Audiența generală de miercuri

Sfânta Liturghie – 15.
Riturile de încheiere
miercuri, 4 aprilie 2018

Iubiți frați și surori, bună ziua și Paște fericit!

Voi vedeți că astăzi sunt flori: florile exprimă bucurie, veselie. În anumite locuri Paștele este numit și „Paște înflorit”, pentru că înflorește Cristos înviat: este floarea nouă; înflorește justificarea noastră; înflorește sfințenia Bisericii. Pentru aceasta, multe flori: este bucuria noastră. Toată săptămâna noi sărbătorim Paștele, toată săptămâna. Și pentru aceasta ne adresăm, o dată în plus, noi toți, urarea de „Paște fericit”. Să spunem împreună: „Paște fericit”, toți! [răspund: „Paște fericit!”]. Aș vrea să-i spunem Paște fericit – pentru că a fost episcop de Roma – iubitului papă Benedict, care ne urmărește la televizor. Papei Benedict să-i spunem toți Paște fericit: [spun: „Paște fericit!”]. Și aplauze, puternice.

Cu această cateheză încheiem ciclul dedicat Liturghiei, care este tocmai comemorarea, dar nu numai ca amintire, se trăiește din nou Pătimirea și Învierea lui Isus. Ultima dată am ajuns până la Împărtășanie și rugăciunea după Împărtășanie; după această rugăciune, Liturghia se încheie cu binecuvântarea împărțită de preot și trimiterea poporului (cf. Principii și norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 90). Așa cum a început cu semnul crucii, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, tot în numele Treimii este pecetluită Liturghia, adică acțiunea liturgică.

Totuși, știm bine că în timp ce Liturghia se termină, se deschide angajamentul mărturiei creștine. Creștinii nu merg la Liturghie pentru a face o temă săptămânală și apoi uită, nu. Creștinii merg la Liturghie pentru a participa la Pătimirea și Învierea Domnului și apoi pentru a trăi mai mult ca niște creștini: se deschide angajamentul mărturiei creștine. Ieșim din biserică pentru „a merge în pace” ca să ducem binecuvântarea lui Dumnezeu în activitățile zilnice, în casele noastre, în locurile de muncă, printre ocupațiile cetății pământești, „glorificându-l pe Domnul cu viața noastră”. Dar dacă ieșim din biserică discutând și spunând: „uite-l pe acesta, uite-l pe acela…”, cu limba lungă, Liturghia nu a intrat în inima mea. De ce? Pentru că nu sunt capabil să trăiesc mărturia creștină. De fiecare dată când ies de la Liturghie, trebuie să ies mai bun decât am intrat, cu mai multă viață, cu mai multă forță, cu mai multă voință de a da mărturie creștină. Prin Euharistie, Domnul Isus intră în noi, în inima noastră și în trupul nostru, pentru ca să putem „exprima în viață sacramentul primit în credință” (Liturghierul Roman, Rugăciunea zilei de luni din Octava de Paște).

Așadar, de la celebrare la viață, conștienți că Liturghia își are împlinire în alegerile concrete ale celui care se lasă implicat personal în misterele lui Cristos. Nu trebuie să uităm că celebrăm Euharistia pentru a învăța să devenim bărbați și femei euharistici. Ce înseamnă asta? Înseamnă a-l lăsa pe Cristos să acționeze în faptele noastre: gândurile sale să fie gândurile noastre, sentimentele sale să fie ale noastre, alegerile sale să fie alegerile noastre. Și aceasta este sfințenia: a face așa cum a făcut Cristos este sfințenie creștină. Exprimă asta cu precizie sfântul Paul, vorbind despre propria asemănare cu Isus, și spune așa: „Am fost răstignit împreună cu Cristos. Așadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. Și ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și s-a dat pentru mine” (Gal 2,19-20). Aceasta este mărturia creștină. Experiența lui Paul ne luminează și pe noi: în măsura în care mortificăm egoismul nostru, adică facem să moară ceea ce se opune Evangheliei și iubirii lui Isus, se creează înlăuntrul nostru un spațiu mai mare pentru puterea Duhului său. Creștinii sunt bărbați și femei care lasă să li se lărgească sufletul cu puterea Duhului Sfânt, după ce au primit Trupul și Sângele lui Cristos. Lăsați să vi se lărgească sufletul! Nu aceste suflete așa de strâmte și închise, mici, egoiste, nu! Suflete largi, suflete mari, cu orizonturi mari… Lăsați să vi se lărgească sufletul cu puterea Duhului, după ce ați primit Trupul și Sângele lui Cristos.

Deoarece prezența reală a lui Cristos în Pâinea consacrată nu se termină cu Liturghia (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1374), Euharistia este păstrată în tabernacol pentru Împărtășania bolnavilor și pentru adorația tăcută a Domnului în Preasfântul Sacrament; cultul euharistic în afara Liturghiei, atât în formă privată cât și în formă comunitară, ne ajută de fapt să rămânem în Cristos (cf. ibid., 1378-1380).

Prin urmare, roadele Liturghiei sunt destinate să se maturizeze în viața de fiecare zi. Putem spune așa, forțând un pic imaginea: Liturghia este ca bobul, bobul de grâu care după aceea în viața obișnuită crește, crește și se coace în faptele bune, în atitudinile care ne fac să ne asemănăm cu Isus. Prin urmare, roadele Liturghiei sunt destinate să se maturizeze în viața de fiecare zi. Într-adevăr, crescând unirea noastră cu Cristos, Euharistia actualizează harul pe care Duhul ni l-a dăruit la Botez și la Mir, pentru ca să fie credibilă mărturia noastră creștină (cf. ibid., 1391-1392).

De asemenea, aprinzând în inimile noastre caritatea divină, ce face Euharistia? Ne separă de păcat: „Cu cât participăm mai mult la viața lui Cristos și înaintăm în prietenia sa, cu atât ne este mai greu să ne despărțim de El prin păcatul de moarte” (ibid., 1395).

Apropierea obișnuită de Ospățul euharistic reînnoiește, întărește și aprofundează legătura cu comunitatea creștină de care aparținem, conform principiului că Euharistia face Biserica (cf. ibid., 1396), ne unește pe toți.

În sfârșit, a participa la Euharistie angajează față de alții, în special față de săraci, educându-ne să trecem de la trupul lui Cristos la trupul fraților, în care El așteaptă să fie recunoscut, slujit, cinstit, iubit de noi (cf. ibid., 1397).

Purtând comoara unirii cu Cristos în vase de lut (cf. 2Cor 4,7), avem nevoie continuă să ne întoarcem la sfântul altar, până când, în paradis, vom gusta pe deplin fericirea ospățului de nuntă al Mielului (cf. Ap 19,9).

Să-i mulțumim Domnului pentru drumul de redescoperire a sfintei Liturghii pe care ni l-a dat să-l parcurgem împreună și să ne lăsăm atrași cu credință reînnoită la această întâlnire reală cu Isus, mort și înviat pentru noi, contemporan al nostru. Și fie ca viața noastră să fie mereu „înflorită” așa, ca Paștele, cu florile speranței, credinței, ale faptelor bune. Fie ca noi să găsim mereu forța pentru aceasta în Euharistie, în unirea cu Isus. Paște fericit tuturor!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 04.04.2018
Publicarea pe acest sit: 04.04.2018
Etichete: , ,

Comments are closed