Audienţa generală de miercuri

Despre recenta călătorie apostolică
în Mexic și în Cuba
miercuri, 4 aprilie 2012

Iubiți frați și surori,

Încă sunt vii în mine emoțiile trezite de recenta Călătorie apostolică în Mexic și în Cuba, asupra căreia aș vrea să mă opresc astăzi. Vine în mod spontan din sufletul meu aducerea de mulțumire făcută Domnului: în providența sa, El a voit să merg pentru prima dată ca Succesor al lui Petru în aceste două țări, care păstrează neștearsă amintirea vizitelor făcute de fericitul Ioan Paul al II-lea. Bicentenarul Independenței Mexicului și a altor țări latinoamericane, douăzeci de ani de raporturi diplomatice între Mexic și Sfântul Scaun și al patrulea centenar al regăsirii imaginii Fecioarei Carității del Cobre în Republica din Cuba au fost ocaziile pelerinajului meu. Cu el am voit să îmbrățișez în mod ideal întregul continent, invitându-i pe toți să trăiască împreună în speranță și în angajarea concretă de a merge cu toții uniți spre un viitor mai bun. Sunt recunoscător domnilor președinți al Mexicului și al Cubei, care cu respect și stimă mi-au adresat salutul de bun-venit, precum și celorlalte autorități. Mulțumesc din inimă Arhiepiscopilor de León, de Santiago de Cuba și de La Havana și celorlalți venerați Frați întru episcopat, care m-au primit cu mare iubire, precum și colaboratorilor lor și celor care s-au străduit cu generozitate pentru această vizită pastorală a mea. Au fost zile de neuitat de bucurie și de speranță, care vor rămâne imprimate în inima mea!

Prima etapă a fost León, în statul Guanajuato, centru geografic al Mexicului. Aici o mare mulțime în sărbătoare mi-a rezervat o primire extraordinară și vie, ca semn al îmbrățișării călduroase al unui întreg popor. Încă de la ceremonia de bun-venit am putut să percep credința și căldura preoților, a persoanelor consacrate și a credincioșilor laici. În prezența exponenților Instituțiilor, a numeroși Episcopi și a reprezentanților societății, am amintit de necesitatea recunoașterii și a ocrotirii drepturilor fundamentale ale persoanei umane, între care iese în evidență libertatea religioasă, asigurând apropierea mea față de cei care suferă din cauza plăgilor sociale, a conflictelor noi și vechi, a corupției și a violenței. Mă gândesc din nou cu profundă recunoștință la șirul interminabil de oameni de-a lungul străzilor, care m-au însoțit cu entuziasm. În acele mâini întinse în semn de salut și de iubire, în acele fețe bucuroase, în acele strigăte de bucurie am perceput speranța tenace a creștinilor mexicani, speranță rămasă aprinsă în inimi în pofida momentelor dificile de violențe, pe care nu am încetat să le deplâng și spre ale căror victime am adresat un gând din inimă, putând să încurajez personal câteva dintre ele. În aceeași zi am întâlnit foarte mulți copii și adolescenți, care sunt viitorul națiunii și al Bisericii. Veselia lor inepuizabilă, exprimată cu cântări și melodii răsunătoare, precum și privirile lor și gesturile lor, exprimau dorința puternică a tuturor copiilor din Mexic, din America Latină și din Caraibe de a putea trăi în pace, în seninătate și armonie, într-o societate mai dreaptă și reconciliată.

Discipolii Domnului trebuie să facă să crească bucuria de a fi creștini, bucuria de a aparține Bisericii sale. Din această bucurie se nasc și energiile pentru a-l sluji pe Cristos în situațiile dificile și de suferință. Am amintit acest adevăr mulțimii imense adunate pentru celebrarea euharistică duminicală în Parcul Bicentenarului din León. I-am îndemnat pe toți să se încreadă în bunătatea lui Dumnezeu atotputernicul care poate să schimbe dinăuntru, din inimă, situațiile insuportabile și întunecoase. Mexicanii au răspuns cu credința lor arzătoare și, în adeziunea lor convinsă la Evanghelie, am recunoscut încă o dată semne mângâietoare de speranță pentru continent. Ultimul eveniment din vizita mea în Mexic a fost, tot la León, celebrarea Vesperelor în catedrala „Sfânta Fecioară Maria a Luminii”, cu Episcopii mexicani și reprezentanții Episcopatelor din America. Am manifestat apropierea mea față de angajarea lor în fața diferitelor provocări și dificultăți și recunoștința mea pentru cei care seamănă Evanghelia în situații complexe și adesea nelipsite de limitări. I-am încurajat să fie Păstori zeloși și călăuze sigure, trezind peste tot comuniune sinceră și adeziune cordială la învățătura Bisericii. Apoi am părăsit iubita țară mexicană unde am experimentat o devoțiune și o iubire speciale față de Vicarul lui Cristos. Înainte de a pleca, am stimulat poporul mexican să rămână fidel față de Domnul și față de Biserica sa, bine ancorat în propriile rădăcini creștine.

Ziua următoare a început a doua parte a Călătoriei mele apostolice cu sosirea în Cuba, unde am mers înainte de toate pentru a susține misiunea Bisericii catolice, angajată să vestească Evanghelia cu bucurie, în pofida sărăciei de mijloace și a dificultăților care încă trebuie depășite pentru ca religia să-și poată desfășura propria slujire spirituală și formativă în cadrul public al societății. Acest lucru am voit să-l subliniez ajungând la Santiago de Cuba, al doilea oraș din insulă, neevitând să evidențiez bunele relații existente între stat și Sfântul Scaun, care au ca scop slujirea prezenței vii și constructive a Bisericii locale. Am asigurat, de asemenea, că Papa poartă în inimă preocupările și aspirațiile tuturor cubanezilor, în special ale celor care suferă datorită limitării libertății.

Prima Sfântă Liturghie pe care am avut bucuria să o celebrez în țara cubaneză se situa în contextul celui de-al IV-lea centenar al descoperirii imaginii Fecioarei Carității El Cobre, patroana Cubei. A fost vorba de un moment de puternică intensitate spirituală, cu participarea atentă și rugătoare a mii de persoane, semn al unei Biserici care vine din situații care nu sunt ușoare, dar cu o mărturie vie de caritate și de prezență activă în viața oamenilor. Catolicilor cubanezi care, împreună cu întreaga populație, speră într-un viitor tot mai bun, le-am adresat invitația de a da nouă vigoare credinței lor și de a contribui, cu curajul iertării și al înțelegerii, la construirea unei societăți deschise și reînnoite, unde să fie tot mai mult spațiu pentru Dumnezeu, deoarece atunci când Dumnezeu este scos afară, lumea se transformă într-un loc neprimitor pentru om. Înainte de a părăsi Santiago de Cuba, am mers la Sanctuarul Sfintei Fecioare Maria a Carității El Cobre, atât de îndrăgită de poporul cubanez. Pelerinajul imaginii Sfintei Fecioare Maria a Carității în familiile din insulă a trezit mare entuziasm spiritual, reprezentând un eveniment semnificativ al noii evanghelizări și o ocazie de redescoperire a credinței. Sfintei Fecioare am recomandat persoanele care suferă și pe tinerii cubanezi.

A doua etapă cubaneză a fost Havana, capitala insulei. Tinerii, în mod deosebit, au fost principalii protagoniști ai primirii exuberante în parcursul spre nunțiatură, unde am avut oportunitatea de a mă întreține cu Episcopii din țară pentru a vorbi despre provocările pe care Biserica din Cuba este chemată să le înfrunte, având conștiința că oamenii privesc la ea cu încredere crescândă. Ziua următoare, am prezidat Sfânta Liturghie în Piața principală din Havana, aglomerată de oameni. Tuturor le-am amintit că Cuba și lumea au nevoie de schimbări, însă acestea vor exista numai dacă fiecare se deschide la adevărul integral despre om, fundament de care nu se poate face abstracție pentru a ajunge la libertate, și decide să semene în jurul său reconciliere și fraternitate, întemeind propria viață pe Isus Cristos: numai El poate să risipească întunericul greșelii, ajutându-ne să învingem răul și tot ceea ce ne oprimă. De asemenea, am voit să reafirm că Biserica nu cere privilegii, ci cere să poată proclama și celebra și public credința, ducând mesajul de speranță și de pace al Evangheliei în orice loc din societate. Apreciind pașii făcuți până acum în acest sens de autoritățile cubaneze, am subliniat că este necesar să se continue pe acest drum de libertate religioasă tot mai deplină.

În momentul în care părăseam Cuba, zeci de mii de cubanezi au venit să mă salute de-a lungul străzii, în pofida ploii puternice. La ceremonia de rămas-bun am amintit că în momentul prezent diferitele componente ale societății cubaneze sunt chemate la un efort de colaborare sinceră și de dialog răbdător pentru binele patriei. În această perspectivă, prezența mea în insulă, ca martor al lui Isus Cristos, a voit să fie o încurajare să se deschidă porțile inimii Lui, care este izvor de speranță și de putere pentru a face să crească binele. Pentru aceasta, i-am salutat pe cubanezi îndemnându-i să reînsuflețească credința părinților lor și să edifice un viitor tot mai bun.

Această Călătorie în Mexic și în Cuba, slavă lui Dumnezeu, a avut reușita pastorală dorită. Fie ca poporul mexican și cel cubanez să scoată din ea roade îmbelșugate pentru a construi în comuniune eclezială și cu curaj evanghelic un viitor de pace și de fraternitate.

Dragi prieteni, mâine după-amiază, cu Sfânta Liturghie in Coena Domini, vom intra în Triduum-ul Pascal, culme a întregului An liturgic, pentru a celebra Misterul central al credinței: pătimirea, moartea și învierea lui Cristos. În Evanghelia sfântului Ioan, acest moment culminant al misiunii lui Isus este numit „ceasul” său, care începe cu Cina de Taină. Evanghelistul îl introduce astfel: „Înainte de sărbătoarea Paștelui, știind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârșit” (In 13,1). Toată viața lui Isus este orientată spre acest ceas, caracterizat de două aspecte care se luminează reciproc: este ceasul „trecerii” (metabasis) și este ceasul „iubirii (agape) până la sfârșit”. De fapt, tocmai iubirea divină, Duhul de care Isus este plin, îl face pe Isus însuși „să treacă” prin abisul răului și al morții și îl scoate în „spațiul” nou al învierii. Agape, iubirea, realizează această transformare, așa încât Isus trece-peste limitele condiției umane marcate de păcat și depășește bariera care îl ține pe om prizonier, separat de Dumnezeu și de viața veșnică. Participând cu credință la celebrările liturgice din Triduum-ul Pascal, suntem invitați să trăim această transformare realizată de agape. Fiecare dintre noi a fost iubit de Isus „până la sfârșit”, adică până la dăruirea totală de Sine pe cruce, atunci când a strigat: „S-a împlinit!” (In 19,20). Să ne lăsăm ajunși de această iubire, să ne lăsăm transformați, pentru ca într-adevăr să se realizeze în noi învierea. Deci vă invit să trăim cu intensitate Triduum-ul Pascal și vă doresc tuturor un Sfânt Paște! Mulțumesc.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 04.04.2012
Publicarea pe acest sit: 04.04.2012
Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns