Audienţă jubiliară

Milostivirea ca înduioșare
sâmbătă, 14 mai 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua! Nu pare atât de bună, ziua [plouă], dar voi sunteți curajoși și ați venit cu ploaia. Mulțumesc! Această audiență se face în două locuri: bolnavii sunt în Aula „Paul al VI-lea”, datorită ploii: sunt mai comozi acolo și ne urmăresc pe ecran; și noi, aici. Suntem uniți, noi și ei, și vă fac o propunere să-i salutăm cu aplauze. Nu este ușor a aplauda umbrela în mână!

Printre multele aspecte ale milostivirii există unul care constă în a simți milă sau a se înduioșa față de cei care au nevoie de iubire. Pietas – mila – este un concept prezent în lumea greco-romană, unde indica însă un act de supunere față de superiori: înainte de toate devoțiunea datorată zeilor, apoi respectul copiilor față de părinți, mai ales bătrâni. În schimb, astăzi trebuie să fim atenți să nu identificăm mila cu pietismul, destul de răspândit, care este numai o emoție superficială și ofensează demnitatea celuilalt. În același mod, mila nu trebuie confundată nici cu compătimirea pe care o simțim față de animalele care trăiesc cu noi; de fapt, se întâmplă ca uneori să simțim acest sentiment față de animale și să rămânem indiferenți în fața suferințelor fraților. De câte ori vedem oameni atașați de pisici, de câini și apoi lasă fără să-l ajute pe vecinul, pe vecina care au nevoie… Așa nu merge.

Mila despre care vrem să vorbim este o manifestare a milostivirii lui Dumnezeu. Este unul dintre cele șapte daruri ale Duhului Sfânt pe care Domnul le oferă discipolilor săi pentru a-i face „docili ca să asculte de inspirațiile divine” (Catehismul Bisericii Catolice, 1830). De atâtea ori în Evanghelii este prezentat strigătul spontan pe care persoane bolnave, îndrăcite, sărace sau chinuite îl adresau lui Isus: „Ai milă” (cf. Mc 10,47-48; Mt 15,22; 17,15). Isus le răspundea tuturor cu privirea milostivirii și cu întărirea prezenței sale. În aceste invocații de ajutor sau cereri de milă, fiecare exprima și credința sa în Isus, numindu-l „Învățător”, „Fiul lui David” și „Domn”. Intuiau că în El era ceva extraordinar, care îi putea ajuta să iasă din condiția de tristețe în care se aflau. Percepeau în El iubirea lui Dumnezeu însuși. Și chiar dacă mulțimea se îngrămădea, Isus își dădea seama de acele invocații de milă și se înduioșa, mai ales când vedea persoane suferinde și rănite în demnitatea lor, ca în cazul femeii care suferea de hemoragie (cf. Mc 5,32). El le chema să aibă încredere în El și în Cuvântul său (cf. In 6,48-55). Pentru Isus a simți milă echivalează cu a împărtăși tristețea celui pe care-l întâlnește, dar în același timp a acționa personal pentru a o transforma în bucurie.

Și noi suntem chemați să cultivăm în noi atitudini de milă în fața atâtor situații ale vieții, descotorosindu-ne de indiferența care ne împiedică să recunoaștem exigențele fraților care ne înconjoară și eliberându-ne de sclavia bunăstării materiale (cf. 1Tim 6,3-8).

Să privim exemplul Fecioarei Maria, care se îngrijește de fiecare dintre copiii săi și este pentru noi credincioșii icoana milei. Dante Alighieri exprimă asta în rugăciunea către Sfânta Fecioară Maria pusă în apogeul Paradisului: „În tine este milostivirea, în tine este mila, […] în tine se adună ceea ce este bunătate în creatură” (XXXIII, 19-21). Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 14.05.2016
Publicarea pe acest sit: 15.05.2016
Etichete: , ,

Comments are closed