Audienţa generală de miercuri

Despre exprimările artistice
miercuri, 31 august 2011

Iubiți frați și surori,

De mai multe ori am amintit, în această perioadă, necesitatea pentru orice creștin de a găsi timp pentru Dumnezeu, pentru rugăciune, în mijlocul multelor ocupații din zilele noastre. Însuși Domnul ne oferă multe ocazii pentru ca să ne amintim de El. Astăzi aș vrea să mă opresc pe scurt asupra unuia din aceste canale care pot să ne conducă la Dumnezeu și să fie de ajutor și în întâlnirea cu El: este calea exprimărilor artistice, parte din acea „via pulchritudinis” – „calea frumuseții” – despre care am vorbit de mai multe ori și pe care omul de astăzi ar trebui să o recupereze în semnificația sa cea mai profundă. Probabil vi s-a întâmplat vreodată în fața unei sculpturi, a unui tablou, a câtorva versuri dintr-o poezie sau a unei bucăți muzicale, să simțiți o emoție intimă, un sentiment de bucurie, adică să percepeți clar că în fața voastră nu era numai materie, o bucată de marmură sau de bronz, o pânză pictată, un ansamblu de litere sau un cumul de sunete, ci ceva mai mare, ceva care „vorbește”, capabil să atingă inima, să comunice un mesaj, să înalțe sufletul. O operă de artă este rod al capacității creative a ființei umane care se întreabă în fața realității vizibile, încearcă să-i descopere sensul profund și să-l comunice prin limbajul formelor, culorilor, sunetelor. Arta este capabilă să exprime și să facă vizibilă necesitatea omului de a merge dincolo de ceea ce se vede, manifestă setea și căutarea infinitului. Mai mult, este ca o poartă deschisă spre infinit, spre o frumusețe și un adevăr care merg dincolo de cotidian. Și o operă de artă poate să deschidă ochii minții și ai inimii, stimulându-ne spre înălțimi.

Însă există exprimări artistice care sunt adevărate drumuri spre Dumnezeu, Frumusețea supremă, ba chiar sunt un ajutor de a crește în raportul cu El, în rugăciune. E vorba de opere care se nasc din credință și care exprimă credința. Un exemplu îl putem avea atunci când vizităm o catedrală gotică: suntem răpiți de liniile verticale care se înalță spre cer și atrag spre înălțime privirea noastră și spiritul nostru, în timp ce, în același timp, ne simțim mici, și totuși doritori de plinătate… Sau atunci când intrăm într-o biserică romanică: suntem invitați în mod spontan la reculegere și la rugăciune. Percepem că în aceste edificii splendide parcă este cuprinsă credința generațiilor. Sau atunci când ascultăm o bucată de muzică sacră care face să vibreze coardele inimii noastre, sufletul nostru parcă este dilatat și este ajutat să se adreseze lui Dumnezeu. Îmi revine în minte un concert de muzică de Johann Sebastian Bach, la München în Bavaria, dirijat de Leonard Bernstein. La sfârșitul ultimei bucăți, una din Cantate, am simțit, nu prin raționament, ci în adâncul inimii, că ceea ce am ascultat mi-a transmis adevăr, adevăr al marelui compozitor, și mă stimula să-i mulțumesc lui Dumnezeu. Lângă mine era episcopul luteran de München și în mod spontan i-am spus: „Auzind asta se înțelege: este adevărat; este adevărată credința așa de puternică și frumusețea pe care o exprimă în mod irezistibil prezența adevărului lui Dumnezeu. Dar de câte ori tablouri sau fresce, rod al credinței artistului, în formele lor, în culorile lor, în lumina lor, ne stimulează să ne îndreptăm gândul spre Dumnezeu și fac să crească în noi dorința de a lua din izvorul oricărei frumuseți. Rămâne profund adevărat ceea ce a scris un mare artist, Marc Chagall, că pictorii de-a lungul secolelor au înmuiat pensula lor în alfabetul colorat care este Biblia. Așadar, de câte ori exprimările artistice pot să fie ocazii pentru a ne aminti de Dumnezeu, pentru a ajuta rugăciunea noastră sau chiar și convertirea inimii! Paul Claudel, poet vestit, dramaturg și diplomat francez, în Bazilica Notre Dame din Paris, în anul 1886, tocmai ascultând cântarea Magnificat în timpul Liturghiei de Crăciun, a simțit prezența lui Dumnezeu. Nu intrase în biserică din motive de credință, intrase tocmai pentru a căuta argumente împotriva creștinilor, și în schimb harul lui Dumnezeu a lucrat în inima sa.

Dragi prieteni, vă invit să redescoperiți importanța acestei căi și pentru rugăciune, pentru relația noastră vie cu Dumnezeu. Orașele și satele din toată lumea cuprind comori de artă care exprimă credința și ne cheamă din nou la raportul cu Dumnezeu. Așadar, vizita la locurile de artă să nu fie numai ocazie de îmbogățire culturală – și asta – dar mai ales să poată deveni un moment de har, de stimulare pentru a întări legătura noastră și dialogul nostru cu Domnul, pentru a ne opri să contemplăm – în trecerea de la simpla realitate exterioară la realitatea mai profundă pe care o exprimă – raza de frumusețe care ne uimește, care aproape că ne „rănește” în interior și ne invită să urcăm spre Dumnezeu. Termin cu o rugăciune dintr-un Psalm, Psalmul 27: „Un lucru am cerut de la Domnul și pe acesta îl caut: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele, ca să privesc frumusețea Domnului și să vizitez sanctuarul său” (v. 4). Sperăm ca Domnul să ne ajute să contemplăm frumusețea lui, atât în natură cât și în operele de artă, așa încât să fim atinși de lumina feței sale, pentru ca și noi să putem fi lumini pentru aproapele nostru. Mulțumesc.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 31.08.2011
Publicarea pe acest sit: 01.09.2011
Etichete: ,

Lasă un răspuns