Circulara IPS György Jakubinyi la sărbătoarea Sfintei fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu

Circulara IPS Dr. Jakubinyi György
la sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu

Lăudat să fie Isus Christos!

Iubiți enoriași și frați în Christos!

Prin harul lui Dumnezeu salutăm a treia oară Noul An al celui de-al treilea Mileniu Creștin. Este o sărbătoare destul de încărcată deoarece, inițial a fost sărbătoarea circumciziei Domnului Isus și a Sfântului Nume al lui Isus. După legea Vechiului Testament băieții erau acceptați în comunitatea lui Avram în a opta lor zi de viață și li se dădea un nume. În timp, aceasta a devenit sărbătoarea Preafericitei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, pentru că, dintre oameni, Fecioara Maria are cel mai important rol în opera Mântuirii noastre. Este sărbătoare de poruncă pentru că aparține Sărbătorilor Crăciunului. În zilele noastre, papa Paul al VI-lea a declarat ziua de Anul Nou drept Zi Mondială a Păcii. Toate acestea sunt interdependente deoarece, o cinstire reală a Maicii Domnului conduce la Domnul Isus Christos, iar pacea reală doar El o poate dărui lumii.

Întâi ianuarie este de fapt Anul Nou calendaristic, după modelul roman antic, dar la creștini Anul Nou debuta și altfel: era o vreme când noul an începea de Crăciun sau de Bunavestire. La creștinii orientali-bizantini – noul an, atât calendaristic cât și eclesiastic, debuta la întâi (1) septembrie.

Acest Nou An eclesiastic și calendaristic – are încă o semnificație, unică. Sfântul Părinte, papa Ioan Paul al II-lea, în scrisoarea apostolică Rosarium Virginis Mariae emisă la 16 octombrie 2002, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a alegerii sale ca papă, a dispus ca perioada octombrie 2002 – octombrie 2003 să fie Anul Rosariului. Totodată, pe lângă misterele de bucurie, de durere și de slavă, a introdus și rugăciunea tainelor luminii, care se referă la activitatea Domnului Isus. Sfântul Părinte a vrut ca în cel de-al 25-lea an al papalității sale să ne îndreptăm, împreună cu el, către Isus Christos prin rosariul Preafericitei Fecioare.

Începem deci Anul Nou calendaristic prin a medita asupra legăturii dintre misterele rosariului și viața noastră creștinească.

1. Misterelor de bucurie le sunt dedicate zile de sărbătoare, exceptându-l pe ultimul: Bunavestire, Vizita Sfintei fecoare Maria, Crăciunul, Întâmpinarea Domnului. Numai găsirea Domnului isus nu are dedicată o zi de sărbătoare, deși evangelia din Duminica Sfintei treimi reflectă acest eveniment. În aceste mistere, ca de altfel în întreg Rosariul, Domnul Isus este personajul principal, dar cu participarea nemijlocită a Fecioarei Maria. Misterele de bucurie exprimă bucuria că a sosit vremea mântuirii noastre, Mântuitorul s-a născut.

Să mulțumim lui DUMNEZEU pentru toate acele evenimente fericite cu care ne-a bucurat poporul, familiile și propria persoană. Nu există om în suferință în viața căruia să nu fie și misterele de bucurie, doar că acestea trebuiesc recunoscute. Dacă vom trăi conform celei mai importante porunci a lui Christos, Iubirea, atunci bucuria, fericirea va fi prezentă în viața personală a fiecăruia, în familiile și în parohiile noastre. Dumnezeu însuși este Iubirea (1 Ioan 4,8).

2. Și misterelor luminii le sunt dedicate zile de sărbătoare, mai puțin vestirea Împărăției lui Dumnezeu: la sărbătoarea botezului Domnului și la Bobotează ne gândim și la nunta din Canna; la sărbătoarea Schimbării la față a Domnului și în Joia Sfântă ne gândim la seara Întemeierii Sfintei Eucharistii.

În misterele luminii nu apare numele Fecioarei Maria, dar ea este întotdeauna prezentă, în plan secundar. Aceste mistere cuprind activitatea Domnului Isus. Prin vestirea Împărăției lui Dumnezeu – perioada de activitate – a devenit Christos lumina luminii, ca să ne lumineze întunericul. (Ioan 1,9-13; 3,19)

Și în anii trecuți am putut observa că împărăția lui DUMNEZEU, este deja în noi, este deja printre noi (Luca 17,21). Prezența Providenței în viața noastră este un mister, dar omul credincios recunoaște Mâna Tatălui Ceresc în cele mai mici, mai neînsemnate evenimente. Nu există întâmplător în viața noastră, există doar providență.

Uneori, poate doar pentru câteva momente, după o spovadă bună, după împărtășanie, în minutele de rugăciune profundă, trăim fericirea de pe muntele Tabor: Doamne, e bine pentru noi să fim aici! (Matei 17,4)

Din aceste experiențe spirituale să adunăm putere pentru griul cotidian, pentru că, și în calendar, abia după șase zile lucrătoare urmează Duminica.

3. Misterelor de durere nu le sunt dedicate zile de sărbătorire, dar asupra fiecăruia medităm în Săptămâna Patimilor (PASSIO). Povestirea suferinței Domnului Isus este punctul culminant al durerii noastre creștinești. Maica îndurerată este inseparabilă la calea Crucii Fiului Său, dar misterele durerii nu o amintesc. Centrul este întotdeauna Isus, cu suferința sa mântuitoare.

În acest sens, chiar nu ne e greu să ne amintim ocaziile în care ne-am identificat cu Crucea lui Isus. Domnul Isus nu a promis celor ce Îl urmează un rai pe pământ lipsit de suferință, a promis însă că, „.. dacă cineva vrea să vină după mine să se nege pe sine, să-și ia crucea și așa să mă urmeze… Jugul meu e dulce, povara mea e ușoară!” (Matei 16,24 ;11,30)

Măcar noi, creștinii să nu ne provocăm suferință și durere unii altora. Există îndeajuns necazuri, boli nenorociri independente de noi, dar – cu harul lui Christos – trebuie să le îndurerăm.

Cu cât mai fericită ar fi viața noastră personală, a familiei și a societății dacă, fiecare dintre noi ar vrea să îi facă fericiți pe ceilalți.

4. În final, misterele de slavă ne orientează privirea către cer. „Patria noastră este în ceruri. De acolo ne așteptăm Mântuitorul: pe Domnul Isus Christos.” (Filipeni 3,20)

Și misterele de slavă au dedicate zile de sărbătorire: duminica Paștelui, Înălțarea Domnului; Rusaliile, adică venirea (coborârea) Domnului Sfânt; Adormirea Maicii Domnului și ziua de aniversare a reginei Fecioară Maria. Și în misterele de slavă este permanent prezentă Maria, dar ultimele două se referă explicit la Ea.

Misterele de slavă dau înțeles vieții noastre ca oameni pentru că, „.. dacă Christos nu a înviat, în zadar este propovăduirea noastră și zadarnică este și credința voastră.” (1 Corinteni 15,14)

Învierea lui Christos este baza credinței noastre creștine pentru că, prin Sfânta Cruce și Învierea Sa ne-a mântuit pe noi. În slava cerească există doar două trupuri umane preaslăvite: cel al lui Dumnezeu – Omul Înviat și cel ridicat la cer al Sfintei sale Mame.

Să cântăm împreună cu toată Biserica:

„Christos a înviat! Să înceteze supărarea!
Urmați-l, așteptați Învierea! Christos a înviat!”

Deja aici, pe pământ, viața creștinească este anticiparea fericirii veșnice în Duhul Sfânt, la exemplul și mijlocirea Fecioarei.

Asta ne învață cele patru coroane ale rosariului. Să îi urmăm învățătura în noul an.

Vă doresc un An Nou binecuvântat și plin cu harul lui Dumnezeu, întru înnoirea vieții noastre creștine în spiritul conciliului, în rostirea consecventă a rosariului.

Alba Iulia, 1 Ianuarie 2003, la sărbătoarea Sfintei fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu.

Arhiepiscop,
Dr. Jakubinyi György

Autor: IPS Gyorgy Jakubinyi
Copyright: Catholica.ro
Publicarea în original: 18.12.2002
Publicarea pe acest sit: 18.12.2002
Etichete:

Lasă un răspuns