Audiență jubiliară

Milostivire și dialog
sâmbătă, 22 octombrie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Textul din Evanghelia lui Ioan pe care l-am ascultat (cf. 4,6-15) relatează întâlnirea lui Isus cu o femeie samariteană. Ceea ce uimește în această întâlnire este dialogul foarte dens dintre femeie și Isus. Ziua de astăzi ne permite să subliniem un aspect foarte important al milostivirii, care este tocmai dialogul.

Dialogul permite persoanelor să se cunoască și să înțeleagă exigențele unii altora. Înainte de toate, el este un semn de mare respect, pentru că pune persoanele în atitudine de ascultare și în condiția de a primi aspectele cele mai bune ale interlocutorului. În al doilea rând, dialogul este expresie de caritate, pentru că, deși neignorând diferențele, poate ajuta să se caute și să se împărtășească binele comun. În afară de asta, dialogul ne invită să ne punem în fața celuilalt văzându-l ca pe un dar al lui Dumnezeu, care ne interpelează și ne cere să fie recunoscut.

De multe ori noi nu-i întâlnim pe frați, deși trăim alături de ei, mai ales când facem să prevaleze poziția noastră asupra poziției celuilalt. Nu dialogăm atunci când nu ascultăm îndeajuns sau tindem să-l întrerupem pe celălalt pentru a demonstra că avem dreptate. Dar de câte ori, de câte ori ascultăm o persoană, o oprim și spunem: „Nu! Nu! Nu este așa!” și nu lăsăm ca persoana să termine de explicat ceea ce vrea să spună. Și asta împiedică dialogul: asta este agresiune. În schimb, adevăratul dialog are nevoie de momente de tăcere, în care să se perceapă darul extraordinar al prezenței lui Dumnezeu în fratele.

Iubiți frați și surori, a dialoga ajută persoanele să umanizeze raporturile și să depășească neînțelegerile. Este atâta nevoie de dialog în familiile noastre și cum s-ar rezolva mai ușor chestiunile dacă s-ar învăța să se asculte reciproc! Așa este în raportul dintre soț și soție și dintre părinți și copii. Cât ajutor poate să vină și din dialogul dintre învățători și elevii lor; sau dintre șefi și muncitori, pentru a descoperi exigențele cele mai bune ale muncii.

Din dialogul cu bărbații și femeile din orice timp trăiește și Biserica, pentru a înțelege necesitățile care sunt în inima fiecărei persoane și pentru a contribui la realizarea binelui comun. Să ne gândim la marele dar al creației și la responsabilitatea pe care o avem cu toții de a salvgarda casa noastră comună: dialogul despre o temă așa de centrală este o exigență obligatorie. Să ne gândim la dialogul dintre religii, pentru a descoperi adevărul profund al misiunii lor în mijlocul oamenilor și pentru a contribui la construirea păcii și a unei rețele de respect și de fraternitate (cf. Enciclica Laudato si’, 201).

Pentru a încheia, toate formele de dialog sunt expresie a marii exigențe de iubire a lui Dumnezeu, care merge în întâmpinarea tuturor și pune în fiecare o sămânță a bunătății sale, pentru ca să poată colabora la opera sa creatoare. Dialogul dărâmă zidurile diviziunilor și neînțelegerilor; creează punți de comunicare și nu permite ca vreunul să se izoleze, închizându-se în propria lume mică. Nu uitați: a dialoga înseamnă a asculta ceea ce-mi spune celălalt și a spune cu blândețe ceea ce gândesc eu. Dacă lucrurile merg așa, familia, cartierul, locul de muncă vor fi mai bune. Dar dacă eu nu-l las pe celălalt să spună tot ceea ce are în inimă și încep să urlu – astăzi se urlă mult – nu va avea un sfârșit bun acest raport dintre noi; nu va avea un sfârșit bun raportul dintre soț și soție, dintre părinți și copii. A asculta, a explica, blând, a nu lătra la celălalt, a nu urla, ci a avea o inimă deschisă.

Isus cunoștea bine ceea ce era în inima samaritenei, o mare păcătoasă; cu toate acestea nu a refuzat ca ea să se poată exprima, a lăsat-o să vorbească până la sfârșit, și a intrat puțin câte puțin în misterul vieții sale. Această învățătură este valabilă și pentru noi. Prin dialog, putem face să crească semințele milostivirii lui Dumnezeu și să le facem instrument de primire și respect.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 22.10.2016
Publicarea pe acest sit: 23.10.2016
Etichete: ,

Comments are closed