Audiența generală de miercuri

Sfânta Liturghie – 8.
Liturgia Cuvântului:
I. Dialog între Dumnezeu și poporul său
miercuri, 31 ianuarie 2018

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Continuăm astăzi catehezele despre Sfânta Liturghie. După ce ne-am oprit asupra riturilor de introducere, să luăm în considerare acum Liturgia Cuvântului, care este o parte constitutivă pentru că ne adunăm tocmai pentru a asculta ceea ce Dumnezeu a făcut și vrea să mai facă pentru noi. Este o experiență care are loc „în direct” și nu din auzite, pentru că „atunci când în Biserică se citește Sfânta Scriptură, însuși Dumnezeu vorbește poporului său și Cristos, prezent în cuvânt, vestește Evanghelia” (Principii și norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 29; cf. constituția Sacrosanctum Concilium, 7; 33). Și de câte ori, în timp ce este citit Cuvântul lui Dumnezeu, se comentează: „Uite-l pe acela… uite-o pe aceea…, uite ce pălărie poartă aceea: este ridicolă…”. Și încep să se facă tot felul de comentarii. Nu e adevărat? Trebuie făcute comentarii în timp ce se citește Cuvântul lui Dumnezeu? [răspund: „Nu!”]. Nu, pentru că dacă tu faci discuții cu oamenii, nu asculți Cuvântul lui Dumnezeu. Când se citește Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie – prima lectură, a doua, psalmul responsorial și evanghelia – trebuie să ascultăm, să deschidem inima, pentru că este însuși Dumnezeu cel care ne vorbește și să nu ne gândim la alte lucruri sau să vorbim despre alte lucruri. Ați înțeles?… Vă voi explica ce se întâmplă în această Liturgie a Cuvântului.

Paginile Bibliei încetează să fie o scriere pentru a deveni cuvânt viu, rostit de Dumnezeu. Este Dumnezeu cel care, prin persoana care citește, ne vorbește și ne interpelează pe noi care ascultăm cu credință. Duhul „care a grăit prin profeți” (Crezul) și i-a inspirat pe autorii sacri, face în așa fel încât „cuvântul lui Dumnezeu să realizeze cu adevărat în inimi ceea ce face să răsune în urechi” (Lecționarul, Introd., 9). Însă pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să avem și inima deschisă pentru a primi cuvântul în inimă. Dumnezeu vorbește și noi îl ascultăm, pentru a pune în practică după aceea ceea ce am ascultat. Este foarte important a asculta. Uneori probabil că nu înțelegem bine pentru că există unele lecturi un pic dificile. Însă Dumnezeu tot ne vorbește într-un alt mod. [Trebuie să stăm] în tăcere și să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu. Nu uitați asta. La Liturghie, când încep lecturile, ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu.

Avem nevoie să-l ascultăm! De fapt, este o problemă de viață, așa cum amintește bine expresia incisivă că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4,4). Viața pe care ne-o dă Cuvântul lui Dumnezeu. În acest sens, vorbim despre Liturgia Cuvântului ca despre „masa” pe care Domnul o întinde pentru a alimenta viața noastră spirituală. Este o masă îmbelșugată cea a liturgiei, care ia pe larg din comorile Bibliei (cf. SC, 51), atât din Vechiul cât și din Noul Testament, pentru că în ele este vestit de Biserică unicul și identicul mister al lui Cristos (cf. Lecționarul, Introd., 5). Să ne gândim la bogăția lecturilor biblice oferite de cele trei cicluri duminicale care, în lumina Evangheliilor sinoptice, ne însoțesc în cursul anului liturgic: o mare bogăției. Doresc să amintesc aici și importanța psalmului responsorial, a cărui funcție este să favorizeze meditarea a ceea ce s-a ascultat în lectura care îl precede. Este bine ca psalmul să fie valorizat cu cântarea, cel puțin în refren (Principii și norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 61; Lecționarul, Introd., 19-22).

Proclamarea liturgică a lecturilor înseși, cu cântările luate din Sfânta Scriptură, exprimă și favorizează comuniunea eclezială, însoțind drumul tuturor și al fiecăruia. De aceea se înțelege de ce unele alegeri subiective, cum ar fi omiterea de lecturi sau înlocuirea lor cu texte nebiblice, sunt interzise. Am auzit că vreunul, dacă există o știre, citește ziarul, pentru că este știrea zilei. Nu! Cuvântul lui Dumnezeu este Cuvântul lui Dumnezeu! Ziarul îl putem citi după aceea. Dar acolo se citește Cuvântul lui Dumnezeu. Este Domnul cel care ne vorbește. A înlocui acel Cuvânt cu alte lucruri sărăcește și compromite dialogul dintre Dumnezeu și poporul său în rugăciune. Dimpotrivă, [se cere] demnitatea amvonului și folosirea lecționarului, disponibilitatea de lectori și psalmiști buni. Însă trebuie căutați lectori buni, aceia care știu să citească, nu aceia care citesc [stâlcind cuvintele] și nu se înțelege nimic. Așa este. Lectori buni. Trebuie pregătiți și trebuie să repete înainte de Liturghie pentru a citi bine. Și asta creează un climat de tăcere receptivă[1].

Știm că este un ajutor indispensabil Cuvântul Domnului pentru a nu ne rătăci, așa cum recunoaște bine psalmistul care, îndreptat spre Domnul, mărturisește: „Cuvântul tău este făclie pentru pașii mei și lumină pentru cărările mele” (Ps 119,105). Cum am putea să înfruntăm pelerinajul nostru pământesc, cu trudele sale și încercările sale, fără să fim în mod obișnuit hrăniți și luminați de Cuvântul lui Dumnezeu care răsună în liturgie?

Desigur nu e suficient a auzi cu urechile, fără a primi în inimă sămânța Cuvântului divin, permițându-i să aducă rod. Să ne amintim de parabola semănătorului și de diferitele rezultate în funcție de diferitele tipuri de teren (cf. Mc 4,14). Acțiunea Duhului, care face răspunsul eficace, are nevoie de inimi care să se lase lucrate și cultivate, în așa fel încât ceea ce s-a ascultat la Liturghie să treacă în viața zilnică, după avertismentul apostolului Iacob: „Căutați să împliniți cuvântul, nu numai să-l ascultați, înșelându-vă pe voi înșivă” (Iac 1,22). Cuvântul lui Dumnezeu parcurge un drum în noi. Îl ascultăm cu urechile și trece la inimă; nu rămâne în urechi, trebuie să meargă la inimă; și de la inimă trece la mâini, la faptele bune. Acesta este parcursul pe care-l face Cuvântul lui Dumnezeu: de la urechi la inimă și la mâini. Să învățăm aceste lucruri. Mulțumesc!

Notă:

[1] „Liturgia Cuvântului trebuie să fie celebrată în așa fel încât să favorizeze meditația; deci trebuie să se evite clar orice formă de grabă care împiedice reculegerea. În ea sunt oportune și scurte momente de tăcere, potrivite pentru adunarea reunită, prin intermediul cărora, cu ajutorul Duhului Sfânt, cuvântul lui Dumnezeu să fie primit în inimă și să se pregătească răspunsul cu rugăciunea” (Principii și norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 56).

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 31.01.2018
Publicarea pe acest sit: 31.01.2018
Etichete: , ,

Comments are closed