Audiența generală de miercuri

38. A ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii și pentru cei morți
miercuri, 30 noiembrie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Cu cateheza de astăzi încheiem ciclul dedicat milostivirii. Dar catehezele se termină, milostivirea trebuie să continue! Îi mulțumim Domnului pentru toate aceste și să le păstrăm în inimă ca mângâiere și întărire.

Ultima faptă de milostenie spirituală cere să ne rugăm pentru cei vii și pentru cei răposați. La ea putem să alăturăm și ultima faptă de milostenie trupească ce invită să-i îngropăm pe cei morți. Poate să pară o cerere stranie aceasta din urmă; și în schimb, în unele zone ale lumii care trăiesc sub flagelul războiului, cu bombardamente care zi și noapte seamănă frică și victime nevinovate, această faptă este în mod trist actuală. Biblia are un frumos exemplu în această privință: cel al bătrânului Tobia, care, cu riscul propriei vieți, îngropa morții în pofida interdicției regelui (cf. Tob 1,17-19; 2,2-4). Și astăzi există cei care își riscă viața pentru a îngropa sărmanele victime ale războaielor. Așadar, această faptă de milostenie trupească nu este departe de existența noastră zilnică. Și ne face să ne gândim la ceea ce s-a întâmplat în Vinerea Sfântă, când Fecioara Maria, cu Ioan și câteva femei stăteau lângă crucea lui Isus. După moartea sa, a venit Iosif din Arimateea, un om bogat, membru al sinedriului dar devenit discipol al lui Isus, și a oferit pentru el mormântul său nou, săpat în stâncă. A mers personal la Pilat și a cerut trupul lui Isus: o adevărată faptă de milostenie făcută cu mare curaj (cf. Mt 27,57-60)! Pentru creștini, îngroparea este un act de milostenie, dar și un act de mare credință. Depunem în mormânt trupul celor dragi ai noștri, cu speranța învierii lor (cf. 1Cor 15,1-34). Acesta este un rit care rămâne foarte puternic și trăit în poporul nostru și care are rezonanțe speciale în această lună noiembrie dedicată îndeosebi amintirii și rugăciunii pentru cei răposați.

A ne ruga pentru cei răposați este, înainte de toate, un semn de recunoștință pentru mărturia pe care ne-au lăsat-o și pentru binele pe care l-au făcut. Este o mulțumire adusă Domnului pentru că ni i-a dăruit și pentru iubirea lor și prietenia lor. Biserica se roagă pentru răposați în mod deosebit în timpul Sfintei Liturghii. Spune preotul: „Amintește-ți, Doamne, de slujitorii și slujitoarele tale, care au mers înaintea noastră cu semnul credinței și dorm somnul păcii. Te rugăm, Doamne, să binevoiești a le da lor și tuturor celor care se odihnesc în Cristos un loc de răcorire, de lumină și de pace” (Canonul Roman). O amintire simplă, eficace, încărcată de semnificație, pentru că îi încredințează pe cei dragi ai noștri milostivirii lui Dumnezeu. Ne rugăm cu speranță creștină ca să fie cu El în paradis, așteptând să ne întâlnim împreună în acel mister de iubire pe care nu-l înțelegem, dar care știm că este adevărat pentru că este o promisiune pe care a făcut-o Isus. Toți vom învia și toți vom rămâne pentru totdeauna cu Isus, cu El.

Amintirea credincioșilor răposați nu trebuie să ne facă să uităm a ne ruga și pentru cei vii, care împreună cu noi în fiecare zi înfruntă încercările vieții. Necesitatea acestei rugăciuni este și mai evidentă dacă o punem în lumina mărturisirii de credință care spune: „Cred în împărtășirea sfinților”. Este misterul care exprimă frumusețea milostivirii pe care Isus ne-a revelat-o. De fapt, împărtășirea sfinților arată că toți suntem cufundați în viața lui Dumnezeu și trăim în iubirea sa. Toți, vii și răposați, suntem în comuniune, adică suntem într-o unire; uniți în comunitatea celor care au primit Botezul și a celor care sunt hrăniți cu Trupul lui Cristos și fac parte din marea familie a lui Dumnezeu. Toți suntem aceeași familie, uniți. Și pentru aceasta ne rugăm unii pentru alții.

Câte moduri diferite există pentru a ne ruga pentru aproapele nostru! Toate sunt valabile și plăcute lui Dumnezeu dacă sunt făcute cu inima. Mă gândesc în mod deosebit la mamele și la tații care-i binecuvântează pe copiii lor dimineața și seara. De asemenea există acest obicei în unele familii: a binecuvânta pe copil este o rugăciune; mă gândesc la rugăciunea pentru persoanele bolnave, când mergem să le vizităm și ne rugăm pentru ele; la mijlocirea tăcută, uneori cu lacrimi, în atâtea situații dificile pentru care să ne rugăm. Ieri a venit la liturghie la „Sfânta Marta” un om bun, un întreprinzător. Acel om tânăr trebuie să-și închidă fabrica pentru că nu mai reușește să se descurce și plângea spunând: „Eu nu mă simt în stare să las fără loc de muncă peste 50 de familii. Eu aș putea declara falimentul firmei: merg acasă cu banii mei, dar inima mea va plânge toată viața pentru aceste 50 de familii”. Iată un bun creștin care se roagă cu faptele: a venit la liturghie ca să se roage pentru ca Domnul să-i dea o cale de ieșire, nu numai pentru el, ci pentru cele 50 de familii. Acesta este un om care știe să se roage, cu inima și cu faptele, știe să se roage pentru aproapele. Este într-o situație dificilă. Și nu caută calea de ieșire cea mai ușoară: „Să se descurce ei”. Acesta este un creștin. Mi-a făcut atât de bine să-l aud! Și eventual există atâția de acest fel, astăzi, în acest moment în care atâția oameni suferă datorită lipsei locului de muncă; mă gândesc și la mulțumirea pentru o veste bună care se referă la un prieten, o rudă, un coleg…; „Mulțumesc, Doamne, pentru acest lucru frumos!”, și aceea înseamnă a ne ruga pentru alții! A-i mulțumi Domnului când lucrurile merg bine. Uneori, așa cum spune sfântul Paul, „nu știm ce să cerem în rugăciune așa cum se cuvine, dar Duhul însuși intervine pentru noi cu suspine negrăite” (Rom8,26). Duhul este cel care se roagă înlăuntrul nostru. Așadar, să deschidem inima noastră, în așa fel încât Duhul Sfânt, scrutând dorințele care sunt în adâncul ei, să le poată purifica și duce la împlinire. Oricum, pentru noi și pentru alții, să cerem mereu ca să se facă voința lui Dumnezeu, ca în Tatăl Nostru, pentru că voința sa este cu siguranță binele cel mai mare, binele unui Tată care nu ne abandonează niciodată: a ne ruga și a lăsa ca Duhul Sfânt să se roage în noi. Și acest lucru este frumos în viață: a ne ruga mulțumindu-i lui Dumnezeu, lăudându-l, cerând ceva, plângând când există vreo dificultate, ca acel om. Însă inima să fie mereu deschisă Duhului pentru ca să se roage în noi, cu noi și pentru noi.

Încheind aceste cateheze despre milostivire, să ne angajăm să ne rugăm unii pentru alții pentru ca faptele de milostenie trupească și sufletească să devină tot mai mult stilul vieții noastre. Catehezele, așa cum am spus la început, se termină aici. Am făcut parcursul celor 14 fapte de milostenie dar milostivirea continuă și trebuie s-o exercităm în acest 14 moduri. Mulțumesc.

* * *

APELURI

Mâine, 1 decembrie, este Ziua Mondială împotriva SIDA, promovată de Națiunile Unite. Milioane de persoane conviețuiesc cu această boală și numai jumătate dintre ele au acces la terapii antidot. Vă invit să ne rugăm pentru ei și pentru cei dragi ai lor și să promovăm solidaritatea pentru ca și cei mai săraci să poată beneficia de diagnoze și îngrijiri adecvate. În sfârșit fac apel pentru ca toți să adopte comportamente responsabile pentru a preveni o ulterioară răspândire a acestei boli.

La inițiativa Francei și a Emiratelor Arabe Unite, cu colaborarea UNESCO, se va ține la Abu Dhabi, de la 2 la 3 decembrie, o Conferință internațională despre protejarea patrimoniului în zonele aflate în conflict. O temă care, din păcate, este în mod dramatic actuală. Având convingerea că tutelarea bogățiilor culturale constituie o dimensiune esențială a apărării ființei umane, urez ca acest eveniment să însemne o nouă etapă în procesul de realizare a drepturilor umane.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 16.11.2016
Publicarea pe acest sit: 30.11.2016
Etichete: , ,

Comments are closed