Audienţa generală de miercuri

Despre sfântul Petru
miercuri, 9 mai 2012

Iubiți frați și surori,

Astăzi aș vrea să mă opresc asupra ultimului episod din viața sfântului Petru relatat în Faptele Apostolilor: încarcerarea lui din voința lui Irod Agripa și eliberarea sa prin intervenția minunată a îngerului Domnului, în ajunul procesului său la Ierusalim (cf. Fap 12,1-17).

Relatarea este încă o dată marcată de rugăciunea Bisericii. De fapt, sfântul Luca scrie: „Așadar, Petru era păzit în închisoare; dar se făceau neîncetat rugăciuni de către Biserică, pentru el, la Dumnezeu” (Fap 12,5). Și, după ce a părăsit în mod miraculos închisoarea, cu ocazia vizitei sale la casa Mariei, mama lui Ioan, numit Marcu, se afirmă că „erau adunați mulți și se rugau” (Fap 12,12). Între aceste două adnotări importante care ilustrează atitudinea comunității creștine în fața pericolului și a persecuției, este relatată detenția și eliberarea lui Petru, care cuprinde toată noaptea. Forța rugăciunii neîncetate a Bisericii se înalță către Dumnezeu și Domnul ascultă și săvârșește o eliberare inimaginabilă și nesperată, trimițându-l pe îngerul său.

Relatarea amintește de marile elemente ale eliberării lui Israel din sclavia Egiptului, Paștele ebraic. Așa cum s-a întâmplat în acel eveniment fundamental, și aici acțiunea principală este îndeplinită de îngerul Domnului care-l eliberează pe Petru. Și înseși acțiunile Apostolului – căruia i se cere să se ridice în grabă, să se încingă și să-și lege sandalele – merg pe urma acțiunilor poporului ales în noaptea eliberării prin intervenția lui Dumnezeu, atunci când a fost invitat să mănânce în grabă mielul, având mijlocul încins, sandalele în picioare și toiagul în mână, gata să iasă din țară (cf. Ex 12,11). Astfel Petru poate să exclame: „Acum știu, într-adevăr, că Domnul m-a scăpat din mâinile lui Irod” (Fap 12,11). Însă îngerul nu amintește numai evenimentul eliberării Israelului din Egipt, ci și evenimentul Învierii lui Cristos. De fapt, relatează Faptele Apostolilor: „Dar iată că un înger al Domnului a venit la el și o lumină a strălucit în încăpere. Îngerul l-a lovit în coastă pe Petru, l-a trezit” (Fap12,7). Lumina care umple camera închisorii, acțiunea însăși de a-l trezi pe Apostol, fac trimitere la lumina eliberatoarea a Paștelui Domnului care învinge întunericul nopții și al răului. În sfârșit invitația: „Pune-ți mantia pe umeri și urmează-mă!” (Fap 12,8) face să răsune în inimă cuvintele chemării de la început a lui Isus (cf. Mc 1,17), repetată după Înviere pe lacul Tiberiadei, unde Domnul îi spune de două ori lui Petru: „Urmează-mă!” (In 21,19.22). Este o invitație urgentă la urmare: numai ieșind din noi înșine pentru a porni la drum cu Domnul și a face voința sa trăim adevărata libertate.

Aș vrea să subliniez și un alt aspect al atitudinii lui Petru în închisoare; de fapt, observăm că, în timp ce comunitatea creștină se roagă cu insistență pentru el, Petru „dormea” (Fap 12,6). Într-o situație așa de critică și de pericol serios, este o atitudine care poate să pară stranie, dar care în schimb denotă liniște și încredere; el se încrede în Dumnezeu, știe că este înconjurat de solidaritatea și de rugăciunea credincioșilor săi și se abandonează total în mâinile Domnului. Așa trebuie să fie rugăciunea noastră: asiduă, solidară cu alții, pe deplin încrezătoare față de Dumnezeu care ne cunoaște în interior și se îngrijește de noi până acolo încât – spune Isus – „vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap. Așadar, nu vă temeți…” (Mt 10,30-31). Petru trăiește noaptea detenției și a eliberării din închisoare ca un moment al urmării Domnului, care învinge întunericul nopții și eliberează din sclavia lanțurilor și din pericolul de moarte. Eliberarea sa este un minunată, marcată de diferite treceri descrise cu atenție: condus de Înger, în pofida supravegherii gărzilor, trece de primul și de al doilea post de gardă, până la poarta de fier care duce în cetate: și poarta se deschide singură în fața lor (cf. Fap 12,10). Petru și Îngerului Domnului fac împreună o bucată de drum până când, venindu-și în fire, Apostolul își dă seama că Domnul l-a eliberat realmente și, după ce a reflectat, merge în casa Mariei, mama lui Marcu, unde mulți dintre discipoli sunt adunați în rugăciune; încă o dată răspunsul comunității dat dificultății și pericolului este încrederea în Dumnezeu, intensificarea raportului cu El.

Aici mi se pare util să amintim o altă situație grea pe care a trăit-o comunitatea creștină de la începuturi. Ne vorbește despre ea sfântul Iacob în scrisoarea sa. Este o comunitate în criză, în dificultate, nu atât datorită persecuțiilor, ci pentru că în interiorul ei sunt prezente gelozii și certuri (cf. Iac3,14-16). Și Apostolul se întreabă cu privire la motivul acestei situații. El găsește două motive principale: primul este faptul de a se lăsa dominați de patimi, de dictatura voințelor proprii, de egoism (cf. Iac 4,1-2a); al doilea este lipsa rugăciunii – „nu cereți” (Iac 4,2b) – sau prezența unei rugăciuni care nu se poate defini ca rugăciune – „cereți și nu primiți pentru că cereți rău, pentru a risipi în plăcerile voastre” (Iac 4,3). Această situație s-ar schimba, conform sfântului Iacob, dacă toată comunitatea împreună ar vorbi cu Dumnezeu, s-ar ruga realmente în mod asiduu și unanim. De fapt, și discursul despre Dumnezeu riscă să-și piardă forța interioară și mărturia se ofilește dacă nu sunt însuflețite, sprijinite și însoțite de rugăciune, de continuitatea unui dialog viu cu Domnul. O chemare importantă și pentru noi și pentru comunitățile noastre, fie cele mici cum este familia, fie cele mai întinse cum ar fi parohia, dieceza, întreaga Biserică. Și mă face să mă gândesc că s-au rugat în această comunitate a sfântului Iacob, dar s-au rugat rău, numai pentru patimile proprii. Trebuie să învățăm mereu din nou să ne rugăm bine, să ne rugăm realmente, să ne orientăm spre Dumnezeu și nu spre binele propriu.

În schimb comunitatea care însoțește detenția lui Petru este o comunitate care se roagă cu adevărat, toată noaptea, unită. Și o bucurie de nestăpânit invadează inimile tuturor atunci când Apostolul bate la ușă pe neașteptate. Sunt bucuria și uimirea în fața acțiunii lui Dumnezeu care ascultă. Astfel din Biserică se înalță rugăciunea pentru Petru și în Biserică el se întoarce pentru a povesti „cum l-a scos Domnul din închisoare” (Fap 12,17). În acea Biserică unde el este pus ca stâncă (cf. Mt 16,18), Petru relatează „Paștele” său de eliberare: el experimentează că în urmarea lui Isus se află adevărata libertate, suntem învăluiți de lumina strălucitoare a Învierii și pentru aceasta poate să mărturisească până la martiriu că Domnul este Cel Înviat și „într-adevăr a trimis îngerul său și l-a scăpat din mâinile lui Irod” (Fap 12,11). Martiriul pe care îl va îndura după aceea la Roma îl va uni definitiv cu Cristos care-i spusese: când vei îmbătrâni, altul te va duce unde nu vei voi, pentru a arăta cu ce moarte îl va preamări el pe Dumnezeu (cf. In 21,18-19).

Iubiți frați și surori, episodul eliberării lui Petru relatat de Luca ne spune că Biserica, fiecare dintre noi, trece prin noaptea încercării, dar este vigilența neîncetată a rugăciunii cea care ne susține. Și eu, încă din primul moment al alegerii mele ca Succesor al sfântului Petru, m-am simțit mereu susținut de rugăciunea voastră, de rugăciunea Bisericii, mai ales în momentele mai dificile. Mulțumesc din inimă. Cu rugăciunea constantă și încrezătoare Domnul ne eliberează de lanțuri, ne conduce pentru a străbate orice noapte de detenție care poate să se cuibărească în inima noastră, ne dăruiește seninătatea inimii pentru a înfrunta dificultățile vieții, chiar și refuzul, opoziția, persecuția. Episodul lui Petru arată această forță a rugăciunii. Și Apostolul, chiar dacă este în lanțuri, se simte liniști, având certitudinea că nu este niciodată singur: comunitatea se roagă pentru el, Domnul este aproape de el; mai mult, el știe că „puterea lui Cristos se arată în slăbiciune” (2Cor 12,9). Rugăciunea constantă și unanimă este un instrument prețios și pentru a depăși încercările care pot să apară pe drumul vieții, pentru că faptul de a fi profund uniți cu Dumnezeu ne permite să fim și profund uniți cu alții. Mulțumesc.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 09.05.2012
Publicarea pe acest sit: 10.05.2012
Etichete: ,

Lasă un răspuns