Audienţă jubiliară

Milostivire și reconciliere
sâmbătă, 30 aprilie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi doresc să reflectez cu voi asupra unui aspect important al milostivirii: reconcilierea. Dumnezeu n-a încetat niciodată să ofere oamenilor iertarea sa: milostivirea sa se face simțită din generație în generație. Adesea considerăm că păcatele noastre îl îndepărtează pe Domnul de noi: în realitate, păcătuind, noi ne îndepărtăm de el, însă el, văzându-ne în pericol, și mai mult vine să ne caute. Dumnezeu nu se resemnează niciodată cu posibilitatea ca o persoană să rămână străină de iubirea sa, însă cu condiția de a găsi în ea vreun semn de căință pentru răul făcut.

Numai cu forțele noastre nu reușim să ne reconciliem cu Dumnezeu. Păcatul este într-adevăr o exprimare de refuzare a iubirii sale, cu consecința de a ne închide în noi înșine, amăgindu-ne că găsim libertate mai mare și autonomie. Însă departe de Dumnezeu nu mai avem o țintă și ca pelerini în această lume devenim „rătăcitori”. Un mod de a spune obișnuit este că, atunci când păcătuim, noi „îi întoarcem spatele lui Dumnezeu”. Este chiar așa; păcătosul se vede numai pe sine însuși și pretinde în acest mod să fie autosuficient; de aceea, păcatul lărgește tot mai mult distanța dintre noi și Dumnezeu și aceasta poate să devină o spărtură. Totuși, Isus vine ca să ne caute ca un bun păstor care nu este mulțumit până când n-a găsit oaia pierdută, așa cum citim în evanghelie (cf. Lc 15,4-6). El reconstruiește puntea care ne unește cu Tatăl și ne permite să regăsim demnitatea de fii. Cu oferirea vieții sale ne-a reconciliat cu Tatăl și ne-a dăruit viața veșnică (cf. In 10,15).

„Împăcați-vă cu Dumnezeu!” (2Cor 5,20): strigătul pe care apostolul Paul l-a adresat primilor creștini din Corint, astăzi cu aceeași forță și convingere este valabil pentru noi toți. Să ne împăcăm cu Dumnezeu! Acest Jubileu al Milostivirii este un timp de împăcare pentru toți. Atâtea persoane ar vrea să se împace cu Dumnezeu dar nu știu cum să facă, sau nu se simt vrednici, sau nu vor să admită aceasta nici măcar pentru ei înșiși. Comunitatea creștină poate și trebuie să favorizeze întoarcerea sinceră la Dumnezeu a celor care simt nostalgia sa. Mai ales cei care îndeplinesc „slujirea împăcării” (2Cor 5,18) sunt chemați să fie instrumente docile față de Duhul Sfânt pentru ca acolo unde s-a înmulțit păcatul să se poată revărsa cu prisosință milostivirea lui Dumnezeu (cf. Rom 5,20). Nimeni să nu rămână departe de Dumnezeu din cauza piedicilor puse de oameni! Și acest lucru este valabil și – spun aceasta subliniind – pentru duhovnici – este valabil pentru ei -: vă rog, nu puneți piedici persoanelor care vor să se împace cu Dumnezeu. Duhovnicul trebuie să fie un tată! Este în locul lui Dumnezeu Tatăl! Duhovnicul trebuie să primească persoanele care vin la el pentru a se reconcilia cu Dumnezeu și să le ajute pe drumul acestei reconcilieri pe care îl parcurgem. Este o slujire atât de frumoasă: nu este o sală de tortură nici un interogatoriu, nu, este Tatăl care primește și acceptă această persoană și iartă. Să ne împăcăm cu Dumnezeu! Noi toți! Acest An Sfânt să fie timpul favorabil pentru a redescoperi nevoia de duioșie și de apropiere a Tatălui pentru a ne întoarce la el cu toată inima.

A experimenta împăcarea cu Dumnezeu permite să descoperim necesitatea altor forme de împăcare: în familii, în raporturile interpersonale, în comunitățile ecleziale, precum și în relațiile sociale și internaționale. Cineva îmi spunea, în zilele trecute, că în lume sunt mai mulți dușmani decât prieteni, și cred că avea dreptate. Dar nu, să facem punți de împăcare și între noi, începând chiar de la familie. Câți frați s-au certat și s-au îndepărtat numai datorită moștenirii. Aceasta nu merge! Anul acesta este anul împăcării, cu Dumnezeu și între noi! De fapt, împăcarea este și o slujire a păcii, a recunoașterii drepturilor fundamentale ale persoanelor, a solidarității și a primirii tuturor.

Așadar, să acceptăm invitația de a ne reconcilia cu Dumnezeu, pentru a deveni noi creaturi și a putea iradia milostivirea sa în mijlocul fraților, în mijlocul oamenilor.

Salut adresat participanților la Jubileul Forțelor Armate și ale Poliției

Cu bucurie adresez bun-venit reprezentanților forțelor armate și ale poliției, care provin din atâtea părți ale lumii, veniți în pelerinaj la Roma cu ocazia Jubileului extraordinar al Milostivirii. Forțele de ordine – militari și poliție – au ca misiune să garanteze un mediu sigur, pentru ca fiecare cetățean să poată trăi în pace și seninătate. În familiile voastre, în diferitele locuri în care acționați, fiți instrumente de reconciliere, constructori de punți și semănători de pace. De fapt, sunteți chemați nu numai să preveniți, să gestionați, sau să puneți capăt conflictelor, ci și să contribuiți la construirea unei ordini întemeiate pe adevăr, pe dreptate, pe iubire și pe libertate, conform definiției păcii a sfântului Ioan al XXIII-lea în Enciclica Pacem in terris (nr. 18 șu).

Afirmarea păcii nu este o acțiune ușoară, mai ales din cauza războiului, care usucă inimile și mărește violența și ura. Vă îndemn să nu vă descurajați. Continuați drumul vostru de credință și deschideți inimile voastre lui Dumnezeu Tatăl milostiv care nu încetează niciodată să ne ierte. În fața provocărilor de fiecare zi, faceți să strălucească speranța creștină, care este certitudine a victoriei iubirii asupra urii și a păcii asupra războiului.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 30.04.2016
Publicarea pe acest sit: 01.05.2016
Etichete: , ,

Comments are closed