Audiența generală de miercuri

28. Milostivirea e cea care mântuiește (cf. Mt 11,2-6)
miercuri, 7 septembrie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Am ascultat un text din Evanghelia lui Matei (11,2-6). Intenția evanghelistului este aceea de a ne face să intrăm mai profund în misterul lui Isus, pentru a percepe bunătatea sa și milostivirea sa. Episodul este următorul: Ioan Botezătorul îi trimite pe discipolii săi la Isus – Ioan era în închisoare – pentru a-i pune o întrebare foarte clară: „Tu ești cel care trebuie să vină sau să așteptăm un altul?” (v. 3). Era chiar în momentul întunericului… Botezătorul îl aștepta cu neliniște pe Mesia și în predica sa l-a descris cu nuanțe puternice, ca un judecător care în sfârșit va instaura împărăția lui Dumnezeu și va purifica poporul său, răsplătind pe cei buni și pedepsind pe cei răi. El predica astfel: „Securea este deja la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun, va fi tăiat și aruncat în foc” (Mt 3,10). Acum când Isus a început misiunea sa publică printr-un stil diferit; Ioan suferă pentru că se află într-un întuneric dublu: în întunericul închisorii și al unei celule și în întunericul inimii. Nu înțelege acest stil al lui Isus și vrea să știe dacă este chiar El Mesia, sau trebuie să se aștepte un altul.

Și răspunsul lui Isus pare la prima vedere să nu corespundă întrebării Botezătorului. De fapt, Isus spune: „Mergeți și spuneți-i lui Ioan ceea ce auziți și vedeți: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați și surzii aud, morții învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună. Și fericit este cel care nu se scandalizează de mine” (v. 4-6). Aici devine clară intenția Domnului Isus: El răspunde că este instrumentul concret al milostivirii Tatălui, care merge tuturor în întâmpinare aducând mângâierea și mântuirea, și în acest mod manifestă judecata lui Dumnezeu. Orbii, șchiopii, leproșii, surzii recuperează demnitatea lor și nu mai sunt excluși datorită bolii lor, morții învie, în timp ce săracilor li se anunță vestea cea bună. Și aceasta devine sinteza acțiunii lui Isus, care în acest mod face vizibilă și tangibilă însăși acțiunea lui Dumnezeu.

Mesajul pe care Biserica îl primește din această relatare a vieții lui Cristos este foarte clar. Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume pentru a-i pedepsi pe păcătoși nici pentru a-i nimici pe cei răi. În schimb lor le este adresată invitația la convertire pentru ca, văzând semnele bunătății divine, să poată regăsi drumul întoarcerii. Așa cum spune Psalmul: „Dacă te-ai uita la fărădelegi, Doamne, / Doamne, cine ar mai putea să stea în fața ta? / La tine însă este iertare / și ne temem de tine” (130,3-4).

Dreptatea pe care Botezătorul o punea în centrul predicii sale, în Isus se manifestă în primul rând ca milostivire. Și îndoielile Înaintemergătorului nu vor face decât să anticipeze descumpănirea pe care Isus o va provoca în continuare cu acțiunile sale și cu cuvintele sale. Așadar, se înțelege concluzia răspunsului lui Isus. El spune: „Fericit este cel care nu se scandalizează de mine” (v. 6). Scandal înseamnă „piedică”. De aceea Isus avertizează cu privire la un pericol deosebit: dacă piedica de a crede sunt mai ales acțiunile sale de milostivire, asta înseamnă că există o falsă imagine a lui Mesia. În schimb, fericiți cei care, în fața gesturilor și a cuvintelor lui Isus, dau glorie Tatălui care este în ceruri.

Avertismentul lui Isus este mereu actual: și astăzi omul construiește imagini ale lui Dumnezeu care-l împiedică să guste prezența sa reală. Unii își fac o credință „fă treaba singur” care-l reducă pe Dumnezeu în spațiul limitat al propriilor dorințe și al propriilor convingeri. Dar această credință nu este convertire la Domnul care se revelează, dimpotrivă, o împiedică să provoace viața noastră și conștiința noastră. Alții îl reduc pe Dumnezeu la un idol fals; folosesc numele său sfânt pentru a justifica propriile interese sau chiar ura și violența. Pentru alții, Dumnezeu este numai un refugiu psihologic în care să fie asigurați în momentele dificile: este vorba despre o credință concentrată asupra ei însăși, impermeabilă la forța iubirii milostive a lui Isus care conduce spre frați. Alții îl consideră pe Cristos numai un bun învățător de învățături etice, unul dintre atâția din istorie. În sfârșit, sunt unii care sufocă credința într-un raport pur intimist cu Isus, eliminând stimulentul său misionar capabil să transforme lumea și istoria. Noi creștinii credem în Dumnezeul lui Isus Cristos și dorința sa este aceea de a crește în experiența vie a misterului său de iubire.

Așadar să ne angajăm să nu interpunem nicio piedică în calea acțiunii milostive a Tatălui, ci să cerem darul unei credințe mari pentru a deveni și noi semne și instrumente ale milostivirii.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 07.09.2016
Publicarea pe acest sit: 07.09.2016
Etichete: , ,

Comments are closed