Audienţă jubiliară

Faptele de milostenie (cf. Mt 25,31-46)
joi, 30 iunie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

De câte ori, în timpul acestor prime luni ale Jubileului, am auzit vorbindu-se despre faptele de milostenie! Astăzi Domnul ne invită să facem o serioasă cercetare a cugetului. De fapt, e bine să nu uităm niciodată că milostivirea nu este un cuvânt abstract, ci este un stil de viață: o persoană poate să fie milostivă sau poate să fie nemilostivă; este un stil de viață. eu aleg să trăiesc ca milostiv sau aleg să trăiesc ca nemilostiv. Una este a vorbi despre milostivire, alta este a trăi milostivirea. Parafrazând cuvintele sfântul apostol Iacob (cf. 2,14-17) am putea spune: milostivirea fără fapte este moartă în ea însăși. Este chiar așa! Ceea ce face vie milostivirea este dinamismul său constant pentru a merge în întâmpinarea nevoilor și necesităților celor care sunt în necaz spiritual și material. Milostivirea are ochi pentru a vedea, urechi pentru a asculta, mâini pentru a ridica…

Viața zilnică ne permite să atingem cu mâna atâtea exigențe care se referă la persoanele mai sărace și mai încercate. Nouă ne este cerută acea atenție deosebită care ne face să ne dăm seama de starea de suferință și nevoie în care se află atâția frați și surori. Uneori trecem prin fața situațiilor de sărăcie dramatică și pare că nu ne ating; totul continuă ca și cum n-ar fi nimic, într-o indiferență care la urmă ne face ipocriți și, fără să ne dăm seama, ajunge într-o formă de letargie spirituală care face sufletul insensibil și viața sterilă. Oamenii care trec, care merg înainte în viață fără să-și dea seama de necesitățile celorlalți, fără a vedea atâtea nevoi spirituale și materiale, sunt oameni care trec fără a trăi, sunt oameni care nu folosesc altora. Amintiți-vă bine: cine nu trăiește pentru a sluji, nu slujește pentru a trăi.

Câte sunt aspectele milostivirii lui Dumnezeu față de noi! În aceeași manieră, câte fețe se îndreaptă spre noi pentru a obține milostivire. Cel care a experimentat în propria viață milostivirea Tatălui nu poate rămâne insensibil în fața necesităților fraților. Învățătura lui Isus pe care am ascultat-o nu permite căi de fugă: Mi-a fost foame și mi-ați dat să mănânc; mi-a fost sete și mi-ați dat să beau; am fost gol, refugiat, bolnav, în închisoare și m-ați asistat (cf. Mt 25,35-36). Nu se poate tergiversa în fața unei persoane căreia îi este foame: trebuie să i se dea să mănânce. Isus ne spune asta! Faptele de milostenie nu sunt teme teoretice, ci sunt mărturii concrete. Obligă să ne suflecăm mânecile pentru a alina suferința.

Din cauza schimbărilor din lumea noastră globalizată, unele sărăcii materiale și spirituale s-au înmulțit: deci să dăm spațiu fanteziei carității pentru a găsi noi modalități operative. În acest mod calea milostivirii va deveni tot mai concretă. Așadar, nouă ni se cere să rămânem vigilenți ca santinelele, pentru ca să nu se întâmple ca, în fața sărăciilor produse de cultura bunăstării, privirea creștinilor să slăbească și să devină incapabilă să privească la esențial. A privi la esențial. Ce înseamnă? A-l privi pe Isus, a-l privi pe Isus în cel înfometat, în cel închis, în cel bolnav, în cel gol, în cel care nu are loc de muncă și trebuie să ducă înainte o familie. A-l privi pe Isus în acești frați și surori ai noștri; a-l privi pe Isus în cel care este singur, trist, în cel care greșește și are nevoie de sfat, în cel care are nevoie să se meargă cu El în tăcere pentru ca să se simtă în companie. Acestea sunt faptele pe care Isus ni le cere! A-l privi pe Isus în ei, în acești oameni. De ce? Pentru că astfel Isus mă privește pe mine, ne privește pe noi toți.

***

Acum să trecem la un alt lucru.

În zilele trecute Domnul mi-a dat harul să vizitez Armenia, prima națiune care a îmbrățișat creștinismul, la începutul secolului al patrulea. Un popor care, în cursul lungii sale istorii, a mărturisit credința creștină cu martiriul. Aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru această călătorie și sunt foarte recunoscător președintelui Republicii Armenia, catholicosului Karekin al II-lea, patriarhului și episcopilor catolici și întregului popor armean pentru că m-au primit ca pelerin de fraternitate și de pace.

Peste trei luni voi face, dacă va vrea Dumnezeu, o altă călătorie în Georgia și Azerbaidjan, alte două țări din regiunea caucaziană. Am primit invitația de a vizita aceste țări dintr-un dublu motiv: pe de o parte să valorizeze rădăcinile creștine antice prezente în acele ținuturi – mereu în spirit de dialog cu celelalte religii și culturi – și pe de altă parte să încurajez speranțe și cărări de pace. Istoria ne învață că drumul păcii cere o mare tenacitate și pași continui, începând de la cei mici și treptat făcându-i să crească, mergând unul în întâmpinarea altuia. Tocmai pentru aceasta dorința mea este ca toți și fiecare să dea propria contribuție pentru pace și reconciliere.

Fiind creștini suntem chemați să întărim între noi comuniunea fraternă, pentru a da mărturie Evangheliei lui Cristos și pentru a fi plămadă a unei societăți mai drepte și solidare. Pentru aceasta, toată vizita a fost împărtășită cu patriarhul suveran al Bisericii Apostolice Armene, care m-a găzduit frățește timp de trei zile în casa lui.

Reînnoiesc îmbrățișarea mea episcopilor, preoților, călugărițelor și călugărilor și tuturor credincioșilor din Armenia. Fecioara Maria, Mama noastră, să-i ajute să rămână tari în credință, deschiși la întâlnire și generoși în faptele de milostenie. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 30.06.2016
Publicarea pe acest sit: 30.06.2016
Etichete: , ,

Comments are closed