Cred că acela este un păcat! Este un păcat împotriva lui Isus Cristos, deoarece carnea acelor copii, a acelor oameni bolnavi, a acelor bătrâni lipsiți de apărare, este carnea lui Cristos. Ar trebui ca omenirea să spună ceva pentru victimele războaielor. Pentru aceia care fac pacea, Isus a spus că sunt fericiți, în Fericiri: „Făcătorii de pace”. Însă victimele războaielor, trebuie să spunem ceva și să conștientizăm! Că îți aruncă asupra unui spital de copii o bombă și mor treizeci, patruzeci… Sau asupra unei școli… Aceasta este o tragedie din zilele noastre.

Greg Burke:

Mulțumim, Sfinte Părinte. Următorul este John Jeremiah Sullivan, de la New York Times Magazine, este prima călătorie pe care o face.

John Jeremiah Sullivan:

Sfinte Părinte, așa cum știți, Statele Unite se apropie de sfârșitul unei lungi campanii prezidențiale, foarte urâte, care a primit multă atenție în lume. Multor catolici americani și persoanelor de conștiință le este greu în alegerea dintre cei doi candidați, dintre care unul se îndepărtează de unele aspecte ale învățăturilor Bisericii și celălalt a făcut declarații care denigrează imigranții și minoritățile religioase. Ce sfat ați da credincioșilor din America? Și la care înțelepciune i-ați chema dumneavoastră luna viitoare, când vor fi alegerile?

Papa Francisc:

Dumneavoastră îmi puneți o întrebare în care descrieți o alegere grea, pentru că după dumneavoastră există dificultăți în unul și există dificultăți în altul. În campanie electorală eu nu spun niciodată un cuvânt. Poporul este suveran, și voi spune numai: studiază bine propunerile, roagă-te și alege în conștiință! Apoi ies din problemă și merg la o „ficțiune” [un caz imaginar], pentru că nu vreau să vorbesc despre problema concretă. Când se întâmplă că într-o țară oarecare sunt doi, trei, patru candidați care nu sunt satisfăcători, înseamnă că viața politică a acelei țări este probabil prea politizată dar nu are multă cultură politică. Și una dintre îndatoririle Bisericii și ale învățământului în facultăți este de a învăța să se aibă cultură politică. Există țări – eu mă gândesc la America Latină – care sunt prea politizate dar nu au cultură politică: sunt din acest partid sau din celălalt sau din celălalt, dar afectiv, fără o gândire clară cu privire la baze, cu privire la propuneri…

Greg Burke:

Mulțumim, Sfinte Părinte. Acum este Caroline Pigozzi, de la Paris Meci.

Caroline Pigozzi:

Sanctitate, bună seara. Această întrebare nu puteam să v-o adresez înainte. Mărturia față de istorie, după dumneavoastră, este mai importantă decât testamentul unui Papă? explic: Papa Wojtyła a lăsat în testamentul său ca să fie arse multe documente și multe scrisori care apoi s-au regăsit într-o carte: înseamnă că voința unui Papa oare nu este respectată? Voiam să știu ce părere aveți despre asta. Apoi, a doua întrebare este mai ușoară: aș vrea să știu prin ce minune dumneavoastră, care strângeți mâna la mii de persoane în fiecare săptămână, încă nu aveți o tendinită. Cum reușiți? Președintele Chirac strângea mâinile, el își pune un plasture…

Papa Francisc:

Eu încă nu simt tendinite… Prima întrebare. Dumneavoastră spuneți: un Papă care poruncește să fie arse hârtii, scrisori… acesta este dreptul oricărui bărbat și al oricărei femei, are dreptul să facă asta înainte de a muri.

Caroline Pigozzi:

Dar n-a fost respectat cu Papa Wojtyła… a exista cartea aceea…

Papa Francisc:

Ah, aia…Cine n-a respectat aia, va fi vinovat, nu știu, nu cunosc bine cazul. Dar orice persoană, când spune: „Asta trebuie să se distrugă”, este pentru că există ceva concret. Dar probabil este o copie în altă parte, și asta el nu știa… Dar este un drept al oricărei persoane să facă testamentul așa cum vrea.

Caroline Pigozzi:

Și al Papei, dar el n-a fost respectat.

Papa Francisc:

Testamentul atâtor oameni n-a fost respectat…

Caroline Pigozzi:

Dar Papa este mai important.

Papa Francisc:

Nu. Papa este un sărman păcătos, ca alții. Mulțumesc.

Greg Burke:

Papa a spus că este spațiu pentru încă o întrebare, însă nu este nimeni pe lista mea.

Între timp, aș vrea să spun că astăzi [la sfârșitul Liturghiei la Baku] a răspuns la o întrebare despre motivul pentru care face aceste călătorii în locuri unde sunt foarte puțini catolici și asta ne-a plăcut. Nici noi nu credem că pierdem timpul: facem aceste călătorii scurte dar intense. Însă, dacă dumneavoastră vreți să faceți una lungă și relaxantă, putem s-o facem și noi…

Papa Francisc:

Nu…

După prima călătorie, care a fost în Albania, mi-au spus: „De ce dumneavoastră ați ales să mergeți în Albania în prima călătorie în Europa? O țară care nu este din Uniunea Europeană?”. Apoi am mers la Sarajevo, în Bosnia Herțegovina, care nu este din Uniunea Europeană. Prima țară din Uniunea Europeană în care am mers a fost Grecia, Insula Lesbo: prima. A fost prima. De ce să fac călătorii în aceste țări? Aceste trei sunt caucaziene. Cei trei președinți au venit în Vatican ca să mă invite. Și cu forță. Și toți trei au o atitudine religioasă diferită: armenii sunt mândri – și asta fără a ofensa – mândri de „armenitatea” lor, au o istorie, și ei sunt creștini, marea majoritate, aproape toți sunt creștini apostolici, apoi creștini catolici și câțiva creștini evanghelici, puțini. Georgia este o țară creștină, total creștină, dar ortodoxă. Catolicii sunt puțini, un grup, dar sunt ordocși. În schimb Azerbaidjanul este o țară cred că 96-98% musulmană. Nu știu câți locuitori are, pentru că eu am spus două milioane, dar cred că sunt douăzeci…

[„Circa zece”]

Papa Francisc:

Circa zece, iată. Circa zece milioane. Catolicii sunt maxim 600: mititei. Și eu, de ce merg acolo? Pentru catolici, pentru a merge la periferia unei comunități catolice, care este chiar în periferie, este micuță. Și astăzi la Liturghie am spus că îmi amintea de comunitatea „periferică” din Ierusalim, închisă în cenacol, așteptându-l pe Duhul Sfânt, așteptând să poată crește, să poată ieși… Este mică. Nu este persecutată, nu, pentru că în Azerbaidjan există un mare respect religios, o mare libertate religioasă. Acest lucru este adevărat, l-am spus astăzi în discurs. Și aceste trei țări sunt țări periferice, ca Albania, Bosnia Herțegovina… Și eu v-am spus: realitatea se înțelege mai bine și se vede mai bine de la periferii decât de la centru. Și pentru aceasta aleg să merg acolo. Dar asta nu elimină posibilitatea de a merge într-o țară mare ca Portugalia, Franța, nu știu… Să vedem…

Multe mulțumiri pentru munca voastră. Acum odihniți-vă puțin. Este cină bună. Mulțumesc. Și rugați-vă pentru mine.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 02.10.2016
Publicarea pe acest sit: 03.10.2016
Etichete: , ,

Comments are closed