Audienţa generală de miercuri

Despre rugăciune în scrisorile sfântului Paul
miercuri, 30 mai 2012

Iubiți frați și surori,

În aceste cateheze medităm rugăciunea în scrisorile sfântului Paul și încercăm să vedem rugăciunea creștină ca o adevărată și personală întâlnire cu Dumnezeu Tatăl, în Cristos, prin Duhul Sfânt. Astăzi la această întâlnire intră în dialog „da”-ul fidel al lui Dumnezeu și „amin”-ul încrezător al credincioșilor. Și aș vrea să subliniez această dinamică, oprindu-mă asupra Scrisorii a Doua către Corinteni. Sfântul Paul trimite această pasionată Scrisoare unei Biserici care de mai multe ori a pus în discuție apostolatul său și el își deschide inima pentru ca destinatarii să fie asigurați cu privire la fidelitatea sa față de Cristos și față de Evanghelie. Această Scrisoare a Doua către Corinteni începe cu una din rugăciunile de binecuvântare cele mai înalte din Noul Testament. Sună așa: „Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în orice necaz al nostru ca să putem și noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu” (2Cor 1,3-4).

Deci Paul trăiește în mare necaz, sunt multe dificultățile și suferințele prin care a trebuit să treacă, dar nu a cedat niciodată descurajării, susținut de harul și de apropierea Domnului Isus Cristos, pentru care a devenit apostol și martor încredințând în mâinile sale toată existența proprie. Tocmai pentru aceasta, Paul începe această Scrisoare cu o rugăciune de binecuvântare și de mulțumire către Dumnezeu, pentru că nu a existat nici un moment din viața sa de apostol al lui Cristos în care să fi simțit că a dispărut sprijinul Tatălui îndurător, al Dumnezeului oricărei mângâieri. A suferit teribil, spune asta chiar în această Scrisoare, dar în toate aceste situații, în care părea să nu se deschidă un alt drum, a primit mângâiere și întărire de la Dumnezeu. Pentru a-l vesti pe Cristos a îndurat și persecuții, ajungând să fie închis în închisoare, dar s-a simțit mereu în interior liber, însuflețit de prezența lui Cristos și doritor să vestească cuvântul de speranță al Evangheliei. Din închisoare așa îi scrie lui Timotei, colaboratorul său fidel. El în lanțuri scrie: „Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi legat. De aceea îndur cu răbdare toate pentru cei aleși, pentru ca și ei să obțină mântuirea, care este în Cristos Isus, o dată cu mărirea veșnică” (2Tim 2,9b-10). În suferința sa pentru Cristos, el experimentează mângâierea lui Dumnezeu. Scrie el: „După cum prisosesc pătimirile lui Cristos în noi, tot la fel prin Cristos prisosește și mângâierea noastră” (2Cor 1,5).

În rugăciunea de binecuvântare care introduce Scrisoarea a Doua către Corinteni domină deci, alături de tema necazurilor, tema mângâierii, care nu trebuie înțeleasă numai ca simplă întărire, ci mai ales ca încurajare și îndemn de a nu se lăsa învinși de necaz și de dificultăți. Invitația este de a trăi orice situație uniți cu Cristos, care ia asupra sa toată suferința și păcatul lumii pentru a aduce lumină, speranță și răscumpărare. Și astfel Isus ne face capabili să-i mângâiem la rândul nostru pe cei care se află în orice fel de necaz. Unirea profundă cu Cristos în rugăciune, încrederea în prezența sa, conduc la disponibilitatea de a împărtăși suferințele și necazurile fraților. Scrie Paul: „Cine este slab și eu să nu fiu slab? Cine este scandalizat și eu să nu mă aprind” (2Cor 11,29). Această împărtășire nu se naște dintr-o simplă bunăvoință, nici numai din generozitatea umană sau din spiritul de altruism, ci provine din mângâierea Domnului, din sprijinul de neclintit al „puterii imense care vine de la Dumnezeu, și nu de la noi” (2Cor 4,7).

Iubiți frați și surori, viața noastră și drumul nostru creștin sunt marcate adesea de dificultăți, de neînțelegeri, de suferințe. Cu toții știm asta. În raportul fidel cu Domnul, în rugăciunea constantă, zilnică, putem și noi, în mod concret, să simțim mângâierea care vine de la Dumnezeu. Și acest lucru întărește credința noastră, pentru că ne face să experimentăm în mod concret „da”-ul lui Dumnezeu spus omului, nouă, mie, în Cristos; face să simțim fidelitatea iubirii sale, care ajunge până la dăruirea Fiului său pe Cruce. Afirmă sfântul Paul: „Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a fost predicat între voi, prin noi: de mine, de Silvan și de Timotei, nu este da și nu, ci în el este numai da. Într-adevăr, toate promisiunile lui Dumnezeu în el sunt da. De aceea prin el rostim noi amin lui Dumnezeu, spre gloria sa” (2Cor 1,19-20). „Da”-ul lui Dumnezeu nu este înjumătățit, nu merge între „da” și „nu”, ci este un „da” simplu și sigur. Și la acest „da” noi răspundem cu „da”-ul nostru, cu „amin”-ul nostru și astfel suntem siguri în „da”-ul lui Dumnezeu.

Credința nu este în primul rând acțiune umană, ci dar gratuit al lui Dumnezeu, care se înrădăcinează în fidelitatea sa, în „da”-ul său, care ne face să înțelegem cum să trăim existența noastră iubindu-l pe El și pe frați. Toată istoria mântuirii este o progresivă revelare a acestei fidelități a lui Dumnezeu, în pofida infidelităților noastre și a tăgăduirilor noastre, în certitudinea că „darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile!”, așa cum declară Apostolul în Scrisoarea către Romani (11,29).

Iubiți frați și surori, modul lui Dumnezeu de a acționa – foarte diferit de al nostru – ne dă mângâiere, forță și speranță pentru că Dumnezeu nu-și retrage „da”-ul său. În fața contrastelor în relațiile umane, adesea chiar familiare, noi suntem tentați să nu perseverăm în iubirea gratuită, care costă angajare și sacrificiu. În schimb Dumnezeu nu se satură de noi, nu încetează niciodată să aibă răbdare cu noi și cu milostivirea sa imensă ne precede mereu, ne vine în întâmpinare cel dintâi, este absolut vrednic de crezare acest „da” al său. În evenimentul Crucii ne oferă măsura iubirii sale, care nu calculează, care nu are măsură. Sfântul Paul în Scrisoarea către Tit scrie: „S-a arătat bunătatea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu mântuitorul nostru” (Tit 3,4). Și pentru ca acest „da” să se reînnoiască în fiecare zi „ne-a uns, ne-a însemnat cu sigiliul său și a pus în inimile noastre arvuna Duhului” (2Cor 1,21b-22).

De fapt, Duhul Sfânt e cel care face încontinuu prezent și viu „da”-ul lui Dumnezeu în Isus Cristos și creează în inima noastră dorința de a-l urma pentru a intra total, într-o zi, în iubirea sa, când vom primi o locuință care nu este construită de mâini omenești în ceruri. Nu există persoană care să nu fie ajunsă și interpelată de această iubire fidelă, capabilă să-i aștepte și pe cei care continuă să răspundă cu „nu”-ul refuzului sau al împietririi inimii. Dumnezeu ne așteaptă, ne caută mereu, vrea să ne primească în comuniunea cu Sine pentru a dărui fiecăruia dintre noi plinătate de viață, de speranță și de pace.

Pe „da”-ul fidel al lui Dumnezeu se altoiește „amin”-ul Bisericii care răsună în fiecare acțiune a liturgiei: „amin” este răspunsul credinței care încheie mereu rugăciunea noastră personală și comunitară și care exprimă „da”-ul nostru spus inițiativei lui Dumnezeu. Adesea răspundem din obișnuință cu „amin”-ul nostru în rugăciune, fără a-i percepe semnificația profundă. Acest termen derivă de la ‘aman care, în ebraică și în aramaică, înseamnă „a face stabil”, „a consolida” și, prin urmare, „a fi sigur”, „a spune adevărul”. Dacă privim la Sfânta Scriptură, vedem că acest „amin” este spus la sfârșitul Psalmilor de binecuvântare și de laudă, ca de exemplu în Psalmul 41: „Dar pe mine mă ocrotești pentru nevinovăția mea și mă faci să stau în fața ta de-a pururi. Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veci în veci. Amin! Amin!” (v. 13-14). Sau exprimă adeziune la Dumnezeu, în momentul în care poporul lui Israel se întoarce plin de bucurie din exilul babilonian și spune „da”-ul său, „amin”-ul său lui Dumnezeu și Legii sale. În Cartea lui Nehemia se relatează că, după această întoarcere, „Esdra a deschis cartea (Legii) în prezența întregului popor, pentru că stătea mai sus decât toți; cum a deschis cartea, tot poporul s-a ridicat în picioare. Esdra l-a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul cel mare, și tot poporul a răspuns: Amin, Amin, ridicând mâinile” (Neh 8,5-6).

Deci încă de la începuturi „amin”-ul din liturgia iudaică a devenit „amin”-ul primelor comunități creștine. Și cartea liturgiei creștine prin excelență, Apocalipsul sfântului Ioan, începe cu „amin”-ul Bisericii: „Celui care ne iubește și ne-a eliberat de păcatele noastre în sângele său și ne-a făcut o împărăție, preoți pentru Dumnezeu și Tatăl său, lui să-i fie gloria și puterea în vecii vecilor. Amin!” (Ap 1,5b-6). Așa în primul capitol al Apocalipsului. Și aceeași carte se încheie cu invocația: „Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Ap 22,21).

Dragi prieteni, rugăciunea este întâlnirea cu o Persoană vie care trebuie ascultată și cu care trebuie dialogat; este întâlnirea cu Dumnezeu care reînnoiește fidelitatea sa de neclintit, „da”-ul său spus omului, fiecăruia dintre noi, pentru a ne dărui mângâierea sa în mijlocul furtunilor vieții și a ne face să trăim, uniți cu El, o existență plină de bucurie și de bine, care își va avea împlinirea în viața veșnică.

În rugăciunea noastră suntem chemați să spune „da” lui Dumnezeu, să răspundem cu acest „amin” al adeziunii, al fidelității față de El a întregii noastre vieți. Această fidelitate nu o putem cuceri niciodată cu forțele noastre, nu este numai rod al angajării noastre zilnice; ea vine de la Dumnezeu și este întemeiată pe „da”-ul lui Cristos, care afirmă: mâncarea mea este să fac voința Tatălui (cf. In 4,34). În acest „da” trebuie să intrăm, să intrăm în acest „da” al lui Cristos, în adeziunea la voința lui Dumnezeu, pentru a ajunge să afirmăm cu sfântul Paul că nu trăim noi, ci Cristos însuși trăiește în noi. Atunci „amin”-ul rugăciunii noastre personale și comunitare va cuprinde și va transforma întreaga noastră viață, o viață de mângâiere a lui Dumnezeu, o viață cufundată în Iubirea veșnică și de neclintit. Mulțumesc.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 30.05.2012
Publicarea pe acest sit: 31.05.2012
Etichete: ,

Lasă un răspuns