Conferința de presă a Papei la întoarcerea din Chile și Peru

Conferința de presă a Sfântului Părinte Papa Francisc
la întoarcerea din călătoria în Chile și Peru
21 ianuarie 2018

Greg Burke:

Sfinte Părinte, mulțumesc! Mulțumesc pentru timpul care ni-l dați, în această seară, după o călătorie lungă și intensă, uneori un pic caldă și umedă, însă o călătorie bogată în care dumneavoastră ați atins inima oamenilor, „santo Pueblo fiel de Dios”, cu un mesaj de pace și speranță. Dar dumneavoastră ați tratat și provocările pentru Biserica din Chile, pentru Biserica din Peru, precum și pentru cele două societăți, cu o atenție specială față de demnitatea umană, față de popoarele indigene și față de Amazonia. Mulțumesc pentru oportunitatea de a vă urma de aproape. Și acum să încercăm să aprofundăm un pic temele călătoriei.

Papa Francisc:

Bună seara. Mulțumesc pentru munca voastră. A fost o călătorie… nu știu cum se spune în italiană, dar în spaniolă se spune „pasterurizado”, cum se face cu laptele: se trece de la rece la cald, de la cald la rece, și noi am trecut din sudul Chilei, răcoros, acel peisaj foarte frumos, la deșert, la pădurea din Maldonado, apoi la Trujillo, marea, și apoi Lima: toate temperaturile și toate climele. Și asta obosește. Multe mulțumiri. Și acum, întrebările.

Greg Burke:

Avem întrebări din Peru și din Chile, pentru a începe. Îl avem pe Armando Canchanya.

Papa Francisc:

Să începem cu acelea despre călătorie, toți, și când se termină acestea, dacă lipsește ceva despre călătorie voi spune eu, și după aceea celelalte întrebări, dacă sunt.

Greg Burke:

Perfect. Armando Canchanya Alaya de la RPP din Peru.

Armando Canchanya Alaya, RPP, Peru:

Ce duceți cu dumneavoastră din această călătorie în Peru?

Papa Francisc:

Duc cu mine impresia despre un popor credincios care a trecut și trece prin multe dificultăți, dar are o credință care mă impresionează. Nu numai credința la Trujillo, unde evlavia populară este foarte bogată și foarte puternică, ci credința de pe străzi. Voi ați văzut ceea ce erau străzile: și nu numai la Lima, unde desigur se observă, dar și la Trujillo. Și la Puerto Maldonado mă gândeam să țin întâlnirea într-un loc ca acesta – și era o piață plină – și atunci când mergeam dintr-o parte în alta, și străzile. Adică, un popor care a ieșit pentru a exprima bucuria sa și credința sa. Este adevărat că voi aveți, așa cum am spus astăzi la amiază, că voi sunteți o țară făcută din sfinți [ensantada], sunteți poporul latinoamerican care are mai mulți sfinți. Și sfinți de înalt nivel: Toribiu, Roza, Martin, Ioan. Cred că aveți credința foarte coborâtă înlăuntrul vostru. Duc cu mine din Peru o impresie de bucurie, de credință, de speranță, de a merge din nou, și mai ales … mulți copii! Adică am văzut din nou acea imagine pe care am văzut-o în Filipine și în Columbia: tați și mame, la trecerea mea, care ridică pe copiii lor, și asta înseamnă viitor, înseamnă speranță, pentru că nimeni nu aduce pe lume copii dacă nu are speranță. Singurul lucru pe care vi-l cer este să vă îngrijiți de bogăție, nu numai aceea pe care o au bisericile și muzeele – operele de artă sunt geniale – nu numai aceea a istoriei sfințeniei și a suferințelor care v-au îmbogățit mult, ci această bogăție pe care am văzut-o în aceste zile.

Giovanni Hinojosa Navarro: „La Republica”

Problema corupției din Peru a implicat fie clasa politică fie unii membri ai Bisericii cu victimele lui Sodalicio de Vida Cristiana care așteaptă justiție. Ce părere aveți despre ambele cazuri?

Papa Francisc:

Bine, mai întâi problema corupției. N-aș ști să răspund istoric cu privire la progresul corupției sau istoric în alte locuri din lume. Știu că în unele țări din Europa este multă corupție, unele, nu toate. Da, în America Latină există atâtea focare de corupție. Acum este la modă să se vorbească despre cazul Odebrecht (societate braziliană în centrul acuzelor de corupție care-l implică și pe președintele peruan Paolo Kuczynsky, n.r.), de exemplu. Însă acesta este un fenomen care apare [botón de muestra]. Originea corupției este, aș spune că este păcatul strămoșesc care te duce la asta… Am scris o carte mică odată, foarte mică, numită Corrupción y pecado; și mesajul pe care-l iau din aceasta, din această carte, este „păcătos da, corupt nu”. Toți suntem păcătoși. Dar eu știu că noi toți, cei care suntem aici – și eu fac partea mea și cred gine că voi o faceți – când ne aflăm în offside (ofsaid), într-un păcat puternic: „Bine, acesta este rău, aici m-am comportat rău cu un prieten sau am furat, sau am făcut asta sau m-am drogat”, și atunci mă înfrânez și încerc să nu mai fac asta. De păcat nu mi-e frică, mi-e frică de corupție, deoarece corupția îți viciază sufletul și trupul; și un corupt este atât de sigur de sine însuși încât nu se poate întoarce înapoi. Adică, corupția este ca nisipurile mișcătoare din care vreți să ieșiți: și faci un pas și mergi înăuntru mai mult, înăuntru mai mult, și te-a înghițit. Este o mlaștină. Asta da, este distrugerea persoanei umane. Nu știu dacă am răspuns și dacă vreți să întrebați ceva mai mult despre corupție; după aceea trec la Asociație. În mod clar politicianul are multă putere. Și antreprenorul are multă putere. Un antreprenor care plătește jumătate din ceea ce se cuvine muncitorilor săi este un corupt, și o femeie de casă care este obișnuită și crede că este lucrul cel mai normal posibil să exploateze femeile care fac curățenie, fie cu salariul, fie cu modul de a gestiona, este o coruptă, deoarece consideră acest fapt ca normal. Odată, îmi amintesc de o conversație pe care am avut-o cu o persoană, un profesionist. Îmi spunea cum funcționau treburile. Tânăr, să fi avut 30 de ani. Îmi spunea că el trata personalul familial într-o manieră deloc nobilă, și menționa lucrurile pe care le făcea cu personalul familial. Eu i-am spus: „Dar dumneavoastră nu puteți face asta. Acesta este păcat”. „Părinte – mi-a spus el – să nu confruntăm acești oameni cu mine, acești oameni sunt acolo pentru aceea”. Și este ceea ce gândește traficantul sexual, traficantul de muncă sclavă: corupții. Și în Biserică, este corupție? Da.

Există cazuri de corupție în Biserică. În istoria Bisericii au fost mereu cazuri. Au fost mereu, pentru că bărbați și femei din Biserică au intrat în jocul corupției. Și asta îmi folosește ca punte pentru a vorbi despre Asociație. Asociația a început cu un caz al unei persoane care părea foarte virtuoasă, cu multe virtuți: a murit și investigându-se s-a descoperit că avea o viață dublă. Este cazul Asociației pe care eu îl cunosc. Dar asta în urmă cu douăzeci sau douăzeci și cinci de ani în urmă, și după o denunțare de abuz, nu numai sexual, ci de abuz de manipulare a conștiinței față de fondator. Procesul făcut împotriva fondatorului a ajuns la Sfântul Scaun, i-a fost aplicată o condamnare, nu a fost expulzat din Asociație, dar trăiește singur, asistat de o persoană. Se declară nevinovat cu privire la dovezile prezentate la proces și a făcut apel la Signatura Apostolică, deci curtea supremă de justiție a Vaticanului. Cauza este în apel. Din câte știu, [sentința] va ieși în mai puțin de o lună. Procesul durează de un an. În mai puțin de o lună va ieși. Dar ce s-a întâmplat acum? Acel proces a fost ocazie și pentru alte victime ale acelei persoane să facă denunț atât în sediu civil cât și ecleziastic. Așadar, dacă Signatura Apostolică pune capăt acestui prim proces – pentru sau împotrivă – de acum nu are sens, pentru că asupra acelui om, acum da, există lucruri foarte grave asupra cărora se va pronunța justiția, dar sunt diferite cazuri grave, și a intervenit justiția civilă, lucru care în aceste cazuri de abuzuri este mereu bine, pentru că este un drept – și cred că situația devine defavorabilă pentru fondator. Pe de altă parte, nu era o situație personală numai, acolo erau alte lucruri neclare. Așadar, în urmă cu aproape doi ani, am trimis un vizitator în Asociație, pe cardinalul Tobin, episcop de Newark. Cardinalul Tobin face vizita; descoperă lucruri pe care nu le înțelege sau care nu sunt clare; numește doi verificatori economici și acesta este al treilea abuz care se rotea în jurul fondatorului: traficuri economice. Și după un studiu recomandă să se „comisarieze” (înlocuirea conducătorilor cu un comisar) Asociația. A venit scrisoarea sa în urmă cu patru săptămâni, s-a studiat cazul și în urmă cu două săptămâni a fost numit un comisar. Dacă actualmente Asociația este „comisariată” de Sfântul Scaun este pentru toate acestea. Un caz asemănător – aș spune în noile proceduri, nu în acuze – este cel al Legionarilor și deja a fost rezolvat la timpul său de papa Benedict al XVI-lea, care în asta a fost foarte ferm și foarte puternic. Benedict nu tolera acele lucruri. Și eu am învățat de la el să nu le tolerez nici eu. Nu știu dacă ți-am răspuns. Adică, statul juridic actual al Asociației este „comisarierea” și în același timp continuă vizita apostolică.

Juan Pablo Iglesias Mori, „la Tercera”:

În primul discurs din Chile ați fost foarte dur împotriva abuzurilor. Dumneavoastră ați vorbit de „rușine” și de a înțelege durerea victimelor. Însă în declarațiile următoare referitoare la cazul episcopului Barros, de ce ați crezut mai mult în mărturia acestuia din urmă decât în cea a victimelor?

Papa Francisc:

Înțeleg întrebarea. Despre Barros am făcut o declarație, nu declarații: una singură. Am vorbit în Chile, și asta a fost la Iquique, la sfârșit. În Chile am vorbit de două ori despre abuzuri: cu multă putere în fața guvernului, care însemna a vorbi în fața patriei, și în catedrală cu preoții. Discursul pe care l-am făcut preoților este ceea ce simt mai profund cu privire la acest caz. Voi știți că a început papa Benedict cu toleranța zero, și după aproape cinci ani de pontificat n-am semnat nicio cerere de iertare. Procesele sunt așa: intră în Congregația pentru Doctrina Credinței și Congregația pronunță sentința. În cazurile de înlăturare din starea clericală procesul în prima instanță este definitiv; persoana care este condamnată are dreptul să facă apel. Există un tribunal de apel de a doua instanță. Tribunalul de apel știe că dacă există dovezi clare de abuz, nu există spațiu pentru ale; nu se face apel, pentru ceea ce se poate face apel sunt procedurile: defecte în proceduri, iregularități, atunci acolo trebuie să se dea sau să se revizuiască sentința, ca la orice proces, nu-i așa? Dacă a doua instanță o confirmă pe prima, singura cale de ieșire este să se apeleze la papa cerând iertarea. Eu, în cinci ani, am primit – nu-mi amintesc numărul – 20 sau 25 de cazuri de cereri de iertare care au avut curajul de a cere. N-am semnat niciuna. Numai într-un caz, care nu era cerere de iertare și discutarea unei sentințe juridice, în primul an al meu de pontificat, și m-am trezit cu două sentințe. Una foarte serioasă care provenea de la dieceză și alta dată de Congregația pentru Doctrina Credinței. Cea a congregației era cea mai dură, cea care provenea dela dieceză era foarte serioasă, foarte atentă și foarte condiționată. Adică, având aceste condiții: trebuie să aștepți un pic și să vezi, adică nu închidea cazul. Așa cum trebuie făcut în jurisprudența bună, mereu în favoarea celui vinovat, am optat pentru cea mai ușoară, cu condițiile. După doi ani, a fost evaluat că acele condiții nu erau satisfăcute, deci am lăsat să fie aplicată cealaltă. Este unicul caz în care m-am îndoit, dar pentru că erau două sentințe și exista un principiu juridic: in dubio pro reo, corect? Și după aceea am optat pentru aceea. Aceasta este poziția mea. Acum cazul episcopului Barros. A fost un caz care am cerut să fie studiat, investigat, să se lucreze mult, și realmente nu există elemente evidente – folosesc termenul „elemente evidente”, pentru că mai târziu voi vorbi despre probe – nu există elemente evidente de vinovăție și pare cu adevărat că nu se vor găsi, pentru că există o coerență într-un alt sens. Deci pe baza acestui fapt de a nu avea elemente evidente aplic principiul juridic de bază în orice tribunal: nemo malus nisi probetur, nimeni nu este vinovat până la proba contrarie. Și aici a fost cuvântul „probă”, care cred că este acela care mi-a făcut o glumă urâtă. Intram și o jurnalistă din Iquique mă întreabă: „Noi în Chile avem marea problemă a episcopului Barros, ce părere aveți?”. Cred că acestea erau cuvintele pe care le-am spus, dar mai întâi m-am gândit: răspund sau nu răspund? Mi-am spus să răspund. Pentru ce motiv? Pentru că Barros a fost episcop de Iquique și o credincioasă a sa îmi cerea asta. Are drept la un răspuns. Și am spus: „În ziua în care voi avea o probă, voi vorbi”. Cred că am spus „nu am probe”; cred, dar nu-mi amintesc. Însă a fost înregistrat, poți să găsești. Eu aș vorbi despre elemente evidente și, desigur, știu că există mulți oameni abuzați care nu pot să aducă o probă, nu o au. Și n-o pot avea. Sau uneori o au, dar rușinea îi blochează și suferă în tăcere. Drama celor abuzați este teribilă, este teribilă. A trebuit să mă ocup în urmă cu două luni de o femeie abuzată în urmă cu patruzeci de ani, patruzeci! Căsătorită și cu trei copii. Acea femeie nu primea împărtășania din acea perioadă, pentru că în mâna preotului vedea mâna abuzatorului. Nu se putea apropia. Și era credincioasă, era catolică. Nu putea. Așadar cuvântul „probă” nu era cel mai bun pentru a mă apropia de o inimă îndurerată; eu aș spune mai degrabă „elemente evidente”. În cazul lui Barros, s-a studiat, s-a restudiat și nu există elemente evidente, și e ceea ce intenționam să spun: nu am elemente evidente pentru a condamna. Și acolo, dacă aș condamna fără elemente evidente sau fără certitudine morală, aș comite eu un delict ca judecător rău. Dar mai este un alt lucru pe care vreau să-l spun în plus. Înțelegi italiana? Voi explica în italiană. Unul dintre voi s-a apropiat de mine și mi-a spus: „ați văzut scrisoarea care a apărut?”, și mi-a arătat o scrisoare pe care eu o scrisesem în urmă cu câțiva ani, când a început problema lui Barros. Trebuie să explic scrisoarea aceea pentru că este în favoarea prudenței cu care a fost gestionată problema Barros. Acea scrisoare nu este relatarea unui fapt punctual; acea scrisoare este relatarea a mai mult sau mai puțin de zece sau douăsprezece luni. Când a izbucnit scandalul Karadima, un bărbat al cărui scandal îl cunoaștem cu toții, s-a început să se vadă câți preoți formați de Karadima au fost abuzați sau au fost abuzatori. Există în Chile patru episcopi pe care Karadima i-a trimis în seminar. Unele persoane din Conferința episcopală au sugerat ca acești episcopi – trei, pentru că al patrulea era foarte bolnav și nu avea o funcție diecezană, dar trei aveau o funcție diecezană – dacă acești episcopi n-ar fi mai bine ca să renunțe, să-și dea demisia, să-și ia un an sabatic, și apoi, după ce a trecut furtuna, pentru a evita acuze, pentru că sunt episcopi buni. Ca Barros: Barros avea atunci deja douăzeci de ani de episcopat. Urma să termine mandatul său de ordinariu militar, pentru că el a fost mai înainte auxiliar la Valparaíso, apoi episcop de Iquique și apoi ordinariu militar timp de aproape zece ani. Spune [scrisoarea]: „Să-i cerem demisia, poate explicându-i”; și el cu generozitate și-a dat demisia. A venit la Roma și eu am spus: „Nu. Nu se joacă așa. Pentru că asta însemna să admit o vinovăție prealabilă. În orice caz, dacă există vinovați, se investighează”. Și am respins demisia. Acestea sunt cele zece luni din acea scrisoare. Apoi, când a fost numit [la Osorno], a mers înainte toată această mișcare de protest, și el mi-a prezentat demisia pentru a doua oară. Am spus: „Nu, tu mergi!”. Am vorbit îndelung cu el, alții au vorbit îndelung cu el: „Tu mergi!”. Și voi știți ce s-a întâmplat acolo în ziua luării în posesie canonică și toate acestea. S-a continuat să se investigheze despre Barros: nu apar elementele evidente. Pentru aceasta, este ceea ce eu am voit să spun. Nu pot să-l condamn, pentru că nu am elemente evidente; dar și eu sunt convins că este nevinovat. Trec la un al treilea punct; cel al scrisorii l-am explicat clar, așa cum a fost; trec la un al treilea punct: ce simt cei abuzați. Despre asta trebuie să cer scuze, deoarece cuvântul „probă” a rănit, a rănit atâția abuzați. „

pe mulți dintre ei. „Oare trebuie să merg ca să caut un certificat despre asta, sau să fac aia?”. Nu. Este un cuvânt de traducere a principiului legal și a rănit, și le cer iertare dacă i-am rănit fără să-mi dau seama, dar este o rană făcută fără să vreau asta. Și mie acest lucru îmi provoacă atâta durere, pentru că eu îi primesc, și în Chile am primit doi, care se știu; și au fost alții mai în ascuns. În Peru, nu. Însă în fiecare călătorie există mereu vreo posibilitate. Au fost publicate cele din Filadelfia, celelalte, două, trei, au fost publicate; alte cazuri nu s-au publicat. Știu cât suferă. A auzi că papa le spune în față „aduceți-mi o scrisoare cu dovada”, este o palmă. Și acum eu îmi dau seama că exprimarea mea n-a fost fericită, pentru că nu m-am gândit la asta. Și înțeleg – cum scrie Petru într-una din scrisorile sale – incendiul care s-a provocat. Asta e ceea ce pot să-ți spun cu sinceritate. Barros va rămâne acolo dacă eu nu găsesc modul de a-l condamna. Eu nu pot să-l condamn dacă nu am – nu spun probe – elemente evidente. Și există atâtea moduri pentru a ajunge la un element evident. Clar? Foarte bine. Îmi spun că turbulența lui Barros și a Asociației, avem una meteorologică. Eu aș rămâne aici. Dacă voi nu aveți dificultăți, vom face fără să ne privim, așezați, pentru a nu pierde timp: pentru că după aceea vine cina și ne taie conferința de presă. Spun că îngerii nu au coloană vertebrală: să vedem. Eu voi rămâne în picioare dacă nu se mișcă; dacă se mișcă, voi continua așezat.

Matilde Burgos, „CNN/Chile”:

Despre cazul Barros: de ce pentru dumneavoastră mărturia unei victime nu este un element evident? Și după aceea: cui i se atribuie faptul că vizita în Chile este considerată ca un eșec de credincioși și un eșec al Bisericii care apare mai dezbinată?

Papa Francisc:

Mărturia victimelor este întotdeauna un element evident. Mereu. În cazul lui Barros nu există: nu există elemente evidente. A început probabil cu acea decizie rea a demiterii și s-a început acuzarea lui. Dar nu există elemente evidente de abuz.

Matilde Burgos:

Că a acoperit abuzurile?

Papa Francisc:

Da, da, de a acoperi, este tot un abuz. Adică, a ascunde un abuz este un abuz. Nu există elemente evidente. Dacă în mod onest cred că este așa. Eu în acest moment nu cred că este așa pentru că nu există, dar am inima deschisă ca să primesc astfel de elemente evidente. Și celălalt lucru, despre Chile, este o legendă. Eu din Chile mă întorc fericit. Nu mă așteptam la așa mulți oameni pe stradă – n-am plătit intrarea, eh? Aceste persoane n-au fost plătite sau aduse în autocare – spontaneitatea exprimării chiliene a fost foarte puternică; și la Iquique, unde credeam că va fi ceva foarte mic, pentru că Iquique este în deșert. Voi ați văzut câți oameni erau. În sud același lucru. Și străzile din Santiago vorbeau de la sine. În asta cred că responsabilitatea celui care informează este aceea de a merge la faptele concrete. Și după aceea poporul dezbinat? Nu știu de unde vine. Este prima dată că aud asta. Probabil că acest caz al lui Barros este cel care a creat asta, dar situându-l în realitatea sa ar putea să fie pentru asta. Însă impresia pe care am avut-o a fost foarte mare și gratificatoare, și foarte puternică. Apoi aș vrea să mă întorc – măcar un moment – la ceea ce m-a înduioșat mai mult în Chile, dar înainte de a trece la alte teme dacă avem timp.

Andrea Tornielli, „La Stampa”:

Sanctitate, voiam să vorbesc despre ceea ce ați spus în Amazonia, pentru că în discurs era nu numai amenințarea reprezentată de marile grupuri economice ci și cea – ba chiar dumneavoastră ați vorbit despre „perversiunea” – anumitor politici ambientaliste care ajung să sufoce viața persoanelor. Așadar, există un ambientalism care este împotriva omului?

Papa Francisc:

Da. Eu n-aș putea în acest moment să descriu bine, dar acea protejare a pădurii pentru a salva unele triburi care după aceea au rămas afară și pădurea s-a terminat prin exploatare. Însă realitatea concretă a acestui caz este în statisticile zonei. Acolo cred că tu vei găsi cu siguranță datele precise. Este un fenomen că pentru a păstra mediul se ajunge să se izoleze: au rămas izolați de un progres real; un fenomen care a avut loc acolo, în acea zonă, și în informațiile pe care l-au trimis pentru a pregăti călătoria eu am studiat asta. Mulțumesc.

Aura Vistas Miguel, „Rádio Renascença”:

Cu privire la căsătoriadin avion. De acum înainte, ce ați spune parohilor, episcopilor, când logodnicii vin să ceară să se căsătorească oriunde, plajă, parcuri, nave, avioane?

Papa Francisc:

Dumneavoastră vă imaginați: croazieră cu căsătorie! Asta ar fi… Unul dintre voi mi-a spus că eu sunt nebun să fac aceste lucruri. Treaba a fost simplă. Domnul, bărbatul, era în zborul precedent, ea nu era. Și am vorbit cu el. După aceea, mi-am dat seama că m-a sondat: a vorbit despre viață, despre ce gândeam eu despre viață, despre viața de familie, vorbea, am avut o discuție frumoasă. După aceea, ziua următoare, erau amândoi și când am făcut fotografiile, ei mi-au spus asta: „Noi urma să ne căsătorim în biserică, am fost căsătoriți cu ritul civil, dar în ziua dinainte – se vede că erau dintr-un oraș mic – biserica s-a dărâmat datorită cutremurului și n-a fost căsătoria”. Asta în urmă cu zece ani, poate opt: în 2010 a fost cutremurul, în urmă cu opt ani. „Da, o facem mâine, poimâine. Așa e viața, apoi vine o fiică, apoi altă fiică. Dar noi am avem mereu asta în inimă: noi nu suntem căsătoriți”. Eu i-am interogat un pic și răspunsurile erau clare: „Pentru toată viața”. „Și cum știți aceste lucruri? Mai țineți minte catehismul?”. „Nu, noi am făcut cursurile prematrimoniale pentru acel timp”. Erau pregătiți. Parohilor să le spuneți că aceștia erau pregătiți și eu am considerat că erau pregătiți. Mi-au cerut asta: sacramentele sunt pentru persoanele umane. Toate condițiile erau clare. De ce să nu facem astăzi ceea ce se poate face astăzi și să nu amânăm pe mâine, o zi de mâine care poate avea să fie peste alți zece, opt ani? Acesta este răspunsul. Am considerat că erau pregătiți, că știau ceea ce făceau. Fiecare dintre ei s-a pregătit înaintea Domnului, cu sacramentul pocăinței, și apoi i-am căsătorit. Și când au ajuns aici totul era terminat. Mi-au spus că spuseseră cuiva dintre voi: „Mergem la papa să-i cerem ca să ne căsătorească”. Nu știu dacă este adevărat sau nu că aveau intenția aceea. Așa s-a întâmplat. Dar se poate spune parohilor că papa i-a interogat bine; și apoi când mi-au spus că au făcut cursul. Dar erau conștienți, erau conștienți că erau în situație iregulară. Mulțumesc.

Nicole Winfield, „Associated Press”:

Cuvintele cardinalului O’Malley au făcut să se înțeleagă durerea victimelor abuzurilor? Și după aceea: expirarea mandatului primilor membri ai comisiei pentru protecția minorilor, condusă de cardinalul O’Malley, pare pentru unii că este semn al unei non-priorități date temei

Papa Francisc:

Am înțeles, am înțeles. Cardinalul O’Malley, eu am văzut declarația cardinalului O’Malley; am spus și: „papa a apărat mereu [victimele], papa are toleranță zero”. Cu această expresie nefericită, s-a întâmplat ceea ce dumneavoastră ați spus, și asta mă face să mă gândesc la efectul cuvântului „probă”… Calomnie: da, unul care spune cu tenacitate fără a avea elemente evidente, că dumneavoastră ați făcut asta, că acesta a făcut asta, aceasta este calomnie. Dacă eu spun: „Dumneavoastră ați furat”. „Nu, eu nu am furat”, „Dumneavoastră ați furat, ați furat”, eu calomniez, pentru că nu am elemente evidente. [Winfield replică vorbind despre victime]. Dar eu n-am auzit nicio victimă a lui Barros. Nu au venit, nu au dat elemente evidente pentru proces. Este un pic vag asta, este un lucru care nu se poate lua. Dumneavoastră, cu bunăvoință, îmi spuneți că sunt victime, dar eu nu le-am văzut pentru că nu s-au prezentat. Este adevărat că Barros era din grupul tinerilor acolo, Barros a intrat în seminar nu știu când, dar astăzi are 24 sau 23 de ani ca episcop, poate că avea 15 ani de preoție. De atâția ani, a intrat foarte tânăr. El spune că n-a văzut. Era din grup, dar după aceea a mers pe alt drum. În asta trebuie să fim clari: unul care acuză fără elemente evidente, cu tenacitate, asta este calomnie. Însă dacă vine o persoană și îmi dă elemente evidente, eu sunt primul care îl ascult. Trebuie să fim corecți în asta, foarte corecți. Eu m-am gândit la ceea ce a spus cardinalul O’Malley, îi mulțumesc pentru declarație deoarece a fost foarte corectă, a spus tot ceea ce eu am făcut și fac și ceea ce face Biserica, și apoi a spus despre durerea victimelor, nu din acest caz, în general. Pentru că, așa cum am spus la început, există atâtea victime care nu sunt capabile, de rușine, din orice alt motiv, să aducă un document, o mărturie. Asta este. Și a doua întrebare pe care mi-o adresați dumneavoastră? Comisia. Comisia, da, era numită pentru trei ani, cred. A expirat; s-a studiat noua comisie și ei, comisia însăși, a decis să reînnoiască mandatul pentru o parte și pentru o altă parte să numească noi [membri]. Marți, înainte de plecare – de plecare în această călătorie -, a venit lista comisiei definitive și acum urmează itinerarul normal din Curie. Erau unele observații despre unii care trebuie clarificate, deoarece pentru cei noi, pentru persoanele noi, se studiază curriculum-ul, așa cum a făcut. Existau două observații care trebuiau clarificate. Însă despre asta cardinalul O’Malley a lucrat bine, comisia a lucrat așa cum trebuie. Nu, nu, vă rog, să nu credeți că… Timpii sunt timpii normali ai unei numiri de acest gen.

Catherine Marciano, AFP:

Sanctitate, unul dintre scopurile Bisericii este să lupte împotriva sărăciei. Chile în douăzeci de ani a scăzut nivelul de sărăcie de la 40 la sută la 11 la sută. Este rezultatul unei politici liberale? Și cu privire la cardinalul Rodríguez Maradiaga… Ce părere aveți despre banii care se referă la el?

Papa Francisc:

Despre cardinalul Maradiaga, nu este despre călătorie, dar răspund. El a făcut un material video și eu spun ceea ce a spus el. Cu privire la liberalism, eu aș spune că trebuie să studiem bine cazurile de politică liberală. Există alte țări din America Latină cu politici liberale care au dus țara la o sărăcie mai mare. Acolo n-aș ști ce să răspund pentru că nu sunt tehnician în asta, însă, în general, o politică liberală care nu implică întregul popor este selectivă și duce în jos. Dar este o regulă generală, cazul din Chile într-adevăr nu-l cunosc așa încât să pot răspunde. Dar vedem că în alte țări din America Latină asta duce mereu în jos. Cu privire la călătorie, eu aș vrea să spun ceva ce m-a emoționat mult. Închisoarea pentru femei: eu aveam inima acolo. Eu mereu sunt foarte sensibil față de închisoare și față de cei închiși și întotdeauna, când merg într-o închisoare, mă întreb: de ce ei și nu eu? A vedea aceste femei, a vedea creativitatea acestor femei, capacitatea de a se schimba și de a voi să-și schimbe viața, să se reinsereze în societate cu forța Evangheliei. Unul dintre voi mi-a spus: „Am văzut bucuria Evangheliei”. M-a emoționat asta, într-adevăr eram foarte emoționat la întâlnirea aceea. Este unul dintre lucrurile cele mai frumoase din călătorie. Apoi, la Puerto Maldonado, acea întâlnire cu aborigenii, să lăsăm deoparte pentru că este clar că e emoționant, înseamnă a da un semn lumii. Ziua aceea a fost prima reuniune a comisiei pre-sinodale a Sinodului pentru Amazonia care va fi în 2019. Dar am fost înduioșat de Hogar [El] Principito: a vedea acești copii, majoritatea abandonați, acei băieți și acele fete care au reușit, cu educația, să meargă înainte. Sunt profesioniști, acolo. Asta m-a înduioșat mult. Lucrările care le duc în sus o persoană, precum și lucrurile despre care am vorbit mai înainte duc persoana în jos. Asta m-a înduioșat mult din călătorie. Și după aceea, căldura oamenilor. Astăzi aici era de necrezut, asta era la Lima! De necrezut! Căldura oamenilor… Eu spun: acest popor are credință și această credință mi-o contagiază, și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Și vă mulțumesc vouă pentru lucrul care vă așteaptă pentru a face articolele și știrile pe care trebuie să le faceți. Mulțumesc pentru răbdare și mulțumesc pentru că ați făcut întrebările exacte. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 23.01.2018
Publicarea pe acest sit: 21.01.2018
Etichete: , ,

Comments are closed