Audiența generală de miercuri

6. Milostivire și dreptate
miercuri, 3 februarie 2016

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Sfânta Scriptură ni-l prezintă pe Dumnezeu ca milostivire infinită, dar și ca dreptate perfectă. Cum se conciliază cele două lucruri? Cum se articulează realitatea milostivirii cu exigențele dreptății? Ar putea să pară că sunt două realități care se contrazic; în realitate nu este așa, pentru că tocmai milostivirea lui Dumnezeu duce la împlinire adevărata dreptate. Dar despre care dreptate este vorba?

Dacă ne gândim la administrarea legală a dreptății, vedem că acela care se consideră victimă a unei samavolnicii se adresează judecătorului în tribuna și cere ca să fie făcută dreptate. Este vorba despre o dreptate retributivă, care aplică o pedeapsă celui vinovat, conform principiului că trebuie să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine. Așa cum spune cartea Proverbelor: „După cum dreptatea este spre viață, cel care urmărește răul ajunge la moartea lui” (11,19). Și Isus vorbește despre asta în parabola văduvei care mergea în mod repetat la judecător și îi cerea: „Fă-mi dreptate împotriva vrăjmașului meu” (Lc 18,3).

Însă acest drum încă nu duce la adevărata dreptate pentru că în realitate nu învinge răul, ci pur și simplu îl stăvilește. În schimb numai răspunzând lui cu binele, răul poate să fie învins cu adevărat.

Iată așadar un alt mod de a face dreptate pe care Biblia ni-l prezintă ca drum principal care trebuie parcurs. Este vorba despre o procedură care evită recursul la tribunal și prevede ca victima să se adreseze direct celui vinovat pentru a-l invita la convertire, ajutându-l să înțeleagă că face răul, apelând la conștiința sa. În acest mod, în sfârșit căit și recunoscând propria greșeală, el se poate deschide iertării pe care partea lezată i-o oferă. Și acest lucru este frumos: ca urmare a convingerii de ceea ce este rău, inima se deschide iertării, care îi este oferită. Acesta este modul de a rezolva contrastele din cadrul familiilor, în relațiile dintre soți sau dintre părinți și copii, unde cel ofensat îl iubește pe vinovat și dorește să salveze relația care îl leagă de celălalt. A nu tăia acea relație, acel raport.

Desigur, acesta este un drum dificil. Cere ca acela care a îndurat greșeala să fie gata să ierte și să dorească mântuirea și binele celui care l-a ofensat. Dar numai așa dreptatea poate să triumfe, pentru că, dacă vinovatul recunoaște răul făcut și încetează să-l facă, iată că răul nu mai există și cel care era nedrept devine drept, pentru că este iertat și ajutat să regăsească drumul binelui. Și aici intră tocmai iertarea, milostivirea.

Așa acționează Dumnezeu față de noi păcătoșii. Domnul încontinuu ne oferă iertarea sa și ne ajută să o primim și să conștientizăm răul nostru pentru a ne putea elibera de el. Pentru că Dumnezeu nu vrea condamnarea noastră, ci mântuirea noastră. Dumnezeu nu vrea condamnarea nimănui! Vreunul dintre voi va putea să-mi pună întrebarea: „Dar, părinte, condamnarea lui Pilat o merita? Dumnezeu o voia?” – Nu! Dumnezeu voia să-l mântuiască pe Pilat și chiar pe Iuda, pe toți! El, Domnul milostivirii vrea să-i mântuiască pe toți! Problema este de a lăsa ca El să intre în inimă. Toate cuvintele profeților sunt un apel pasionat și plin de iubire care caută convertirea noastră. Iată ce spune Domnul prin profetul Ezechiel: „Doresc eu moartea celui rău? […] Oare nu doresc să se întoarcă de la calea lui și să trăiască?” (18,23; cf. 33,11), ceea ce îi place lui Dumnezeu!

Și aceasta este inima lui Dumnezeu, o inimă de Tată care iubește și vrea ca fiii săi să trăiască în bine și în dreptate, și de aceea să trăiască în plinătate și să fie fericiți. O inimă de Tată care merge dincolo de micul nostru concept de dreptate pentru a ne deschide la orizonturile nemărginite ale milostivirii sale. O inimă de Tată care nu ne tratează după păcatele noastre și nu ne răsplătește după fărădelegile noastre, cum spune Psalmul (103,9-10). Și exact o inimă de tată noi vrem să întâlnim atunci când mergem la confesional. Poate că ne va spune ceva pentru a ne face să înțelegem mai bine răul, dar la confesional toți mergem ca să găsim un tată care să ne ajute să ne schimbăm viața; un tată care să ne dea forța de a merge înainte; un tată care să ne ierte în numele lui Dumnezeu. Și pentru aceasta a fi confesori este o responsabilitate atât de mare, pentru că acel fiu, acea fiică ce vine la tine caută numai să găsească un tată. Și tu, preotule, care ești acolo în confesional, tu stai acolo în locul Tatălui care face dreptate cu milostivirea sa.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 03.02.2016
Publicarea pe acest sit: 03.02.2016
Etichete: , ,

Lasă un răspuns