Audienţa generală de miercuri

Biserica: 13. Sfânta Maică Biserică Ierarhică
miercuri, 5 noiembrie 2014

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Am auzit lucrurile pe care Apostolul Paul le spune Episcopului Tit. Dar câte virtuți trebuie să avem noi, Episcopii? Am auzit cu toții, nu este așa? Nu e ușor, nu e ușor, pentru că noi suntem păcătoși. Dar ne încredințăm rugăciuniilor voastre, pentru ca măcar să ne apropiem de aceste lucruri pe care Apostolul Paul le recomandă tuturor Episcopilor. De acord? Vă veți ruga pentru noi?

Deja am avut ocazia de a sublinia, în catehezele precedente, cum Duhul Sfânt umple mereu Biserica de darurile Sale, cu îmbelșugare. Ori, în puterea și în harul Duhului, Cristos nu încetează să ridice slujiri, cu scopul de a zidi comunitățile creștine ca Trup al Său. Între aceste slujiri, se distinge cea episcopală. În Episcop, ajutat de preoți și de diaconi, însuși Cristos se face prezent și continuă să se îngrijească de Biserica Sa, asigurând ocrotirea Sa și conducerea Sa.

1. În prezența și în slujirea Episcopilor, preoților și diaconilor putem recunoaște adevărata față a Bisericii: este Sfânta Maică Biserică Ierarhică. Și într-adevăr, prin acești frați aleși de Domnul și consacrați cu Sacramentul Preoției, Biserica exercită maternitatea sa: ne naște la Botez ca creștini, făcându-ne să ne renaștem în Cristos; veghează asupra creșterii noastre în credință; ne însoțește în brațele Tatălui, pentru a primi iertarea Sa; pregătește pentru noi masa euharistică, unde ne hrănește cu Cuvântul lui Dumnezeu și cu Trupul și Sângele lui Cristos; invocă asupra noastră binecuvântarea lui Dumnezeu și puterea Duhului Său, susținându-ne tot cursul vieții noastre și învăluindu-ne cu tandrețea Sa și căldura Sa, mai ales în momentele mai delicate ale încercării, suferinței și morții.

2. Această maternitate a Bisericii se exprimă îndeosebi în persoana Episcopului și în slujirea sa. De fapt, așa cum Isus i-a ales pe apostoli și i-a trimis să vestească Evanghelia și să păstorească turma Sa, tot așa Episcopii, succesorii lor, sunt puși în fruntea comunităților creștine, ca garanți ai credinței lor și ca semn viu al prezenței Domnului în mijlocul lor. Înțelegem deci că nu este vorba despre o poziție de prestigiu, despre o funcție onorifică. Episcopatul nu este o distincție, este o slujire. Isus a voit așa. Nu trebuie să există loc în Biserică pentru mentalitatea lumească. Mentalitatea lumească spune: „Acest om a făcut cariera ecleziastică, a devenit Episcop”. Nu, nu, în Biserică nu trebuie să fie loc pentru această mentalitate. Episcopatul este o slujire, nu este o distincție pentru a se mândri. A fi Episcopi înseamnă a avea mereu în fața ochilor exemplul lui Isus care, ca Bun Păstor, a venit nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji (cf. Mt 20,28; Mc 10,45) și pentru a-și da viața pentru oi (cf. In 10,11). Sfinții Episcopi – și sunt mulți în istoria Bisericii, atâția Episcopi sfinți – ne arată că această slujire nu se caută, nu se cere, nu se cumpără, ci se primește în ascultare, nu pentru a se înălța, ci pentru a se înjosi, ca Isus care „s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte și încă moartea pe cruce” (Fil 2,8). Este trist când vedem un om care caută această funcție și care face atâtea lucruri pentru a ajunge acolo și când ajunge acolo nu slujește, se împăunează, trăiește numai pentru vanitatea sa.

3. Există un alt element prețios, care merită să fie scos în evidență. Când Isus i-a ales și i-a chemat pe apostoli, i-a imaginat nu separați unul de altul, fiecare pe cont propriu, ci împreună, pentru ca să fie cu El, uniți, ca o singură familie. Și Episcopii constituie un colegiu unic, adunat în jurul Papei, care este păzitor și garant al acestei comuniuni profunde, pe care o îndrăgea așa de mult Isus și înșiși Apostolii Săi. Așadar, cât de frumos este când Episcopii, cu Papa, exprimă această colegialitate și încearcă să fie tot mai mult și mai bine slujitori ai credincioșilor, mai servitori în Biserică! Am experimentat aceasta recent în Adunarea Sinodului despre familie. Dar să ne gândim la toți Episcopii răspândiți în lume care, deși trăind în localități, culturi, sensibilități și tradiții diferite și depărtate între ele, de la o parte la alta – un Episcop îmi spunea alaltăieri că pentru a ajunge la Roma erau necesar, de unde era el, peste 30 de ore de zbor – se simt parte unul pentru altul și devin expresie a legăturii intime, în Cristos, între comunitățile lor. Și în rugăciunea eclezială comună toți Episcopii stau împreună în ascultarea Domnului și a Duhului, putând astfel să acorde atenție în profunzime omului și semnelor timpurilor (cf. Conciliul ecumenic Vatican II, Constituția Gaudium et spes, 4).

Dragi prieteni, toate acestea ne fac să înțelegem pentru ce comunitățile creștine recunosc în Episcop un dar mare și sunt chemate să alimenteze o comuniune sinceră și profundă cu el, pornind de la preoți și de la diaconi. Nu există o Biserică sănătoasă dacă credincioșii, diaconii și preoții nu sunt uniți cu Episcopul. Această Biserică neunită cu Episcopul este o Biserică bolnavă. Isus a voit această unire a tuturor credincioșilor cu Episcopul, și a diaconilor și a preoților. Și acest lucru îl fac având conștiința că tocmai în Episcop se face vizibilă legătura fiecărei Biserici cu Apostolii și cu toate celelalte comunități, unite cu Episcopii lor și cu Papa în unica Biserică a Domnului Isus, care este Sfânta noastră Maică Biserică Ierarhică. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 05.11.2014
Publicarea pe acest sit: 05.11.2014
Etichete: , ,

Lasă un răspuns