Audienţa generală de miercuri

Sfânta Hildegarda de Bingen (II)
miercuri, 8 septembrie 2010

Iubiți frați și surori,

Astăzi aș vrea să reiau și să continui reflecția despre sfânta Hildegarda de Bingen, importantă figură feminină din Evul Mediu, care s-a remarcat prin înțelepciune spirituală și sfințenie a vieții. Viziunile mistice ale lui Hildegarda se aseamănă cu acelea ale profeților din Vechiul Testament: exprimându-se prin categoriile culturale și religioase din timpul ei, interpreta în lumina lui Dumnezeu Sfintele Scripturi aplicându-le la diferitele circumstanțe ale vieții. Astfel, toți cei care o ascultau se simțeau îndemnați să practice un stil de existență creștină coerent și angajat. Într-o scrisoare adresată sfântului Bernard, mistica renană mărturisește: „Viziunea cuprinde toată ființa mea: nu văd cu ochii trupului, ci îmi apare în spiritul misterelor… Cunosc semnificația profundă a ceea ce este expus în Psaltire, în Evanghelii și în alte cărți, care-mi sunt arătate în viziune. Aceasta arde ca o flacără în pieptul meu și în sufletul meu și mă învață să înțeleg profund textul” (Epistolarium pars prima I-XC: CCCM 91).

Viziunile mistice ale lui Hildegarda sunt bogate în conținuturi teologice. Fac referință la evenimentele principale ale istoriei mântuirii și folosesc un limbaj îndeosebi poetic și simbolic. De exemplu, în opera ei cea mai cunoscută, intitulată Scivias, adică „Cunoaște căile”, ea rezumă în treizeci și cinci de viziuni evenimentele din istoria mântuirii, de la crearea lumii până la sfârșitul timpurilor. Cu trăsăturile caracteristice ale sensibilității feminine, Hildegarda, chiar în secțiunea centrală a operei sale, dezvoltă tema căsătoriei mistice dintre Dumnezeu și omenire realizată în Întrupare. Pe lemnul Crucii se săvârșește nunta Fiului lui Dumnezeu cu Biserica, mireasa lui, plină de haruri și făcută capabilă să-i dăruiască lui Dumnezeu noi copii, în iubirea Duhului Sfânt (cf. Visio tertia: PL 197,453c).

Deja din aceste scurte aluzii vedem că și teologia poate primi o contribuție specială de la femei, pentru că ele sunt capabile să vorbească despre Dumnezeu și despre misterele credinței cu inteligența și sensibilitatea lor deosebită. De aceea le încurajez pe toate cele care desfășoară această slujire ca s-o îndeplinească cu profund spirit eclezial, alimentând propria reflecție cu rugăciunea și privind la marea bogăție, în parte încă neexplorată, a tradiției mistice medievale, mai ales la cea reprezentată de modele luminoase, cum este întocmai Hildegarda de Bingen.

Mistica renană este autoare și a altor scrieri, dintre care două deosebit de importante deoarece prezintă, ca și Scivias, viziunile sale mistice: sunt Liber vitae meritorum (Cartea meritelor vieții) și Liber divinorum operum (Cartea operelor divine), denumită și De operatione Dei. În prima este descrisă o unică și puternică vedere a lui Dumnezeu care dă viață cosmosului cu forța sa și cu lumina sa. Hildegarda subliniază relația profundă dintre om și Dumnezeu și ne amintește că toată creația, al cărei apogeu este omul, primește viață de la Treime. Scrierea este centrată pe relația dintre virtuți și vicii, motiv pentru care ființa umană trebuie să înfrunte zilnic provocarea viciilor, care o îndepărtează în drumul spre Dumnezeu și virtuțile, care o favorizează. Invitația este de a ne depărta de rău pentru a-l glorifica pe Dumnezeu și pentru a intra, după o existență virtuoasă, în viața „în întregime de bucurie”. În a doua lucrare, considerată de mulți capodoperă a ei, descrie tot creația în raportul cu Dumnezeu și centralitatea omului, manifestând un cristocentrism puternic de factură biblico-patristică. Sfânta, care prezintă cinci viziuni inspirate din Prologul Evangheliei după sfântul Ioan, prezintă cuvintele pe care Fiul le adresează Tatălui: „Toată lucrarea pe care tu ai voit-o și pe care mi-ai încredințat-o, eu am dus-o la bun sfârșit, și iată că eu sunt în tine, și tu în mine, și că noi suntem una” (Pars III, Visio X: PL 197,1025a).

În sfârșit, în alte scrieri, Hildegarda manifestă capacitatea multiplă de interese și vivacitatea culturală a mănăstirilor feminine din Evul Mediu, contrar prejudecăților care încă apăsau asupra acelei epoci. Hildegarda s-a ocupat de medicină și de științe naturale, precum și de muzică, fiind înzestrată cu talent artistic. A compus și imnuri, antifonuri și cântări, adunate sub titlul Symphonia Harmoniae Caelestium Revelationum (Simfonia armoniei revelațiilor cerești), care erau interpretate cu bucurie în mănăstirile sale, răspândind o atmosferă de seninătate, și care au ajuns și la noi. Pentru ea, creația întreagă este o simfonie a Duhului Sfânt, care este în el însuși bucurie și jubilare.

Popularitatea de care era înconjurată Hildegarda făcea multe persoane ca s-o interpeleze. Pentru acest motiv dispunem de multe scrisori ale ei. Ei i se adresau comunități monastice masculine și feminine, episcopi și abați. Multe răspunsuri rămân valabile și pentru noi. De exemplu, unei comunități călugărești feminine Hildegarda scria așa: „Viața spirituală trebuie să fie îngrijită cu multă dedicare. La început truda este amară. Pentru că ea cere renunțarea la capriciile, la plăcerea trupului și la alte lucruri asemănătoare. Dar dacă se lasă fascinat de sfințenie, un suflet sfânt va găsi dulce și vrednic de iubire chiar și disprețul lumii. Trebuie numai să fie atenție ca sufletul să nu se ofilească” (E. Gronau, Hildegard. Vita di una donna profetica alle origini dell’etŕ moderna, Milano 1996, pag. 402). Și atunci când împăratul Federico Barbarossa a provocat o schismă eclezială opunând trei antipapi papei legitim Alexandru al III-lea, Hildegarda, inspirată de viziunile sale, nu a ezitat să-i amintească faptul că și el, împăratul, era supus judecății lui Dumnezeu. Cu îndrăzneala care caracterizează orice profet, ea a scris împăratului aceste cuvinte din partea lui Dumnezeu: „Vai, vai de această conduită rea a păcătoșilor care mă disprețuiesc! Ascultă repede, o, rege, dacă vrei să trăiești! Altminteri sabia mea te va străpunge!” (Ibid., pag. 412).

Cu autoritatea spirituală cu care era înzestrată, în ultimii ani ai vieții sale Hildegarda a pornit în călătorie, în pofida vârstei înaintate și a condițiilor grele de transport, pentru a vorbi oamenilor despre Dumnezeu. Toți o ascultau cu plăcere, chiar și atunci când folosea un ton sever: o considerau o mesageră trimisă de Dumnezeu. Chema mai ales comunitățile monastice și clerul la o viață conformă cu vocația lor. În mod deosebit Hildegarda a combătut mișcarea catarilor germani. Ei – catarii, literar înseamnă „curați” – răspândeau o reformă radicală a Bisericii, mai ales pentru a combate abuzurile clerului. Ea i-a certat cu asprime că vor să răstoarne însăși natura Bisericii, amintindu-le că o adevărată reînnoire a comunității ecleziale nu se obține atât cu schimbarea structurilor, cât mai ales cu un sincer spirit de pocăință și un drum activ de convertire. Acesta este un mesaj pe care n-ar trebui să-l uităm niciodată. Să-l invocăm mereu pe Duhul Sfânt pentru ca să ridice în Biserică femei sfinte și curajoase, ca sfânta Hildegarda de Bingen, care, valorizând darurile primite de la Dumnezeu, să dea contribuția lor prețioasă și specială pentru creșterea comunităților noastre și a Bisericii în timpul nostru.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.09.2010
Publicarea pe acest sit: 09.09.2010
Etichete: ,

Lasă un răspuns