Audiența generală de miercuri

Speranța creștină – 30.
Iertarea divină: motor de speranță
miercuri, 9 august 2017

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Am auzit reacția comesenilor lui Simon fariseul: „Cine este acesta că iartă și păcatele?” (Lc 7,49). Isus tocmai a săvârșit un gest scandalos. O femeie din cetate, cunoscută de toți ca o păcătoasă, a intrat în casa lui Simon, s-a aplecat la picioarele lui Isus și a vărsat pe picioarele sale untdelemn parfumat. Toți cei care erau acolo la masă murmurau: dacă Isus este un profet, n-ar trebui să accepte gesturi de acest gen de la o femeie ca aceea. Acele femei, sărmanele, care foloseau numai pentru a fi întâlnite pe ascuns, și de conducători, sau pentru a fi omorâte cu pietre. Conform mentalității timpului, între sfânt și păcătos, între pur și impur, separația trebuia să fie clară.

Însă atitudinea lui Isus este diferită. Încă de la începuturile activității sale din Galileea, El se apropie de leproși, de îndrăciți, de toți bolnavii și marginalizații. Un comportament de acest gen nu era deloc obișnuit, așa încât această simpatie a lui Isus față de cei excluși, cei „de neatins”, va fi unul dintre lucrurile care-i vor descumpăni cel mai mult pe contemporanii săi. Acolo unde există o persoană care suferă, Isus o ia asupra sa, și acea suferință devine a sa. Isus nu predică faptul că situația de durere trebuie să fie suportată cu eroism, în maniera filozofilor stoici. Isus împărtășește durerea umană, iar când o întâlnește, din interiorul său erupe acea atitudine care caracterizează creștinismul: milostivirea. Isus, în fața durerii umane simte milostivire; inima lui Isus este milostivă. Isus simte compasiune. Literalmente: Isus simte că freamătă viscerele sale. De câte ori întâlnim în Evanghelii reacții de acest gen. Inima lui Cristos întrupează și revelează inima lui Dumnezeu, care acolo unde există un bărbat sau o femeie care suferă, vrea vindecarea sa, eliberarea sa, viața sa deplină.

Pentru aceasta Isus deschide larg brațele pentru cei păcătoși. Câți oameni rămân și astăzi într-o viață greșită pentru că nu găsesc pe nimeni disponibil să-l privească sau s-o privească în mod diferit, cu ochii, mai bine zis, cu inima lui Dumnezeu, adică să-i privească cu speranță. În schimb Isus vede o posibilitate de înviere și în cel care a acumulat atâtea alegeri greșite. Isus este mereu acolo, cu inima deschisă; deschide larg acea milostivire pe care o are în inimă; iartă, îmbrățișează, înțelege, se apropie: așa este Isus!

Uneori uităm că pentru Isus n-a fost vorba despre o iubire ușoară, la preț ieftin. Evangheliile înregistrează primele reacții negative față de Isus chiar atunci când el a iertat păcatele unui om (cf. Mc 2,1-12). Era un om care suferea dublu: pentru că nu putea să meargă și pentru că se simțea „greșit”. Și Isus înțelege că a doua durere este mai mare decât prima, așa încât îl primește imediat cu o veste de eliberare: „Fiule, păcatele îți sunt iertate!” (v. 5). Eliberează acel sentiment de oprimare de a se simți greșit. Atunci unii cărturari – aceia care se cred perfecți: eu mă gândesc la atâția catolici care se simt perfecți și îi disprețuiesc pe ceilalți… este trist, acest lucru… – unii cărturari prezenți acolo sunt scandalizați de acele cuvinte ale lui Isus, care sună ca o blasfemie, pentru că numai Dumnezeu poate să ierte păcatele.

Noi care suntem obișnuiți să experimentăm iertarea păcatelor, probabil prea „ieftin”, ar trebui uneori să ne amintim cât am costat noi pentru iubirea lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi a costat destul de mult: viața lui Isus! El ar fi dat-o chiar și numai pentru unul dintre noi. Isus nu merge pe cruce pentru că vindecă bolnavii, pentru că predică iubirea, pentru că proclamă fericirile. Fiul lui Dumnezeu merge pe cruce mai ales pentru că iartă păcatele, pentru că vrea eliberarea totală, definitivă a inimii omului. Pentru că nu acceptă ca ființa umană să consume toată existența sa cu acest „tatuaj” de neșters, cu gândul de a nu putea fi primit de inima milostivă a lui Dumnezeu. Și cu aceste sentimente Isus merge în întâmpinarea păcătoșilor, care suntem noi toți.

Astfel păcătoșii sunt iertați. Nu numai că sunt înseninați la nivel psihologic, pentru că sunt eliberați de sentimentul de vină. Isus face mult mai mult: oferă persoanelor care au greșit speranța unei vieți noi. „Dar, Doamne, eu sunt o cârpă” – „Privește înainte și îți fac o inimă nouă”. Aceasta este speranța pe care ne-o dă Isus. O viața marcată de iubire. Matei vameșul devine apostol al lui Cristos: Matei, care este un trădător al patriei, unul exploatator al oamenilor. Zaheu, bogat corupt – acesta cu siguranță avea un doctorat în mituire – din Ierihon, se transformă într-un binefăcător al săracilor. Femeia din Samaria, care a avut cinci bărbați și acum conviețuiește cu un altul, aude că i se promite o „apă vie” care va putea țâșni pentru totdeauna înlăuntrul ei (cf. In4,14). Așa schimbă Isus inima; așa face cu noi toți.

Ne face bine să ne gândim că Dumnezeu n-a ales ca prim lut pentru a forma Biserica sa persoanele care nu greșeau niciodată. Biserica este un popor de păcătoși care experimentează milostivirea și iertarea lui Dumnezeu. Petru a înțeles mai mult adevăr despre sine însuși mai degrabă la cântatul cocoșului decât din elanurile sale de generozitate, care îi umflau pieptul, făcându-l să se simtă superior față de ceilalți.

Frați și surori, suntem cu toții sărmani păcătoși, care avem nevoie de milostivirea lui Dumnezeu care are forța de a ne transforma și de a ne reda speranță, și asta în fiecare zi. Și face asta! Iar oamenilor care au înțeles acest adevăr fundamental, Dumnezeu le dăruiește misiunea cea mai frumoasă din lume, adică iubirea față de frați și surori, și vestea despre o milostivire pe care El n-o neagă nimănui. Și aceasta este speranța noastră. Să mergem înainte cu această încredere în iertarea, în iubirea milostivă a lui Isus. Mulțumesc.

* * *

APEL

Am rămas profund îndurerat de măcelul care a avut loc duminica trecută în Nigeria, în interiorul unei biserici, unde au fost ucise persoane nevinovate. Și din păcate în această dimineață a venit știrea despre violențe ucigașe în Republica Centrafricană împotriva comunităților creștine. Doresc ca să înceteze orice formă de ură și de violență și să nu se mai repete crime așa de rușinoase, săvârșite în locurile de cult, unde credincioșii se adună pentru a se ruga. Să ne gândim la frații noștri și surorile noastre din Nigeria și din Republica Centrafricană. Să ne rugăm pentru ei, toți împreună: Bucură-te, Marie…

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 09.08.2017
Publicarea pe acest sit: 09.08.2017
Etichete: ,

Comments are closed