Căsătoria creştină şi familia

Scrisoare pastorală

Căsătoria creștină și familia

„Misterul acesta este mare” (Ef 4,32)

Către toți confrații întru preoție, către toate sufletele consacrate,
către familiile creștine, către tineri și tinere,

„Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă” (Mt 19,6).

Între marile valori pe care ni le-a încredințat Dumnezeu este și familia, când de la început Părintele ceresc l-a creat pe om bărbat și femeie, așa cum ne relatează cartea Genezei: „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu: bărbat și femeie i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat și le-a zis: creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l” (Gen 1,27). Un adevăr fundamental, o instituție divină asupra căreia se îndreaptă însuși Isus, spunând: „Nu ați citit cum Creatorul i-a creat dintru început bărbat și femeie și a zis: pentru aceea omul va părăsi tată și mamă și se va alipi de femeia sa, iar amândoi vor deveni un singur trup. Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Prin urmare ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă” (Mt 19,4-6). Hotărârea lui Dumnezeu Tatăl rămâne în fața lui Isus un lucru sacru pe care nimeni n-are voie să-l atingă, să-l distrugă.

Isus însuși sfințește această instituție născându-se și crescând în atmosfera familiei din Nazaret. Biserica, fidelă față de voința Părintelui ceresc și atentă la învățătura lui Cristos transmisă prin apostoli, a prezentat fără încetare sacramentul Căsătoriei ca pe o valoare fundamentală și ca pe o instituție înscrisă în planul veșnic al lui Dumnezeu și de neînlocuit.

Catehismul Bisericii Catolice, inspirându-se din învățătura biblică și a întregii tradiții, preluând cele mai noi precizări ale Conciliului Vatican II, notează în termeni clari și convingători: „Căsătoria, comunitate intimă de viață și de iubire conjugală, a fost întemeiată de Creator și înzestrată de el cu legi proprii. Dumnezeu însuși este autorul căsătoriei (GS 48, §1). Vocația la căsătorie este înscrisă în însăși natura bărbatului și a femeii, așa cum a ieșit din mâna Creatorului. Căsătoria nu este o instituție pur omenească, în ciuda numeroaselor variații pe care le-a putut suferi în cursul veacurilor în diferite culturi, structuri sociale și atitudini spirituale” (CBC 1603). Căsătoria, așadar, intră în orânduirea divină ca o piatră de căpătâi a creației, ca un climat fericit al iubirii, ca un leagăn al vieții și ca o școală a armoniei și societății fericite.

Căsătoria, care exprimă cel mai bine sensul și rolul familiei, este cadrul natural în ordinea creației prin care întreaga familie umană crește și se desăvârșește, făcând ca iubirea pe care Dumnezeu a sădit-o în inima omului să fie rodnică și motiv de adevărată fericire.

Considerată celula societății de legislația civilă, ea trebuie să-și păstreze neîntinat locul și rolul în construcția firească a societății și necesită o ocrotire sfântă și serioasă din partea tuturor componentelor ei, atât din domeniu privat cât mai ales din domeniu public.

În această ordine de idei, Biserica a înțeles și înțelege să ia mereu apărarea familiei întemeiată prin căsătorie.

Întrebări și noi responsabilități la început de mileniu

În scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte, Sfântul Părinte atrage atenția lumii întregi asupra unor priorități în cadrul pastorației ce trebuie desfășurată în fiecare dieceză. Când vorbește despre diversitatea vocațiilor și rolul pe care trebuie să-l aibă fiecare persoană în mărturia iubirii, Sfântul Părinte spune: „O atenție specială trebuie acordată pastorației familiei, mult mai necesară într-un moment istoric ca acela de azi, care înregistrează o criză răspândită și radicală a acestei instituții fundamentale.

În viziunea creștină despre căsătorie, relația dintre bărbat femeie – relație reciprocă și totală, unică și indisolubilă – răspunde planului originar al lui Dumnezeu, umbrit în istorie de „împietrirea inimii”, dar pe care Cristos a venit să-l reinstaureze în splendoarea sa originară, dezvăluind ceea ce Dumnezeu a voit încă de la început (Mt 19,8). Prin căsătorie, ridicată la demnitatea de sacrament, este exprimat apoi „marele mister” al iubirii sponsale a lui Cristos pentru Biserica sa” (cf. Ef 5,32).

Văzută astfel și considerată în valoarea ei, căsătoria este o comoară, amenințată mereu să fie pierdută, umbrită sau neglijată printre marile valuri ale secularismului, materialismului și indiferentismului, ce s-au abătut și se abat asupra lumii de astăzi.

Noile ideologii care par să domine lumea, și mai ales noile structuri laice din diferite țări și continente, nu numai că minimalizează rolul primordial al familiei, dar îl subordonează intereselor efemere și materialiste ale omului și societății. Mulți compară și tratează astăzi căsătoria ca un simplu contract între două persoane – care este supus legislației total liberale. Divorțurile și separările nu mai reprezintă decât o simplă formalitate la îndemâna oricui și fără mari eforturi și cheltuieli; avortul și toate mijloacele anticoncepționale sunt nu numai libere de ales, ci uneori chiar impuse de către parlamente și constituții; dezechilibrul economic și financiar care macină și distruge coeziunea și unitatea, precum și climatul familial pentru separările determinate de lipsuri și condiții mizere de trai; mass-media care tratează cu atâta ușurință probleme antieducative, scandaloase și mizerabile, ca violența, pornografia, drogurile și spectacolele de prost gust, toate acestea ne obligă să tragem un semnal de alarmă și să ne întrebăm.

Ce a mai rămas sacru în viața omului?

În ce constă valoarea persoanei umane și a familiei, a căsătoriei creștine și a societății?

Într-un chip deosebit ne întrebăm, ce poziție trebuie să luăm noi creștinii în fața unor astfel de tendințe și manifestări?

Ce trebuie să știe fiecare păstor, fiecare creștin și fiecare familie?

Suntem într-o perioadă pe care noi am declarat-o „kairos” timp special – Sinodul diecezan. Ne punem o mulțime de întrebări și analizăm o mulțime de probleme.

Între acestea problema familiei și a căsătoriei este deosebit de importantă și scumpă pentru noi și credincioșii noștri. Nu putem rămâne pasivi în fața atâtor încercări ce se abat asupra familiei noastre tradiționale, adevăratul tezaur pentru Biserica noastră, pentru vocațiile și pentru poporul nostru. Nu trebuie să lăsăm să fie atacată această instituție divină atât de scumpă pentru Creator și atât de importantă pentru Biserică. Ne îngrijorează veștile din toate părțile și suferințele ce se abat peste familie și căsătorie.

În fața acestor tendințe liberale și a acestor pericole ne atrage atenția Sfântul Părinte în același document programatic și acele cuvinte îmi permit să vi le redau, ca pe un program pentru fiecare dintre noi și pentru fiecare familie creștină.

„Asupra acestui punct (pastorația familiei) Biserica nu poate să cedeze presiunilor unei anumite culturi, chiar dacă este răspândită și uneori militantă.

Trebuie mai curând să se facă în așa fel încât, printr-o educație evanghelică tot mai completă, familiile creștine să ofere un exemplu convingător despre posibilitatea unei căsătorii trăite în mod deplin, conform planului lui Dumnezeu și adevăratelor exigențe ale persoanei umane – cea a soților, și mai ales, cea mai fragilă, a fiilor.

Familiile înseși trebuie să fie tot mai conștiente de atenția datorată fiilor și să se facă subiecți activi ai unei eficiente prezențe ecleziale și sociale în apărarea drepturilor lor”.

Îndemnul Sfântului Părinte se îndreaptă spre noi, episcopii, dar și spre fiecare preot și îndeosebi spre familii, ca să-și cunoască, să-și iubească și să-și trăiască idealul lor.

În centrul documentului program Novo millennio ineunte stă o chemare pe care noi am ales-o ca moto pentru toată perioada Sinodului: „Înaintați în larg!”, începând din nou cu Cristos, pentru a descoperi un reînnoit elan în viața creștină. Aceasta ne îndeamnă să ne îndreptăm mereu privirea spre Cristos, să-l descoperim și o dată cu el să pășim curajoși pe drumul credinței noastre; aceasta ne face să redescoperim marile valori ale vieții și credinței noastre, între care familia și căsătoria formează fundamentul speranței creștine.

Familia creștină – Căsătoria creștină, priorități ale misiunii pastorale

După documentele de mare importanță ale Conciliului Vatican II, după intervențiile speciale făcute de papa Paul al VI-lea în Humanae vitae, enciclica despre responsabilitatea paternă și paternitatea responsabilă, prezentate cu deosebit curaj și claritate întregii lumi, după documentul programatic numit și magna carta a familiei creștine a Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea, Familiaris consortio, cu privire la pastorația căsătoriei creștine (1981), după Scrisoarea către familii (1994) și Novo millennio ineunte (2001), Biserica noastră dispune de un material vast care ne ajută să vedem cu adevărat aureola familiei creștine și, în același timp, în lumina acestor învățături, să vedem și umbrele și pericolele ce se abat asupra ei.

Comisia care pregătește și coordonează desfășurarea Sinodului diecezan va prezenta spre dezbatere și spre analiză un material special cu referință la familia și căsătoria creștină și, desigur, va fi pentru fiecare creștin și pentru fiecare familie un prilej de profunde și trainice reflecții și hotărâri.

Intenția mea este să chem pe fiecare preot și credincios să înceapă deja de pe acum să se îndrepte spre marele mister al familiei și al căsătoriei creștine și să se deschidă pentru a înțelege și a susține cu un nou elan și avânt vocația minunată a părinților într-o familie, precum și bucuria copiilor pentru un astfel de climat fericit voit de Dumnezeu și oferit de Tatăl tuturor prin Isus Cristos.

Vă propun, în cele ce urmează, pentru o temeinică reflecție câteva părți din concluziile unui congres teologic pastoral care s-a desfășurat la Roma, în luna noiembrie a anului 2001, cu tema Familia creștină în „Familiaris consortio” a Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea la cel de-al 20 aniversar sub coordonarea Consiliului Pontifical pentru Pastorația Familiei.

Păstori, teologi și experți în problemele familiei, invitați de Consiliul Pontifical pentru Familie, s-au reunit în zilele de 21-24 noiembrie, în aula veche a Sinodului în Vatican, pentru a celebra cel de-a al XX-lea aniversar de la publicarea exortației apostolice postsinodale Familiaris consortio a Sanctității sale Ioan Paul al II-lea, pentru a studia impactul și rolul acestui document pentru viitorul pastorației familiei.

Așezând această exortație în contextul care explică geneza sa, participanții la congres au subliniat că acest document al Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea constituie într-o oarecare măsură magna carta, marea cartă a doctrinei și a învățăturii pastorale a Bisericii în ceea ce privește familia și slujirea sa în favoarea vieții. Ea aruncă multe lumini noi asupra problemelor care se pun pentru viitorul familiei.

Analizând cu multă atenție ambientul social începând cu anul 1980 și până astăzi, participanții au putut constata câte amenințări s-au tot succedat și au pus în pericol familia. Numărul problemelor nu a scăzut, ci din contra a crescut: divorțul, cuplurile de fapt, manipularea embrionului uman, pilule contraceptive și abortive, noi definiții date familiei, contravenind familiei tradiționale formate din tată, mamă și copii. S-a produs și continuă încă să se producă o agresiune violentă din partea unor sectoare ale societății moderne, ajungându-se la o legalizare stranie a cuplurilor homosexuale, care pretind și primesc drepturi egale cu cele ale familiei tradiționale, cum ar fi dreptul la adopție, la educație, manifestare ce ridică probleme grave de ordin psihologic, social și juridic.

Aceste dificultăți și probleme obligă Biserica și familia la o reanaliză a mesajului central pe care Sfântul Părinte îl prezintă în întreaga sa învățătură despre familie și mai ales în această magna carta – Familiaris consortio – care trebuie să fie „vestea cea bună” despre familie, așa cum a fost orânduită dintru început de către Creator și după cum a fost consacrată și sfințită de Cristos prin Duhul său. Dacă familia rămâne fidelă acestui proiect, ea devine evanghelizatoare și purtătoare de speranță.

O invitație mobilizatoare

Făcând apel la această nobilă misiune care-i revine familiei creștine bazată pe căsătorie, Sfântul Părinte și experții teologi, care sunt chemați să pătrundă în misterul ei, se îndreaptă spre fiecare persoană și mai ales spre fiecare familie și o provoacă prin cuvintele: Familie, fii ceea ce ești! Încă și mai mult o încurajează și o provoacă să fie fidelă misiunii sale: Familie, crezi în ceea ce ești! (FC 6).

Ne permitem să preluăm acest îndemn de suflet și să ni-l facem propriu în aceste zile și în acest timp sfânt al Sinodului diecezan, îndreptând spre toate familiile noastre din Dieceza de Iași și nu numai, chemarea sfântă: Familie, fii ceea ce ești! Familie, crezi în ceea ce ești!

Încercând să facem portretul familiei așa cum reiese din învățătura biblică și din cea propusă de Biserică, îndrăgind acest mister de iubire care este familia și sacramentul căsătoriei, vrem să precizăm încă o dată:

a) Familia este o „capodoperă a lui Dumnezeu” denumită și în termeni mai noi „arhitectura lui Dumnezeu”. El este cel ce a conceput-o și care i-a stabilit frumusețea, valoarea și legile ce o conduc. Omul poate să contribuie, și e chemat să o facă mereu, la frumusețea acestei capodopere, încercând să o ocrotească, să o curețe mereu de praful și mizeria ce se poate așeza peste ea de-a lungul veacurilor, învrednicindu-se astfel să fie considerat și el colaborator și coarhitect la această operă divină.

b) Familia după planul veșnic al lui Dumnezeu este o comunitate de persoane care contribuie la desăvârșirea iubirii conjugale și la transmiterea vieții. Părinții sunt angajați astfel în slujirea vieții dând naștere la copii, astfel încât ei realizează acea fericită combinație și conlucrare între iubirea și binele propriu cu misiunea procreatoare care asigură continuitatea vieții.

c) Familia este constituită și gândită de Creator ca o celulă fundamentală a societății. Prin faptul că ea asigură și slujește viața, că îi formează pe cetățenii de mai târziu, că le comunică mereu copiilor valorile umane care sunt capitale pentru o națiune, că îi introduce pe copii în societate, familia joacă un rol esențial în lume și este astfel patrimoniul comun al omenirii, fiind, așa cum o numește Conciliul Vatican II, prima și celula vitală a societății (FC 9).

d) Familia, după afirmația Conciliului Vatican II și a Sfântului Părinte în Familiaris consortio nr. 49, este pe drept considerată și numită o Biserică în miniatură – Ecclesia domestica, unde se proclamă încă din primele zile evanghelia, se mărește necontenit credința, se îmbogățește și se desăvârșește cateheza prin trăirea în comun a adevărurilor de credință prin exemplul părinților și al fraților mai mari și prin rugăciunea comună.

e) Familia este o comoară de mare preț care, o dată descoperită trebuie oferit totul pentru a o deține, pentru a o ocroti și în felul acesta pentru a fi fericiți.

Concluzie

În acest sens, cu o convingere profundă, îndrept spre fiecare – preot, suflet consacrat, tânăr și tânără – și mai ales spre fiecare familie, un îndemn părintesc și o chemare sfântă: ceea ce Dumnezeu a creat și a realizat, omul să nu uite niciodată.

Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!

Dumnezeu trebuie să rămână prezent cu iubirea sa în fiecare familie și în fiecare casă, ca să avem pe pământ climatul fericit din sânul Sfintei Treimi, climat de iubire și de pace, leagăn de adevărată viață și oază de fericire.

Implorăm ocrotirea Familiei din Nazaret, a Mariei și a sfântului Iosif, ca, prin harul și lucrarea Duhului Sfânt, să avem în lume și în Dieceza de Iași atâtea lăcașuri de fericire, câte familii creștine avem.

O părintească îmbrățișare și binecuvântare,

+ Petru Gherghel, episcop de Iași

Iași, 22 ianuarie 2003

Autor: PS Petru Gherghel
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 22.01.2003
Publicarea pe acest sit: 28.01.2003
Etichete:

Lasă un răspuns