Audienţa generală de miercuri

Biserica: 9. Creștinii necatolici
miercuri, 8 octombrie 2014

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În ultimele cateheze am încercat să scoatem în evidență natura și frumusețea Bisericii și ne-am întrebat ce anume comportă pentru fiecare dintre noi a face parte din acest popor, poporul lui Dumnezeu care este Biserica. Însă nu trebuie să uităm că există atâția frați care împărtășesc cu noi credința în Cristos, dar care aparțin altor confesiuni sau unor tradiții diferite de a noastră. Mulți s-au resemnat cu această diviziune – chiar și în cadrul Bisericii noastre Catolice s-au resemnat – care în decursul istoriei a fost adesea motiv de conflicte și de suferințe, chiar de războaie și aceasta este o rușine! Și astăzi raporturile nu sunt mereu marcate de respect și de cordialitate… Dar mă întreb: noi cum stăm în fața la toate acestea? Suntem și noi resemnați, dacă nu chiar indiferenți față de această diviziune? Sau credem cu fermitate că se poate și trebuie să se meargă în direcția reconcilierii și a comuniunii depline? Comuniunea deplină, adică a putea participa toți împreună la trupul și la sângele lui Cristos.

Diviziunile dintre creștini, în timp ce rănesc Biserica, îl rănesc pe Cristos, iar noi divizați provocăm o rană lui Cristos: de fapt Biserica este trupul al cărui cap este Cristos. Știm bine cât de mult îi era la inimă lui Isus ca discipolii Săi să rămână uniți în iubirea Sa. Este suficient să ne gândim la cuvintele Sale prezentate în capitolul al optsprezecelea al Evangheliei lui Ioan, rugăciunea adresată Tatălui în iminența pătimirii: „Tată sfânt, păstrează-i în numele Tău pe care mi l-ai dat, ca ei să fie una ca și Noi” (In 17,11). Această unitate era deja amenințată în timp ce Isus era încă printre ai Săi: de fapt, în Evanghelie se amintește că apostolii discutau între ei despre cine era cel mai mare, cel mai important (cf. Lc 9,46). Însă Domnul a insistat mult asupra unității în numele Tatălui, făcându-ne să înțelegem că vestirea noastră și mărturia noastră vor fi cu atât mai credibile cu cât vom fi noi cei dintâi capabili să trăim în comuniune și să ne iubim. Este ceea ce apostolii Săi, cu harul Duhului Sfânt, au înțeles după aceea profund și au îndrăgit, așa încât Sfântul Paul va ajunge să implore comunitatea din Corint cu aceste cuvinte: „Vă îndemn, fraților, pentru numele Domnului nostru Isus Cristos, să fiți toți în armonie și să nu fie între voi dezbinări, ca să fiți desăvârșiți în același cuget și în aceeași simțire” (1Cor 1,10).

În timpul drumului său în istorie, Biserica este ispitită de cel rău, care încearcă să o dezbine, și din păcate a fost marcată de despărțiri grave și dureroase. Sunt diviziuni care uneori s-au prelungit îndelung în timp, până astăzi, motiv pentru care este dificil de acum a reconstrui toate motivațiile și mai ales a găsi soluții posibile. Motivele care au dus la fracturi și la despărțiri pot să fie cele mai diferite: de la divergențele cu privire la principii dogmatice și morale și la concepții teologice și pastorale diferite, la motivele politice și de conveniență, până la ciocnirile datorate antipatiilor și ambițiilor personale… Ceea ce este sigur e că, într-un mod sau în altul, în spatele acestor sfâșieri există mereu mândria și egoismul, care sunt cauza oricărui dezacord și care ne fac intoleranți, incapabili să ascultăm și să acceptăm pe cel care are o viziune sau o poziție diferită de a noastră.

Ori, în fața la toate acestea, există ceva ce fiecare dintre noi, ca membri ai Sfintei Maici Biserici, putem și trebuie să facem? Desigur nu trebuie să lipsească rugăciunea, în continuitate și în comuniune cu aceea a lui Isus, rugăciunea pentru unitatea creștinilor. Și împreună cu rugăciunea, Domnul ne cere o deschidere reînnoită: ne cere să nu ne închidem în fața dialogului și a întâlnirii, ci să percepem tot ceea ce ne este oferit valoros și pozitiv chiar și de cel care gândește diferit de noi sau se pune pe poziții diferite. Ne cere să nu ne fixăm privirea spre ceea ce ne desparte, ci mai degrabă spre ceea ce ne unește, căutând să îl cunoaștem și să îl iubim mai bine pe Isus și să împărtășim bogăția iubirii Sale. Și aceasta comportă concret adeziunea la adevăr, împreună cu capacitatea de a ne ierta, de a ne simți parte din aceeași familie creștine, de a ne considera dar unul pentru celălalt și a face împreună multe lucruri frumoase și opere de caritate.

Este o durere, dar există diviziuni, există creștini divizați, ne-am divizat între noi. Însă toți avem ceva în comun: toți credem în Isus Cristos, Domnul. Toți credem în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt și toți mergem împreună, suntem pe drum. Să ne ajutăm unul pe altul! Dar tu gândește așa, tu gândești așa… În toate comunitățile există teologi buni: ei să discute, ei să caute adevărul teologic pentru că este o datorie, dar noi să mergem împreună, rugându-ne unul pentru altul și făcând opere de caritate. Și astfel facem comuniunea mergând. Acesta se numește ecumenism spiritual: a merge pe drumul vieții toți împreună în credința noastră, în Isus Cristos Domnul. Se spune că nu trebuie să se vorbească despre lucruri personale, dar nu rezist în fața ispitei. Vorbim despre comuniune… comuniune între noi. Și astăzi, eu sunt foarte recunoscător Domnului pentru că astăzi se împlinesc 70 de ani de când am făcut Prima Împărtășanie. Dar a face Prima Împărtășanie noi toți trebuie să știm că înseamnă a intra în comuniune cu alții, în comuniune cu frații din Biserica noastră, dar și în comuniune cu toți cei care aparține la comunități diferite dar cred în Isus. Să îi mulțumim Domnului pentru Botezul nostru, să îi mulțumim Domnului pentru împărtășirea noastră, și pentru ca această împărtășire să ajungă să fie a tuturor, împreună.

Dragi prieteni, să mergem așadar înainte spre unitatea deplină! Istoria ne-a despărțit, dar suntem în drum spre reconciliere și comuniune! Și acest lucru este adevărat! Și acest lucru trebuie să îl apărăm! Toți suntem în drum spre comuniune. Și când ținta ni se poate părea prea distantă, aproape de nedobândit, și ne simțim cuprinși de descurajare, să ne învioreze ideea că Dumnezeu nu poate să închidă urechea la glasul propriului Fiu Isus și să nu asculte rugăciunea Sa și a noastră, pentru ca toți creștinii să fie într-adevăr una.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.10.2014
Publicarea pe acest sit: 08.10.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns