Audiența generală de miercuri

Călătoria în Myanmar și Bangladesh
miercuri, 6 decembrie 2017

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi aș vrea să vorbesc despre călătoria apostolică pe care am făcut-o zilele trecute în Myanmar și Bangladesh. A fost un mare dar al lui Dumnezeu și de aceea îi mulțumesc Lui pentru toate, în special pentru întâlnirile pe care le-am putut avea. Reînnoiesc exprimarea recunoștinței mele autorităților din cele două țări și respectivilor episcopi, pentru toată munca de pregătire și pentru primirea rezervată mie și colaboratorilor mei. Un „mulțumesc” din inimă vreau să adresez poporului birman și celui bengalez, care mi-au demonstrat atâta credință și atâta afect: mulțumesc!

Pentru prima dată un succesor al lui Petru vizita Myanmarul și asta a avut loc puțin după ce s-au stabilit relații diplomatice între această țară și Sfântul Scaun.

Am voit, și în acest caz, să exprim apropierea lui Cristos și a Bisericii de un popor care a suferit din cauza conflictelor și represiunilor și care acum merge lent spre o nouă condiție de libertate și de pace. Un popor în care religia budistă este puternic înrădăcinată, cu principiile sale spirituale și etice, și unde creștinii sunt prezenți ca mică turmă și plămadă a Împărăției lui Dumnezeu. Această Biserică, vie și ferventă, am avut bucuria s-o întăresc în credință și în comuniune, în întâlnirea cu episcopii din țară și în cele două celebrări euharistice. Prima a fost în marea zonă sportivă în centrul orașului Yangon, și Evanghelia din acea zi a amintit că persecuțiile din cauza credinței în Isus sunt normale pentru discipolii săi, ca ocazie de mărturie, dar că „nici măcar un fir de păr nu se va pierde” (cf. Lc 21,12-19). A doua Liturghie, ultimul act al vizitei în Myanmar, era dedicată tinerilor: un semn de speranță și un cadou special al Fecioarei Maria, în catedrala care poartă numele ei. Pe fețele acelor tineri, pline de bucurie, am văzut viitorul Asiei: un viitor care va fi nu al celui care construiește arme, ci al celui care seamănă fraternitate. Și tot în semn de speranță am binecuvântat primele pietre pentru 16 biserici, pentru seminar și pentru nunțiatură: optsprezece!

În afară de comunitatea catolică, am putut întâlni autoritățile din Myanmar, încurajând eforturile de pacificare a țării și dorind ca toate componentele diferite ale națiunii, niciuna exclusă, să poată coopera la acest proces în respectul reciproc. În acest spirit, am voit să-i întâlnesc pe reprezentanții diferitelor comunități religioase prezente în țară. Îndeosebi, am manifestat Consiliului Suprem al Călugărilor Budiști stima Bisericii pentru tradiția lor spirituală antică și încrederea că creștinii și budiștii pot să ajute împreună persoanele și să-l iubească pe Dumnezeu și pe aproapele, respingând orice violență și opunându-se răului cu binele.

După ce am părăsit Myanmarul, am mers în Bangladesh, unde în primul rând am adus omagiu martirilor din lupta pentru independență și „Părintelui națiunii”. Populația din Bangladesh este în cea mai mare parte de religie musulmană, deci vizita mea – pe urmele celor a fericitului Paul al VI-lea și a sfântului Ioan Paul al II-lea – a marcat un pas ulterior în favoarea respectului și dialogului între creștinism și islam.

Am amintit autorităților țării că Sfântul Scaun a susținut încă de la început voința poporului bengalez de a se constitui ca națiune independentă, precum și exigența ca în ea să fie mereu tutelată libertatea religioasă. Îndeosebi am voit să exprim solidaritate Bangladeshului în angajarea sa de a-i ajuta pe refugiații Rohingya veniți în masă în teritoriul său, unde densitatea de populație este deja printre cele mai ridicate din lume.

Liturghia celebrată într-u parc istoric din Dhaka a fost îmbogățită de hirotonirea a șaisprezece preoți și acesta a fost unul dintre evenimentele cele mai semnificative și bucuroase ale călătoriei. De fapt, atât în Bangladesh cât și în Myanmar și în celelalte țări din sud-estul Asiei, mulțumire fie lui Dumnezeu vocațiile nu lipsesc, semn de comunități vii, unde răsună glasul Domnului care cheamă la urmarea Lui. Am împărtășit această bucurie cu episcopii din Bangladesh și i-am încurajat în munca lor generoasă pentru familii, pentru săraci, pentru educație, pentru dialog și pacea socială. Și am împărtășit această bucurie cu atâția preoți, consacrate și consacrați din țară, precum și cu seminariștii, novicele și novicii, în care am văzut mlădițele Bisericii din acea țară.

La Dhaka am trăit un moment puternic de dialog interreligios și ecumenic, care mi-a dat ocazia de a sublinia deschiderea inimii ca bază a culturii întâlnirii, armoniei și păcii. În afară de asta, am vizitat „Casa Maica Tereza”, unde sfânta locuia când se afla în acel oraș, și care primește foarte mulți orfani și persoane cu dezabilități. Acolo, după carisma lor, surorile trăiesc în fiecare zi rugăciunea de adorație și slujirea lui Cristos sărac și suferind. Și niciodată, niciodată nu lipsește de pe buzele lor zâmbetul: surori care se roagă mult, care-i slujesc pe cei suferinzi și încontinuu cu zâmbetul. Este o mărturie frumoasă. Mulțumesc mult acestor surori.

Ultimul eveniment a fost cu tinerii bengalezi, bogat în mărturii, cântece și dansuri. Dar cât de bine dansează aceste bengaleze! Știu să danseze bine! O sărbătoare care a manifestat bucuria Evangheliei primită de acea cultură; o bucurie fecundată de jertfele atâtor misionari, ale atâtor cateheți și părinți creștini. La întâlnire erau prezenți și tineri musulmani și de alte religii: un semn de speranță pentru Bangladesh, pentru Asia și pentru întreaga lume. Mulțumesc.

* * *

APEL

Gândul meu se îndreaptă acum spre Ierusalim. În această privință, nu pot să nu exprim preocuparea mea profundă față de situația care s-a creat în aceste ultime zile și, în același timp, să adresez un apel din inimă pentru ca să fie angajare a tuturor respectarea status quo-ului acelui oraș, în conformitate cu rezoluțiile pertinente ale Națiunilor Unite.

Ierusalimul este un oraș unic, sacru pentru evrei, creștini și musulmani, care în el venerează locurile sfinte ale respectivelor religii și are o vocație specială la pace.

Îl rog pe Domnul ca această identitate să fie ocrotită și întărită în folosul Țării Sfinte, al Orientului Mijlociu și al întregii lumi și să prevaleze înțelepciunea și prudența, pentru a evita să se adauge noi elemente de tensiune într-o panoramă mondială deja zbuciumată și marcată de atât de multe și crude conflicte.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 06.12.2017
Publicarea pe acest sit: 06.12.2017
Etichete: ,

Comments are closed