Audiența generală de miercuri

Speranța creștină – 5.
Rahela „își plânge fiii”, dar…
„există o speranță pentru viitorul tău” (Ier 31)
miercuri, 4 ianuarie 2017

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În cateheza de astăzi aș vrea să contemplu cu voi o figură de femeie care ne vorbește despre speranța trăită în plâns. Speranța trăită în plâns. E vorba de Rahela, soția lui Iacob și mama lui Iosif și Beniamin, cea care, așa cum ne relatează Cartea Genezei, moare când îl naște pe al doilea copil al său, adică Beniamin.

Profetul Ieremia face referință la Rahela adresându-se israeliților din exil pentru a-i mângâie, cu cuvinte pline de emoție și de poezie; adică ia plânsul Rahelei dar dă speranță:

Așa vorbește Domnul:
„Un strigăt se aude din Rama,
jale și plânset amar;
Rahela își plânge fiii
și refuză să fie mângâiată pentru fiii ei,
căci nu mai sunt” (Ier 31,15).

În aceste versete, Ieremia prezintă această femeie din poporul său, marea matriarhă a tribului său, într-o realitate de durere și plâns, dar împreună cu o perspectivă de viață negândită. Rahela, care în relatarea din Geneză a murit născând și a asumat acea moarte pentru ca fiul să poată trăi, acum în schimb, reprezentată de profet ca vie la Rama, acolo unde se adunau deportații, plânge pentru fiii care într-un anumit sens au murit mergând în exil; fii care, așa cum spune ea însăși, „nu mai sunt”, au dispărut pentru totdeauna.

Și pentru aceasta Rahela nu vrea să fie mângâiată. Acest refuz exprimă profunzimea durerii sale și amărăciunea plânsului său. În fața tragediei pierderii fiilor, o mamă nu poate accepta cuvinte sau gesturi de mângâiere, care sunt mereu neadecvate, nu sunt niciodată capabile să aline durerea unei răni care nu poate și nu vrea să fie vindecată. O durere proporțională cu iubirea.

Orice mamă știe toate acestea; și sunt atâtea, și astăzi, mamele care plâng, care nu se resemnează cu pierderea unui fiu, nemângâiate în fața unei morți imposibil de acceptat. Rahela cuprinde în sine durerea tuturor mamelor din lume, din orice timp, și lacrimile oricărei ființe umane care plânge pierderi ireparabile.

Acest refuz al Rahelei care nu vrea să fie mângâiată ne învață și câtă delicatețe ne este cerută în fața durerii celuilalt. Pentru a vorbi despre speranță celui care este disperat trebuie împărtășită disperarea sa; pentru a șterge o lacrimă de pe fața celui care suferă, trebuie unit plânsul nostru cu al său. Numai așa cuvintele noastre pot să fie realmente capabile să dea un pic de speranță. Și dacă nu pot să spun astfel de cuvinte, cu plâns, cu durere, mai bine tăcerea; mângâierea, gestul și niciun cuvânt.

Și Dumnezeu, cu delicatețea sa și iubirea sa, răspunde la plânsul Rahelei cu cuvinte adevărate, nu prefăcute; de fapt, așa continuă textul lui Ieremia:

„Așa vorbește Domnul:
«Oprește-ți glasul din plâns și ochii din lacrimi,
pentru că este o răsplată pentru lucrările tale
– oracolul Domnului –
și ei se vor întoarce din țara dușmanului!
Există o speranță pentru viitorul tău
– oracolul Domnului –
și fiii tăi se vor întoarce între hotarele tale»” (Ier 31,16-17).

Tocmai datorită plânsului mamei, există încă speranță pentru fii, care vor trăi din nou. Această femeie, care a acceptat să moară, în momentul nașterii, pentru ca fiul să poată trăi, cu plânsul său este acum principiu de viață nouă pentru fiii exilați, prizonieri, departe de patrie. Domnul răspunde la durerea și la plânsul amar al Rahelei cu o promisiune care acum poate să fie pentru ea motiv de adevărată mângâiere: poporul va putea să se întoarcă din exil și să trăiască în credință, liber, propriul raport cu Dumnezeu. Lacrimile au generat speranță. Și acest lucru nu este ușor de înțeles, dar este adevărat. De atâtea ori, în viața noastră, lacrimile seamănă speranță, sunt semințe de speranță.

Așa cum știm, acest text al lui Ieremia este reluat după aceea de evanghelistul Matei și aplicat la masacrul pruncilor nevinovați (cf. 2,16-18). Un text care ne pune în fața tragediei uciderii de ființe umane lipsite de apărare, a ororii puterii care disprețuiește și suprimă viața. Pruncii din Betleem au murit din cauza lui Isus. Și El, Miel nevinovat, avea să moară după aceea, la rândul său, pentru noi toți. Fiul lui Dumnezeu a intrat în durerea oamenilor. Nu trebuie uitat acest lucru. Când cineva mi se adresează și îmi pune întrebări dificile, de exemplu: „Spuneți-mi, părinte: de ce suferă copiii?”, cu adevărat eu nu știu ce să răspund. Spun numai: „Privește Răstignitul: Dumnezeu ni l-a dat pe Fiul său, El a suferit, și poate că acolo vei găsi un răspuns”. Dar răspunsuri de aici [arată capul] nu există. Numai privind iubirea lui Dumnezeu care îl dă pe Fiul său care își oferă viața pentru noi poate indica vreun drum de mângâiere. Și pentru aceasta spunem că Fiul lui Dumnezeu a intrat în durerea oamenilor; a împărtășit și a primit moartea; Cuvântul său este în mod definitiv cuvânt de mângâiere, pentru că se naște din plâns.

Și pe cruce El, Fiul muribund, va fi cel care va dărui o nouă rodnicie mamei sale, încredințându-i-l pe discipolul Ioan și făcând-o mamă a poporului celor care cred. Moartea este învinsă și astfel ajunge la împlinire profeția lui Ieremia. Și lacrimile Mariei, ca acelea ale Rahelei, au generat speranță și viață nouă. Mulțumesc.

* * *

APEL

Ieri au venit din Brazilia știrile dramatice ale masacrului care a avut loc în închisoarea din Manaus, unde o ciocnire foarte violentă între bande rivale a provocat zeci de morți. Exprim durere și preocupare pentru cele întâmplate. Invită să ne rugăm pentru răposați, pentru rudele lor, pentru toți deținuții din închisoarea aceea și pentru cei care lucrează acolo. Și reînnoiesc apelul pentru ca institutele penitenciare să fie locuri de reeducare și de reinserare socială, iar condițiile de viață ale deținuților să fie demne de persoane umane. Vă invit să ne rugăm pentru acești deținuți morți și vii, precum și pentru toți deținuții din lume, pentru ca închisorile să fie pentru a reinsera și să nu fie supraaglomerate; să fie locuri de reinserare. Să o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, Mama deținuților: Bucură-te, Marie…

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 04.01.2017
Publicarea pe acest sit: 04.01.2017
Etichete: ,

Comments are closed