Audiența generală de miercuri

Familia – 26. Comunitatea
miercuri, 9 septembrie 2015

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Aș vrea astăzi să ne oprim atenția asupra legăturii dintre familie și comunitatea creștină. Este o legătură, ca să spunem așa, „naturală”, pentru că Biserica este o familie spirituală și familia este o Biserică mică (cf. Lumen gentium, 9). Comunitatea creștină este casa celor care cred în Isus ca izvorul fraternității dintre toți oamenii. Biserica merge în mijlocul popoarelor, în istoria bărbaților și femeilor, a taților și a mamelor, a fiilor și a fiicelor: aceasta este istoria care contează pentru Domnul. Marile evenimente ale puterilor lumești se scriu în cărțile de istorie și rămân acolo. Însă istoria afectelor umane se scrie direct în inima lui Dumnezeu; și este istoria care rămâne în veci. Acesta este locul vieții și al credinței. Familia este locul inițierii noastre – de neînlocuit, de neșters – la această istorie, la această istorie de viață deplină, care se va termina în contemplarea lui Dumnezeu pentru toată veșnicia în cer, dar începe în familie! Și pentru aceasta este atât de importantă familia.

Fiul lui Dumnezeu a învățat istoria pe această cale și a străbătut-o până la capăt (cf. Evr 2,18; 5,8). Este frumos să ne întoarcem pentru a-l contempla pe Isus și semnele acestei legături! El s-a născut într-o familie și acolo „a învățat lumea”: o localitate, patru case, un sătuc de nimic. Și totuși, trăind timp de treizeci de ani această experiență, Isus a asimilat condiția umană, primind-o în comuniunea sa cu Tatăl și în însăși misiunea sa apostolică. Apoi, când a părăsit Nazaretul și a început viața publică, Isus a format în jurul său o comunitate, o „adunare”, adică o con-vocație de persoane. Aceasta este semnificația cuvântului „biserică”. În Evanghelii, adunarea lui Isus are forma unei familii și a unei familii ospitaliere, nu a unei secte exclusive, închise: găsim în ea pe Petru și Ioan, dar și pe cel înfometat și pe cel însetat, pe străin și pe persecutat, pe păcătoasă și pe vameș, pe farisei și mulțimile. Și Isus nu încetează să primească și să vorbească cu toți, chiar și cu cel care nu se mai așteaptă să-l întâlnească pe Dumnezeu în viața sa. Este o lecție puternică pentru Biserică! Discipolii înșiși sunt aleși pentru a se îngriji de această adunare, de această familiei de oaspeți ai lui Dumnezeu.

Pentru ca să fie astăzi vie această realitate a adunării lui Isus, este indispensabil a reînsufleți alianța dintre familie și comunitatea creștină. Am putea spune că familia și parohia sunt cele două locuri în care se realizează acea comuniune de iubire care își are izvorul ultim în Dumnezeu însuși. O Biserică într-adevăr conform Evangheliei nu poate decât să aibă forma unei case primitoare, cu ușile deschise, mereu. Bisericile, parohiile, instituțiile, cu ușile închise nu trebuie să se numească biserici, trebuie să se numească muzee! Și astăzi, aceasta este o alianță crucială. „Împotriva «centrelor de putere» ideologice, financiare și politice, să repunem speranțele noastre în aceste centre ale iubirii evanghelizatoare, bogate în căldură umană, bazate pe solidaritate și participare” (Consiliul Pontifical pentru Familie, Gli insegnamenti di J.M. Bergoglio – Papa Francesco sulla famiglia e sulla vita 1999-2014 [Învățăturile lui J.M. Bergoglio – Papa Francisc despre familie și despre viață 1999-2014], LEV 2014, 189) și chiar pe iertarea dintre noi.

A întări legătura dintre familie și comunitatea creștină este indispensabil și urgent astăzi. Desigur, este nevoie de o credință generoasă pentru a regăsi inteligența și curajul pentru a reînnoi această alianță. Familiile uneori se dau înapoi, spunând că nu sunt la înălțime: „Părinte, suntem o sărmană familie și chiar un pic dezlânată”, „Nu suntem capabili”, „Avem deja atâtea probleme în casă”, „Nu avem forțele”. Acest lucru este adevărat. Dar nimeni nu este vrednic, nimeni nu este la înălțime, nimeni nu are forțele! Fără harul lui Dumnezeu, nu am putea face nimic. Totul ne este dat, dat în mod gratuit! Și Domnul nu ajunge niciodată într-o nouă familie fără să facă vreo minune. Să ne amintim de ceea ce a făcut la nunta din Cana! Da, Domnul, dacă ne punem în mâinile Sale, ne face să săvârșim minuni – dar acele minuni de toate zilele! – când este Domnul, acolo, în familia aceea.

Desigur, și comunitatea creștină trebuie să își facă partea sa. De exemplu, a încerca să se depășească atitudini prea directive și prea funcționale, a favoriza dialogul interpersonal și cunoașterea și stima reciprocă. Familiile să ia inițiativa și să simtă responsabilitatea de a aduce darurile lor prețioase pentru comunitate. Toți trebuie să fim conștienți că credința creștină se joacă pe terenul deschis al vieții împărtășite cu toți, familia și parohia trebuie să săvârșească miracolul unei vieți mai comunitare pentru întreaga societate. La Cana, era Mama lui Isus, „maica bunului sfat”. Să ascultăm noi cuvintele ei: „Faceți ceea ce vă va spune” (cf. In 2,5). Dragi familii, dragi comunități parohiale, să ne lăsăm inspirați de această Mamă, să facem tot ceea ce ne va spune Isus și ne vom afla în fața miracolului, a miracolului de fiecare zi! Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 09.09.2015
Publicarea pe acest sit: 09.09.2015
Etichete: , ,

Lasă un răspuns